Studiind harta Europei in cautarea unei destinatii de vacanta, nu mica mi-a fost uimirea cand, pe granita dintre Elvetia si Austria, gasesc trecut numele celei mai indragite marci de produse pentru protectia solara - Piz Buin. Cautam un loc civilizat si pitoresc, asa ca brusc m-am hotarat sa revad una dintre cele mai frumoase regiuni ale batranului continent si, in plus, sa admir... varful Piz Buin.

Am plecat cu masina. Sa pleci e usor. Sa ajungi sa iesi din tara e mai greu. Pana la Pitesti a mers cum a mers, dar, la iesirea de pe autostrada, blocaj total. Dupa aproape o ora, in disperare de cauza, am intors si am plecat pe drumul Craiovei. Pana la Turnu Severin ne-am luptat cu drumurile romanesti, dar mai departe pana la Orsova a urmat infernul. Drum In lucru. Semafoare pe care nu le respecta nimeni. Politia care sta si se uita neputincioasa. Soferi care nu se lasa pana nu reusesc sa blocheze complet soseaua. Rezultatul, 30 de kilometri in 3 ore. Mai departe a urmat proba de foc a masinii. O sosea ca dupa bombardament. Dupa ce treci granita, nu intri doar in spatiul Schengen, ci intri, in sfarsit, intr-o lume civilizata. Mai departe drumul e o placere. Pui masina pe "pilot automat" si o lasi sa te duca fara griji unde te poarta visul tau de vacanta. De la Szeged la Viena ai impresia ca nici n-ai apucat sa apesi bine acceleratia. Pe o autostrada perfecta, cateva sute de kilometri nici nu-i simti. E oricum mult mai placut decat sa strabati Bucurestiul...
Ai putea sa te opresti si la Viena, daca vrei. Pentru unii e cel mai frumos si primitor oras. Pentru altii e cel mai apropiat centru civilizat de shopping. Pentru mine e, pur si simplu, un oras minunat. Dar eu voiam sa fug de forfota orasului...
Ai putea oricum sa parasesti autostrada pentru ca zona pre-alpina te intampina deja cu privelisti minunate, oameni primitori si rezervatii naturale. Dar autostrada ti se insinueaza la un moment dat ca un adevarat drog... Parca nu-ti mai vine sa o parasesti. Oricum, la intersectia cu drumul 234, langa Seewalchen, cand simti deja apropierea lacului Attersee, nu am mai rezistat si am coborat spre lac si spre varfurile ce incep deja sa se semeteasca amenintatoare, mai ales ca aici te gasesti in preajma atat de sugestiv numitului Drachenwand. E pacat sa mergi pe soselele principale. Cu cat gasesti drumuri mai laturalnice, mai greu de identificat pe harta, cu atat esti mai castigat. Sunt la fel de bune, totul e la fel de bine oranduit, doar ca te poti pierde fara teama intr-o natura ireal de curata. Nemaiavand granite si vorbind aceeasi limba, nici nu stii cand esti in Germania si cand in Austria. Cateodata ai senzatia ca parca nici ei, localnicii, nu mai stiu. Oricum, traiesc deja intr-un univers comun...

Austria, o lume de basm
Tirolul il strabati pe nesimtite. Ai senzatia ca nu treci prin localitati, ci prin adevarate expozitii florale. Nu stiu unde mai poti intalni muscate atat de mari, de bogate si de frumoase. De cate ori trec prin Tirol, ma confrunt cu aceeasi nedumerire ce se naste spontan. Aici florile sunt menite sa dea viata caselor sau, dimpotiva, casele sunt construite ca un pretext pentru a ne putea bucura de o explozie de flori?
Asprimea si frumusetea muntilor cu care oamenii acestia se confrunta de cand s-au asezat pe minunatele meleaguri ale Tirolului le-au conferit o imensa bucurie de viata, de muzica si de culoare, dar si un deosebit simt al masurii si o exactitate si o seriozitate pe care mi-e greu s-o inteleg altfel decat drept un reflex al severitatii muntelui care nu iarta. Daca ii gresesti odata, oricum nu mai apuci sa gresesti a doua oara... Muntele e maret si superb, dar inainte de toate este intransigent.
Cand ajungi la Landeck ai senzatia ca trebuie sa te intorci pentru ca lumea de basm pare a fi inapoia ta. Dar, daca apuci drumul spre Ischgl si Galtur, incet, incet, ti se taie rasuflarea. O sosea perfecta, pentru care este insa adevarat ca trebuie sa platesti. Ce bine ar fi daca am avea si noi drumuri turistice impecabile, chiar daca ar trebui sa platim pentru ele! La Galtur te pregatesti sa parasesti Tirolul si sa patrunzi in Voralberg. Austria este o federatie. Voralberg este landul cel mai vestic si penultimul, atat ca suprafata, cat si ca populatie. Daca in restul Austriei se vorbeste aproape exclusiv dialectul bavarez sau variante apropiate, in Voralberg se vorbeste un dialect aparte. Asta nu inseamna ca ai putea avea macar cea mai mica dificultate de a te intelege folosind germana culta.

La Galtur incepi sa urci spre culmile impunatorului masiv Silvretta care se inalta semet spre granita cu Elvetia, facand trecerea spre zona Alpilor cu creste de peste 4.000 m. Silvretta, chiar daca nu se poate mandri decat cu inaltimi de pana la 3.410 m atinsi de imensa "piramida" a lui Piz Linard, nu se lasa cu nimic mai prejos in maretia sa. Facand parte din grupa Alpilor Orientali Centrali, ei se intind in Austria, din Tirol pana in Voralberg, si in Elvetia, in cantonul Graubunden. Cele trei regiuni se intalnesc in zona sugestiv numita Dreilanderspitze, varful celor trei tari. Cu mai multe varfuri ce depasesc 3.000 m, mai ales la nord de pasul Fluela, Alpii Silvretta sunt acoperiti de o multime de ghetari care le-au si atras numele de Blaue Silvretta, Silvretta albastra. Din pacate, asistam, neputinciosi, indiferent de numarul summit-urilor la care se discuta despre incalzirea globala, la topirea accelerata a ghetarilor... (Daca, pana acum 20 de ani, pe intreaga perioada de industrializare se pare ca volumul ghetarilor a scazut la jumatate, in ultimii 20 de ani se afirma ca ar mai fi scazut cu 30%.) Drumul, care nu indrazneste sa urce la 3.000 de metri, dar depaseste cu mult 2.000 de metri, te poarta atat de aproape de varfurile ce zgarie parca cerul incat ai impresia ca poti sa le atingi. Nenumaratele cascade involburate ce serpuiesc interminabile pe acesti masivi, ca niste coloane stralucitoare ce fac parca legatura intre cer si adancul pamantului, si proximitatea ghetarilor intregesc acest peisaj care pare sa apartina unei alte lumi.
Dupa ce ai ajuns sa te simti singur si pierdut intre cer si masivitatea muntilor ce se instapanesc cu vraja lor atotputernica asupra ta si ai senzatia ca de acum nimic nu te mai poate surprinde, soseaua te poarta pe neasteptate, dupa o curba larga, pe malul unui imens si superb lac. Apa cristalina, ghetarii, varfurile semete ce te inconjoara si se oglindesc amenintatoare in oglinda lui ademenitoare iti taie pur si simplu rasuflarea. E atata maretie, totul e atat de frumos si de straniu in acelasi timp! Vantul si lupta inversunata a norilor care acopera golul stralucitor al soarelui te poarta intr-o continua si ametitoare valtoare de lumini si contururi schimbatoare.
Valatucii de ceata te cuprind pe neasteptate, pentru a te lasa singur in albul translucid, care te izoleaza de lume, pentru ca apoi, la fel de rapid si de neasteptat, sa se retraga, lasand parca sa se pravale muntii peste tine, din departari abia intrezarite cu o viteza aiuritoare, din care parca nu au cum sa se mai opreasca inainte de a te strivi in goana lor navalnica. Si nu am avut ocazia sa prindem o adevarata furtuna! A fost doar o modesta proba a ceea ce pot oferi Alpii...
Multi dintre cei care au trecut prin Chamonix se intreaba ce pot oferi niste munti de doar 3.300-3.400 de metri fata de maretia Montblanc-ului, care se inalta la 4.810 metri. E o mare diferenta intre privelistea Montblanc-ului pe care o poti avea din valea larga de la Chamonix, unde contempli muntele oarecum din exterior, ca la teatru, si senzatia pe care o ai in momentul in care te predai cu totul in voia muntelui. Atunci cand te impresoara din toate partile cu varfurile lui semete, cand, ramas singur cu propria-ti imagine oglindita in apele unui lac de munte, carora nu ai cum sa-i intrezaresti hotarul din adancuri, te proptesti bine in picioare pentru a nu te lasa zburatacit de un vant pe care il simti ca nu e decat o adiere, o simpla joaca fata de cum poate el sa se dezlantuie intr-o furtuna adevarata. Silvrettasee este, fara indoiala, un adevarat loc de poveste a acestor munti prea putin cunoscuti, asa cum stau ei ascunsi intre doua tari.
Silvrettasee, chiar daca este unic in maretia peisajului in care este plasat, nu este insa izolat. El face parte dintr-un intreg complex hidroenergetic care cuprinde si lacurile Vermundsee, Kopssee, Lunersee, Latschau, Rodund. Fiecare are frumusetea si farmecul lui. Legate prin conducte de aductiune de nenumarate izvoare si comunicand intre ele, reusesc sa puna in miscare un intreg complex de centrale hidroelectrice legate intre ele prin doua linii de inalta tensiune ce distribuie curentul consumatorilor din intinsul Europei. Energia face parte deja dintr-un complicat sistem globalizat, insa, in ciuda acestor lucruri, vechea vraja a acestor locuri nu are cum sa dispara.