Siria este considerata a fi una dintre cele mai frumoase si interesante destinatii din lume, deseori numita si leaganul civilizatiilor, locul unde au fost inventate primele alfabete ce au condus la alfabetul modern, locul unde civilizatia a inceput sa se dezvolte acum zece mii de ani, Siria reprezentand punctul de rascruce al civilizatiilor antice. Prin Siria treceau drumurile comerciale intre Marea Caspica, Oceanul Indian, Marea Neagra si... Drumul Matasii. Cu greu ai putea gasi o civilizatie care sa nu fi lasat aici urme importante si care sa nu fi fost marcata de indelungata istorie a Siriei.
Cu toate acestea, Siria reprezinta inca o prezenta modesta la nivelul turismului mondial. Acest lucru poate fi explicat de framantata istorie postbelica, dar in nici un caz de modul in care vei fi primit in aceasta tara. Sirienii sunt extrem de prietenosi si de ospitalieri. Este o societate traditionala, cu o indelungata istorie culturala, cu accentul pus pe familie, religie, educatie, disciplina si respect.
Din 2001, de cand Bashar al-Assad a preluat de la tatal sau conducerea Siriei, tara s-a modernizat in mod continuu, cu o administratie in continuu proces de liberalizare, chiar daca mai sunt multe puncte in care ea este criticata in continuare. In acelasi timp, guvernul a acordat in permanenta o atentie speciala nenumaratelor monumente istorice.
Stravechile orase Damasc, Alep si Bosra sunt prezente in Unesco's World Heritage List, la fel precum orasul-ruina Palmyra.
Informatii generale
Geografia si clima
Istoria veche
Istoria secolelor XX-XXI
Alte articole recomandate: Orase siriene
Informatii generale
Geografia si clima
Istoria veche
Istoria secolelor XX-XXI
Informatii generale
Steagul. Moneda. Granitele. Populatia. Invatamantul. Cultura si traditiile. Armata. Economia. Politica si organizarea statului.
Siria, cu numele oficial Al-Jumhuria Al-Arabia Al-Suria, Republica Araba Siria, are o suprafata de 185.180 de kilometri patrati si o extindere est-vest de 829 km si nord-sud de 748 km, are o populatie de aproximativ 22 de milioane, dintre care 6 milioane, concentrate in zona capitalei Damasc.
Steagul sirian a fost adoptat in 1980 avand trei zone orizontale, care de sus in jos sunt rosu, alb (pe care apar si doua stele verzi in centru) si negru, culorile arabe traditionale.
Moneda. Unitatea de baza o reprezinta lira sau pound-ul sirian.
In nord, granita cu Turcia se intinde pe 822 km, in majoritate muntosi, ultima portiune spre est fiind formata de raul Tigru. In continuare, in est si sud-est, granita cu Irakul se intinde pe 605 km, in zona estica, granita trecand printr-o zona desertica, urmata in sud de cea cu Iordania care masoara 375 km, trecand la sud de Jebel Druze. In vest, frontiera comuna cu Israelul masoara 76 km, fiind plasata la doar 50 km de Damasc si corespunzand disputatei zone a inaltimilor Golan. Apoi, frontiera continua spre nord si o mica bucla spre est, cu 375 km comuni cu Libanul, iar mai departe pana la granita turca se intinde litoralul scaldat de apele Mediteranei pe o lungime de 193 km.
Populatia este in proportie de 90% araba. Exista insa si importante minoritati de kurzi, armeni, circassieni, druzi si turci. Oficial, Siria este o tara laica, fiind in proportie de 87% influentata de religia islamica, 74% fiind suniti, pentru ca 13% sa fie alawiti, ismaieliti, siiti. Alawitii detin insa un statut politic special deoarece presedintele Asad si familia sa sunt alawiti. Crestinii reprezinta 10%, majoritatea ortodocsi, dar si catolici si protestanti, multi dintre ei avand o foarte buna pozitie socio-ecomica. Exista si un important numar de manastiri. Pana in 1947, a existat si o puternica comunitate de evrei, dar astazi nu au mai ramas decat foarte putini.
Limba oficiala este araba, dar se vorbeste si franceza, engleza, turca, kurda sau armeana.
S-a pastrat organizarea din perioada otomana in jurul comunitatilor religioase autonome numite millet, care plateau taxe, avand in schimb dreptul sa se conduca dupa propriile lor reguli religioase, putandu-si pastra astfel in mare masura identitatea si autonomia. Daca, in general, evident, au fost favorizati musulmanii, in perioada franceza sistemul s-a pastrat, dar fiind avantajati crestinii. In afara de crestini, evrei si druzi, ceilalti intra sub jurisdictie musulmana.
Majoritatea crestinilor traiesc in Damasc si Alep, dar si in nord-estul Siriei, iar comunitatea evreiasca se gaseste in zona Alep. Druzii, in proportie de 90%, traiesc in sud-vest, iar secta siita Imamis este concentrata intre Homs si Alep. Ismailitii sunt concentrati in provincia Hamah, dar si in muntii provinciei Al Ladhiqiyah si in regiunea Alep, iar alawitii, in proportie de 90%, traiesc in provincia Al Ladhiqiyah, in zona rurala Jabal an Nusayriyah.
Crestinii apartin in general bisericilor autonome, bisericilor unite care recunosc papalitatea de la Roma sau bisericii independente Nestoriene.
Invatamantul este gratuit si obligatoriu pana in clasa a noua, dupa care un examen national stabileste continuarea unui invatamant general sau tehnic. Dupa bacalaureat, in functie de rezultate, invatamantul superior poate costa 10-20 dolari sau 1.500-3.000 dolari pe an. Exista si scoli si colegii particulare, dar mult mai scumpe. Functioneaza cinci universitati de stat si 11 universitati private, remarcandu-se Universitatea din Damasc, cu 180.000 de studenti, si cea din Alep.
Cultura si traditiile. Bucataria siriana este bogata in ingrediente pitoresti ce variaza in functie de regiune. Cuprinde elemente mediteraneene, mai ales grecesti, asiatice, dar si tucesti si frantuzesti.
Siria a contribuit la dezvoltarea literaturii si muzicii arabe cu o bogata traditie orala si scrisa, participand semnificativ la renasterea culturala araba a secolului al XIX-lea, inclusiv prin scriitorii plecati in Egipt.
Damasc a fost totdeauna un centru de inovatie artistica in special in privinta muzicii clasice arabe. Printre staruri, multe in exil, se numara si George Wassouf, Nur Mahana, Farid al-Atrash, Lena Chamamyan.
Alep este cunoscut pentru muwashshah, un gen de muzica poem, asemanator cu cel andaluz, popularizat de Sabri Moudallal sau de Sabah Fakhri.
Muzica de dans Dabka este si ea populara. Exista si o interesanta traditie a unui specific al muzicii crestine din Biserica Crestina Siriana.
Literatura a fost marcata de istoria politica a tarii. In secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, din cauza cenzurii otomane, scriitorii sirieni emigrau de multe ori in special in Egipt sau in America. Apoi, multi scriitori au fost influentati de romantismul francez, indepartandu-se de traditiile arabe. Dupa 1948, a inceput sa se simta influenta masiva a realismului socialist si apoi influenta Partidului Baath (Baas). Romanul istoric practicat de Nabil Sulayman, Fawwaz Haddad, Khyri al-Dhahabi si Nihad Siris este deseori folosit ca baza de critica a prezentului. Alteori, fictiunea istorica se imbina cu realismul magic permitand un alt gen de critica a prezentului, precum in cazul scriitorului sirian emigrat in Suedia, Salim Barakat. Nu lipseste insa nici literatura science-fiction sau futurist utopica. Printre scriitorii contemporani se numara si Adonis, Muhammad Maghout, Haidar Haidar, Ghada al-Samman, Nizar Qabbani, Zakariyya Tamer, Hamida Na'na', Salim Barakat si Ali Ahmad Sa'id.
Telenovelele siriene, toate melodramatice, au cautare in lumea araba de rasarit. Gustul pentru arta traditionala se pastreaza in special in privinta dansului, mai ales in privinta dansului sabiilor. Casatoriile si botezul copiilor sunt ocazii de manifestare a traditiilor.
In Siria se organizeaza si multiple festivaluri de film si teatru, de muzica, traditii si flori, festivalul Kerak des Chevaliers sau Bosra, al vitei-de-vie sau al dragostei si pacii, atat in Damasc si Alep, cat si in Latakia, Palmyra, Hims, Bosra, Jableh, As Suwayda sau Qamishli.
Multe case si chiar cartiere intregi s-au pastrat de sute de ani in diferite orase, precum Damasc, Alep sau Homs, sau in diferite arii rezidentiale si sate. Acestea sunt de obicei nevopsite, satele siriene avand culori de gri si maro. De multe ori, casele se gasesc plasate in jurul unei fantani arteziene inconjurate de flori si copaci. In Siria gasim in acelasi timp si nenumarate monumente si situri arheologice.
Armata. Serviciul militar este obligatoriu, fiecare tanar fiind obligat la 30 de luni de armata dupa implinirea varstei de 18 ani. In caz de mobilizare, armata dispune de o forta de 400.000 de militari, fiind una dintre cele mai mari si mai puternice armate din zona. In plus, Siria dispune si de mai multe servicii secrete. Inzestrarea tehnica s-a realizat in special cu sprijinul fostei U.R.S.S., dar si al statelor arabe din Golf. Presedintele Siriei este si comandantul suprem al fortelor armate.
Economie. Siria este o tara cu o forta economica medie, bazata pe agricultura, petrol, industrie si turism. Principala problema cu care se confrunta o reprezinta sectorul public. Cresterea per total a diferentei dintre consum si productie reprezinta principala amenintare economica. Nu mai putin grave sunt insa si pietele financiare si de capital slab dezvoltate, rata redusa de investitii, productivitatea relativ scazuta, un somaj puternic si o rata rapida de crestere a populatiei, cu 75% din populatie sub varsta de 35 de ani si cu 40% sub 15 ani.
Agricultura reprezinta 25% din produsul intern brut, fata de 31% - industria si 44% - serviciile, si ocupa 42% din forta de munca, doar o treime din suprafata fiind arabila si 80% din suprafata cultivata fiind dependenta de caderile de ploaie.
Apoi, o problema semnificativa o reprezinta scaderea productiei de petrol fata de cei 600.000 de barili pe zi din 1995, existand chiar si riscul semnalat de unii analisti ca Siria sa se transforme dintr-un exportator intr-un importator de petrol, perspectiva extrem de alarmanta daca tinem cont de faptul ca petrolul reprezinta principalul produs de export. Din anii '60 Siria a produs un petrol de proasta calitate in zona nord-estica, apoi - din anii '80 - si un petrol de buna calitate in zona estica, in apropiere de Dayr az Zawr. Campurile petroliere din Siria reprezinta o prelungire a zacamintelor irakiene de la Mosul si Kirkuk.
Productia de 22 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi este consumata intern, dar se spera insa intr-o crestere care sa permita trecerea la export. Zacamintele de la Ibessa au fost descoperite deja din 1940.
Majoritatea industriei usoare este concentrata in regiunile Damasc si Alep, in timp ce industria grea, la Homs, Hama si in centrul Siriei.
Dupa 2000, un efort important a facut ca Siria sa inceapa sa semneze o serie de tratate comerciale internationale. De asemenea, au aparut multe modificari legislative menite sa ajute la o mai rapida dezvoltare economica.
Exportul cuprinde in primul rand petrol, produse rafinate, bumbac, imbracaminte, fructe si grane, importandu-se in special materii prime, vehicole, echipamente agricole si industriale.
Transportul se bazeaza pe liniile aeriene siriene si pe trei aeroporturi principale, Damasc, Alep si Lattakia, dar si pe doua porturi principale, Lattakia si Tartus.
Caile ferate siriene, conectate la liniile ferate turce, reprezinta principalul transportator, fiind relativ bine dezvoltate, cu o infrastructura de inalta calitate si cu servicii de mare viteza.
Politica si organizarea statului. Conform Constitutiei revazute in 1973, Siria este o republica democratica si populara.
Siria este condusa de un presedinte, doi vicepresedinti, un prim-ministru, consiliul sau cabinetul de ministri si un parlament unicameral. Insa multi observatori straini o considera deseori o dictatura ereditara.
Statul dispune, de asemenea, de o Curte Suprema Constitutionala, de Inaltul Consiliu Juridic, Curtea de Casatie, si cea de Securitate a Statului. Jurisprudenta islamica joaca un rol important, iar sistemul juridic are si influente otomane, franceze si legi islamice. Functioneaza in afara instantei primare, Curtile de Apel si Curtea Constitutionala sau Tribunalul Suprem. Functioneaza, de asemenea, o Curte Suprema de Securitate a Statului menita sa-i judece pe cei presupusi a periclita regimul si care functioneaza separat fata de sitemul obisnuit. Curtile religioase se ocupa de problemele personale sau de familie.
Partidul Baath reprezinta partidul dominant. In afara de acesta mai exista Miscarea Araba Socialista, Uniunea Socialista Araba, Partidul Comunist Arab, Partidul Democratic Socialist Unionist, dar si alte cateva partide minore.
Constitutia a fost adoptata pe 13 martie 1971. Ea investeste Partidul Baath cu functii de conducere in stat si in societate. Presedintele este ales prin referendum pentru o perioada de sapte ani, dar in practica este ales liderul Partidului Baath. Presedintele este si secretar general al Partidului Baath si lider al Frontului National Progresiv, care reprezinta o coalitie formata din zece partide politice fiind autorizat de guvern.
Constitutia cere ca presedintele sa fie musulman, dar nu stabileste Islamul ca religie de stat. Ea confera presedintelui dreptul de a numi ministri, personal - guvernamental si militar, sa declare razboi, stare de necesitate si sa amnistieze, sa amendeze Constitutia si sa emita legi, dar care apoi, in afara starii de necesitate, trebuie aprobate de parlament.
Legea cu privire la starea de necesitate actioneaza din 1963, fiind justificata de continuarea starii de razboi cu Israelul. Presedintele este desemnat prin referendum fara a se organiza alegeri multi partinice.
Siria este impartita in 14 guvernorate sau muhafazat (singular muhafazah) si in 60 de districte sau manatiq (singular mintaqah), impartite mai departe in subdistricte sau nawahi (singular nahiya). Guvernatorul este propus de ministrul de interne, aprobat de cabinet si anuntat prin decret executiv. El este asistat de un consiliu provincial ales.
Principalele orase sunt: Damasc, cel mai mare oras al Siriei care impreuna cu zona metropolitana formeaza un guvernorat, Alep, cu 1,67 milioane de locuitori, un important centru industrial si cultural, al doilea oras ca marime, si Unesco World Heritage Site, Latakia, cu 554.000 de locuitori, reprezentand, alaturi de Tartus, principalele porturi ale Siriei, Homs, cu 1 million de locuitori, si Deir ez-Zor, pe raul Eufrat, cu 230.000 de locuitori.
Informatii generale
Geografia si clima
Istoria veche
Istoria secolelor XX-XXI
Geografia si clima
Siria este impartita in 14 guvernorate, insa din punct de vedere turistic este mai interesant de impartit doar in cinci zone, aceasta impartire turistica fiind des folosita.
Zona de coasta, ce se intinde intre Liban si Turcia, are drept repere mai importante principalele porturi Latakia si Tartus si in interior marele castel al cruciatilor, Kerak des Chevaliers. Este o zona verde si fertila, cu o relativa predominanta crestina, oarecum liberala si cu o istorie dominata de fenicieni si de cruciade.
Apoi, spre interior, putem distinge trei zone ce se intind. in ordine de la sud la nord, Hauran, Valea Orontes si zona de nord-vest, care toate fac trecerea mai departe spre est catre desertul sirian.
Hauran reprezinta un platou vulcanic care cuprinde capitala Damasc si zona acestuia, fiind marginita la sud de Iordania, iar la vest - de Israel si de Liban, pentru ca la nord sa fie delimitata de Valea Orontes, iar la est - de zona desertica.
Valea Orontes care se gaseste astfel intre Hauran la sud si zona nord-vestica, la nord, fiind marginita la vest de zona de coasta, iar la est - de zona desertica, cuprinde doua orase importante, Homs (al treilea oras ca marime) si Hama (al patrulea). Zona este strabatuta de raul Orontes care curge de la sud la nord, in sens invers majoritatii raurilor din regiune, fiind numit si raul rebel, Nahr al-Aasi. Raul izvoraste din muntii Libanului, parcurge spectaculoase chei cu o cadere de 600 m, pentru a se deschide apoi in lacul Homs. Valea se deschide mai departe in districtul Hamah si asigura necesarul de apa unora dintre cele mai bogate terenuri agricole din Siria.
Este o zona extrem de bogata in istorie si vestigii arheologice dintre care nu au fost inca explorate decat o parte. Se disting in primul rand ruinele romane de la Apamea si castelul Musyaf, a carui istorie este legata de secta islamica Assassin, de la care se si trage termenul de asasin, un grup mistic radical, ai carui membri erau recunoscuti pentru abilitatea lor de a se infiltra printre dusmani si a le ucide capetenia. Raul Orontes isi continua drumul spre nord, prin Siria de nord-vest si Turcia, dupa care isi schimba cursul spre vest, varsandu-se in Mediterana.
Aceasta impartire, care este folosita de multe ori, desemneaza drept Valea Orontes doar zona mai larga din jurul oraselor Homs si Hama.
Siria de nord-vest este marginita la est de zona desertica, la sud, de zona Orontes, la vest, de zona de coasta, iar la nord-vest si la nord, de Turcia. Cuprinde zona Alep, cu vestigii istorice si privelisti superbe, dar si orasele moarte, una dintre importantele atractii turistice ale Siriei. Alep reprezinta al doilea oras ca marime si se gaseste la 220 km nord de Damasc. Alep, alaturi de Damasc si de Latakia, gazduieste unul dintre cele trei aeroporturi internationale ale Siriei.
Zona desertica este cea mai extinsa, cuprinzand in continuare tot estul Siriei pana la granita cu Irakul, fiind strabatuta in diagonala de Eufrat asociat cu istoria asiriana si babiloniana si care determina in nord-est, impreuna cu afluentii sai, o importanta suprafata roditoare, cu o importanta productie agricola. Un punct turistic de mare atractie il repezinta oaza si vestigiile de la Palmyra, dupa numele roman, si numita de sirieni, Tadmor, unde se opreau caravanele ce legau Mediterana de Persia si de India. Multi il considera singurul oras cu adevarat turistic, chiar daca este cazut in ruina, fiind cunoscut si drept Valea Mormintelor.
Caracteristici geografice. Siria se distinge printr-o zona relativ ingusta in vest, brazdata de munti inalti, varful cel mai inalt aflandu-se in apropierea granitei cu Libanul si masurand 2.814 m, si o zona estica de platou mult mai extinsa si marcata de diferente mult mai mici de nivel. In vest, muntii sunt impodobiti de zapada in timpul iernii si de o superba vegetatie in timpul verii. Lanturile muntoase ale Siriei sunt indreptate dinspre nord spre sud.
Zona de coasta, pentru care Siria are pretentii asupra unor ape teritoriale intinse pana la 35 de mile nautice in larg, reprezinta o campie ingusta, ce se intinde intre granita turca si cea a Libanului, fiind brazdata de promontorii ce coboara din Muntii Jabal an Nusayriyah cu inaltimi de pana la 1575 m, plasati paralel cu litoralul. Versantul vestic, mai fertil datorita aerului mediteranean, este mai populat decat cel estic. Mai departe, spre est, se intinde depresiunea Al Ghab, strabatuta de raul Orontes, care ii asigura fertilitatea. Regiunea Al Ghab dispune de 19 izvoare majore si de mai multe rauri subterane cu un debit cumulat de mai multe mii de litri pe minut.
Spre sud, prin Pasul Homs-Gap, trec autostrada si calea ferata ce fac legatura cu portul libanez Tripoli, dar pasul a jucat un important rol in zona deja din cele mai vechi timpuri. Spre est, urmeaza lantul muntos Jabal az Zawiyah si apoi regiunea de platou. In sud, de a lungul granitei cu Libanul se ridica si varfuri de peste 2.700 m. In sud-vest, tot pe granita cu Libanul, se ridica plini de maretie Muntii Hermon - Jabal ash Shaykh, care patrund cu conuri vulcanice de peste 900 m pe platoul Hawran, la sud de Damasc. Pe platoul arid din estul Damascului se gasesc oaze si cateva rauri interioare ce dispar in mici lacuri sau mlastini. Cel mai important dintre acestea este raul Barada, ce vine dinspre Liban si dispare in desert, dupa ce a creat o zona verde de 370 de kilometri patrati care i-a permis Damascului sa prospere din cele mai vechi timpuri.
In sud-vestul platoului Hawran, se gaseste regiunea vulcanica a lantului Jabal Druze, cunoscut si drept Jabal al Arab, locuita de druzi. Intregul platou rasaritean este traversat de un lant muntos format din Jabal ar Ruwaq, Jabal Abu Rujmayn si Jabal Bishri, toti de inaltimi mai mici si care se intind de la Jabal al Arab spre nord, pana pe malurile raului Eufrat, care izvoraste din Turcia si strabate Siria, in diagonala, pana in Irak, reprezentand 80% din resursele de apa ale Siriei. Principalii afluenti, Balikh si Khabur, vin tot din Turcia, dinspre nord-est.
In 1973, Siria a terminat constructia barajului Tabaqah, pe Eufrat, in amonte de orasul Ar Raqqah, formand lacul Assad, Buhayrat al Assad, cu o lungime de 80 km si o latime medie de 8 km. In nord-est, dincolo de Eufrat se gaseste zona fertila, numita Jazirah, strabatuta de afluentii Eufratului ale carei irigatii au fost imbunatatite in anii 1960 si 1970, producand cereale si bumbac. In zona extrem nord-estica s-au descoperit zacaminte importnte de petrol si gaze naturale.
La nord de Jabal ar Ruwaq si la est de orasul Homs se gaseste desertul Homs.
Clima
Temperaturi. In vest, clima este mediteraneana, dar cu toate acestea din mai pana in octombrie ploile sunt foarte rare, cu unele exceptii la limita nord-vestica a tarii.
Pe coasta, verile sunt foarte calduroase si umede, cu o medie a temperaturilor maxime de 29 grade, iar iernile sunt blande, cu o medie a minimei zilnice de 10 grade.
Mai racoroase, in timpul verii, sunt doar zonele situate la peste 600 m altitudine, zone in care si iernile sunt mult mai severe.
Inaintand spre est prin stepa si apoi prin desert, clima devine tot mai arida, cu ierni mai reci si veri mai toride.
In nord-vest, la Alep, la fel ca in Damasc, temperatura medie in august este de 30 grade, variind intre 21 si 43 grade, iar iarna variaza intre -4 si 16 grade, media fiind de 4 grade.
Perioada cea mai placuta este primavera si toamna, cand temperatura medie in timpul zilei este in jur de 22 de grade.
Precipitatii. Cele mai importante precipitatii se inregistreaza din noiembrie pana in mai, variind de la 750 mm in zona de coasta si 1.000-1.300 mm in diferite zone muntoase, la 250-500 mm in zona dintre Alep si Damasc, pentru ca apoi inaintand spre desert sa scada de la 130 la sub 25 mm in zona sud-estica. Trei cincimi din teritoriu inregistreaza o medie de sub 250 mm. Dar variatiile de la un an la altul sunt apreciabile, in anii secetosi precipitatiile putandu-se reduce la mai putin de jumatate.
Zona din jurul capitalei cu toate ca inregistreaza precipitatii de sub 250 mm, Damasc gasindu-se la limita de trecere spre zona de stepa, beneficiaza de o vegetatie abundenta datorita irigatiilor realizate cu apa adusa din raul Barada prin apeducte construite in perioada romana.
Vant. In timpul iernii sunt prezente vanturi din est, vest si nord. In timpul verii predomina vantul din nord si din vest. In zona de coasta, vara se inregistreaza ziua un vant din vest si noaptea din est. In apropierea oraselor furtunile sunt rare, dar in satele din zona de desert se inregistreaza cel putin una sau doua furtuni ce ridica nisipul pana la peste 1.500 m, colorand cerul in rosu.
Informatii generale
Geografia si clima
Istoria veche
Istoria secolelor XX-XXI
Istoria veche
Numele pare sa vina din greaca, Syrioi desemnand in greaca fara distinctie pe toti asirienii, sau de la numele Siryon dat de sidonieni Muntelui Hermon. In Antichitate, Siria reprezenta intreg teritoriul din estul Mediteranei, dintre Egipt si Arabia, in sud, si Cilicia, in nord, incluzand si Mesopotamia. In timpul Imperiului Roman, era impartita intr-o serie de provincii, Iudeea numita, apoi Palestina, corespunzand Israelului si Iordaniei de astazi, Fenicia, corespunzand Libanului de astazi, dar incluzand si Damascul, Siria si Mesopotamia.
Siria de astazi reprezinta doar o mica parte a teritoriului ce purta acest nume in Antichitate si care facea legatura intre trei continente. Pentru a evita confuzia intre statul sirian de astazi si acest teritoriu din epoca prestatala, a fost introdusa denumirea de Siria Mare. Siria Mare, ocupand o pozitie vulnerabila intre mare si desert, cu dusmani puternici in nord, sud si est, a reprezentat un continuu camp de batalie, reusind rareori sa se guverneze singura. La inceputul secolului al XX-lea mai cuprindea inca, in afara teritoriului de astazi al Siriei, si Libanul, Iordania si Israelul.
De-a lungul istoriei, a fost pretuita ca o oaza cerealiera. A beneficiat enorm datorita diversitatii culturale a popoarelor care au trecut si in parte au ramas in zona, contribuind la remarcabila inflorire culturala si spirituala.
In 1.400 i.H., orase precum Damasc (Dimashq), Alep (Halab), Hama (Hamath), Byblos (Gubla), Joffa (Joppa), Homs, Gaza, Tyre (Sur) si Sidon erau deja in plina dezvoltare.
Deoarece Siria Mare era condusa, in general, de straini, locuitorii se identificau in special cu propriul lor oras, ceea ce a facut ca si astazi fiecare oras sa prezinte un caracter socio-politic propriu.
Locuita deja din neolitic cu 10.000 de ani i.H. si mai departe in epoca bronzului, Siria Mare este mentionata de egipteni deja din mileniul al patrulea i.H., urmand apoi consemnarile sumeriene. Relatiile comerciale intense intre zona Anatoliei, zona Mesopotamiei si Egipt au condus la o rapida dezvoltare a Siriei Mari.
Dominant se pare ca era regatul Ebla, orasul stancilor albe, cu privire la care principala descoperire arheologica a avut loc in 1975 la Tall Mardikh, la 64 km de Alep. Se pare ca era vorba de un mare imperiu semitic infiintat in jur de 3.000 i.H. si care prin 2.500-2.400 i.H. se intindea de la Marea Rosie pana in nodul Turciei, la Marea Neagra si pana in estul Mesopotamiei. Descoperirea are si o alta semnificatie importanta. Se credea ca amorita ar fi fost cea mai veche limba semitica, dar descoperirea a evidentiat o limba paleo-canaanita mult mai veche.
Principalul dusman din Mesopotamia de sud, Akkad, care a inflorit in jur de 2.300 i.H. a reusit sa distruga prin anii 2.300-2.250 i.H. atat Ebla, cat si Arman, care se presupune ca ar corespunde cu Alep de astazi. In 1.600 i.H., Egiptul reuseste sa aduca intreaga Sirie Mare sub suveranitatea sa. In secolele urmatoare a crescut presiunea asiriana si cea hitita. In afara de amoriti un rol important l-au jucat si canaanitii.
Fenicienii, cei mai mari negustori ai apelor Mediteranei, s-ar putea, dupa unele pareri sa reprezinte descendentii amestecului populatiei siriene de pe coasta cu canaanitii. Imbunatatind ambarcatiunile, precum si uneltele si armele de fier, au reusit sa domine comertul maritim si sa infiinteze o intreaga retea de orase independente, raspandite in intreaga arie a Mediteranei, cea mai importanta fiind Cartagina, si au descoperit Oceanul Atlantic. Numele le este asociat vopselii de purpura pe care o extrageau din molustele ce cresteau in acea perioada pe coasta Siriei. Pretul imens al acestei vopsele, ce a devenit o culoare regala, a adus fenicienilor si noilor orase independente o imensa prosperitate. Din punct de vedere cultural nu putem uita ca fenicienii au introdus alfabetul cu 30 de litere, pe care l-au preluat grecii, simplificandu-l si introducandu-i vocalele.
Aramaenii s-au stabilit in Siria Mare la sfarsitul secolului 13 i.H, infiintand regatul Aram, Siria biblica, deschizand comertul cu Asia de sud-vest. Damasc a cunoscut o inflorire spectaculoasa, dar tot atunci au construit imensa fortareata de la Alep care a rezistat pana astazi. Aramaenii au simplificat alfabetul fenician, iar limba aramaica, vorbita si de Hristos, a devenit limba comerciala a intregului Orient Mijlociu si limba oficiala a Imperiului Persan, astazi nemaifiind vorbita decat de o populatie restransa de la granita Siriei cu Libanul, iar un dialect al acesteia fiind folosit in Biserica Ortodoxa Siriana.
In secolul VIII, Siria Mare nu a mai rezistat atacurilor puternicului Imperiu Asirian, pentru ca in secolul VII sa urmeze babilonienii, iar in secolul VI, Imperiul Persan, sub care au avut o partiala autonomie, asa cum aveau sa-si pastreze, in cele mai multe situatii pana la castigarea independentei in secolul trecut.
Dupa cucerirea Persiei de catre Alexandru cel Mare in 333 i.H., zona a intrat sub influenta culturala, a ideilor si institutiilor din vest. La moartea lui Alexandru, imperiul a fost divizat intre cei cinci generali ai sai, generalul Seleucus preluand tinutul ce cuprindea si Siria Mare. Au urmat trei secole in care conducerea a apartinut Seleuciziilor. Regatul condus de ei a fost numit mai tarziu Regatul Siriei, cu capitala la Damasc. Seleucus a numit mai multe orase dupa mama sa Laodicea, cel mai mare fiind Latakia, principalul port al Siriei. Foarte multi greci au emigrat aici, dezvoltandu-se aici un helenism de rasarit caruia ii datoram importante dezvoltari in stiinta, filosofie si jurisprudenta, iar comertul s-a extins, cuprinzand Europa, India si Orientul Indepartat.
Sub Imperiul Roman prosperitatea a continuat. Orasul sirian Antioch, pe cursul de rasarit al raului Orontes, in Turcia de astazi, aproape de granita cu Siria era al treilea oras ca marime dupa Roma si Alexandria. Cu o populatie ce se pare ca a atins 500.000 de locuitori, reprezenta un important centru comercial si industrial. Populatia Siriei probabil ca nu a mai atins asemenea dimensiuni pana in secolul al XIX-lea. In special, in secolele II si III d.H. reprezenta una dintre cele mai importante provincii romane. Imparatul roman Alexandru Severus, 222-235, era sirian, la fel precum si varul si predecesorul sau Elagabulus, 218-222, familia sa jucand un rol important in slujirea zeului soare, El-Gabal la Emesa, in Siria la Homs. Tot sirian a fost si Marcus Iulius Filipus, 244-249.
Sistemul de taxe bazat pe productivitatea solului introdus de ei s-a pastrat in linii mari pana in 1945. Pana la venirea romanilor, sirienii dezvoltasera deja irigatiile, alfabetul si astronomia. Romanii au realizat in plus constructii grandioase, apeducte si drumuri ce au ramas in folosinta pana in timpurile moderne.
Siria a jucat un rol semnificativ si in istoria crestinismului. Originea si activitatea Apostolului Pavel sunt direct legate de Taurus, Damasc si de Antioch unde a infiintat prima biserica crestina organizata. Dupa ce Imparatul Constantin s-a mutat din Roma in rasarit, la Constantinopole, Siria Mare a fost impartita in doua provincii, Siria Prima, cu capitala la Antioch, cuprinzand si orasul Alep, si Siria Secunda, adesea condusa din Hamah. La randul ei, Siria Secunda a fost impartita in doua districte, Fenicia Prima, cu capitala la Tyre, din care cea mai mare parte formeaza astazi Libanul, si Fenicia Secunda condusa din Damasc.
Majoritatea conducatorilor din aceasta perioada erau arabi crestini, loaiali Bizantului. Conflictele dintre bizantini si persi au transformat adesea Siria intr-un teatru de razboi. In secolul al VII-lea, Bizantul a incercat sa forteze o crestinare in masa a populatiei, dar fara succes. In schimb, pe masura ce razboaiele cu persii le-au golit vistieria, au incetat sa mai sustina populatia araba crestina ce apara stepa siriana, deschizand calea islamului ce se extindea din sud. In secolul al IV-lea, Imparatul Theodosius a distrus templul lui Jupiter din Damasc si a construit o catedrala inchinata lui Ion Botezatorul, dar, probabil, cea mai mare constructie crestina realizata inainte de secolul al X-lea o reprezinta impresionanta manastire de la Dayr Siman de langa Alep, ridicata de Simeon Stylites in secolul al V-lea.
In primele decade ale secolului al VII-lea, Mohamed, un comerciant din Mecca, ce avea sa devina Marele Profet, a convertit multi arabi la o noua religie, islamul. In 629, a aparut o expansiune a musulmanilor arabi spre tinuturile din nordul Peninsulei Arabe. Datorita inaltului prestigiu de care se bucura Damascul, aceasta zona era numita de catre arabi Tara Demnitatii, Bilad Al Sham, iar sirienii - Shammis. Bizantul fiind deja slabit, Damascul a capitulat in 635 in fata marelui general musulman, Khalid ibn al Walid.
Dupa moartea Profetului Mohamed, conducerea credinciosilor i-a revenit, din 632 pana in 634, lui Abu Bakr, primul calif ortodox, apoi lui Umar, 634-644, al doilea calif, care a reorganizat conducerea provinciilor cucerite. Al treilea calif a fost Uthman, 644-656, in timpul caruia s-a definitivat Coranul. Dupa asasinarea acestuia a urmat Ali, implicat in mai multe razboaie de succesiune, fiind si el asasinat la Al Kufah, in 661.
Atunci Muawiyah, guvernatorul Siriei, s-a autoproclamat calif si si-a stabilit capitala la Damasc, Siria fiind condusa in continuare de dinastia Umayyad, 661-750. Razboaiele victorioase spre est, sud si vest, iar in nord luptele purtate cu Bizantul, au facut sa fie considerat arhitectul imperiului islamic si un geniu politic. A creat o armata profesionista, o flota, un guvern eficient, un sistem postal si un sistem eficient de control financiar. A avut o deosebita solicitudine fata de crestinii sirieni promovati in cele mai diferite functii, acordand o atentie speciala oamenilor. Imaginea lui sugereaza astazi o combinatie de noblete si marinimie, de toleranta si autodisciplina, dar in primul rand de expertiza politica. Toate acestea i-au asigurat succesul si i-au permis sa aduca prosperitate Siriei, sa infiinteze o dinastie care pana in 732 cucerise Spania si orasul Tours in Franta, ajungand in est pana la Samarkand si Kabul, depasind cu mult granitele Imperiului Roman. Astfel Damascul a dobandit o glorie si un respect neegalat printre orasele secolului al VIII-lea. In timpul dinastiei au fost construite superbe palate si moschee in toata Siria, dar mai ales in Damasc, Alep si Hims.
Siria a primit astfel un guvern militar, fiind preluat modelul bizantin in privinta autoritatii depline acordate guvernatorilor locali. Initial, nu s-a exercitat o presiune propriu-zisa de trecere la islam. Continuand traditia Imperiului Roman si a monarhiilor bizantine, legea invingatorului, acum cea musulmana, era aplicata doar celor de aceeasi credinta sau nationalitate cu a cuceritorilor, celelalte comunitati religioase, numite si milla, supunandu-se propriilor legi administrate de liderii lor religiosi, un sistem care a prevalat in islam si a supravietuit in codurile Siriei.
In acesti 89 de ani, limba araba a inlocuit aramaica, majoritatea sirienilor au devenit musulmani, au fost construite spitale si canale subterane pentru a aduce apa in orase, s-a dezvoltat comertul, inregistrandu-se o prosperitate atat intelectuala, cat si economica. Multi evrei si crestini educati au fost angajati in seviciile califatului, au practicat medicina, alchimia si filosofie. Mai tarziu, puterea a inceput insa sa se degradeze, in special din cauza coruptiei si totaritarismului, a conflictelor interne si a revolutiilor popoarelor din zonele cucerite, dinastia Umayyad fiind in cele din urma, si in urma presiunii venite din nordul Iranului, rasturanta in 750 si inlocuita de dinastia Abbasid. In 887, Tulunidzi venind din Egipt au anexat Siria, fiind inlocuiti mai tarziu de Hamdanidsi, originari din Alep. In 1094, au fost infranti de musulmanii turci.
Intre 1097 si 1144, datorita fragmentarii politice a zonei, cruciatii au infiintat cu usurinta principatele Edessa, in nord-estul Siriei, Antioch, Tripoli si Regatul Latin al Jerusalimului. Infrangerea la Edessa a venit in 1144, pentru ca apoi domeniul sa fie extins de la Alep la Mosul. Dupa ce a murit ultimul calif siit fatimid, Nur ad Din a eliminat sectarismul sunit-siit, care le slabise forta si facuse posibile victoriile cruciatilor, si a proclamat jihadul ca o forta de unire a tuturor arabilor din Siria Mare si pana in Egipt si pentru a cuceri Ierusalimul, al treilea oras ca importanta religioasa pentru musulmani. Kurdul Saladin este cel care a realizat acest plan in 1189. Comportarea sa si controlul asupra trupelor la cucerirea Ierusalimului i-au atras epitetul de floare a cavalerismului islamic. La moartea sa, a murit de malarie, in 1192, imperiul sau s-a destramat, Siria fiind impartita in mai multe mici dinastii cu centrul in Alep, Hamah, Homs si Damasc.
In 1260, mongolii cu o puternica armata de 100.000 de oameni, condusi de Hulegu, cuceresc Alep si Damasc, distrugand orase si irigatii, dupa care Hulegu trebuie sa se reintoarca in China din cauza unei dispute de succesiune, la conducerea locala ramanand Kitbugha, un crestin mongol. Apoi, egiptenii au reusit sa-si extinda imperiul de la Nil pana la Eufrat, lasand in urma citadele si monumente ce au rezistat pana astazi. Insa luptele cu mongolii au continuat si in 1400, Timur Lenk, cucerind Alep si Damasc, a trecut tara prin foc si sabie.
In 1516, Sultanul Turciei Otomane a castigat o importanta batalie la Alep, Siria devenind o provincie a noului imperiu. Otomanii erau o populatie nomada din centrul Asiei, convertiti la islam in secolul al VIII-lea de catre umaiazi si care, condusi de Uthman, au infiintat in 1300 un principat in nord-vestul Turciei. Dupa 50 de ani invadau Europa, in 1453 cucerind Constantinopolul, iar in secolul al XVI-lea, intregul Orient Apropiat, majoritatea lumii musulmane ramanand sub conducerea lor pana la caderea Imperiului in Primul Razboi Mondial.
Din 1516, otomanii au condus Siria cu puteri nelimitate prin intermediul pasalelor, care detineau atat autoritatea militara, cat si administrativa, dar conduceau micile districte prin intermediul cate unui turc sau a cate unui arab loial, astfel ca in perioada otomana exista un contact direct cu sirienii care intrasera in serviciul guvernamental sau studiasera in universitatile turcesti. In acelasi timp, turcii au respectat araba, ca o limba a Coranului, si pastrarea legilor locale ale celui invins, inclusiv pentru celelalte comunitati religioase care se administrau din multe puncte de vedere singure, iar Damascul a capatat un rol si o semnificatie religioasa deosebita datorita nenumaratilor pelerini ce se opreau aici in drumul lor spre Mecca. Dar economia a regresat, populatia a scazut cu 30% si au disparut sute de sate; in secolul al XIX-lea, in zona Alep mai fiind locuite doar o optime dintre acestea. Doar actualul teritoriu al Libanului a cunoscut un anumit progres datorita relativei independente a emirului de atunci.
Cu toate acestea, Siria a continuat sa atraga negustorii din Europa, odata cu ei venind si misionari, profesori, oameni de stiinta si calatori, si, pentru o vreme, Alep a eclipsat Damascul, rivalitatea dintre ele pastrandu-se pana astazi. Tari precum Franta, in 1535, sau Anglia, in 1580, au cerut diferite drepturi pentru cetatenii lor si pentru crestinii protejati de ei, care in timp s-au transformat in diferite semiautonomii. Astfel, britanicii au infiintat in 1580 Compania Levant in Alep, iar la sfarsitul secolului al XVIII-lea rusii au cerut drepturi de protectie fata de comunitatea ortodoxa.
Imperiul Otoman a intrat in declin din secolul al XVIII-lea, lucru de care puterile europene au inceput sa profite din secolul al XIX-lea, atat din punct de vedere militar, cat si politic. Are loc actiunea militara a lui Napoleon in Egipt. In Siria are loc o miscare a crestinilor maroniti care evoluand spre sud intra in conflict cu druzii care masacreaza 10.000 de maroniti, in 1860. Franta trimite trupe si, prin acordul cu Inalta Poarta, Mount Lebanon este pentru prima data separat oficial de Siria, in 1861, iar administratia lui intra treptat sub controlul Frantei.
Siria incepe sa cunoasca o revigorare economica datorita capitalului european, de exemplu, caile ferate fiind construite in mare parte cu capital francez.
Datorita acestor presiuni, in secolul al XIX-lea otomanii au incercat sa introduca diferite reforme. Sub conducere egipteana, din 1831 in 1839, s-a creat in Siria o conducere centralizata si s-a incercat o reforma juridica si a taxelor, dar nepopularitatea acestora a contribuit la schimbarea pasei Ibrahim, iar urmatoarele reforme ale sultanului turc Mahmud II si ale fiului sau s-au petrecut mai mult in teorie, avand efecte reale doar pe arii restranse. Dar, in aceasta perioada, au avut loc si colonizarea granitelor Siriei, cultivarea a noi terenuri si asezarea triburilor de beduini.
Sultanul Abdul Hamid II (1876-1909) si-a cucerit reputatia de cel mai opresiv sultan otoman. Oponentii sai au murit suspect, taxele au crescut. A incercat sa castige loaialitatea supusilor musulmani lansand ideea pan-islamismului si terminand in 1908 calea ferata dintre Istanbul si Medina. Cruzimea sultanului si a administratiei sale, pe fondul cresterii influentei culturale a vestului, au reprezentat primul pas spre nationalismul arab.
Informatii generale
Geografia si clima
Istoria veche
Istoria secolelor XX-XXI
Istoria secolelor XX-XXI
Primul Razboi Mondial a adus o perioada framantata din 1914 pana in 1922, cand Franta a dobandit controlul asupra Siriei. In aceasta perioada, Siria a cunoscut si o scurta perioada de independenta, 1919-1920.
Intelectualii sirieni, multi licentiati ai universitatilor occidentale, au impulsionat studiul istoriei, literaturii si a limbii arabe si au cerut descentralizarea administratiei otomane si introducerea unor reforme administrative. In urma actiunilor de forta ale guvernatorilor otomani, precum Jamal Pasha, sirienii au cerut independenta totala. In aceasta lupta s-au remarcat asociatia ofiterilor, Al Ahd si Societatea Tinerilor Arabi, Al Jamiyyah al Arabiyah al Fatat, cunoscuta ca Al Fatat si din care facea parte si Printul Faysal, fiul lui Sharif Husayn din Mecca. Al Fatat nu trebuie confundata cu contemporana Al Fatah a organizatiei pentru eliberarea Palestinei.
In urma izbucnirii Primului Razboi Mondial, Jamal Pasha, incercand sa-si intareasca controlul asupra Siriei, a trecut la represiuni, a arestat membri Al Fatat si a spanzurat 21 de arabi in orase precum Damasc si Beirut in dimineata zilei de 6 mai 1915, data care a devenit sarbatoare nationala in Siria si in Liban, cunoscuta ca ziua martirilor.
Britanicii, tematori ca arabii sa nu acorde sprijin Turciei si pentru a-si intari pozitia in zona, in fata Frantei, i-au cerut lui Sharif Huseyn, liderului familiei Hashimite si un conducator al populatiei Hijaz sa porneasca o revolta araba, lasandu-l sa inteleaga faptul ca il vor sprijini sa devina rege al lumii arabe.
Acceptand, fiul acestuia in fruntea Hijazi-lor a pornit in 1916 lupta impotriva turcilor si, intelegandu-se cu miscarea nationalista din Damasc, a intrat in 1918 in Damasc in calitate de erou. In calitate de guvernator militar a preluat controlul asupra Siriei intregi, cu exceptia zonei de coasta in care se gaseau trupele franceze. In iulie 1919, prin Congresul General Sirian, Siria s-a declarat libera si suverana, iar in martie 1921 congresul l-a proclamat pe Faysal rege al Siriei. Araba a fost declarata limba oficiala, s-a inceput reformarea sistemului de invatamant si pregatirea unei constitutii. In zona franceza au continuat rebeliunile, inabusite de francezi, dar nu inainte ca liderii lor sa intre in istoria Siriei ca eroi.
Dar britanicii in timp ce stabileau intelegerea cu Sharif Huseyn si promiteau sa recunoasca un stat arab independent sau o confederatie de state arabe, promiteau, de asemenea, prin declaratia Balfour din 1917 crearea unui stat evreu in Palestina, in mentalitatea locala cele doua promisiuni fiind insa contradictorii. In plus, situatia era complicata de determinarea Frantei de a ramane o putere in Orientul Apropiat. Prin intelegerea Sykes-Picot, dintre cei doi diplomati, britanicul Mark Sykes si francezul François Georges-Picot, care au negociat cum sa imparta Imperiul Otoman in mai multe sfere de influenta, Siria si teritoriul viitorului Liban urmau sa intre sub influenta franceza, iar teritoriul ce avea sa devina Trans-Iordania si Irakul sa intre sub influenta britanica.
Astfel, dupa Pacea de la Versailles, din 1919, atat francezii, cat si britanicii, au refuzat sa recunoasca independenta Siriei si preintelegerile Sykes-Picot din 1916 au devenit hotarari oficiale ale Consiliului Suprem al Aliatior din Italia, de la San Remo, din aprilie 1920. Rezistenta araba a fost infranta, pe 25 iulie 1920 francezii au cucerit Damascul, Faysal a fugit in Europa si nu s-a mai intors in Orientul Mijlociu pana in 1921, cand britanicii l-au pus rege al Irakului. Pe fratele sau, Abdullah, britanicii l-au recunoscut drept emir al Trans-Iordaniei. Aceste evenimente au inversunat populatia impotriva vestului si au pus bazele pentru viitorul nationalism arab si pentru ideologia pan-araba.
Francezii au incercat sa contracareze tendintele pan-arabe, incercand, prin impartirea administrativa si prin intreaga politica, sa favorizeze sentimentele regionale. Opozitia nationalist araba nu a a avut succes, iar nationalistii s-au vazut relativ izolati in Damasc. Francul a devenit baza economiei, limba franceza a fost impusa in scoli. Administratia, bazata in mare parte pe principiile coloniale din Africa de Nord, care nu erau acceptate sub nici o forma de populatia siriana, au creat o permanenta stare de nemultumire si multiple incercari de revolta.
Dupa ce Franta a impartit Siria in sase parti distincte, in urma revoltei armate a druzilor, a trebuit sa reuneasca in 1925 provinciile Alep si Damasc, iar in 1926 Libanul a devenit o republica independenta sub control francez. In 1928, s-a infiintat Blocul National in cadrul caruia cel mai activ era Partidul pentru Independenta, un continuator al mai vechiului Al Fatat, iar in 1930 s-a ajuns la stabilirea unei constitutii. Un imbold al tuturor acestor miscari l-a constituit si mai rapida liberalizare a conducerii britanice din Irak. In 1937, Siria se reintregeste cu provincii precum Jabal Druze si Latakia si preia diferite prerogative guvernamentale de care nu dispusese pana atunci.
In acelasi timp, francezii au construit orase moderne in Damasc si Alep, drumuri si scoli in majoritatea oraselor si au format functionari sirieni. Influenta culturala era prezenta in scoli, presa si vestimentatie, iar conditiile economice se imbunatateau. In acesti ani Siria a primit refugiati kurzi si armeni din Turcia, dar si asirieni.
Devalorizarea francului a creat si ea probleme si nemultumiri, iar instabilitatile au explodat din nou dupa ce Franta a impus, intr-un efort de a asigura neutralitatea Turciei in cel de al Doilea Razboi Mondial, ca provincia Alexandretta, cuprinzand si orasul Antioch (Antakya), sa devina autoguvernata si apoi in 1939 sa fie absorbita de Turcia. In jur de 60.000 de crestini si de sirieni alawit au parasit atunci zona. Numita de turci Hatay, provincia Iskandaron, regiunea reprezinta si astazi o sursa de disputa intre Turcia si Siria.
Dupa capitularea Frantei, in 1940, guvernul de la Vichy a numit un nou guvernator si s-a format un nou cabinet. Dar in ciuda victoriilor germane din restul lumii, fortele de la Vichy au fost infrante, atat in Siria, cat si in Liban, puterea trecand in mana fortelor franceze libere. Generalul Charles de Gaulle a promis o eventuala independenta ce ar putea fi acordata de un guvern francez legal. In 1944, guvernul sirian a preluat 14 departamente administrative care pana atunci fusesera sub control francez direct. Dar problemele sociale, culturale, educatia si armata ramaneau sub controlul direct al francezilor.
In pofida opozitiei Frantei, U.R.S.S. si S.U.A. au garantat in septembrie 1944 recunoasterea neconditionata a suveranitatii Siriei si Libanului. Anul urmator a urmat recunoasterea britanica. In mai 1945, au izbucnit demonstratii in Damasc si Alep si, pentru a treia oara in decurs de 20 de ani, Franta a bombardat si mitraliat Damascul. Luptele s-au extins in Homs si Hamah. Churchill a amenintat sa trimita trupe in Damasc, iar in februarie 1946 o rezolutie O.N.U. a somat Franta sa-si retraga trupele. Astfel, pe 15 aprilie 1946. ultimele trupe franceze paraseau Siria, iar pe 17 aprilie Siria celebra ziua evacuarii, care a devenit sarbatoare nationala.
Siria trebuia sa fie o republica parlamentara, dar macinata de lovituri de stat si de starea de necesitate, cu anularea drepturilor cetatenesti si a protectiei constitutionale a persoanei, a fost considerata de multi observatori a avea un regim nedemocratic. A cunoscut o perioada de dezvoltare economica, cu toate ca a fost marcata de o continua instabilitate politica si de mai multe lovituri militare.
In 1948, a fost implicata in razboiul arab-israelian, prin care tarile arabe incercau sa previna infiintarea Israelului. Intre 1946 si 1956, Siria a schimbat 20 de conduceri si a redactat patru constitutii. A fost o perioada de instabilitate care a favorizat dezvoltarea nationalismului arab si a celui sirian, precum si a miscarilor socialiste.
In 1956, Siria a semnat un pact cu U.R.S.S. pentru a primi echipamente si tehnica militara si a deveni un punct de sprijin pentru o influenta comunista in regiune. Cresterea puterii militare a Siriei si declaratiile Siriei si ale U.R.S.S. au creat o grava stare de tensiune cu Turcia, data fiind pretentia Siriei asupra teritoriilor Alexandretta pe care francezii le transferasera Turciei in 1939.
Dupa criza Suezului din 1956, a fost introdusa legea martiala si au fost trimise trupe in Iordania pentru a preveni un atac israelian. A aparut ideea unirii Siriei cu Egiptul, ceea ce s-a si produs in 1958, cand a fost creata Uniunea Araba Unita, care nu a reprezentat insa un succes, astfel ca, in 1961, in urma unei lovituri militare, Siria s-a separat, infiintandu-se Republica Araba Siria. Dupa o instabilitate pronuntata de 18 luni, pe 8 martie 1963, puterea a fost preluata de un grup de militari si civili de stanga, noua putere fiind dominata de partidul Baath, activ din anii 1940 si care daduse in lunile precedente o lovitura in Irak si avea sa incerce o federalizare, Egipt, Siria si Irak, dar pe care nu au reusit sa o materializeze. A urmat o noua lovitura de stat, in 1966, cu o rectificare a principiilor Partidului Baath si apoi infrangerea suferita de Egipt si Siria in confruntarea militara cu Israelul din 1967, razboiul de sase zile, inaintea caruia Siria ameninta cu desfiintarea statului Israel si in urma caruia Siria a pierdut inaltimile Golan, o zona strategica de maxima importanta datorita faptului ca domina regiunea cu varfurile ei muntoase. Siria a incercat sa preia controlul asupra zonei in cadrul atacului surpriza intreprins de Yom Kippur in 1973, dar in urma contraatacului israelian, zona a ramas sub control israelian.
In 1981, inaltimile Golan au fost anexate de Israel, dar guvernul sirian continua sa revendice acest teritoriu. Apoi, in 1976, Siria a intervenit cu 40.000 de soldati in timpul razboiului civil din Liban. Prezenta trupelor siriene, privite de multi ca trupe de ocupatie, a continuat pana in 2005, fiind acuzate si multe actiuni ale serviciilor speciale, si o continua influentare a politicii. Peste un million de muncitori sirieni au venit in Liban si 200.000 au primit drept de rezidenta, fiind acuzati de o incercare de colonizare.
Dupa infrangerea din 1967, a urmat un conflict intre o aripa militara mai moderata si una civila mai extremista a Partidului Baath. Dupa retragerea trupelor din conflictul iordanian, Septembrie Negru, pe 13 septembrie 1970, ministrul apararii Hafiz al-Asad a dat o lovitura militara, eliminand de la putere partea civila si asumandu-si rolul de prim-ministru. Dupa un proces rapid de consolidare a puterilor statului a reusit, in martie 1973, sa organizeze primele alegeri parlamentare de dupa 1962.
Sunitii fundamentalisti au incercat sa conteste puterea Partidului Baath, ajungandu-se in 1982 la lupte armate cu mii de morti si de raniti, in care extremistii au fost infranti. Dupa unele surse a fost vorba de 25.000 de morti, inclusiv civili neimplicati si importante monumente distruse.
Ca urmare a prezentei militare din Liban si a starii de beligeranta de la granita acestuia cu Israelul, cheltuielile militare de la sfarsitul anilor ‘80 au fost covarsitoare, fiind surse care le estimau la peste o treime sau chiar la peste jumatate din cheltuielile guvernamentale. A fost achizitionata din U.R.S.S. o impresionanta tehnica de lupta, precum sisteme de aparare SA-10, SA-11, avioane MIG-29 si SU-27, tancuri T-80 si T-90, care veneau sa completeze achizitiile precedente. Dar cu toate eforturile financiare, datoriile cresteau si multe dotari suplimentare necesare nu le erau disponibile. In plus, pierderile erau si ele importante, spre exemplu in urma unei incursiuni armate a Israelului in Liban, in 1982, Siria a pierdut optzeci de avioane doborand doar doua.
Armata a reprezentat principala forta de stabilitate a regimului, dar si, conform istoriei marcate de nenumarate lovituri militare, principalul pericol. Astfel, o atentie speciala s-a acordat in permanenta drepturilor si nivelului de trai al armatei.
Participarea din 1990 a Siriei alaturi de S.U.A. la coalitia impotriva lui Saddam Hussein a marcat o cotitura atat in relatiile cu celelalte state arabe, cat si cu vestul. Siria s-a angajat in negocieri directe cu Israelul, dar care au esuat, luand sfarsit dupa meeting-ul din martie 2000 la care a participat si presedintele Bill Clinton.
Hafiz Al-Asad a murit la 10 iunie 2000, dupa ce a condus tara timp de 30 de ani. Parlamentul a schimbat imediat Constitutia, reducand varsta minima a presedintelui de la 40 la 34 de ani pentru a putea fi ales fiul lui, Bashar Al-Asad. Referendumul a avut loc pe 10 iulie 2000 si, conform datelor guvernamentale, noul presedinte a obtinut 97,29% din voturi. In perioada urmatoare au fost eliberati sute de detinuti politici si au fost reduse restrictiile privind media, cu toate ca Bashar al-Assad a subliniat ca prioritatea lui nu o reprezinta reformele politice, ci cele economice.
Problemele nu au disparut. Nu au lipsit nici acuzatiile de a fi sprijinit miscarea Hezbollah, acuzatii respinse toate de guvernul sirian. In 2008, au avut loc controversate negocieri siriano-israeliene mediate de turci.
Actualul presedinte Bashar a studiat medicina la Londra, dar dupa moartea, suvenita intr-un accident de masina, a fratelui sau mai mare, care era desemnat sa preia puterea, a trebuit sa se reintoarca in tara pentru a se pregati in vederea promovarii sale in functia suprema in stat. Pentru aceasta a intrat in armata si a devenit colonel in 1999.
Popularitatea lui a crescut treptat si dupa preluarea puterii a incercat sa stimuleze sectorul privat, exporturile si sa dezvolte IT-ul. Pentru o scurta perioada s-a inregistrat o anumita libertate a presei, aparand primele publicatii private dupa 40 de ani. Apoi au fost introduse o serie de restrictii in privinta continutului. In 2002, au primit licente si posturi de radio private, dar fara a avea dreptul sa transmita stiri politice. In acelasi timp, mai ales prin intermediul satelitilor, populatia a dobandit acces la posturile straine de televiziune.
Conditionand pacea cu Israelul de retragerea acestora din zona inaltimilor Golan, din punct de vedere formal, Siria ramane in razboi cu Israelul.