Clipe de reculegere la manastirea Zosin

Imprimare

Manastirea Zosin este situata intre orasele Targu Frumos si Botosani, la 400 de metri de sosea, in satul Baluseni, la o distanta de doar 15 kilometri inspre sud de Botosani. Manastirea Zosin apare in documente inca din anul 1779, cand Tudorachi Basota a ctitorit o micuta biserica de lemn, in padurea din apropierea satului Baluseni. Legea secularizarii averilor manastiresti din 1863 a dus la deposedarea manastirii de mosiile detinute, iar Schitul Zosin a fost desfiintat. In anul 1990, Inaltpreasfintitul Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, in prezent Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a luat initiativa de reinfiintare a schitului si a asezamantului monahal Zosin.

Piatra de temelie a noii biserici a fost pusa in anul 2006, iar in anul 2009 s-a inceput construirea casei monahale, turnului-clopotnita, magazinului bisericesc si muzeului, finalizate in anul 2011. In anul 2012 s-au inceput lucrarile la agheasmatar, iar in 2013 la zidul de incinta al manastirii. Acestea au fost finalizate in anul 2015. A fost pentru prima data cand am ajuns la manastirea Zosin si am fost impresionata. Chiar si seara manastirea atrage privirile celor care trec pe sosea, fiind iluminata feeric. Cuvintele nu pot descrie frumusetea locului si caldura sufleteasca emanata de parintele staret. Botosanenii, dar si cei aflati in trecere, se opresc sa primeasca o vorba buna de la parinte, dar si sa se inchine la sfintele icoane. La manastire se afla si o icoana daruita de catre Parintele Patriarh Daniel, reprezentand pe Sfantul Domnitor Martir Constantin Brancoveanu, avand incrustat un fragment din sfintele sale moaste. Va indemn sa nu ocoliti manastirea daca sunteti in trecere! Eu am gasit acolo o oaza de lumina si de liniste, o oaza de bucurie eterna, la care ma voi intoarce. (Oana-Nicoleta Rosu)