Drumul de Pitesti

Imprimare

Daca vrei sa renunti macar o data la a trece in graba pe autostrada Bucuresti-Pitesti si sa o iei pe vechea sosea dintre aceste doua orase si daca iti iei ragazul sa redescoperi monumentele, muzeele si casele memoriale de aici, vei descoperi istoria acestor locuri minunate si modul in care ea a ajuns sa ne defineasca.

Pitesti
Orasul Pitesti este una dintre cele mai vechi asezari din Romania. Aici s-a descoperit un important centru din paleoliticul inferior, apoi arheologii au atestat prezenta lui Dromihetes, in secolele IV-III i.H., iar mai tarziu a fost atestata prezenta romana. Prima mentionare documentara dateaza din 1388, Pitestiul fiind unul dintre cele mai vechi targuri. In 1510 apare mentionat ca oras, iar in 1517 un hrisov consemneaza aici prezenta curtilor domnesti.
Pitestiul a fost resedinta temporara a voievozilor Basarab Tepelus cel Tanar, Mihnea cel Rau si Vlad cel Tanar. Intre 1512 si 1521, Nicolae Basarab construieste la Pitesti Curtea Voievodala, dar Biserica Domneasca Sfantul Gheorghe este singurul vestigiu care s-a pastrat din curtile domnesti. Constructia ei incepe in prima parte a secolului al XVI-lea, este continuata de Matei Basarab si finalizata in 1656, de domnitorul Constantin Serban. Apoi, in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, este zidita Biserica Sfantul Nicolae. Distrusa la cutremurul din 1802, este refacuta in 1812, pentru a fi apoi mistuita de incendiul din noaptea de 18 august 1848, in care a ars buna parte din oras. In fine, mult marita, biserica este reconstruita in 1864. Constructii de interes sunt si Colegiul national "I.C. Bratianu", infiintat in 1866, unde au studiat, printre altii, poetii Ion Minulescu, Ion Barbu si criticul literar Vladimir Streinu, Muzeul de Arta, zidit in 1886, adapostind lucrari semnate de pictori si sculptori de renume, cladirea Uniunii Artistilor Plastici, ridicata in 1875, Muzeul Judetean Arges, care functioneaza in fosta cladire a Prefecturii, construita intre 1889 si 1899, Biserica Sfanta Vineri, construita in 1827 si refacuta in 1912, Primaria Municipiului Pitesti, datand din 1933, Teatrul Alexandru Davilla, dar si moderna constructie a Bibilotecii judetene "Dinicu Golescu".


Nu poti trece prin Pitesti fara a face insa o plimbare prin Padurea Trivale si prin Parcul Strand, pe malul raului Arges, cu locuri de agrement si cu un teatru de vara amplasat pe una dintre insulele de pe lacul populat cu lebede.
Pitestiul mai are un punct de atractie, Fantana Muzicala din centrul orasului, o copie in miniatura a celebrei fantani muzicale din fata hotelului Bellagio din Las Vegas. Cu o orga de lumini si cu 1.000 de guri de apa fixe si mobile, care urmaresc toate acordurile muzicii, inregistrari ale orchestrei Filarmonicii din Pitesti, fantana muzicala de aici reprezinta o permanenta bucurie atat pentru turisti, cat si pentru localnici.

Festivalul Lalelelor
Si in aceasta primavara, Pitestiul a organizat o noua editie a Festivalului Lalelelor. Totul a inceput in noiembrie 1972, cand, in urma definitivarii centrului civic al orasului, se impunea acoperirea de suprafete largi cu vegetatie decorativa. Au fost cumparati primii 3.000 de bulbi de lalea si 100 de bulbi de zambile, achizitie care a continuat in anii urmatori, astfel ca, in 1977, a aparut ideea organizarii unei expozitii de anvergura, care sa consfinteasca suprematia imperiului florilor de la Pitesti, Pitestiul fiind deja de mult supranumit Mica Olanda sau Olanda Romaniei.
Devenit traditional, festivalul se desfasoara, de obicei, in luna aprilie, pe durata a trei zile. In pavilionul expozitional Casa Cartii sunt expuse flori de sezon, flori exotice, cactusi, plante de apartament si dendrologice, aranjamente florale si nenumarate obiecte inspirate din universul florilor. Prestigioasa expozitie florala este completata cu programe turistice. Au loc spectacole, picnicuri, intreceri sportive, focuri de artificii, "bombardamente" cu flori din avioane, salturi cu parasuta. Au loc insa si simpozioane pe teme de floricultura, dendrologie si arhitectura peisagistica. Sunt zeci de firme expozante. Laleaua a devenit deja de mult simbolul orasului, iar festivalul este cunoscut acum in toata lumea, la fiecare editie fiind prezenti si numerosi participanti din strainatate.
Laleaua provine din zona muntoasa a Asiei Mici, numele ei stiintific fiind de origine persana, provenind de la termenul Tulben, care inseamna turban, ca aluzie la asemanarea dintre cupa florala si traditionalele turbane. In secolul al XVII-lea, s-a starnit o adevarata… tulipomanie. Horticultorii au creat mii de hibrizi cu cele mai neasteptate forme si culori, laleaua fiind considerata, in sezonul de primavara, o adevarata regina a gradinilor.

Padurea Trivale
Padurea Trivale, de la marginea orasului Pitesti, a fost amenajata sub forma unui adevarat parc de agrement, in anul 1900, de catre locuitorii orasului impreuna cu oficialitatile de aici. Primaria a cheltuit sume importante pentru a realiza expropierea pentru utilitati publice. Arhitectul peisagist E. Redont a facut planul de infrumusetare si au fost adusi arbori ornamentali din Austria. Astfel, a luat fiinta parcul, ce se intinde pe o suprafata de 7.000 de hectare si care a fost declarat monument al naturii in 1939. In afara de peisajele superbe pe care le poti admira de pe aleile iluminate, refacute anii trecuti, Padurea Trivale gazduieste si o gradina zoologica. Parcul Trivale se mandreste insa, inainte de toate, cu Manastirea Trivale, cu hramul Sfanta Treime. Biserica, ridicata initial din lemn, de catre familia Trifan si Stanca Stancescu, in secolul al XV-lea, este recladita, intre 1632 si 1654, din piatra, de catre Matei Basarab. Ajungand apoi in ruina, este refacuta din piatra si caramida de catre Mitropolitul Varlaam, intre 1670 si 1674, urmand a fi pictata de Ioasaf Grecu in 1731 si refacuta apoi dupa cutremurul din 1940.

In afara de acest minunat loc de reculegere, in Padurea Trivale te asteapta si Complexul Turistic Cornul Vanatorului, cu un restaurant care imbina intr-un mod fericit modernul cu stilul traditional, beneficiind, in acelasi timp, si de spatii de cazare.
Din pacate, viitorul parcului Trivale este incert. Anii trecuti, sute de hectare de padure au inceput sa fie trecute in proprietate privata, prin acte de retrocedare, prefectul straduindu-se sa obtina o hotarare prin care padurea-parc sa fie declarata arie protejata si sa impiedice, astfel, defrisarile ce risca sa aiba loc pentru a pregati terenul in scopul viitoarelor constructii.

Stefanesti si Vila Florica a Bratienilor
In imediata vecinatate a Pitestiului, in comuna Stefanesti, te asteapta unul dintre cele mai frumoase domenii boieresti din Romania, ce a apartinut familiei Bratianu, o adevarata dinastie civila care a dat tarii nu mai putin de trei prim-ministri si care a contribuit in mod hotarator la crearea Romaniei moderne. Vila Florica, denumita astfel in amintirea primei fiice a lui I. C. Bratianu, a fost ridicata de acesta in 1858 si refacuta apoi de fiul acestuia, Ionel Bratianu, intre anii 1889 si 1925. Asa cum avea sa consemneze Constantin Argetoianu, Noua infatisare a resedintei de la Florica e datorata impletirii a doua patimi: patima lui Ionel pentru constructii si aceea a sotiei sale Eliza pentru gradini.
Conacul cuprinde aproape 20 de camere cu o bogata decoratie interioara, dintre care trebuie semnalate mai ales plafoanele sculptate si lambriurile. Terasa mare si primitoare te rasfata cu o superba priveliste asupra parcului si a intregului oras Pitesti, iar bibliotecile de la parter si de la etaj, chiar daca astazi sunt goale, nu au cum sa nu te impresioneze. Pana in 1948, cand majoritatea cartilor au fost arse si altele risipite, aceasta biblioteca avea renumele de a fi cea mai mare si mai valoroasa din Romania. Cuprinzand o mare diversitate de carti, biblioteca vadea interesul special al Bratienilor pentru trecutul neamului nostru.

Nu poti sa nu remarci si ferma, a carei cladire, ce te intampina la intrarea in parc, pe stanga, a fost ridicata pe doua nivele, in stil neo-romanesc, intre 1905 si 1912. Domeniul de la Florica se putea lauda cu sute de hectare de vita-de-vie si cu produse de o deosebita calitate, apreciate chiar si de regele Carol I, care marturisea: cu toate insistentele mele la fermele regale nu pot obtine untul de la Florica.
E pacat sa treci pe la Florica si sa nu urci si la Capela Bratienilor, pe platoul din dreapta parcului. In biserica aceasta, construita in 1898 dupa planurile arhitectului francez André Lecomte du Nouy, isi dorm somnul de veci majoritatea membrilor familiei Bratianu, inclusiv I. C. Bratianu, care fusese inmormantat initial intr-o cripta din parcul conacului, alaturi de fiica sa Florica. In 1927, avea sa i se alature si Ionel Bratianu, adus aici intr-un car tras de boi, iar, in 1930, si Vintila Bratianu. Peste ani de zile, vor fi adusi si Dinu si Gheorghe Bratianu, morti in inchisoarea de la Sighet.


Muzeul Golesti
Muzeul Golesti, aflat la doar cativa kilometri de soseaua veche ce leaga Pitestiul de Bucuresti, a fost infiintat, pe 7 iunie 1939, de regele Carol al II-lea, sub numele Muzeul Dinicu Golescu, prin expropierea conacului aflat in proprietate indiviza a mostenitorilor, despagubiti cu un milion de lei la acea vreme. Intre 1942 si 1943, are loc restaurarea constructiilor si constituirea patrimoniului muzeal initial. Apoi, in 1958, sunt deschise Sectia Memoriala a familiei Golescu si Expozitia de Istorie, dedicata evenimentelor din 1821, 1848 si 1859.
In 1962, este deschisa Sectia de Etnografie si Arta Populara a Regiunii Arges, apoi, in 1963, Sectia de Pedagogie, in cladirea in care Dinicu Golescu organizase Scoala Sloboda Obsteasca, prima scoala moderna cu predare in limba romana, care a functionat intre 1826 si 1830. Mai tarziu, in 1966, s-a infiintat Sectia Muzeul Viticulturii si Pomiculturii din Romania, dedicata civilizatiei taranesti din zonele viticole si pomicole ale tarii, de la mijlocul secolului al XIX-lea. Sectia in aer liber cuprinde astazi 35 de gospodarii, intinzandu-se pe o suprafata de zece hectare. In fine, in 1992 s-a deschis si Expozitia de Etnografie si Arta Populara a Judetului Arges.


Conacul Golestilor reprezinta un monument istoric construit in 1640, cu sistem de fortificatii format din ziduri cu contraforturi si metereze sub forma unui patrulater, in colturile caruia sunt plasate turnuri rotunde de caramida. In foisorul de la intrare si-a petrecut ultimele zile din viata Tudor Vladimirescu, intre 18 si 21 mai 1821. Insa, venind la Golesti, nu poti uita sa vizitezi si biserica ridicata in 1646.
Dincolo de interesul pe care il prezinta prin valoarea pieselor expuse, sectia in aer liber ofera si un cadru patriarhal, plin de verdeata, excelent pentru relaxare. In plus, aici functioneaza si un centru de echitatie. Instructorii va stau la dispozitie, atat pentru adulti, cat si pentru copii, pe care ii asteapta si cativa ponei. Centrul ofera conditii optime atat celor care se pregatesc pentru prima lor lectie, cat si celor care au deprins deja tainele acestui admirabil sport.

Palatul Potlogi
Palatul de la Potlogi este, alaturi de cel de la Mogosoaia, unul dintre cele mai importante edificii brancovenesti. Brancoveanu ridica palatul in 1698, dupa ce, anterior, ridicase biserica, in 1683, pe drumul ce lega pe atunci Bucurestiul de Targoviste, adica noua de vechea capitala a tarii. Constructiile sunt ridicate pe o mai veche proprietate a postelnicului Dima si a jupanesei Dragna. Pe intinsa mosie, voievodul a delimitat o curte dreptunghiulara, imprejmuita cu un zid de incinta din caramida. Acesta este completat de un turn al portii, de camerele de garda si de cuhnia domneasca. Palatul, plasat in centru, este impunator, avand o lungime de 32 de metri si o latime de 23 de metri. Fatada palatului era orientata spre parcul si helesteul din fundul curtii. Aceasta minunata priveliste putea fi admirata atat din camera deschisa de la parter, cat si din loggia dubla de la etaj. O caracteristica ce aduce intr-un fel aminte de palatul de la Mogosoaia o reprezinta holul lung, un fel de ax al intregii cladiri, care face legatura intre foisorul impunator, ce reprezinta principala cale de intrare in palat, si loggia cu coloane, plasata pe latura opusa. Loggia, atribuita si unei influente italienesti sau turcesti, ar putea reprezenta, mai degraba, o adaptare a palatului seniorial bizantin la specificul local. Cu acesta se aseamana prin sistemele de boltire, dar si prin decoratie. Portalurile de la intrarile principale, coloanele si balustradele foisorului se bucura de o bogata decoratie in piatra, in care se impletesc frunza de acant si floarea de crin cu laleaua si garoafa orientala.
Comuna Potlogi, plasata in vestul judetului Dambovita, pe albia raurilor Sabar si Arges, la intersectia drumurilor 401A si 711A, este atestata documentar din 1580. Dezvoltarea rapida din secolele XVII-XVIII s-a datorat atat agriculturii, cresterii animalelor si mestesugurilor, cat si comertului privilegiat de plasarea sa pe drumul domnesc. In satul Pitaru, ce face parte din comuna Potlogi, s-a nascut pictorul Nicolae Grigorescu.

Casa Memoriala Dinu Lipatti
Tot pe soseaua veche ce leaga Bucurestiul de Pitesti, in comuna Leordeni, daca o iei la dreapta pe un drum asfaltat, dupa doar cativa kilometri, se ajunge in satul Ciolcesti. Aici, intre 1938 si 1942, tatal marelui pianist Dinu Lipatti a construit o frumoasa casa in stil neo-romanesc. In aceste locuri ale copilariei si adolescentei marelui artist, unde acesta si-a petrecut vacantele si clipele de ragaz, a fost deschisa, in 1985, casa memoriala Dinu Lipatti, renovata in anul 2000. Datorita donatiei facute de fratele artistului, omul de cultura si diplomatul Valentin Lipatti, aici putem admira diferite obiecte ce au apartinut pianistului, in primul rand pianul Bechstein si bustul din bronz al lui Dinu Lipatti, opera sculptorului Ion Irimescu. Dar poate cele mai importante sunt nenumaratele fotografii ale artistului, la diferite varste, alaturi de profesorii sai, George Enescu, Florica Muzicescu si Mihail Jora, dar si fotografiile facute chiar de Dinu Lipatti, care era si un pasionat si talentat fotograf.

Datorita pozelor si datorita diferitelor documente de epoca, vizitand acest muzeu poti urmari pas cu pas evolutia lui Dinu Lipatti si complexitatea vietii acestui artist de exceptie. Tatal sau era un talentat violonist amator ce studiase cu Pablo de Sarasate, iar mama - o excelenta pianista. Nas i-a fost nimeni altul decat George Enescu. Nascut la 19 martie 1917, Dinu Lipatti a cunoscut primul succes major in 1934, la concursul international de pian de la Viena, urmat de o serie de concerte in Germania si Italia. Devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva, continuandu-si, in acelasi timp, cariera concertistica alaturi de dirijori celebri. Din pacate, Dinu Lipatti s-a stins din viata la doar 33 de ani, pe 2 decembrie 1950, bolnav de leucemie.
Leucemia i-a fost descoperita pe cand se pregatea pentru un turneu de concerte in America. Pentru a-si putea permite tratamentele extrem de scumpe, in ajutorul lui au sarit muzicieni precum Yehudi Menuhin si Igor Stravinschi. Din pacate, dupa o relativa ameliorare, starea sa de sanatate s-a inrautatit. Pe 16 septembrie 1950, la ultimul concert public, slabit fizic si prea obosit pentru a mai interpreta cele 14 Valsuri in Do diez minor de Frédéric Chopin, dupa o lunga pauza a interpretat Jesus bleibt meine Freude din cantata Herz und Mund und Tat und Leben de Johann Sebastian Bach, rugaciune ce marcheaza sfarsitul uneia dintre cele mai bogate si mai scurte cariere cunoscute in arta interpretativa moderna. (Cecilia Caragea, Foto: Cecilia Caragea)