Am un baietel de patru ani si jumatate. Cand avea trei ani a trebuit sa plec un an in strainatate si, cum sotul meu este extrem de ocupat, de copil s-a ocupat o ruda mai indepartata care a venit la noi special sa aiba grija de el. Numai ca programul lui a inceput sa se desfasoare mereu mai mult in fata televizorului. S-a indragostit de pufuleti si alte chimicale dintr-astea pe care le cumperi la punga. A inceput sa se ingrase si sa se anemieze. Mai grav, a inceput sa dea semne de rahitism. Dar nu a observat nimeni. Cand m-am intors, m-am ingrozit. Nici nu-mi mai recunosteam copilul. Si asta doar intr-un singur an de zile! Partea cea mai rea tinea insa de faptul ca se obisnuise cu prostiile alea pe post de mancare si cu statul in fotoliu cu ochii atintiti in televizor. A fost un chin sa-l dezobisnuiesc, pentru ca nici nu vroiam sa-i impun schimbarea cu forta, chinuindu-l, caci bietul copil nu avea nici o vina. Nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte prin ce am trecut! Erau nopti intregi in care nu dormeam incercand sa gasesc noi si noi stratageme prin care sa-l anim la joaca, sa-l fac sa uite de televizor si de asa-zisa lui mancare. A fost greu, dar am reusit.
Mi-am luat un concediu prelungit, l-am tinut practic numai afara la aer curat cat era ziua de lunga, antrenandu-l in tot felul de jocuri, astfel incat sa faca cat mai multa miscare si incet-incet am reusit sa-l obisnuiesc sa manace numai lucruri sanatoase. In plus, i-am administrat doza maxima prescrisa de ulei din ficat de cod impreuna cu calciu si magneziu. Acum, dupa o jumatate de an, copilul este iarasi normal. E adevarat ca a si crescut, dar a si slabit. Nu mai e deloc gras, e mai degraba slabut, a uitat de televizor. E adevarat ca ne-am sacrificat si noi si am desfiintat televizorul pentru a fi siguri ca nu mai exista tentatia... Dar trebuie sa recunosc ca, de unde ne era frica de ce vom face noi fara televizor, pana la urma a fost si pentru noi ca o eliberare. Pot spune ca intr-un fel tot raul a fost spre bine. Suntem acum o familie mai unita si mai fericita ca niciodata. Stilul de viata este intr-adevar esential pentru toata lumea. Si pentru adulti, dar in special pentru copii. Si, credeti-ma, fara un stil de viata sanatos, sanatatea e numai o iluzie, e doar incapacitatea noastra de a vedea cat suntem de bolnavi… Si, cand ajungem sa vedem, e din pacate de multe ori prea tarziu… ( Maria Tudor)
Sanatatea copilului meu
Arata formular/Ascunde
