Marti, 19 Mar

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Blogurile brandurilor Dacic Cool Blog Emidale Nasturii, indispensabili si cu o istorie bogata


Nasturii, indispensabili si cu o istorie bogata

Email Imprimare

Nasturii reprezinta un sistem de inchidere confectionat in special din plastic sau din scoica, avand rolul de a tine unite doua bucati de material textil. In functie de domeniu, nasturii pot dobandi diverse semnificatii: in arheologie, de exemplu, ei pot fi considerati un adevarat artefact. De cele mai multe ori, nasturii sunt atasati la articole vestimentare, insa mai pot fi utilizati si pentru genti, portofele etc. si au nu doar rol functional, ci si decorativ.

In unele muzee, precum Victoria & Albert Museum, Smithsonian Institution, The Waterbury Button Museum, Keep Homestead Museum sau Hammond Turner & Sons (muzeu on-line), sunt expusi nasturi cu valoare culturala, istorica, politica sau interesanti din punct de vedere artistic.
Nasturii au o istorie mai veche decat am putea crede. Pe Valea Indusului au fost descoperiti nasturi cu rol decorativ datand din perioada 2.800-2.600 i. H. De asemenea, au mai fost descoperiti nasturi din era Bronzului (2.000-1.500 i. H.) si din Roma Antica. De-a lungul timpului, nasturii au fost fabricati din diverse materiale, atat naturale cat si sintetice. Primul material din care au fost confectionati nasturii a fost sideful. Primii nasturi aveau diverse forme geometrice si erau prevazuti cu gauri, pentru a putea fi cusuti pe haine, mai ales in scop decorativ. Nasturii cu scop functional au aparut mai intai in Germania, in secolul al XIII-lea, raspandindu-se, ulterior, pe intreg continentul european.
O utilizare mai putin obisnuita a nasturilor metalici a fost, incepand cu secolul al XVII-lea, cea de cutiute pentru transportul ilegal al drogurilor, aceste obiecte fiind apanajul traficantilor. In timpul celor doua Razboaie Mondiale, armatele engleza si americana au folosit nasturi ce contineau mici busole.
Din punct de vedere istoric, nasturii reprezinta un element important al culturii vestice, dar si al celei rasaritene. In anumite parti ale lumii, nasturii au avut si importanta politica. Astfel, in America, nasturii au inceput sa aiba conotatie politica incepand cu anul 1789, cand George Washington a fost ales presedinte. Cu ocazia acestui eveniment, au fost confectionati nasturi speciali din cupru, alama sau placati cu argint, de dimensiuni mari pentru haine si de dimensiuni mici pentru pantaloni. Pentru acesti nasturi speciali au fost utilizate 24 de modele, ei fiind astazi artefacte culturale. Unii dintre cei mai cunoscuti nasturi folositi in campaniile electorale au fost cei creati pentru Abraham Lincoln. Pe langa acestia, au fost creati nasturi care sa comemoreze atat nasterea, cat si moartea sa.
Astazi, datorita mijloacelor tehnice existente, producatorii de nasturi isi pot exprima creativitatea atat in ceea ce priveste forma, cat si in privinta materialelor din care sunt confectionati (perle, cristale etc.). Exista si nasturi ce pot fi considerati adevarate opere de arta. Este si cazul celor realizati de artistul de origine franceza Renarldo Galvies, faimos pentru nasturii sai de colectie.
In prezent, cele mai folosite materiale pentru confectionarea nasturilor sunt plasticul, sideful si lemnul. Din punct de vedere al formei, nasturii se impart in cateva categorii mari:
- nasturii cu gauri (dintre acestia, cei mai des intalniti sunt cei cu doua sau cu patru gauri)
- nasturii cu picior (o parte dintre ei au mai ales un rol decorativ, de exemplu, cei decorati cu cristale)
- rivetii (utilizati in special la jachetele si pantalonii din denim)
- brandemburg (pot fi intalniti si sub denumirea de nasturi chinezesti, pentru ca, initial, au fost folositi la realizarea costumelor nationale chinezesti)
- nasturii imbracati (o varianta a nasturilor cu picior, fiind imbracati, in scop decorativ, cu diverse materiale textile sau cu piele)
- nasturii crosetati.
In functie de utilizare, nasturii pot fi intalniti sub diferite dimensiuni. In general, cei mai mici sunt nasturii pentru tricouri sau camasi, iar cei mai mari nasturii pentru paltoane. Dimensiunile nasturilor sunt, dupa cum urmeaza:
- 12″ – 7,5 mm
- 14″ – 9 mm
- 16″ – 10 mm
- 18″ – 11 mm
- 20″ – 12,5 mm
- 22″ – 14 mm
- 24″ – 15 mm
- 26″ – 16,5 mm
- 28″ – 18 mm
- 30″ – 19 mm
- 32″ – 20,5 mm
- 36″ – 23 mm
- 40″ – 25,5 mm
- 44″ – 28 mm
- 50″ – 32 mm
- 60″ – 38 mm
- 70″ – 44 mm (Foto: www.liveauctioneers.com, www.delormedesigns.blogspot.com, www.progressontheprairie.com, www.typepad.com, www.luulla.com, www.emidale.ro)


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy