Macesul este o adevarata planta panaceu. Cu greu poti gasi o afectiune indiferenta la actiunea nenumaratelor principii active pe care le contine aceasta. Din primele zile de viata si pana la adanci batranete, macesele ar trebui sa ne insoteasca in permanenta. Am fi cu mult mai sanatosi si mai fericiti. Invaluita in legende si ajunsa astazi obiect de studiu a nenumarate colective de cercetare din lumea intreaga, intrand in compozitia a mereu mai multor produs farmaceutice, aceasta planta-minune nu conteneste sa ne uimeasca cu efectele ei aproape miraculoase si cu gustul minunat al ceaiului, vinului, dulcetii, sosurilor sau a supei de macese. Planta salbatica, dar si decorativa, aliment delicios, dar, inainte de toate, un medicament de exceptie, merita sa ne luam ragazul sa aflam mai multe despre maces.

Macesul, ruda trandafirului
Inrudit cu trandafirul si facand parte din genul Rosa, familia Rosaceae, macesul este raspandit prin cele aproximativ 200 de specii ale sale in majoritatea regiunilor temperate si subtropicale ale emisferei nordice. Numai la noi in tara intalnim 51 de specii spontane sau cultivate, cea mai raspandita fiind specia spontana Rosa canina L. Denumirile populare sunt extrem de variate: cocadar, calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de maracine, maracinele cioarei, macies, maracinele cotofanei, rasura, rug de maces, rug salbatic, rugul-vacii, ruja, rujita, scoabe, scochin, scorus nemtesc, sipica, suies, trandafir de camp, trandafir salbatic, trandafir de padure, trandafir cainesc, tufa de rug, zgorghin. Foarte asemanator cu macesul este si trandafirul de dulceata, Rosa rugosa.
Dintre nenumaratele specii de maces o atentie deosebita o merita macesul de munte, Rosa pendulina L, care prezinta un continut de 10 ori mai mare de vitamina C decat macesul obisnuit de ses, Rosa canina L.

Istorie si legende
Datorita proprietatilor sale deosebite, macesul era folosit pe scara larga, inca din Antichitate, ca planta medicinala, de catre greci, romani, persi, arabi si chinezi. In legendele grecesti apare chiar si sub apelativul de "sangele lui Adonis". Intr-una dintre legendele care povesteste despre dragostea Afroditei, zeita frumuseţii, dragostei, casatoriei si a fertilitatii, pentru Adonis, macesul apare intr-o ipostaza inedita. Marte, zeul razboiului, care o dorea pe Afrodita pentru el, hotaraste sa-l omoare pe frumosul Adonis. Cei doi incearca sa se salveze fugind, dar nimeresc intr-o tufa de macese. Afrodita, intepandu-se in spinii acestuia, lasa sa-i cada o picatura de sange pe florile alb-roz de maces, care s-au transformat atunci in minunate flori rosii si parfumate de trandafiri.
Se povesteste, de asemenea, ca primele rozarii, primele siraguri de matanii ale calugarilor catolici, ar fi fost facute din macese insirate pe o ata, numele de rozariu venind astfel de la numele latinesc al maceselor.
In traditia noastra populara, macesul este una dintre principalele arme impotriva strigoilor, fie ca este folosit ca tepusa pentru a le strapunge inima, fie ca sunt puse crengi de maces la poarta, la usa grajdului sau la fereastra, pentru ca sa nu poata veni strigoaicele sa ia laptele vacilor sau chiar pe al proaspetelor mame. Si nu este de mirare, pentru ca daca nimeresti intr-o tufa de maces spinos primavara, cand e acoperita de minunatele si atat de parfumatele flori albe sau roz, sau toamna, cand e incarcata de fructele micute de un rubiniu atat de atragator, cu greu vei mai scapa fara sa-ti rupi hainele si sa nu te ranesti in spinii puternici si arcuiti sub forma de carlig. Doar varietatea Rosa canina Assisiensis nu are spini pe tulpina.

Descrierea plantei
Macesul este extrem de raspandit, fiind foarte putin pretentios. Rezista la geruri de -25 sau -30 de grade Celsius, creste si pe cele mai sarace soluri, pietroase si erodate, pe pante inclinate, pana la inaltimi de 1.200 - 1.700 m si nu are nevoie speciale in privinta apei, dar nu rezista in turbarii si pe terenuri mlastinoase si are nevoie de soare. Astfel, macesul il intalnim atat in liziere de paduri de foioase, pe coaste insorite sau semiumbrite, cat si pe pasuni, fanete, in apropierea lacurilor, pe vai si lunci de rauri sau pe marginea drumurilor si a cailor ferate.
Crescand in tufe de 1-5 m inaltime, formate din mai multe tulpini lungi si elastice acoperite cu spini puternici, macesul este ideal pentru garduri vii.
Macesele sunt, de fapt, pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. In interiorul lor se afla achenele, adevaratele fructe, denumite impropriu seminte, care sunt si ele utilizate, si peri aspri care pot produce alergii. Macesele au forma sferica sau elipsoidala, culoare portocalie in faza de parga si rosie sau rosie-portocalie la maturitatea deplina, pentru a capata apoi, atunci cand incep sa se inmoaie, o culoare rosu inchis.  Florile, de 4-6 cm in diametru, au cinci petale de obicei roz pal, dar pot fi si albe sau roz inchis, iar frunzele ovale si cu marginea dintata au o lungime de 2-4 cm si o latime de 1-2 cm. La maces frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulite. Tulpina este alungita si ramificata cu ramuri lungi de 1-4 m, cu ghimpi de 3-15 mm, puternici si incovoiati.

Recoltare
Macesele se recolteaza manual in perioada august - octombrie in functie de specie si de altitudine, cand sunt in parga si perfect tari, in orice caz inainte de caderea brumei, deoarece fructele brumate se inmoaie si pierd o parte din vitamina C. Dupa ce au capatat culoarea rosu inchis, la caderea brumei, cand sunt complet coapte, devin moi si pierd cea mai mare parte a substantelor active, motiv din care dupa aceasta perioada nu se mai culeg in scop medicinal, ci cel mult alimentar. Fructele necoapte si ciupite si, mai ales, cele cu pete negre nu se culeg, deoarece in ele au fost depuse ouale mustei de maces. Florile si frunzele se culeg in lunile mai - iunie, in faza de inflorire deplina.
Dupa recoltare, macesele trebuie uscate cat mai repede, pentru a nu pierde substantele active. De asemenea, trebuie ferite de soare pentru ca se incing foarte usor si fermenteaza. Corecta este uscarea cu aer cald la o temperatura de 85-105 grade Celsius pana ce macesele devin tari si friabile. Acest lucru este necesar pentru a inactiva ascorbinaza, o enzima care la temperaturi mai mici continua sa oxideze vitamina C. Pentru a grabi uscarea, macesele pot fi taiate, dar, atentie!, metalele conduc si ele le degradarea vitaminei C. Ele pot fi uscate si in incaperi bine aerisite pana ce se stafidesc si se pot rupe in degete, dar se pierde o parte din vitamina C. Randamentul la uscare este de 2 la 1, iar daca se indeparteaza printr-un ciur fin semintele si puful randamentul scade la 6 la 1. La uscarea florilor randamentul este de 4-5 la 1.