Lucian Blaga

Imprimare

Faptul ca Lucian Blaga, unul dintre cei mai importanti ganditori, creatori si oameni de cultura ai Romaniei, a fost atat de greu acceptat de editurile comuniste mai poate fi inteles, dar modul in care este aproape ignorat astazi reprezinta o cu totul alta poveste.
Blaga reprezinta o personalitate covarsitoare, in egala masura filosof, poet, dramaturg, romancier, profesor, diplomat, jurnalist sau traducator, dar inainte de toate un impresionant ganditor roman, cu o sensibilitate a cuvantului si o profunzime a gandului cum rar mai poti intalni.
Nascut intr-o familie de preoti, la 9 mai 1895, in judetul Alba, in satul Lancram, langa Sebes, al noualea copil al lui Isidor Blaga si al Anei, nascuta Moga, a fost deja, de mic, un copil iesit din comun. Asa cum avea sa spuna mai tarziu, a fost la inceput, mut ca o lebada, incepand sa vorbeasca abia la patru ani. Primele clase le-a urmat la scoala primara germana din Sebes, 1902-1906, iar apoi a urmat Liceul Andrei Saguna din Brasov, 1906-1914, unde era profesor si ruda sa Iosif Blaga si unde sustine pentru absolvire o lucrare despre atat de proaspata teorie a relativitatii, a lui Albert Einstein. In acelasi timp, debuteaza deja in 1910 in Tribuna aradeana cu poezia Pe tarm, pentru ca in 1914 sa publice studiul Reflectii asupra intuitiei lui Bergson.

A urmat apoi Facultatea de Teologie din Sibiu si Oradea, dandu-si licenta in 1917, studiind insa si filosofia si biologia la Universitatea din Viena, 1916-1920, si obtinand titlul de doctor in filosofie. Cum analiza filosofica si sensibiltatea poetica au mers la Blaga intotdeauna mana in mana, in 1919 ii apare deja placheta de versuri Poemele luminii si culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu, urmate in anul urmator de drama Zamolxe, premiata de Universitatea din Cluj, dupa ce, in 1921, primeste premiul de debut al Academiei Romane, al carei membru avea sa devina in 1937, cand a prezentat discursul de receptie, Elogiul satului romanesc.
Printre nenumarate scrieri literare si filosofice, de certa valoare, trilogiile sale, care reprezinta principalele opere filosofice, au inceput sa apara din 1931, cand publica Eonul Dogmatic, urmat de Cunoasterea luciferica, in 1933, si de Cenzura transcedenta, in 1934, republicate apoi in 1943 in volumul Trilogia cunoasterii, urmat in 1944 de Trilogia culturii, care cuprindea lucrarile Orizont si stil, Spatiul mioritic si Geneza metaforei si sensul culturii, pentru ca, in 1946, sa apara Trilogia valorilor, formata din Stiinta si creatie, Gandire magica si religie si Arta si valoare. Din pacate, cea de a patra trilogie, Trilogia cosmologica a ramas in stadiu de proiect, din ea aparand, in 1940, doar Diferentialele divine.
A fost un diplomat de prestigiu, prezent ca atasat cultural si consilier de presa la Varsovia, Praga, Lisabona, Berna si Viena, a fost subsecretar de stat la Ministerul de Externe si ministru plenipotentiar al Romaniei in Portugalia si apoi profesor de filosofia culturii la Universiatea din Cluj pana in 1948 cand, pe motive politice, a fost indepartat cu brutalitate de la catedra, fiind nevoit sa lucreze apoi ca bibliograf in cadrul filialei din Cluj a Academiei Romane, apoi ca cercetator la Institutul de Istorie si Filosofie si in final ca bibliotecar-sef si director adjunct la filiala clujana a Bibliotecii Academiei.
Nemaiputand publica nici poezie si nici filosofie, in aceasta perioada s-a concentrat mai mult asupra traducerilor, finalizand lucrari remarcabile precum Faust-ul lui Goethe. Buna parte din lucrarile scrise in aceasta perioada, precum romanul cu tenta autobiografica, Luntrea lui Caron, aveau sa apara abia postum.
A murit la Cluj, pe 6 mai 1961, fiind inmormantat la Lancram, chiar in ziua sa de nastere, pe 9 mai. Mircea Eliade a publicat atunci un emotionant necrolog, intitulat Tacerile lui Lucian Blaga.
Rosa del Conte, filolog italian, membra a Academiei Romane din 1994, considerata ca fiind unul dintre cei mai importanti eminescologi straini, impreuna cu Basil Munteanu, profesor de literatra comparata, filolog, istoric si critic literar, membru al Academiei Romane, autoexilat la Paris, l-au propus, la o initiativa pornita de la Mircea Eliade, in 1956, pentru a primi Premiul Nobel pentru literatura. Considerat in Romania drept un filosof idealist, autoritatile romane nu au sprijinit aceasta initiativa. De altfel, poeziile lui au fost interzise pana in 1962, cand se publica o prima editie de poezii.
Este regretabil ca nici astazi nu beneficiem de o editie completa a operelor lui Lucian Blaga. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, la el, opera filosofica si cea poetica vin sa se completeze reciproc, poezia lui, in afara de o formidabila sensibiltate si maiestrie artistica, cuprinzand si o profunda deschidere filosofica, ce vine sa intregeasca ansamblul creatiei sale filosofice. Patrunzand ca nimeni altul specificul sufeltului romanesc si in acelasi timp aspectele cele mai profunde ale stiintei secolului al XX-lea, cu o serioasa pregatire teologica, a reusit o analiza de exceptie a spiritului si cugetului, a trasaturilor fundamentale ale culturii moderne. Ramanand mereu fidel legamantului sau din tinerete, enuntat in poezia sa din 1919, Eu nu strivesc corola de lumini a lumii / si nu ucid / cu mintea tainele, ce le intalnesc / in calea mea… eu cu lumina mea sporesc a lumii taina… si tot ce-i neinteles / se schimba-n neintelesuri si mai mari / sub ochii mei / caci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte, textele lui au fost intelese si acceptate cu greu, fiind contestat de multe ori, atat de teologi, cat si de filosofi, de oameni de stiinta sau de critici. Multi au revenit, recunoscand valoarea incontestabila a operei sale. Putini sunt insa cei care si-au luat ragazul de a aprofunda aceasta opera de o inestimabila valoare. Este pacat ca refuzam cu obstinatie sa ne promovam autenticele valori ale patrimoniului nostru cultural. Daca mai poate fi inteles ca, de atatea si de atata ori, inainte de ’89, am fost in situatia ca strainii sa trebuiasca sa ne reprezinte interesele culturale, astazi acest lucru este cu mult mai greu de acceptat… (C.C.)

http://expresslock.com.ua/
http://kvartiraarenda.com.ua/