Ion Dedu reprezinta un exemplu formidabil pentru modul in care un om inteligent si cu forta de munca a reusit sa creasca in acesti ani ai tranzitiei de la pozitia de simplu electrician la cea de intelectual si deschizator de noi drumuri, jurist, lider de sindicat si patronat, numarandu-se printre primii care au contribuit la recunoasterea importantei medierii in Romania.

D'ale tineretii valuri...
Cecilia Caragea: Pentru inceput, care este, pe scurt, traseul dumneavoastra personal?
Ion Dedu: Pana in 1990 am lucrat la Grivita Rosie, unde am infiintat sindicatul de acolo. Apoi, in 1991, am infiintat o intreprindere mica, pe baza Legii nr. 31, pe care ulterior am transformat-o intr-un SRL… Mi-am continuat traseul, implicandu-ma in miscarea patronala, participand activ, in calitate de vicepresedinte al Uniunii Nationale a Patronatelor din Romania, la toata legislatia patronala. Imi aduc aminte ca, in momentul cand s-a format CES-ul, Consiliul Economic Social al Romaniei, am intrat in Comisia de Munca si Mediere. Consiliul Economic Social are in componenta sa mai multe comisii de dialog social. Actualmente, eu sunt presedintele Patronatului de Comert, Turism, Industrie si Servicii si sunt vicepresedintele Patronatului Uniunii Nationale a Patronatelor cu Capital Privat din Romania, care este o confederatie de nivel national, reprezentativa. In calitatea mea de lider patronal, am participat la fondarea Patronatului Roman si, in mod special, la crearea Uniunii Nationale a Patronatelor cu capital privat.

Cecilia Caragea: Dar inainte de '89?
Ion Dedu: Imi aduc aminte, cu placere, ca am plecat de foarte de jos, ca electrician la Grivita Rosie, dupa care am ajuns, tot in vremea comunismului, un fel de sef de grupa, coordonator de grupa la aprovizionare. Am lucrat foarte mult timp in aprovizionare. Coordonam intreaga echipa de aprovizionare si gestionare pe electrice si electronice. Lucram in birou cu doamna Elena Garba. Doamna Elena Garba era sotia lui Nicu Garba, care era loctiitorul politic al lui Homusteanu, Ministrul Securitatii Statului pe vremea lui Ceausescu. Atunci a avut loc o intamplare care avea sa conteze mai tarziu. Fiind tinerel si nestiind cum se pune problema, mi-am permis sa-i zic directorului comercial, cu care eram foarte bun prieten, ca nu ma duc la o intalnire cu Ceausescu, dupa care, evident, am fost chemat de securistul uzinei. Spre norocul meu, am fost salvat de directorul meu, care a spus ca nu am zis ca nu vreau sa ma duc, ci ca nu ma duc ca ma doare capul, lucru pe care il spusesem si eu atunci cand am fost intrebat. Si asta fara sa vorbim unul cu altul! Asa am fost salvat! Numai ca acest eveniment a fost tinut minte de salariatii uzinei Grivita Rosie, care erau in numar de 3.000 pe atunci, si - imediat dupa Revolutie - am fost unul dintre liderii de sindicat ai Grivitei Rosii. Nu stiam nimic despre viata capitalista, decat ce invatasem la scoala, dar am ajuns vicepresedinte al sindicatului de la Grivita Rosie. Dupa un timp, am plecat mecanic-sef la Cooperativa Blanari. Nu am avut alt loc de munca decat in Grivita Rosie si dupa aceea mecanic-sef la Cooperativa Blanari. In 1991, am infiintat o intreprindere mica, impreuna cu fostul director comercial de acolo.
In tot acest timp am invatat foarte mult si mi-a placut sa invat. Imediat dupa Revolutie, am facut si Facultatea de Drept, aveam nevoie foarte mare de studii juridice, eu fiind lider de patronat si trebuia sa pot sa fiu un partener de dialog egal cu ceilalti.

Vis de antreprenor
Cecilia Caragea: Cum de ati infiintat asa de repede dupa Revolutie o intreprindere privata?
Ion Dedu: Imi aduc aminte ca am participat la o sedinta cu Petre Roman, care era prim-ministrul Guvernului Romaniei, unde - din cauza emotiei - nu am fost capabil sa scot doua vorbe. Atunci s-a dat o hotarare, daca mi-aduc bine aminte, referitor la Legea 12 din 1990. Acea lege a fost startul vietii mele de capitalist. Atunci m-am dus la banca, impreuna cu fostul meu director comercial, eu am luat 100.000 de lei si directorul tot 100.000 de lei si am inceput sa cumparam calorifere electrice de la Targu Mures, dupa care noi le vindeam in Bucuresti cu factura, cu chitanta, cu tot, lucrand cat se poate de corect. Asa am inceput. Apoi, am avut iarasi o sansa, cand am reusit sa fim printre primele firme din Romania care au vandut televizoare color in rate. Si, am vandut televizoare Thomas, daca va mai amintiti dumneavoastra acele televizoare... Pe vremea Lui Ceausescu, nu existau televizoare color in Romania. Un colaborator al meu mi-a oferit o sansa, lucra cu Electronica, aducea piese electronice, treaba lui de unde le aducea, le dadea la Electronica, si cum Electronica intrase deja in stadiul acela de falimentare, n-avea bani sa-i plateasca piesele si-i platea in televizoare. Eu le vindeam in magazinul asta, pe care acum l-am transformat in sala de curs, si le vindeam in rate cu pretul stabilit in dolari. Era o chestiune de pionierat. Mi-aduc aminte ca nimeni nu vindea in rate, si le vindeam pe decretul vechi al lui Ceausescu, numai ca vindeam si catre Ministerul de Interne si Ministerul Apararii. In contract, puneam in dolari, erau contractele in dolari si plata se facea in lei, la cursul zilei, timp de sase luni. Toti de la minister spuneau ca nu se poate semna un asemenea contract. Am fost la Ciumara - Dumnezeu sa-l ierte! -, care era ministrul finantelor. Si Ciumara a avut atunci o expresie foarte clara: Si de ce nu se poate? Mi-aduc aminte foarte clar de acest de ce nu?, si-apoi de vreo trei ori a zis: Ia sa se poata! Fiind lider de patronat, intram foarte usor la ministri, peste tot. Si, intr-adevar, s-a putut, s-a schimbat ceea ce trebuia schimbat si ne-au dat voie sa facem treaba asta. Am amintiri foarte placute de-a lungul vietii...  Am avut un traseu destul de lung pana am ajuns in mediere.
Imi amintesc de perioada de inceput in care am fost mecanic-sef la Cooperativa Blanari. Acolo am vrut... sa desfiintez cooperatia mestesugareasca! Am vrut sa desfiintez cooperatia mestesugareasca conform Constitutiei de atunci. Atunci, asa cum e legislatia si astazi, erau doua tipuri de proprietate: publica si privata. Iar eu am spus ca nu exista proprietate cooperatista atat timp cat o ia statul. Intre timp, m-au convins altii sa-mi vad de treaba, sa nu-mi bag nasul in astfel de lucruri, si nu m-am mai ocupat de asta, mi-am urmat propriul traseu, cu o activitate comerciala foarte grea.
Cine invidiaza comerciantii nu stie ce vorbeste! A fost o perioada in care era practic imposibil sa faci bani mai multi decat sa supravietuiesti, asta daca voiai sa fii cat de cat corect, ca - daca voiam sa fur - astazi probabil ca eram si eu milionar. Insa, ca sa fii cat de cat corect, aproape tot ce faceai se ducea odata cu inflatia, pentru ca am fost o tara care, la un moment dat, aveam peste 200% inflatie. Ce insemna asta? Cumparai ceva cu un pret, il vindeai cu un adaos de 20-25%, hai sa zicem 30%, si, pana seara, pretul crestea la en gros cu mai mult decat il vindeai tu. Tu plateai pe cei 30% impozite si cand te duceai sa cumperi din nou marfa... vedeai explozia preturilor! A fost o perioada foarte grea, eu nu-i invidiez pe comercianti nici astazi!

Rolul statului in sprijinirea micilor intreprinzatori... elvetieni
Cecilia Caragea: Inteleg ca ati renuntat definitiv la comert...
Ion Dedu: Nu vreau sa mai aud de comert! Va spun sincer, aveam controale de la toate institutiile statului. Ulterior au inceput sa mai scada, dar, la inceputuri, pe vremea Politiei Economice, care avea atributii de control, controlau intruna. Pe urma, veneau controale sanitar-veterinare, Sanepid-ul etc. Unii intrau, altii ieseau, unii intrau, altii ieseau. A fost o perioada foarte grea.
In 1995, am fost la Geneva, ca reprezentant al patronatelor din Romania, si acolo am avut o satisfactie foarte mare, intrucat am obtinut sa vedem cum evolueaza controalele in Elvetia. Vreau sa stiti ca in Elvetia, de exemplu, am intrebat un vanzator de clatite, care, intr-un chiosc, cat jumatatea biroului in care ne aflam acum, facea clatite si l-am intrebat: Domnule, nu te supara pe mine, cat impozit platesti dumneata statului elvetian? Raspunsul a fost uluitor: Eu, sa platesc? Statul elvetian zice bogdaproste sa-mi asigur existenta, ca nu-l cost! Toata evidenta mea sta in acest caiet, pe care trebuie sa-l prezint la orice organ de control, contine toata marfa care intra si marfa care pleaca. Si nu-mi ia absolut nici un ban pentru tot ceea ce fac. Conditia este sa lucrez corect, ca ei sa stie la finalul anului, sa spuna ca asta a fost ajutorul de la stat. Adica partea de impozit care ar fi trebuit platita era considerata ajutor de la stat. Iar controalele se efectuau foarte elegant, in sensul ca veneau inspectorii la agentii economici in control si, daca gaseau nereguli, intocmeau un proces-verbal si scriau acolo, pe puncte, dand termene clare de rezolvare a problemelor: peste o luna de zile, venim sa vedem daca s-au corectat lucrurile. Daca lucrurile se corectau asa cum era stabilit in indrumarea agentului de control, totul era OK, agentul economic nu era amendat. Daca apareau altele noi, se intocmea alt proces-verbal. Puteau sa vina luna de luna in control, pana nu mai aveau ce sa-ti gaseasca. Daca insa iti gaseau ceva ce nu ai facut la solicitarea lor, atunci te amendau. Ei dadeau solutia, ca specialisti. Acolo, intr-adevar, e indrumare si control!

Mentalitati si... praguri de impozitare
Cecilia Caragea: Si in privinta impozitelor nu l-ati intrebat cum stau lucrurile?
Ion Dedu: Impozitele plecau de la o anumita suma. Ce suma? Nu as putea sa va spun exact. Dar - pana la acea suma - lucrurile erau simple. Problema se punea asa: Domnule, cat a facut omul asta profit, care e diferenta intre incasari si plati? Cat a facut profit? Atatia bani... Cat ar fi trebuit sa plateasca impozit? Se calcula suma si se considera acea suma ajutor pentru agentul economic a carui cifra de afaceri era sub un anumit prag. Si il lasau pe om sa traiasca. Vreau sa stiti ca un neamt, dupa intrarea noastra in Uniunea Europeana, a tinut un speach extraordinar. Mi-aduc aminte ca a fost cineva de la televiziune, de la OTV parca, care nu intelegea deloc de ce neamtul ne spunea ceea ce ne spunea, pentru ca, vizavi de patronate, spunea ca suntem extremisti in privinta comerciantilor. Povestea ca Germania s-a dezvoltat foarte mult cu astfel de politica de ajutor pentru agentii economici. Pentru ca astfel pot sa traiasca si agentii economici mici sau foarte mici. Dar si statul traieste din aceasta economie! Si mi-aduc aminte exemplul pe care l-a dat neamtul... A fost un exemplu genial! Era vorba de un vanzator de gogosi, un exemplu asemanator celui precedent cu clatitele de care v-am vorbit. Zicea asa: Haideti sa ne gandim la un agent economic care face gogosi. Omul asta investeste 100 de marci, cum era pe atunci, si seara castiga 130 de marci. Nu ii cer nimic - ca stat - pentru cele 30 de marci. Ce va face el cu cele 130 de marci? Va plati 100 de marci inapoi la furnizor, poate va da 103 marci la furnizor, si de diferenta se duce si cumpara de mancare pentru copii, cumpara imbracaminte pentru sotie, cumpara... ce mai cumpara. Pai, in momentul asta, el a platit TVA pentru stat, asa ca il las in pace sa creasca, nu ma iau de el, cu conditia, tot la fel, sa arate clar ceea ce a facut. El a platit TVA la stat cand a cumparat paine, ciorapi, imi aduc aminte ca expresia neamtului a fost sa cumpere chiloti la sotie... Iar comentariul acelui individ de la OTV, care era foarte indignat, suna cam asa: Cum, domnule, dumneavoastra incurajati aceasta specula? Dumneavoastra sunteti foarte extremist! - asa i-a spus neamtul reporterului OTV. Nu va dati seama ca daca sunt mai multi cei care seara aduna cat pot face ei dintr-un capital mic si cumpara de-ale casei, avand grija sa mearga si business-ul in continuare, toti astia platesc TVA?! Pentru ca TVA-ul este impozitul pe care il opreste orice stat civilizat. Or, daca il pui sa plateasca tot felul de taxe... De exemplu, daca a facut 130 de lei, zici - ca stat - sa-i iei taxe, adica, din 30 de lei, sa-i iei 16% impozit si 16% dividende... Pai, l-ai nenorocit pe omul ala care a facut 130 de lei la finalul unei zile! Din ce-si mai cumpara paine, din ce-si mai cumpara ciorapi sau mai stiu eu ce?! Toate aceste lucruri sunt extraordinar de bune si cred ca ar fi cazul sa invatam si noi ca nu este normal sa distrugem agentii economici! Dintr-o mie de agenti economici mici, daca se lanseaza 2-3 si ajung sa fie mari, e un castig colosal pentru stat!

Cecilia Caragea: Intr-adevar, la noi, taxele reprezinta - cred - o problema reala pentru orice antreprenor. Sunt multe, mari si in crestere. Patronatele ce cred cu privire la aceasta problema? La noi cum se plaseaza taxele fata de alte tari?
Ion Dedu: Sunt foarte mari! Cred ca sunt mult prea mari! Discutam cu cineva aseara, cu finii mei, care sunt romani, dar sunt stabiliti in Franta, au venit in tara si aseara m-au vizitat. TVA-ul la ei este 19,6%, respectiv 5,5% si 2,1%. La ei, evaziunea fiscala e rau vazuta si nu iti permiti sa faci evaziune fiscala. Dar pe astia mici, statul ii lasa sa se dezvolte si ii indruma. Statul va trebui sa duca politici de crestere a celor mici si de urmarire a celor mari. Pai, in loc sa urmarim evaziunea fiscala la granita, in loc sa urmarim evaziunea paradisurilor fiscale, noi il urmarim pe nenea ala care a vandut o scobitoare fara casa de marcat! Legea noastra asa este: ai vandut un pachet de scobitori si nu l-ai trecut prin casa de marcat? 80 de milioane amenda si inchiderea firmei! Pai, daca asta este masura de incurajare... Si sa va spun ceva! Pe-astia ii amendeaza, pe cei mici, nu pe cei mari, cei mari au, la randul lor, oameni care ii ajuta sa nu-i mai amendeze. Lucrurile astea m-au facut pe mine sa nu mai vreau macar sa aud de comert si de prestari servicii in anumite domenii...

Drum lung si frumos. Destinatie: Medierea
Cecilia Caragea: Dar cum ati ajuns la mediere?
Ion Dedu: Un moment important in aceasta privinta l-a constituit intrarea in greva a celor de la Ministerul Sanatatii si de la Ministerul Invatamantului, pe cand era in vigoare Legea 168 a conflictelor de munca, conform careia orice intreprindere sau societate comerciala care dorea sa intre in greva pe diverse motive nu putea sa faca acest lucru decat daca trecea pe la Comisia de Munca si Mediere a CES-ului, comisie din care - la acea vreme - faceam si eu parte. Pe vremea aceea inca nu intelesesem exact ce inseamna sa mediezi, asa incat noi ne comportam mai degraba ca judecatori sau arbitri. Acest lucru s-a vazut atunci foarte clar, mai ales ca eram monitorizati si de Uniunea Europeana. Denumirea comisiei a fost schimbata in Munca si Politici Sociale si, in 2006, am fost trimis la cursuri. Asa am ajuns eu sa urmez cursurile Pro Medierea in 2007, cursuri dintr-un program PHARE. Intrand in lumea medierii, mi-am dat seama ca exista, din 2006, Legea 192, o lege imperfecta. Asa mi-am cunoscut si colegii, pe Mihai Munteanu, pe Zeno Sustac, asa am cunoscut-o si pe Alina Gorghiu. Cu porniri oarecum revolutionare am zis: Aceasta lege nu e buna, nu functioneaza, nu putem sa lucram cu aceasta lege. Asta ne-a unit foarte rapid intr-o relatie de prietenie. Imi aduc aminte ca, impreuna cu Mihai Munteanu, Zeno Sustac, Claudiu Ignat si altii, am abordat-o pe Alina Gorghiu cu propunerile noastre de modificari legislative. Neavand timp, ne-a propus sa mergem la Ciuta, la Vulcanii Noroiosi, unde Partidul Liberal se intalnea sa discute diferite probleme. Atat Alina Gorghiu, cat si Bogdan Olteanu, care era presedintele Camerei Deputatilor pe acea vreme, au stat cu noi pana noaptea tarziu, dupa 3 noaptea, sa lucram pe modificarile Legii 370 din 2009. Asa a luat nastere prima modificare. Am sustinut aceste modificari in Comisia Juridica…  La o intrebare, daca mi-aduc bine aminte pusa de catre Toni Grebla in Comisia Juridica, daca suntem capabili sa asiguram intregul proces al medierii cu mediatorii pe care-i avem, va spun sincer ca mi-a fost teama sa spun da, am spus nu, si bine a fost, pentru ca a mai trecut ceva timp pana noi am reusit sa implementam si sa cream mediatori care sa poata fi capabili sa acopere asa cum trebuie intreaga tara. Cam acesta a fost traseul meu in mediere. Dupa aceea, am inceput sa predau... mediere, anterior urmand cursuri cu foarte multi formatori straini din Marea Britanie, din Statele Unite ale Americii, din Belgia, din Franta, cursuri care cred ca m-au ajutat foarte mult in ideea de a continua sa dau din ce am invatat si altora.