Regatul Romaniei, regele si coroana lui - marturii din scrisorile lui Carol I

Imprimare

10 Mai 1881. Este a treia oara cand in istoria Romaniei moderne data de 10 mai e fixata in calendar cu litere de aur. A fost mai intai 10 Mai 1866 - cand, la putina vreme dupa ce ajunge in Principatele Romaniei, printul german venit de la Sigmaringen, Carol, depune juramantul de credinta fata de noua sa tara, dinaintea membrilor Parlamentului. 10 Mai 1877 - dupa ce cu o zi inainte deputatii si senatorii romani aprobasera in unanimitate motiunea de declarare a independentei tarii fata de Imperiul Otoman, Principele Carol I semneaza actul care consfinteste Independenta. 10 Mai 1881 - tara devine oficial Regatul Romaniei, iar conducatorul ei, cel dintai rege.

S-a scris mult despre acest moment din 1881. Au facut-o jurnalistii vremii, dar si cei ai timpurilor noastre. Au scris istoricii si analistii politici. Au consemnat evenimentul contemporanii lui, oameni politici si de spirit. Mai putin au fost facute insa publice cele mai intime ganduri ale principalului protagonist al zilei de 10 Mai 1881 - insusi Regele Carol I. Discursul lui politic era public. Gandurile pe care le trimitea insa la Sigmaringen, in lungi scrisori adresate familiei sale si mai ales fratelui mai mare, Leopold, principele de pe tronul din "castelul acvilei negre" de la izvoarele Dunarii, gandurile acelea ne-au fost multa vreme necunoscute. Cercetate ani la rand chiar in arhiva de la Sigmaringen, traduse in limba romana de unul dintre istoricii care il cunoaste azi pana in profunzime pe cel dintai dintre regii nostri, ele au vazut lumina tiparului cu cativa ani in urma. Conf. univ. Sorin Cristescu poate sa-ti spuna cu precizie ce ascunde fiecare linie, fiecare bucla din scrisul Regelui Carol I, iar traducerea acestor scrisori personale ale conducatorului care a avut cea mai lunga domnie din istoria romanilor (48 de ani) e o adevarata mina de aur.
In dialogurile pe care le purtam pe holurile Bibliotecii Academiei Romane, in pauzele noastre de cercetare - fiecare dupa tema si interesul sau de moment -, profesorul Cristescu imi spunea ca istoria din spatele Istoriei (mari, fastuoase) e adeseori mai fascinanta. Intelegi mai usor marile momente, le jalonezi mai bine, atunci cand ai la indemana reperele-sincron ale istoriei "mici". Scrisorile personale ale unui rege, bunaoara.
 Vom face, in cele ce urmeaza, o selectie din cateva scrisori (cu multumiri Editurii Paideia pentru gentiletea de a ne permite citarea lor). Nu inainte insa de a fixa o anumita specificitate a contextului: nascuta in septembrie 1870, primul si unicul copil al cuplului Carol I - Elisabeta, Maria, cunoscuta si sub numele de Mariuca sau "Printesa Soare", se stingea din viata la numai 4 ani, dupa ce se imbolnavise de scarlatina. Se punea deja problema succesiunii pe tronul de la Bucuresti si unul dintre cei trei fii ai fratelui Leopold avea sanse sa fie eligibil. Intelegem, deci, de ce scrisoarea lui Carol din 15/27 februarie 1881 continea si urmatorul gand:
Prin reglementarea succesiunii la tron care a fost acceptata cu satisfactie de toate marile puteri, copiii tai sunt in prim-plan mai mult ca niciodata” - scria el, nelinistit de o „pozna” a nepotilor princiari, care-si faceau studiile la Dusseldorf. Aceasta este insa si prima scrisoare in care Carol spune clar ca nu intamplator a ales pentru incoronarea ca rege data de 10/22 mai 1881 - „o zi cu multiple semnificatii” (si noi am facut referire la ele in inceputul acestui articol - desi, zice el mai incolo, „multi doresc un termen mai apropiat, de teama ca s-ar putea intampla ceva intre timp.
40 de zile mai tarziu, la 27 martie/8 aprilie 1871, temerile lui Carol I sunt departe. Inca din debutul scrisorii isi exprima satisfactia ca lucrurile s-au asezat pe fagasul dorit:
Mai repede decat as fi banuit eu insumi s-a realizat actul fundamental ce incheie o perioada de lupte grele si care confera tarii mele pozitia cuvenita intregii Europe. Intr-adevar, dupa 15 ani de domnie, iata un rezultat stralucitor cu care se poate mandri Casa noastra si care te poate multumi in mod special pe tine, pentru ca intr-o buna zi unul din fiii tai va fi chemat sa preia aceasta frumoasa si nobila mostenire.
Atunci cand Principele Carol, al doilea nascut al conducatorului de la Sigmaringen, fusese ales pentru tronul de la Bucuresti, atunci cand acesta depusese juramantul de credinta fata de poporul roman si inca o data cand se casatorise cu Elisabeta de Wied, un lucru fusese dinainte stipulat si acceptat: toti copiii tanarului principe vor fi botezati in credinta tarii. Adica in cea ortodoxa. Se dorea de la inceput ca pe tronul de la Bucuresti sa se infiripe o casa regala de sorginte romaneasca - prin credinta - chiar daca de sange strain. Moartea Mariucai si imposibilitatea Elisabetei de a mai aduce un copil pe lume aveau sa amane acest gand al politicienilor de la Bucuresti. Succesiunea la coroana avea sa se faca tot dinspre Principatul de Sigmaringen, asa ca e de inteles de ce Carol I se raporteaza, atunci cand spune "Casa noastra", tot la familia din care se tragea. Nu avea inca o constiinta a unei "case romanesti" (dar asta avea sa se construiasca, sa se cimenteze in timp). Cateva paragrafe mai jos, rugandu-l pe Leopold sa vina la "marele eveniment" neaparat impreuna cu cei trei fii ai tai si cu Fritz al nostru (n.n. - Ferdinand, cel "tintit" pentru succesiune), Carol insista: Noi si alaturi de noi toata Romania asteapta  (...) sa fiti in mijlocul nostru in acea zi memorabila (...) ca fiecare sa vada cu ochii lui ca dinastia romaneasca nu depinde doar de viata mea. Aceasta chestiune are cea mai mare amploare si insemnatate si reprezinta sanctiunea reglementarii succesiunii la tron. (Simona Lazar)

Puteti citi continuarea pe www.antenasatelor.ro