Verona, orasul indragostitilor

Imprimare

Verona este situata in nord-estul Italiei, la circa 80 de kilometri de Venetia si Marea Adriatica. Verona poate fi vizitata intr-o zi, daca ai un ghid sau un itinerar bine pus la punct dinainte si te limitezi la cateva dintre obiectivele principale. Mergand pe jos, se pot admira o multitudine de piete, statui, stradute inguste, cladiri impresionante, porti de intrare in oras, poduri peste raul Adige care strabate orasul. Traseul nostru a inceput din Piata Bra. Bineinteles ca mai intai ne-a atras atentia Amfiteatrul roman. Construit pentru luptele cu gladiatori, este unul dintre cele mai bine conservate, faimos pentru spectacolele care au loc si astazi acolo, acustica fiind surprinzator de buna. Amfiteatrul a fost construit inainte de Colosseumul din Roma, fiind al treilea ca marime din Italia. Nivelul al treilea a disparut in urma unui cutremur din anul 1183.

In aceeasi piata ne-au atras privirea Palazzo Barbieri, actuala cladire a Palatului Primariei, Poarta Bra, o veche poarta a orasului si Palazzo della Gran Guardia. Nu departe se inalta San Fermo Maggiore, construita in secolul al XI-lea, o biserica cu o arhitectura impresionanta. In partea stanga a pietei este strada pietonala Via Mazzini, unde se gasesc o multitudine de magazine, aceasta ne-a condus pana la Porta Borsari, vechea intrare principala in oras. La cateva minute de mers pe jos de la Amfiteatru, pe Via Roma, pe malurile raului Adige, am gasit Castelvecchio, un castel impresionant, cu turnuri si turnulete din caramida. Podul castelului, prevazut cu trei arcade, este o capodopera a ingineriei. El pastreaza materialul constructiei, caramida rosie. Astazi, castelul gazduieste Muzeul de Arta din Verona.
La mica distanta, ne-a captat cu totul Piata delle Erbe, cea mai veche piata din Verona. Acolo au fost forumul roman si centrul istoric al orasului. Multitudinea de tarabe cu suvenire, cafenelele si terasele de pe lateralele pietei, cladirile medievale, dar si fantana Madonnei, care este un excelent loc pentru facut poze, atrag ca un magnet turistii. Din Piazza delle Erbe, Turnul Lamberti domina centrul istoric. Constructia sa dateaza din secolul al XII-lea si are o inaltime de 84 de metri. Turnul este deschis publicului, oferind o priveliste panoramica superba asupra orasului.
Verona isi datoreaza renumele si celor doi indragostiti shakespearieni, Romeo si Julieta, a caror dragoste rezista veacurilor. In gangul de la intrarea in curtea in care ar fi trait Julieta, o multime de biletele de amor, lipite pe pereti, ne-au atras atentia. In curte, turistii se ingramadeau sa faca poze cu statuia Julietei, auzind ca o mana pusa pe sanul drept le-ar aduce noroc in dragoste. Magazinele cu suvenire vindeau chiar si lacate, pe care mai apoi turistii isi scriau numele si le prindeau intr-un loc amenajat in curte. Intrarea in casa Julietei costa 6 euro, dar se poate alege varianta fara bani, admirarea casei si a celebrului balcon din curte. Verona este cu siguranta un oras ce merita vazut, un oras unde puteti admira multe locuri frumoase si petrece ore de neuitat intr-o atmosfera romantica! (Oana-Nicoleta Rosu)