Colibita - un lac de poveste

Imprimare

Lacul artificial de acumulare Colibita este amplasat la 40 de kilometri de municipiul Bistrita, la poalele muntilor Calimani, la o altitudine de 900 de metri. Lacul a fost creat prin inundarea controlata a vechii localitati Colibita. Aceasta a fost stramutata pe dealurile din apropiere, in localitatea numita Mita. Se spune ca pe fundul lacului mai pot fi observate si astazi locuintele si biserica satului, lovite de furia apelor.

Pe masura ce parcurgeti drumul dinspre Bistrita spre Vatra Dornei, intrati intr-un sir parca nesfarsit de comune, cunoscute sub denumirea de Bargaie. In localitatea Prundul Bargaului, un indicator va arata drumul la dreapta catre Colibita. Drumul este asfaltat, dar nu de cea mai buna calitate. Dupa circa 7 kilometri se ajunge la baraj si peisajele devin spectaculoase, iar alegerea de a petrece putin timp la Colibita, pe deplin rasplatita. Pentru turistii care vor sa evadeze din orasele poluate, agitate si galagioase, este locul perfect de petrecere a concediului sau macar a sfarsitului de saptamana.
Astazi, in jurul lacului si-au facut aparitia numeroase vile, cabane si pensiuni. Insa cel care a vazut potentialul turistic al acestei zone a fost tamplarul de origine germana W. Ianitchi, care a construit mai multe case de vacanta pentru sasii din Bistrita, in anul 1918. Aflata nu de mult pe acest taram mirific, am savurat din plin oportunitatile zonei. Pensiunile si hotelurile care au deschidere la lac ofera turistilor numeroase variante de petrecere a timpului liber, de la plaja cu nisip, umbrele si sezlonguri pe malul lacului, la posibilitatea de a face o baie in apele lacului, pentru cei mai experimentati, sau in piscinele cu apa incalzita, pentru cei mai multi. Nu sunt omise nici plimbarile cu barca, caiacul si hidrobicicleta, pescuitul pe lac sau drumetiile montane.
Accesul barcilor cu motor este restrictionat, astfel incat turistii nu sunt deranjati de iubitorii vitezei. Pentru pasionatii de pescuit, precizez ca lacul este populat cu pastrav, caras si clean. In plus, miraculosul aer de la Colibita, ozonat si cu un nivel ridicat de ioni negativi, face minuni. La Sanatoriul Caritatea, amplasat nu intamplator la Colibita, la inceputul secolului trecut, elevii si studentii se vindecau de TBC. Peisajul ce-ti taie respiratia, lacul inconjurat de munti, paduri si poienite te fac sa te simti intr-un colt de rai. Un colt de rai in care ti-ai dori sa revii! Eu, cu siguranta, voi reveni! De la Colibita se poate iesi in soseaua catre Vatra Dornei pe un drum neasfaltat, care ajunge la Muresenii Bargaului, dupa o distanta de 9 kilometri. Drumul este in lucru, dar este accesibil si urmeaza a se asfalta. (Oana-Nicoleta Rosu)