Siria este o tara cu un relief variat si cu nenumarate surprize culturale si religioase ce izvorasc din agitata si atat de bogata ei istorie. Este greu de facut chiar si numai o simpla lista a locurilor ce ar merita sa fie vizitate. Vom incerca sa trecem in revista macar cateva dintre cele mai importante.
O propunere de traseu
Ca orice tara, Siria poate fi vizitata si ea pe cont propriu, dar este infinit mai comod de apelat la o excursie in grup, organizata de o agentie de turism. Circuitele propuse de acestea reusesc sa acopere majoritatea punctelor de interes.
Dupa un zbor confortabil, iei contact cu aceasta lume fascinanta direct din capitala Damasc, unde a doua zi, in afara turului de oras, se viziteaza Mausoleul lui Saladin, Bazarul Acoperit, Marea Moschee a Umayyazilor, Palatul Azem, Strada Dreapta, Capela Sf. Anania si Muzeul National, mergand insa si la Muntele Kasiun.
Dimineata urmatoare se pleaca spre Palmyra. Dupa un tur al acestui oras se viziteaza Templele lui Bel, Baal Shamin si Nebo, Termele Romane, Arcul de Triumf, Valea Mormintelor si Teatrul, dupa care se continua drumul spre Hama, unde se petrece urmatoarea noapte. Dupa vizitarea orasului Hama, se pleaca la Apamea. Urmeaza Maarat Al Numan, ajungand in final la Alep, unde se viziteaza Marea Moschee, Cartierul Crestin, Biserica Armeneasca a celor 40 de martiri si Piata Veche.
Vizita se continua a doua zi cu Citadela din Alep si Manastirea Sf. Simenon, dupa care se pleaca, prin Latakia, spre Ugarit. Ziua urmatoare incepe cu vizitarea castelul cruciatilor, Kerak des Chevaliers, pentru a continua cu orasul Homs, dupa care seara se incheie circuitul la Damasc.
In ultima zi, se merge pana la Maalula, unde se viziteaza Manastirile Mar Sarkis si Mar Taqla, revenind apoi la Damasc pentru un program de voie. Seara, urmeaza zborul de intoarcere la Bucuresti. Iata un program menit sa ofere o imagine cat mai completa asupra frumusetilor naturale, a vestigiilor istorice si culturale ale acestor locuri de exceptie.
Orase si alte obiective de interes turistic
Damasc - Der Mar Musa - Saidnaya - Shahba - Izraa' - Maaloula - Bosra
Palmyra (Tadmor) - Deir-az-Zur - Dura-Europos - Mari
Alep - Biserica Sfantul Simeon - Qalb Lozeh - Ain Dara - Ebla - Orasele moarte - Al Bara - Serjilla
Homs - Kerak des Chevalier - Manastirea Sfantul George - Hama - Apamea
Latakia - Ugarit - Jableh
Tartus - Arwad - Safita - Husn Suleiman
Alte articole recomandate: Siria, leaganul civilizatiilor
Orase si alte obiective de interes turistic
Damasc - Der Mar Musa - Saidnaya - Shahba - Izraa' - Maaloula - Bosra
Damasc
Damascul este capitala Siriei, fiind plasat in sud-vest, in imediata apropiere a granitei cu Libanul si destul de aproape de granita cu Israelul.
Una dintre cele mai sugestive legende cu privire la Damasc povesteste ca Profetul Mahomed ar fi refuzat sa intre in Damasc pentru ca vroia sa intre o singura data in rai, atunci cand va muri. Plasat chiar in fata muntilor pe care a poposit profetul si din care curge binefacatorul rau Barada, Damascul a fost mereu un oras ravnit de toata lumea, dar s-a imbogatit de fiecare data cu vestigiile arhitecturale si culturale lasate in urma de acestia. Cu greu ai mai putea gasi un oras care sa fi strans atata istorie intr-un spatiu atat de mic, cel al vechiului oras.
Damascul sustine din plin notiunea romantica a Orientului, plin de bazare si alei, minarete, moschei, fantani si verdeata, vanzatori ambulanti si cafenele. Galeriile de arta si restaurantele cu cea mai rafinata bucatarie sunt numai cateva din probele de creativitate ale acestui oras, care vine sa te surprinda in plus cu un suflu nou de sofisticare moderna.
Damasc este probabil cel mai vechi oras locuit in mod neintrerupt. Sapaturile de la Moscheea Umayyad au condus la o datare din mileniul III i.H. Numele Dimashqa apare in arhiva Ebla gasita la Mari, din 2.500 i.H., dar careia multi ii plaseaza originile in anii 10.000-8.000 i.d.H.
Incepand cu legendarul rege David, apoi cu asirienii, in 732 i.H., Nabucodonosor, regele Babilonului, in jur de 600 i.H., persii, in 530 i.H., apoi Alexandru cel Mare, in 333 i.H., dupa care influenta greaca, Imperiul Roman si apoi, odata cu Islamul, califatul Umayyad, 661-750 d.H., asediul cruciatilor, mongolii, perioada otomana care a inceput in 1516 si cea franceza, din secolul al XX-le, reprezinta doar cateva din episoadele acestei incredibile istorii.
In Damasc, in mod cert nu ai voie sa ratezi orasul vechi, care mai pastreaza inca aerul medieval, chiar daca te confrunti cu o adevarata revarsare a valurilor de turisti ce nu contenesc sa se bucure de aerul lui inconfundabil, dar nu poti rata nici Moscheea Omayyad. Cu zidurile ei masive si trei minarete, este o adevarata minune arhitecturala. A fost un templu grecesc, apoi unul roman, o biserica, apoi biserica si moschee in acelasi timp, pentru ca in cele din urma sa devina o moschee asa cum este si astazi. Se regasesc urme din fiecare etapa, picturi crestine putand fi vazute si astazi pe peretii interiori. Aici se afla mormantul lui Ion Botezatorul, pentru musulmani, profetul Yahya. Este una dintre putinele moschee mari ale lumii islamice care poate fi vizitata de straini.
In apropiere se gaseste Citadela, care nu este insa la fel de impresionanta precum aceea de la Alep, si strada Souq al-Hamidiyya, larga si plina de magazine in care poti gasi practic orice doresti si care te duce la o serie de coloane dintr-un templu roman, construit peste un templu si mai vechi. In apropierea moscheii se poate vizita si mausoleul lui Salah al-Din, cunoscut mai ales ca Saladin. O statuie ecvestra impresionanta a acestuia se gaseste chiar langa citadela. Statuia ii reprezinta in acelasi timp si pe Guy de Lusignan, rege al Ierusalimului, si pe Reynald de Chatillon, conducatorul unei importante cetati, care au fost amandoi capturati de Saladin. In apropiere te poti relaxa la o ceainarie, iar, daca vrei mai mult, poti merge si la o baie turceasca, Hammam. Baile Nur al Din si Bakri, care primeste si femei, sunt obisnuite cu turistii straini, oferind o experienta de neuitat. Dintre muzee trebuie vazut in primul rand Muzeul National.
Damascul este binecuvantat de raul Barada, care coboara din munte ca un torent, ingust, dar abundent, plin de cascade, pentru a se pierde apoi in nenumarate ramuri. El asigura fertilitatea acestor terenuri ce creeaza superbele gradini si spatii de agrement ale Damascului, dar si a oazelor ce hranesc capitala.
In nord-vestul orasului se ridica Jabal Qassiun, la 1.115 metri inaltime. O sosea noua duce pana in varf de unde poate fi admirat intregul oras. Este o experienta ce nu trebuie ratata. In afara de priveliste, gasiti si localuri de buna calitate. Trebuie vizitat insa si un restaurant din orasul vechi, precum Beit Jabri sau Al-Khawali. Narcissus Palace ofera si o atmosfera atmosfera muzicala deosebita.
Der Mar Musa
La optzeci de kilometri in nordul Damascului se afla manastirea crestina Der Mar Musa, care promoveaza un dialog activ intre crestini si musulmani.
Saidnaya
Tot la nord, dar mai aproape, la doar 27 km, in munte, la 1.500 m inaltime, se afla orasul Saidnaya sau Sednaya, asociat cu nenumarate evenimente biblice si religioase. Este locul in care se spune ca Abel ar fi fost ucis de fratele sau Cain. Este unul dintre orasele episcopale ale vechiului Patriarh din Antioch. Este un loc de pelerinaj care se spune ca ar fi depasit doar de Ierusalim.
Traditia spune ca manastirea ar fi fost ridicata de imparatul bizantin Iustinian I in 547 d.H., dupa ce ar fi avut doua viziuni cu Sfanta Fecioara in care i s-a aratat unde sa construiasca manastirea si apoi cum sa arate. In ziua hramului, pe 8 septembrie, Nasterea Sfintei Fecioare, pelerinii, musulmani si crestini, vin sa comemoreze sarbatoarea careia ii spun Our Lady of Saidnaya.
In manastire se gaseste si o icoana a Fecioarei Maria cu pruncul, despre care se crede ca a fost pictata de Luca Evanghelistul. Saidnaya s-a bucurat de pace chiar si in timpul diferitelor razboaie, considerandu-se ca a fost protejata de icoana. Musulmanii vin la manastire vinerea pentru a se insanatosi, fiind acreditate nenumarate insanatosiri miraculoase.
In timp au mai fost construite la Saidnaya nenumarate manastiri catolice sau ortodoxe, precum Manastirea Heruvimilor, in varful muntelui, la 2.000 m altitudine. Diferite vestigii arheologice atesta faptul ca imprejurimile au fost locuite deja din epoca de piatra si apoi in toata perioada istorica. In perioada aramaica, orasul era cunoscut sub numele de Danaba. Apoi, apare consemnat ca oras episcopal in 325 d.H., in timpul consiliului de la Niceea.
Shahba
Din Damasc trebuie facut neaparat un drum si spre sud. Aici, la 87 km, se gaseste orasul roman Shahba sau Philippopolis. S-ar putea sa fie singurul oras roman construit pe teren virgin, caci majoritatea sunt construite in centre arabe sau elenistice. A fost construit cu marmura si nenumarate statui de Philip Arabul, 244-249 d.H., dar a fost abandonat la moartea sa si nu a fost terminat. Teatrul, cu un diametru de 42 m, este unul dintre cele mai bine conservate din Siria. Baile depasesc insa ca dimensiuni si finisaje chiar multe vestigii din Roma. Exista si un muzeu de mozaicuri siriano-romane.
Izraa'
Tot in sud, la 85 km de Damasc, se gaseste orasul Izraa', un important oras roman care a devenit apoi un centru crestin in care se gasesc doua biserici datand din secolul al VI-lea, numarandu-se printre cele mai vechi biserici care au functionat neincetat. Biserica Sfantului Gheorghe este o biserica ortodoxa construita in laterala unui templu pagan si datand din 512 d.H. Cea de a doua este catolica, a fost reconstruita si dateaza din 542 d.H.
Maaloula
Tot in sud, spre Liban, la o altitudine de 1.500 m, la doar 50 km de Damasc, se gaseste Maaloula sau Maalula, unul dintre cele mai pitoresti sate din Siria, cu 2.000 de suflete, majoritatea crestini. In aramaica numele inseamna "intrarea", marcand faptul ca satul se afla la intrarea intr-o trecatoare stancoasa. Este unul dintre putinele locuri din lume unde se mai vorbeste aramaica, limba vorbita de Isus. Cu casele lui micute, agatate in fata unei stanci imense, pare sa pluteasca in aer. Este un amestec ciudat de prezent si de trecut, de realitate si de legenda, de sacru si de frumusete.
Se gasesc aici doua manastiri, Mar Sarkis si Mar Taqla. Mar Sarkis sau Mar Sergus are o capela cu icoane deosebite si a fost construita in secolul al IV-lea pe ruinele unui templu pagan, fiind una dintre cele mai vechi biserici. Altarul rotund, interzis de consiliul de la Niccea din 325, sugereaza faptul ca ar trebui sa-l preceada. A fost construita si dedicata Sfantului Sergius, un soldat roman care a fost executat pentru credinta lui crestina, murind ca martir. O alta biserica mai mare ii este inchinata in Rasafa. Atunci cand ii treci pragul ai senzatia ca pasesti in istorie.
Mar Taqla, se gaseste mai jos, in sat si este un permanent loc de pelerinaj, pelerinii crestini si musulmani vin sa aduca ofrande si sa primeasca binecuvantarea. Sfanta Thecla a fost fata unui print Seleucid si o tanara discipola a Sfantului Pavel. Se crede ca este inmormantata in munte chiar deasupra manastirii. Constructia este realizata pe mai multe nivele, sus gasindu-se o biserica moderna. Este prezenta si o apa cu proprietati miraculoase.
In afara de acestea, mai sunt insa nenumarate alte manastiri, biserici si sanctuare dintre care multe in ruina, care merita sa fie vizitate. Dar foarte multi vizitatori vin in primul rand pentru frumusetea locului, in care puterea stancii se imbina cu delicatetea florilor si a copacilor, in care istoria pluteste ca o suspendare a timpului.
Locuitorii au o colectie de cantece religioase si traditionale unice. Aici se organizeaza trei festivaluri, festivalul Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, festivalul Mar Takla, pe 22 septembrie, si festivalul Mar Sarkis, pe 8 octombrie.
Bosra
Bosra, cu incredibilele ruine romane ce se ridica in mijlocul desertului, reprezinta una dintre importantele atractii ale Siriei. Plasata la 108 km sud de Damasc, in plin desert, in apropierea granitei cu Iordania, se remarca in primul rand prin edificiile realizate din bazalt negru. Te intampina aici unul dintre cele mai bine pastrate teatre romane din lume, dincolo de multiplele straturi de istorie arhitecturala.
Bosra este mentionata de egiptieni deja la 1.300 i.H., fiind numita, in secolul al II-lea i.H., Buhora si apoi Bustra, dar importanta deosebita si-a castigat-o atunci cand Roma a incoronat-o capitala a provinciei, in 106 i.H., fiind numita Neatrajana Bustra si atunci cand, in secolul I, a fost construit drumul care o lega de Damasc si de Amman. Rolul important de centru comercial si de popas al caravanelor si l-a pastrat pe tot parcursul Evului Mediu. In secolul al VI-lea a fost construita cea mai mare catedrala din zona.
Se spune ca tanarul profet Mohamed, trecand cu caravana unchiului sau, a intalnit aici un intelept calugar nestorian, numit Bahira, care in cadrul unei discutii teologice i-ar fi dezvaluit viitoarea vocatie de profet.
In 635, a fost cucerita de musulmani. Un adevarat exemplu de arhitectura araba militara este citadela construita in secolul al XI-lea si fortificata suplimentar in secolul al XII-lea de Saladin, permitandu-i astfel sa reziste, atat cruciatilor, cat si mongolilor. Moscheea Al-Mabrak se spune ca a fost construita pe locul in care s-a oprit pentru a se odihni camila Profetului Mahomed, aceasta fiind singura care s-a pastrat din aceasta perioada de inceput, prezervand forma originara de atunci.
Unul dintre turnuri gazduieste astazi un muzeu de antichitati si de arta traditionala.
Se gasesc, de asemenea, mai multe ruine crestine, cele mai importante fiind cele ale Catedralei Sfintii Sergius, Bacchus si Leontus, din 512. Se spune ca ar fi fost o sursa de inspiratie pentru imparatul Iustinian in vederea ridicarii bisericii Hagia Sophia. La 30 m spre nord de catedrala, se gaseste o bazilica din secolul al III-lea sau al IV-lea cu peretii intacti pana la nivelul acoperisului. Este locul intalnirii dintre Bahira si Mahomed, pe cand acesta avea 12 ani.
Atractia principala o reprezinta insa, fara indoiala, teatrul roman cu 15.000 de locuri si o scena de 45 x 8 m, cu o acustica de exceptie, construit in a doua jumatate a secolul al II-lea d.H. si care este considerat, pe buna dreptate, unul dintre cele mai frumoase si mai bine pastrate amfiteatre romane. Era finisat cu marmura, decorat cu matase si peste personalitatile importante era pulverizata apa parfumata, pentru a le asigura un adevarat confort. In perioada dinastiei Omayyad, in jurul teatrului a fost construita o fortareata. In afara teatrului s-au mai pastrat baile, coloane corintiene, porti monumentale si multe alte ruine romane. Zidul din secolul al XII-lea, completat apoi in 1.202-1251, inca mai inconjoara teatrul care se pastreaza practic complet.
Palmyra (Tadmor) - Deir-az-Zur - Dura-Europos - Mari
Palmyra
Apropiindu-te de Palmyra pe drumul ce serpuieste prin desert, imaginea acestui straniu oras mort si parasit, cu coloanele lui imense ce rasar brusc si fantomatic dintre dune, in mijlocul unei oaze verzi, este intr-adevar de neuitat, este o imagine cu care cu siguranta nu te mai intalnesti nicaieri in alta parte a lumii. Este o stea indiscutabila a turismului in aceasta parte a lumii. Fara indoiala, Palmyra, magnificele ruine din mijlocul desertului, reprezinta cea mai impresionanta si importanta atractie arheologica a Siriei si probabil a intregului Orient Mijlociu. Nu este un oras oarecare. Este consemnat si in Biblie ca fiind construit de regele Solomon al Iudeeii, fiul lui David.
Vechiul oras Palmyra sau Tadmor se gaseste la 215 km nord-est de Damasc si la 180 km sud-vest de Eufrat, in plin desert. Apare consemnat pe placute de piatra deja din secolul al XIX-lea i.H., pentru ca in secolul al III-lea i.H. sa devina un punct important al principalei rute ce lega estul de vest, incepand sa prospere. In perioada romana, vechiul nume Tadmor este schimbat in Palmyra. Imparatul Hadrian il declara oras liber. A jucat un rol important si pe cunoscutul Drum al Matasii. A devenit unul dintre cele mai bogate orase ale Orientului Mijlociu.
Orasul a facut istorie si datorita legendarei regine Zenobia, care pretindea sa fie descendenta Cleopatrei, depasind-o pe aceasta in frumusete si care in 272 d.H. a ocupat Bosra, a cucerit intreaga Sirie si parte din Egipt, realizand pentru un scurt timp un adevarat imperiu al Palmyrei, pentru ca apoi sa fie infranta de legiunile romane si capturata de romani pe Eufrat, pentru a se casatori, dupa ce a fost eliberata, cu un senator roman. Infrangerea ei a marcat insa si sfarsitul gloriei Palmyrei. Orasul a fost nimicit de romani un an mai tarziu si chiar daca Diocletian si apoi Iustinian au refacut zidurile de aparare ale orasului, Palmyra nu a mai atins niciodata gloria trecuta. In perioada bizantina, au fost construite apoi mai multe biserici.
Dupa cucerirea lui de catre conducatorul musulman Khalid ibn al-Walid, in 634 d.H., orasul a inceput sa decada. Dupa anul 800, oamenii au inceput sa paraseasca orasul. In 1132, templul Baal a fost transformat intr-o fortareata, in 1401, a fost distrus de Tamerlan, dar si-a revenit, astfel ca, in secolul al XV-lea, este descris ca o vasta gradina inflorind printre monumente ciudate. In secolul al XVI-lea, a fost construit, pe varful unui munte ce domina oaza, castelul Qala'at ibn Maan de catre Fakhr ad-Din al-Maan II, un print libanez care incerca sa controleze desertul sirian. Este posibil ca pe acel loc sa se fi gasit si fortificatii anterioare. In perioada otomana, nu a mai ramas decat un sat in mijlocul oazei si o mica garnizoana.
Apoi, ruinele au fost descoperite, in 1678, de catre un negustor englez din Aleppo. In secolele XVIII si XIX, au fost putini cei care au avut curajul unei expeditii de cinci zile prin desert. Cercetarile stiintifice au inceput doar in secolul al XX-lea. Intai germanii, in 1920, si apoi, din 1929, francezii. La modul sustinut au fost reluate dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si continua si in prezent.
Cea mai socanta cladire din Palmyra este imensul templu Baal, considerat a fi cea mai importanta cladire din sec I d.H. in Orientul Mijlociu. Templul masoara 205 x 210 m, reprezentand initial constructie elenistica din care nu s-au mai pastrat decat cateva fragmente, apoi partea centrala, ridicata in secolul I d.H., careia i s-au adaugat in continuare alte doua constructii pana la sfarsitul secolul al II-lea. De la templu, o strada cu coloane duce catre restul orasului. In apropiere se mai gasea templul Nabu si baile lui Diocletian. Inspre nord se gaseste teatrul, datand din secolul I d.H., cu 9 randuri de scaune care probabil ca impreuna cu structura de lemn ajungeau la 12. In spatele teatrului era Senatul si alaturi, agora cu statuia lui Septimius Sever si sala de banchete. In continuare, gasim o platforma cu patru coloane si o strada transversala care duce la campul lui Diocletian, construit de guvernatorul Siriei, Sosianus Hierocles. In apropiere se afla templul zeului sirian Allat, din secolul al II-lea. In afara vechilor ziduri se gasesc monumentele funerare care formeaza asa-numita vale a mormintelor in lungime de 1 km, cu structuri ample si decoratii bogate. In interiorul zidurilor au fost descoperite si patru biserici, dintre care una chiar de dimensiuni extrem de mari, de acum 1200 de ani si care s-ar putea sa fie cea mai mare descoperita in Siria.
Ruinele le poti vedea plimbandu-te cu camila sau poti vizita orasul mergand pe jos. Vara, soarele este insa nimicitor. Daca reusesti sa mergi seara sau dimineata, rasaritul si apusul soarelui reprezinta un spectacol fantastic.
Nu poti rata sa vezi ruinele maiestoase, orasul care te intampina ca o formidabila fantoma ce te fascineaza cu o incredibila forta. Dar daca reusesti sa vii in prima saptamana din mai, poti participa si la un interesant festival de artizanat, costume, muzica si dans traditionale, in cadrul caruia se organizeaza si curse de camile.
Deir-az-Zur
La 200 km est de Palmyra se afla Deir-az-Zur sau Deir ez-Zor, pe malul Eufratului. Aici te gasesti in acelasi timp la 300 km sud-est de Alep si 450 km de Damasc. Este un oras relativ tanar dezvoltat in perioada otomana, care nu detine ruine spectaculoase, dar in zona se gasesc situri arheologice de maxim interes. Orasul se gaseste intre desertul ce te duce la Palmyra si malul Eufratului peste care trece un celebru pod suspendat, construit in 1930. In amonte se gaseste marele lac de acumulare.
Orasul nu este mare, asfel ca il poti parcurge cu usurinta intr-o plimbare. Impreuna cu zona metropolitana are 240.000 de locuitori. Merita sa intri sa vizitezi si muzeul regional, cu mii de antichitati provenind din zona, dar si siturile arheologice din imprejurimi, Halabiya si Zalabiya, Qal'at Rahbeh si Qal'at Rabah. Mergand pe autostrada spre Irak, poti vizita interesantele ruine mesopotamiene Dura-Europos si Mari ce se gasesc la doar 1 km de autostrada si la aproximativ 100 km de oras.
In perioada romana, a reprezentat un centru de legatura intre Imperiul Roman si India. Cucerit de Zenobia, a devenit parte a regatului Palmyra, fiind apoi distrus de mongoli.
In jur se gasesc ferme agricole, in apropiere se gasesc mine de sare si, de la descoperirea zacamintelor de petrol din desert, este implicat si in industria extractiva. Este insa si un centru turistic, existand aici un aeroport, pentru curse interne, cu hoteluri de cinci stele si de restaurante. Populatia este formata preponderent din arabi, multi beduini urbanizati din desertul sirian, kurzi si armeni. Este dominat de suniti. Crestinismul isi gaseste aici originile in epoca apostolica. In prezent, sunt active cateva biserici.
Alep - Biserica Sfantul Simeon - Qalb Lozeh - Ain Dara - Ebla - Orasele moarte - Al Bara - Serjilla
Alep
Alep sau Halab, aflat in nord-vestul Siriei, la 220 km nord de Damasc, reprezentand al doilea oras ca marime al tarii, cu 1,7 milioane de locuitori si avand unul dintre cele trei aeroporturi internationale ale Siriei, rivalizeaza cu Damasc, pentru a reprezenta cel mai vechi oras, locuit neincetat de peste 8.000 de ani, numele orasului fiind mentionat pentru prima data in mileniul al III-lea i.H. si avand apoi o istorie extrem de bogata in timpul hititilor, asirienilor, in perioada elenistica, romana si otomana. Daca Damasc a fost orasul sfant si resedinta a conducatorilor, Alep a fost in permanenta in primul rand un centru comercial, care si astazi si-a pastrat aerul de oras bazar cu inconfundabile arome de mirodenii exotice. Prin stradutele inguste cel mai rapid mijloc de transport a ramas tot magarul. Relativa absenta a marilor investitii l-a ajutat sa-si conserve cel mai bine aerul traditional. Mai mult, s-au gasit chiar fonduri pentru restaurarea unor adevarate bijuterii ale vechiului oras, existand un plan mult mai amplu in desfasurare. Turistul poate astfel nu numai sa admire diferite cladiri clasice, dar mai mult, poate simti pulsul traditional intr-un centru vechi, cu peste 100.000 de locuitori. Este insa un oras destul de conservator, astfel incat este recomandata o tinuta decenta. Este un oras in care merita sa te plimbi cat mai mult pe jos. Cu fiecare strada si fiecare cartier vei fi surprins, clipa de clipa, iar si iar, sa descoperi o alta lume fascinanta venind parca dintr-un alt timp.
Este interesant de vizitat bazarul acoperit. Este, de asemenea, posibil sa urmaresti mestesugarii la lucru. Evident, nu poti rata Marea Moschee sau Moscheia Omayyad construita in 715 d.H. si care reprezinta cel mai semnificativ exemplu de arta islamica din Siria, impresionanta Citadela, Cartierul Crestin, Biserica Armeneasca a celor 40 de martiri sau Piata Veche, dar nici caravanseraiul sau Muzeul Arheologic, casele de secol XVII, centrul vechi si cartierul Jdeide. Trebuie vazuta si Manastirea Sf. Simeon, dar aceasta se afla la 60 km in afara orasului. Centrul vechi este un labirint de strazi, insa, din fericire, imprejur strazile sunt deja ceva mai bine organizate.
O axa principala a orasului o reprezinta strada Baron. La intersectia cu strada Kouwatly, se gasesc hoteluri, agentii de turism, restaurante si companii de transport. In apropiere, pe strada Kouwatly, sunt gradinile publice cu minunate aranjamente florale, prin care curgea raul Quweiq, care acum este secat, cursul apei fiind oprit de catre turci cu ani in urma. In partea opusa a strazii Kouwatly, intersectezi una dintre cele mai aglomerate strazi din Alep, strada Gassaniyn, numita si Tilal, cu un turn cu ceas, care serveste de multe ori ca punct de reper. In apropiere, se gasesc orasul vechi si muzeul, carteirul Jdeide, cu casele lui vechi si curti frumos decorate. Catedrala Sfantului Gheorghe se afla in spatele unui labirint de stradute inguste cu magazine de antichitati. In centru, principalul punct de reper il reprezinta citadela, pozitionata pe un mic deal si vizibila aproape de oriunde. Spre sud, bulevardele te conduc spre interesante moschei si scoli islamice, madrassas.
Locuita de acum 8.000 de ani, atestata de acum 4.000 de ani, localitatea Alep a jucat un rol deosebit in zona pana la venirea hititilor, pierzandu-si apoi, dupa secolul al XVI-lea i.H., treptat din relevanta, pentru ca sa devina ulterior unul dintre cele mai importante centre comerciale. Orasul a fost apoi distrus de persi, in 611, si ocupat de musulmani, in 637. In secolul al X-lea, a fost lovit de trei cutremure devastatoare, dupa care orasul a fost reconstruit de Nureddin, Nur ad-Din, pentru ca sa fie asediat de cruciati si atacat de mongoli, in 1260 si 1401. In 1516, a intrat sub dominatia otomana. A continuat sa prospere, dar, in 1822, un cutremur a omorat peste 60% din locuitori. Comertul inflorind, multi comercianti francezi, englezi sau din orasele italiene s-au stabilit aici pe parcursul ultimelor secole. Apoi revolutia industriala si caile comerciale alternative au afectat productia locala. Astazi, industria este orientata in special spre tesaturile de matase si imprimeurile de bumbac, iar zona limitrofa produce lana, piei, fructe si fistic pentru care Alep este renumit.
Biserica Sfantul Simeon
Aceasta frumoasa biserica, aflata la 60 km de Alep si in apropierea localitatii Deir Saman sau Telanissos, a fost construita in amintirea Sfantului Simeon, Stalpnicul, reprezentand la vremea ei una dintre cele mai mari si mai importante biserici. Devenita celebra, biserica, pastrata intr-o stare buna pana astazi, este vizitata de nenumarati pelerini.
In Deir Saman, la inceputul secolului al V-lea, a fost construita o manastire la care, in 412, a venit si Sfantul Simeon, nascut in 386, intr-un sat de munte. Dupa un timp, s-a mutat sa traiasca singur pe deaulul alaturat, unde, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, si-a ales o coloana de 12-18 m inaltime, cu un diametru de 2 m, pe care a stat tinand doua predici pe zi, la care veneau sa asiste nenumarate persoane. A murit in 459, dar moartea sa nu a oprit pelerinajul, cu toate ca soldati bizantini i-au luat corpul la Antiochia si apoi, mai tarziu, in Constantinopol. Biserica, in forma de cruce, a fost construita in 473, ca urmare a intensului pelerinaj. A urmat constructia manastirii inchinate Stalpnicului. Datorita a patru bazilici plasate si ele in forma unui crucifix, mai este numita si biserica celor patru bazilici. Cea dinspre rasarit este putin mai mare si in continuarea zidului din sudul ei se afla capela si manastirea. Via sacra o leaga de Deir Saman, unde mai pot fi vizitate doua manastiri, un bazar si o capela.
Qalb Lozeh
La 65 km vest de Alep, se afla satul Qalb Lozeh, in care se gaseste una dintre cele mai frumoase bazilici din Siria, construita in secolul al V-lea si reprezentand o capodopera a arhitecturii siriene. Are intrarea flancata de doua turnuri, iar interiorul este impartit in trei nave separate prin cate un rand de trei arcade. Atat planul de constructie, cat si decoratiunile sunt remarcabile. Arhitectura deosebit de reusita de la Qalb Lozeh demonstreaza abilitatea in folosirea decoratiilor grecesti. Este probabil sa fi fost folosita drept halta in drumul spre biserica Sfantului Simeon, la fel precum biserica din Mshabak, aflata in apropiere.
Ain Dara
Ain Dara a aparut ca un principat in mileniul I i.H., fiind ocupat de greci in timpul Imperiului Seleucid si mai tarziu de Umaayyads. Templul nu prezinta insa semne ale ocupatiei romane sau bizantine.
Situat la 40 km nord-vest de Aleppo, templul dateaza din secolele al X-lea si al IX-lea i.H. si nu seamana cu nici un alt templu descoperit pana in prezent. Se crede ca era inchinat zeitei semite a fertilitatii, Ishtar. Au fost descoperiti doi lei fantastici, sculptati in bazalt si patru urme de pasi de un metru, pe care le urmezi la intrarea in templu, care sunt interpretate a vrea sa sugereze ca zeita ar fi onorat templul cu vizita ei. Sunt mai multe inscriptii, statui, printre care si una a lui Astarte. Orasul a fost inconjurat cu ziduri de aparare, probabil in perioada umayyazilor si a fost apoi ocupat pana in secolul al XVI-lea. Atat templul, cat si orasul sunt supuse unor ample restauratii realizate de o companie sirio-japoneza.
Ebla
Ebla, oras al carui nume modern este Tell Mardikh, reprezinta un vechi oras plasat la 55 km sud-vest de Alep, care a jucat un rol important in mileniul III i.H. si apoi intre 1800 si 1659 i.H. Situl este faimos in special datorita celor 15.000 de tablete cu scriere cuneiforma care au fost gasite aici. Datand aproximativ din 2250 i.H. ele au condus la descoperirea unei limbi semite anterior necunoscute. Sapaturile incepute de italieni, in 1964, la Tell Mardikh au condus, in 1968, la descoperirea unei statui a zeitei Ishtar, care a permis identificarea orasului cu anticul Ebla, binecunoscut din insemnarile egiptene si akkadiene. In deceniul urmator, a fost descoperit un palat datand aproximativ din 2.500 i.H. si apoi cele 15.000 de placute faimoase. Legatura dintre Ebla si Mesopotamia de sud, unde a fost dezvoltata aceasta scriere, lamureste mai bine si legaturile dintre cultura sumeriana si cea semitica.
Ebla inseamna "stanca alba" si refera la piatra din care a fost construit orasul. Situl demonstreaza o continuitate din mileniul al III-lea i.H., primul apogeu fiind atins in jur de 2400-2240. Cele patru porti ale cetatii erau denumite dupa zeii Dagan, Baal (Hadda), Rasap si Utu, fiind consemnati 40 de zei carora li se aduceau sacrificii.
In jur de 2240 i.H., Ebla a fost distrusa de akkadieni. In urmatoarele trei secole, a recastigat o anumita pozitie economica, dar fara sa mai atinga dezvoltarea anterioara. Un al doilea apogeu l-a atins apoi in perioada 1850-1600 i.H., pentru a fi apoi distrusa din nou, in jur de 1650-1600 i.H., de catre hititi, pentru ca ulterior sa nu-si mai poata reveni. A continuat sa existe ca un mic sat pana in secolul al VII-lea d.H., pentru ca apoi sa fie parasita si uitata pana la recentele descoperiri arheologice.
Orasele moarte
Orasele moarte reprezinta o serie de orase romane si timpuriu crestine, abandonate demult, care au apartinut de Antioch si care se gasesc dispersate in nord-vestul Siriei, la cateva zeci de kilometri sud-vest de Alep si cateva zeci de kilometri nord de Hama. Datorita proximitatii, biserica Santului. Simeon este inclusa si ea in excursiile cu destinatia Orasele moarte. Este o zona muntoasa de aproximativ 50 x 30 km, intinzandu-se de la Qatma in nord pana la valea raului Afrin in est. Cele mai importante orase moarte sunt Al Bara si Sejilla.
Al Bara se mandreste cu mormintele ei piramidale si cu maretele arcade raspandite peste terenurile inconjuratoare. In apropiere se afla Serjilla, care prezinta cel mai mare numar de cladiri semi-complete etaland un peisaj cat se poate de straniu. Este abandonat de 1500 de ani, dar cladirile de piatra au in continuare contururi precise, aratand de parca locuitorii de abia le-ar fi parasit. In centru se gaseste si o baie publica extrem de interesanta si unica in lume, caci dateaza din 473 d.H., din plina perioada crestina. In 1899, arheologii de la Princeton University descoperisera si un mare mozaic plasat in holul principal, dar acesta a disparut apoi in anii urmatori. In apropiere se afla o mica biserica, dar care este cazuta in ruina. Interesanta este si o cladire cu doua nivele si o presa de ulei. Precum majoritatea oraselor moarte, Serjilla a fost abandonata in secolul al VII-lea.
Homs - Kerak des Chevaliers - Manastirea Sfantul George - Hama - Apamea
Homs
Cu o populatie de 1,5 milioane de locuitori si o suprafata de 4.800 ha, Homs, sau Hims, este al treilea oras ca marime, dupa Damasc si Alep, aflandu-se la o altitudine de 500 m si la 162 km nord de Damasc, respectiv 193 km sud de Aleppo. Datorita pozitiei vestice si a plasarii intre doua lanturi muntoase, beneficiaza de mai multe precipitatii decat alte regiuni. Se bucura de o puternica influenta mediteraneana, cu o clima mai blanda, dar si cu vant mai puternic. Diferentele sunt semnificative chiar si fata de vecinii apropiati, precum Hama, care se afla in nord la doar 34 km. Homs se gaseste pe valea raului Orontes, care imparte orasul in doua sectiuni. Spre rasarit, pe o suprafata plana, se gaseste centrul orasului si suburbiile, iar in vest, partea mai noua a orasului, al-Waer. Lacul Hims, din sud-vest, a fost creat datorita unui imens baraj roman.
Avand originile plasate in jur de 2.300 i.H., a reprezentat un important centru de cult al zeului soare El-Gabal, dar orasul s-a dezvoltat abia in perioada romana, pe cand era numit Emesa, Emissa sau Emizza. In perioada biblica, a existat in zona orasul Kadesh sau Qadesh, pe care unii il identifica cu Homs, el reprezentand insa un oras diferit, plasat la 24 km sud de Homs. A fost identificat inclusiv cu orasul Zobah mentionat in Biblie. Cultul pentru zeul soare a fost foarte puternic, motiv din care primii crestini au avut probleme in a se aseza in oras.
In perioada bizantina, Homs a reprezentat un important centru crestin, avand si astazi o importanta populatie crestina. Dupa ce a fost cucerit, in 636, de generalul Khaled ibn al-Walid, a devenit un important centru islamic, incepand sa decada in perioada otomana, pentru a reinflori in secolul al XIX-lea cand a explodat industria bumbacului.
Musulmanii au transformat Biserica Sfantului Ioan in Marea Moschee al-Nuri. In Homs se gasesc mormintele lui Ibn al-Walid, al fiului sau Abd ar-Rahman si a lui Ubaid, fiul lui Umar. In secolul al VIII-lea, istoria orasului a fost extrem de zbuciumata, iar, in 855, o revolta a crestinilor impotriva unor noi taxe a dus la arderea bisericilor si la multiple executii. In 1154, al-Idrisi consemneaza ca strazile orasului erau pavate, exista aici una dintre cele mai mari moschee ale Siriei, iar orasul atragea, cu produsele lui deosebite, strainii din toate partile, populatia fiind amabila si binevoitoare. Cutremurele din 1157 si 1170 au distrus in mare parte orasul, care a fost apoi refacut. Homs era cunoscut in primul rand pentru matase si lana, in secolul al XVI-lea, in afara tesatoriilor fiind consemnate presele de ulei de masline si morile de apa pentru grau si susan, orezul si strugurii gasindu-se din abundenta in pietele orasului. Dar in 1785, un calator francez descrie conditia mizerabila a orasului, mare, dar in plina ruina.
In 1932, francezii au mutat la Homs Academia Militara din Damasc, care a functionat aici pana in 1967. In 1959, a fost construita o rafinarie, bombardata de Israel in 1973.
Istoria zbuciumata a orasului a facut ca populatia sa varieze si ea extrem de mult. Astfel in secolul al XII-lea, Homs era unul dintre cele mai mari orase ale Siriei cu o populatie de 7.000 de suflete, in 1785, avea doar 2.000, pentru a creste, in 1860, la 15-20.000 si apoi, in 1907 - la 65.000, cu doua treimi musulmani si restul crestini, in 1981 - la 345.000, in 1994 - la 540.000, in 2005 - la 750.000 si in 2008 sa depaseasca 800.000.
Dupa stagnarea din perioada otomana, secolul XX a adus o rapida dezvoltare economica, Homs devenind astfel un important centru agricol si industrial. Dezvoltarea unui sistem modern de irigatii a condus la o agricultura puternica si eficienta, cu importante culturi de grau, orz, linte, sfecla de zahar, bumbac si struguri. Importante combinate au fost deschise in ultimele decenii. In 1959 - rafinaria de petrol, in 1971 - o fabrica de ingrasaminte chimice, o fabrica noua de zahar a fost construita de o companie braziliana si o uzina de automobile - de catre Iran Khodro. Hims reprezinta, in acelasi timp, un important nod feroviar. Nu poate fi ignorat avantul extrem de important al sectorului privat materializat prin nenumarate intreprinderi mici si mijlocii, ocupand zona industriala din sud si nord-vest. Un important proiect priveste infiintarea orasului industrial Hissaya la 47 km sud de Homs, pe o suprafata de 2.500 ha, care ar trebui sa asigure 66.000 de locuri de munca. A fost infiintata si o zona libera.
Sunt multe locuri de vizitat, precum Khaled ibnul Waleed Masjed, Alnoori Grand Masjed sau biserica Ommel Zinnar. Exista in Homs si un castel din care, din pacate, n-au mai ramas decat cateva ruine, castelul Ossama. Astazi, orasul vechi, ocupand 120 ha, reprezinta zona cea mai aglomerata a orasului incluzand Bab Tadmur, Bab al-Dreib, Bab Hud si zona din jurul citadelei. Din pacate, majoritatea vestigiilor de odinioara au fost distruse. Totusi, aici se gasesc cele mai vechi biserici si moschee ale orasului. Zidurile si portile orasului au fost demolate in epoca otomana, dar doua porti, o mica parte a fortificatiilor, impreuna cu un turn de aparare, inca mai exista. Cartierul crestin, cunoscut ca al-Hamidiyah, reprezinta una dintre putinele zone care si-au pastrat aspectul, cu cladiri vechi din piatra alba si neagra, zona beneficiind si de renovari recente. In perioada abasizilor, orasul era cunoscut si pentru cele sapte porti ale sale. Poarta Bab al-Souq (Poarta Pietii), Bab Tadmor (Poarta Palmyrei), Bab al-Dreib (sau Bab al-Deir), Bab al-Sebaa (Poarta Leilor), Bab al-Turkman, Bab al-Masdoud (Poarta Inchisa) si Bab Hud. Astazi mai exista doar doua porti, Bab Tadmor si Bab al-Dreib.
In jurul orasului vechi se gasesc cartierele Khaldiyah, spre nord, si mai modernele al-Sabeel, al-Zahra si Jub al-Jandali, spre est. Spre sud se intind Bab al-Sebaa, al-Mreijeh, al-Nezha, Akrama si, mai departe, Karm al-Zaytoun si Karm al-Loz. Centrele comerciale moderne se gasesc spre vest in Jouret al-Shayyah si mai departe in Qusoor, al-Mahatta si al-Ghouta. In continuare, spre vest, se intinde o centura de verdeata si de ferme, zona Basateen, unde este interzis sa se construiasca si dincolo de raul Orontes se gaseste noul cartier al-Waer. Universitatea Baath se gaseste in sud-vest, in apropiere de Akrama.
Orasul are superbe parcuri pline de verdeata, iar populatia este probabil cea mai prietenoasa din intreaga tara. Dispune de nenumarate restaurante, atat in orasul vechi, cat si in zonele moderne, de hoteluri dintre care se remarca hotelul Safir de cinci stele si de muzee deosebit de interesante. Azze Hrawe Pace, un vechi palat care gazduieste astazi Muzeul National de Folclor, interesant atat datorita constructiei propriu-zise, cat si a exponatelor. Primul muzeu construit in oras, aflat pe strada Shoukri al-Quwatly, contine piese de interes care acopera intreaga istorie.
Orasul gazduieste si mai multe festivaluri. In prima saptamana din mai, are loc festivalul Al-Badia organizat impreuna cu Palmyra, care se defasoara simultan la Palmyra si la Hims. Traditii, costume, artizanat, curse de cai, camile, masini, multa muzica si reprezentatii de teatru si expozitii atrag peste 60.000 de turisti. Anual se organizeaza si festivalul al-Nasarah, festivalul Kerak des Chevaliers si un festival la biserica Sfantului Elian care atrage un numar mare de pelerini.
Obiective interesante ce pot fi vizitate plecand din Homs sunt Kerak des Chevaliers, Manastirea Sfantul George, Qatna, Talkalakh si Marmarita.
Kerak des Chevaliers
Kerak des Chevaliers (Crac des Chevaliers) reprezinta un punct de atractie care nu trebuie ratat. Se poate ajunge usor, atat din Tartus, cat si din Homs, fata de care este plasat la aproximativ 40 km vest, castelul gasindu-se in pasul Hims, pe varful unui deal de 650 m, in apropiere de granita cu Libanul, fiind administrat de Guvernoratul Homs.
Suntem obisnuiti sa visam la minunatele castele ale Frantei, ale Germaniei sau ale Angliei, dar o adevarata bijuterie se gaseste aici, in Siria, cu o arhitectura si cu o istorie ce-ti taie rasuflarea. Nu este de mirare ca Paul Theroux il compara cu un sumum al viselor si fanteziilor copilariei, in timp ce T.E. Lawrence il numeste, pur si simplu, cel mai minunat castel din lume. Cu numele sau arab Qala'at al-Hosn sau Hisn al Akrad, castelul reprezinta unul dintre cele mai interesante si mai impresionante obiective turistice ale Siriei si unul dintre cele mai importante si mai bine pastrate castele militare medievale din intreaga lume, fiind declarat, in 2006, World Heritage Site.
Datorita pozitiei strategice de exceptie, aici a fost construit un castel, un adevarat palat cu minunate gradini, in pofida terenului arid, dezvoltat mereu, incepand deja din secolul al VII-lea. Dar transformarea acestuia intr-o adevarata fortareata s-a realizat abia in 1031, de catre emirul din Alep. A fost cucerit apoi in 1099, in timpul primei cruciade, de catre Raymond al IV-lea din Toulouse, abandonat si cucerit din nou de Tancred, Print al GalileeI, in 1110. Reprezentand un centru important pentru cruciati, a fost dezvoltat in perioada 1150-1250, ajungand sa poata gazdui o garnizoana cu 2.000 de soldati si 1.000 de cai si devenind astfel cea mai mare fortareata a cruciatilor. I-a fost adaugat un zid extern de trei metri grosime, cu sapte turnuri de aparare. Prima faza a lucrarilor a fost terminata deja in 1170, dar la sfarsitul secolului al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea a fost afectat de mai multe cutremure, fiind imediat refacut si consolidat.
In 1188, a fost atacat de Saladin care nu l-a putut ocupa. Se spune insa ca ar fi capturat castelanul pe care a vrut sa-l oblige sa ordone deschiderea portilor. Acesta l-ar fi pacalit ordonand in araba deschidere portilor si apoi dand ordin in franceza sa reziste pana la ultimul om.
In timpul celei de a cincea cruciade, in 1217, s-a consolidat zidul extern si s-a intarit garnizoana. Dar garnizoana a fost redusa mai tarziu la doar apoximativ 200 de soldati. Astfel, pe 8 aprilie 1271, sultanul Baibars (Beybar), a cucerit castelul folosind un truc. Le-a prezentat o scrisoare falsificata din partea comandantului cruciatilor din Tripoli prin care le ordona sa predea castelul, garantandu-li-se dreptul de a se retrage liberi. Astfel, castelul s-a predat, dar nu a fost niciodat cucerit. In 1272, in timpul celei de a noua cruciade, regele Edward I al Angliei a vazut castelul si l-a folosit ca model pentru castelul sau din Wales.
Kerak des Chevaliers face parte dintr-un intreg sistem de fortificatii construite de cruciati in secolele XII-XIII, dar este de departe cel mai important. El le permitea sa controleze principala trecatoare spre Mediterana, sa supravegheze zona lacului Hims si intreaga activitate de pescuit din zona si, in acelasi timp, sa urmareasca miscarile de trupe din Siria.
Intre zidul extern si cel intern exista un sant cu apa, care, in acele timpuri, era folosit pentru a alimenta baile cu apa si pentru adaparea cailor. Constructiile interioare au fost realizate in stil gotic, cu multiple colonade si inscriptii latine, cuprinzand o capela transformata in moschee, o sala de intalniri, depozite si grajduri pentru o mie de cai. Se considera ca acest castel avea provizii suficiente si era suficient de intarit pentru a putea rezista cel putin unui asediu de cinci ani.
Partea superioara a unui turnului gazduieste acum o cafenea cu o priveliste superba.
Manastirea Sfantul George
Plasata in Valea Crestinilor, Wadi al-Nasara, in satul Meshtaye, la doar cativa kilometri nord fata de castelul Kerak des Chevaliers, reprezinta o veche manastire antiochiana ortodoxa. Valea reprezinta, deja din secolul al VI-lea, un important centru crestin. Din cele 32 de sate existente pe vale, 27 sunt crestine, 4 sunt predominant alawite si doar unul, Al Qal'a, chiar sub castel, este sunit.
Se spune ca manstirea ar fi fost construita in secolul al V-lea de catre imparatul bizantin Iustinian I chiar peste statuia unui zeu pagan. Actuala biserica a fost reconstruita in 1857, iar urmele celei vechi mai pot fi vazute si astazi in manastire, precum o tripla arcada, doua coloane centrale, o lespede sculptata etc. Iconostasul de lemn al bisericii este decorat cu sculpturi si icoane pictate in aur reprezentand scene din viata lui Hristos. Mai exista si o capela din secolul al XIII-lea cu un iconostas mai mic, vechi de peste 300 de ani, cu scene din viata Sfantului Gheorghe. Manastirea mai pastreaza si multe alte obiecte.
Hama
Hama este unul dintre cele mai atragatoare orase din nordul Siriei, vestit mai ales pentru morile lui de apa, numite norias. Cu cei 400.000 de locuitori ai sai este plasat pe valea raului Ontares la 34 km nord de Homs, reprezentand un important centru agricol si industrial. Cercetarile arheologice au evidentiat dovezi ale unei asezari ce dateaza din neolitic, pentru ca apoi, in timpurile biblice ale lui David si Solomon, 1.000-922 i.H, aici sa fi existat un regat Hamah sau Hamath, care trata cu Israelul. Mai tarziu a fost un important centru roman si bizantin pana in 637. A prosperat apoi sub dinastia fondata de Saladin. Ultimul episod dramatic cu care s-a confruntat orasul a vut loc in 1982, cand o revolta a fost inecata in sange, distrugand si buna parte din ce mai ramasese din orasul vechi.
Hama este considerat unul dintre cele mai pitoresti orase ale Siriei. Raul Orontes strabate chiar centrul orasului, pe malurile lui intinzandu-se minunate parcuri care te imbie la o plimbare.
Este recomandabil sa incepi vizita urcand pe dealul citadelei, nu atat pentru a vizita citadela din care, din pacate, nu a mai ramas prea mult, ci pentru a te bucura de o superba priveliste asupra orasului, a raului si a imprejurimilor. Este totusi interesant de stiut ca acolo s-a aflat un palat regal in secolul al XI-lea i.H. si mai tarziu o fortareata musulmana.
Atractia principala a orasului o reprezinta morile de apa, cunoscute sub numele de norias. Cu o traditie de 2.000 de ani si cu inaltimea lor de 30 m, ofera un spectacol ce nu trebuie ratat. Fiecare poarta un nume si o istorie. In trecut, erau folosite pentru a ridica apa in apeducte. Cele mai vechi dateaza din secolul al XIII-lea, iar cea mai apropiata se gaseste la mai putin de 1 km de oras. Astazi, ele prezinta doar un interes istoric.
Ar mai trebui vizitata casa din secolul al XVIII-lea a lui Al Azim, Moscheea Hayat, palatul Azem, Muzeul Hama, doua caravanseraiuri vechi, cunoscute sub numele de funduq, nenumarate moschee si biserici, apeducte, iar in afara orasului merita de facut un drum pana la Qalaat al Mundiq, pentru avizita un vechi fort, la Asriyeh, un templu roman si vechiul si atat de placutul oras Seijar cu castelul sau.
Apamea
Apamea reprezinta un vechi oras roman distrus de un cutremur in secolul al XII-lea. In perioada lui de glorie avea jumatate de million de locuitori. Se gaseste la nord de Hama, pe un deal, ruinele intinzandu-se pe mai multi kilometri, iar actuala asezare se afla la cateva sute de metri de ruine. Datorita inaltimii, locul este de multe ori scufundat in ceata si destul de umed, in imprejurimi predominand muschiul si lichenii. Cu toate ca locul nu se numara printre cele mai frecventate de turisti, localnicii pretind ca ar fi mai impresionant decat Palmyra. Sunt coloane care se intind pe mai mult de un kilometru, ruinele se preteaza pentru poze spectaculoase, exista si o citadela si o serie de ruine mai mici se intind pe drumul de acces. In apropiere se gasesc orasele moarte Serjilla si Al Bara.
Latakia - Ugarit - Jableh
Latakia
Latakia sau Latakiyah, Al-Ladhiqiyah, este cel mai important port al Siriei si are unul din cele trei aeroporturi internationale, reprezentand si capitala guvernoratului Latakia. Este plasat la 348 km nord-vest de Damasc, 186 km sud-vest de Alep, 186 km nord-vest de Homs si 90 km nord de Tartus. Plasat in nordul litoralului, beneficiaza de plaje primitoare, atat amenajate, de marile hoteluri, cat si neamenajate, precum cele aflate in nord, la Rasibn Hani, si cea cu nisip negru, de la Ras al Bassit. La 6 km nord de oras te asteapta Cote d’Azur a Latakiei, cu tot confortul pe care ti-l poti dori si cu bucuria sporturilor nautice, schi pe apa, surf, ski-jet etc.
Regiunea este cunoscuta pentru peisajele in care muntii verzi se intalnesc cu plajele de nisip, dar si pentru multiplele situri arheologice. Orasul, cu o populatie estimata la un million de locuitori, te intampina cu cea mai relaxata si liberala atmosfera pe care o poti intalni in Siria. Parcurile si bulevardele largi si pline de verdeata compenseaza din plin lipsa marilor monunumente.
Istoria orasului incepe cu o mie de ani i.H., pe cand era un mic sat de pescari fenicieni, pentru ca orasul propriu-zis sa fie fondat in secolul al IV-lea i.H. Dupa moartea lui Alexandru cel Mare, unul din generalii sai, care a preluat conducerea regiunii, infiintand o noua dinastie, Seleucus I, a botezat orasul dupa numele mamei sale, Laodicea. Apoi, in perioada Imperiului Roman, Marc Antoniu a garantat orasului autonomia, iar in secolul al II-lea d.H. a fost pentru o perioada capitala de provincie. Septimius Sever a sistematizat orasul. Patru strazi cu colonade imparteau orasul in dreptunghiuri. Orasul era organizat in jurul unei axe nord-sud in lungime de aproape 2 km care unea centrul orasului de soseaua de Antiochia si care reprezenta principala artera comerciala. Pe directia est-vest erau plasate trei artere principale, dintre care una lega portul de citadela. A construit, de asemenea, bai, teatre, un hipodrom, numeroase sanctuare si alte cladiri publice. Roma privea Laodicea ca pe un port strategic de o deosebita importanta. In secolele V-VI, a fost afectat de cutremure si devastat apoi de razboaie in 705 si 719.
In timpul cruciadelor, a reprezentat un adevarat teatru de razboi, fiind cucerit cand de unii cand de ceilalti. Orasul era supravegheat din doua castele ce dominau orasul de pe doua dealuri vecine.
In 1300, geograful arab al-Dimashqi nota ca in Latakia nu era apa, copacii riscau sa devina o raritate, dar portul era plin de corabii.
Dupa ce a fost cucerit de otomani, in 1516, orasul a decazut rapid, ajungand deja la jumatatea secolului la nivelul unui sat. Traia in special din productia de bumbac, masline, nuci, struguri si datorita duzilor.
O noua moschee, Masjid al-Jadid, a fost construita in 1733-1743, de guvernatorul ottoman al Damascului. Apoi, orasul a fost afectat de cutremurele din 1810 si 1823.
In secolul XX, orasul a inceput sa se dezvolte din nou, in 1932, a fost lansat planul pentru un nou port si, in 1939, dupa ce Alexandretta si Antioch au trecut la turci, Latakia a ramas cel mai mare port al Siriei. In 1950, au inceput lucrarile la noul port, beneficiind si de un imprumut de 6 milioane de dolari din partea Arabiei Saudite. In 1951, era deja terminata prima faza de dezvoltare.
In 1968, o importanta autostrada a unit Latakia de Alep si de Valea Eufratului si o noua cale ferata facea legatura cu orasul Hims. In anii ’70, portul a fost extins din nou. A fost construit un modern complex olimpic si aeroportul international, realizandu-se nenumarate investitii care au transformat Latakia intr-un oras modern si primitor.
Aceasta evolutie este reliefata si de evolutia demografica. La inceputul secolului XX, populatia numara doar 7.000 de locuitori, pentru ca in 1905, numarul lor sa creasca la 25.000, in 1992 - la 284.000, in 1994 - la 303.000 si in 2002 - la 402.000.
Orasul propriu-zis are o populatie majoritar sunita, in timp ce zona rurala este majoritar alawita, intr-o proportie de 70%, crestinii reprezentand 14%.
Mai sunt in picioare patru columne si un arc din timpul lui Septimius Sever, un arc de triumf in sudul orasului si un muzeu regional deschis in Hhan al Dukhan.
Orasul reprezinta, in acelasi timp, si o ideala baza de plecare pentru nenumarate excursii in imprejurimi, precum la Al Samra Beah, langa Kasab, la padurile Fronloq, la castelul Saladin sau la ruinele de la Ugarit.
Latakia este unul dintere cele mai putin conservatoare orase din Siria si cu un nivel de trai mai bun, toate datorate in mare parte faptului ca multe familii au rude plecate in strainatate si care le timit bani. De asemenea, au fost investite sume mari provenind din Golf. Au aparut astfel hoteluri de cinci stele ultraluxoase, centre comerciale etc.
Latakia organizeaza si un foarte apreciat festival intre 2 si 12 august, Al-Mahaba Festival, care include evenimente culturale, competitii sportive si concerte muzicale. In aceeasi perioada, este organizat si Festivalul Florilor. Un alt festival organizat timp de trei zile, incepand din 16 septembrie, readuce in atentie istoria orasului si a regiunii, cuprinzand carnavaluri, expozitii panoramice, expozitii si concursuri cu barci feniciene, concursuri de surf.
Ugarit
Ruinele se gasesc la 10 km nord de Latakia si la mai putin de 1 km de tarm, intr-o movila numita Ras Shamra (Ra’s Shamrah). Descoperirea sitului s-a petrecut din intamplare, datorandu-se unui taran care ara. Excavarile au fost incepute in 1929 de un grup de francezi condusi de Claude F.A. Schaeffer si au evidentiat cinci straturi distincte, cel mai vechi datand din perioada de inceput a neoliticului, existand un mic oras fortificat, deja in mileniul al VII-lea i.H. Urmeaza o perioada marcata de ceramica uscata la soare, apoi ceramica pictata si, in fine, perioada bronzului in mileniul al III-lea i.H. Perioada cea mai clar ilustrata de sapaturile efectuate pana acum este situata intre 1450 si 1200 i.H.
Sunt mari palate regale, temple, biblioteci impresionante, locuinte construite din piatra, in care s-au gasit obiecte evidentiind o puternica influenta miceniana. In perioada sa de aur, dincolo de influente egiptene, se evidentiaza un stil propriu, original din Ugarit.
Biblioteca templului a scos la lumina o scriere cuneiforma inca necunoscuta, precum si o complet noua mitologie si literatura religioasa. Alte biblioteci private sau ale palatului detaliaza multiple aspecte ale vietii politice, sociale, economice sau culturale ale orasului. La scurt timp dupa 1.200 i.H., orasul decade in urma unor cutremure si a unor invazii urmate de foamete. Pana in secolele VI-IV i.H. au mai existat mici asezari.
Scrierile descoperite se gasesc pe tablite de lut si folosesc diferite alfabete cu 30, 25 si respectiv 22 de semne si patru limbi diferite, ceea ce demonstreaza caracterul cosmopolit al orasului. Textele reprezinta nu doar o literatura de inalta tinuta si deosebita originalitate, dar aduc la lumina si o mitologie inca necunoscuta si creeaza noi premise pentru viitoarele studii legate de vechiul testament.
Jableh
Jableh (Jebleh, Jabala, Jablah sau Gabala) este un oras de coasta care in 2008 avea 80.000 de locuitori. Pana in 1189, cand a fost cucerit de Saladin, a facut parte din Principatul Antiochiei, unul din statele cruciatilor. In oras, se gaseste mormantul si moscheea sultanului Ibrahim Bin Adham, un vestit mistic islamist, care a renuntat la tron si si-a inchinat restul vietii rugaciunilor. In Antichitate, Jableh a fost un important oras roman, pastrandu-se din acea perioada teatrul care putea gazdui 7.000 de spectatori. Langa tarm s-au descoperit si urme din epoca fierului si din perioada feniciana.
Tartus - Arwad - Safita - Husn Suleiman
Tartus
Tartus (Tartous, Antaradus, Antartus, Tortosa), al doilea port al Siriei, la o ora de mers cu masina spre sud fata de Latakia si la 220 km nord-vest de Damasc, ocupa o zona plata, inconjurata de dealuri. Clima este blanda, cu multe precipitatii, si foarte umeda, vara umiditatea putand depasi 80%. La cativa kilometri in larg se gaseste singura insula locuita a Siriei, Arwad, iar spre interior se inalta muntii Alawite. Orasul este destul de dezordonat si nu foarte curat, buna parte din canalizare deversandu-se direct in mare, ceea ce face ca un eventual loc de baie sa trebuiasca ales cu grija.
Se pare ca orasul, denumit de ei Antarados, a fost infiintat de fenicieni in al doilea mileniu i.H. si folosit apoi ca baza pentru insula Arados sau Arwad. Antarados insemna "vizavi de Arados". In apropiere, datand chiar din mileniul al treilea i.H., se ridica orasul Amrit, cunoscut apoi pe vremea lui Alexandru cel Mare ca Marathos sau Marathus si care a jucat un important rol economic. Ruinele ii pot fi vizitate si astazi.
Tartus nu a castigat in importanta decat in perioada bizantina. Se spune ca imparatul Constantin prefera comunitatea crestina a orasului fata de cea pagana a insulei, iar orasul a devenit cunoscut drept Constantina. Cucerit apoi de Ayyan bin al-Samet al-Ansary, in 636, este cucerit de cruciati in 1099. Pentru acestia prezenta o importanta strategica, permitandu-le o legatura maritima directa cu Europa. Au fortificat orasul si au construit o catedrala inchinata Fecioarei Maria (Our Lady of Tortosa). Catedrala a fost folosita apoi ca moschee. In perioada otomana, a fost transformata in cazarma, apoi a fost renovata de francezi si functioeaza astazi ca muzeu, adapostind antichitati de la Amrit si din alte situri arheologice. Prima capela inchinata Sfintei Fecioare se pare ca a fost construita in secolul al III-lea.
Orasul a fost preluat de Cavalerii Templieri, care i-au dezvoltat fortificatiile, au construit un castel cu o capela si un donjon inconjurat de doua ziduri groase concentrice, dezvoltand in acelasi timp un lant de castele pentru apararea imprejurimilor. Aici si-au instalat cartierul general, Tortosa fiind ultima lor baza din Siria in care au rezistat pana in 1291 si de unde s-au retras in Arwad rezistand inca un deceniu.
Orasul nu a mai jucat un rol deosebit pana la independenta Siriei, cand a inceput sa infloreasca. Dupa cedarea Alexandrettei si separarea Libanului, Antakya ramanand singurul port al tarii, Tartus a trebuit revigorat. Apoi, ca urmare a dezvoltarii relatiilor cu U.R.S.S., conform unei intelegeri din 1971, portul este folosit de marina militara rusa din Mediterana.
Astazi, santul vechii fortarete a cruciatilor separa orasul vechi de cel nou. Zona interioara, compacta, a vechiului oras reprezinta principala atractie. In afara sunt putine de vazut, cu exceptia fostei Catedrale Notre-Dame of Tartus, care gazduieste astazi un muzeu. In imprejurimi se gasesc, la mica distanta, mai multe situri arheologice de interes, putandu-se ajunge cu masina in jumatate de ora. Cateva din principalele atractii sunt orasul vechi, castelul Margat in nord, orasul istoric Safita, insula Arwad, vechea catedrala, actualmente muzeu, palatul Beit el-Baik, templul Hosn Suleiman, statiunea Mashta Al Helou.
Arwad
Arwad (Arado, Arados, Arvad, Arpad, Arphad, Antiochia in Pieria, Ruad Island, Aynook, Jazirat) este singura insula locuita a Siriei, plasata la 3 km in fata orasului Tartus. Ocupata de fenicieni la inceputul mileniului al II-lea, a devenit in scurt timp un regat independent. Era o stanca stearpa de 800 m lungime si 500 m latime, ocupata aproape complet de oras, fortificatii si case cu cateva nivele si un zid masiv de aparare. Un port artificial a fost construit spre est, spre continent. A reprezentat un oras comercial cu o flota puternica, mentionata de egiptieni si de asirieni. Se pare ca aveau un fel de hegemonie peste orasele feniciene dintre punctul de varsare al raului Orontes si Liban. Exista mentiuni in Geneza (10:18) si Ezekiel (27:8,11). Orase precum Marathos si Simyra au fost sub autoritatea insulei. Astazi, este un simplu oras de pescari.
Safita
Turnul aflat in satul Safita este aproape singura parte care a mai ramas din Chastel Blanc al Cavalerilor Templieri. Poate fi vizitat si este posibil sa urci scarile pana sus, unde te intampina o priveliste minunata. Poti admira deopotriva Kerak des Chevaliers si Tartus.
Husn Suleiman
Husn Suleiman se gaseste la aproximativ 20 km de Safita si 30 km de Tartus. Castelul Suleiman este una dintre cele mai extraordinare ruine din Siria. Impresioneaza in primul rand juxtapunerea blocurilor ciclopice de piatra si apoi estetica intregului, frumusetea si linistea locului. Aici a existat un vechi centru de cult. Primul templu probabil ca a fost ridicat de persi. Dar ruinele actuale sunt romane. Constructia trebuie sa fi inceput la inceputul secolului I d.H., dar terminata spre sfarsitul secolului al II-lea. Planul constructiei seamana cu cel al templului Bel din Palmyra, templul fiind tipic sirio-fenician. Cele patru porti erau ornate cu cate un vultur si opt coloane. Cultul initial pentru zeul Baal s-a contopit, in timp cu cel pentru Zeus, fiind cunoscut drept Zeus Baotocecian, a inflorit chiar si atunci cand Constantin a proclamat crestinismul drept religie a imperiului.