Vineri, 26 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Romania Mea Parerea mea Medierea, o solutie benefica pentru toti

Medierea, o solutie benefica pentru toti

Email Imprimare

Acum zece ani, pe cand locuiam in casa parintilor mei, ne-am lovit de o problema referitoare la documentele casei. Cumparata pe vremea comunismului, fara acte in regula, la fel ca multe alte case din zona in care noi locuiam, casa avea nevoie acum de acte actualizate. Evident, ne-am adresat unui avocat, in speranta ca va fi un demers rapid. Ne-am inselat, si ar fi nedrept sa spun ca a fost din cauza avocatului. Intreg sistemul judiciar era, in vremea aceea, suprasolicitat. Cand s-a terminat totul, mai exact acum doi ani, am rasuflat usurati, de parca ni s-ar fi luat o mare piatra de pe inima. Habar nu aveam ca in instanta lucrurile merg atat de greu.

Daca acum sapte ani as fi stiut ca pot sa rezolv problemele si altfel decat apeland la instanta, as fi apelat, cu siguranta, la un mediator. Nu spun ca avocatul pe care l-am angajat nu si-a facut treaba cu profesionalism, insa l-am vazut de multe ori nesigur, obosit si preocupat in acelasi timp si de alte cazuri la care lucra, asadar nu si-a focalizat atentia pe cazul nostru, asa cum ne asteptam, si asta a insemnat termene peste termene si o gramada de bani cheltuiti. Problema s-a rezolvat, insa am ramas cu o oarecare reticenta fata de justitie si cred ca initiativa medierii este una foarte profitabila pentru noi, societatea de astazi.
Personal, am aflat de mediere acum cateva luni, atunci cand niste prieteni de-ai nostri au divortat; stiind ca amandoi sunt firi vulcanice, m-am asteptat la un proces lung si anevoios, mai ales ca era un copil la mijloc, insa am aflat cu surpriza ca au rezolvat problema foarte simplu, apeland la un mediator. Totul s-a terminat nu doar foarte repede, ci si intr-un mod special, amandoi ajungand la concluzia ca pentru binele copilului trebuie sa ramana in relatii bune. A fost, desigur, un miracol de care toata lumea a discutat saptamani in sir, dar mai presus de toate a fost meritul mediatorului, care nu le-a vorbit in limbajul rigid al justitiarilor, ci intr-un limbaj care i-a facut sa inteleaga ce e important pentru amandoi. Acum sunt prieteni si toata lumea se mira cum de e posibil ca un divort sa fie perceput asa, probabil pentru foarte multi ani ideea de divort a fost asociata cu cea de ostilitate si neintelegere eterna.
Nu stiu ce tehnici a aplicat acel mediator pentru a aduce la pace doua temperamente atat de puternice, insa stiu ca atitudinea lor s-a schimbat foarte mult, chiar dupa prima intalnire avuta la biroul mediatorului.
Exista mentalitati invechite sau probleme care par sa nu aiba o rezolvare amiabila, am crezut asta pentru foarte multi ani, insa acum sunt convinsa ca as apela la un mediator daca m-as confrunta cu situatii dificile si stiu ca as scuti nu doar timp si bani, ci m-as simti si cu constiinta impacata, pentru ca asta face mediatorul: impaca, te face sa vezi lucrurile din perspectiva bunei intelegeri si a comunicarii eficiente. Mediatorul nu il pedepseste pe celalalt, ci te ajuta si pe tine, si pe el, sa ajungeti la o intelegere, intelegere care presupune ca ambele parti sa fie multumite, si asta, credeti-ma, in Romania actuala e o arta! (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.