Venetia, oras de vis

Imprimare

Venetia este unul dintre cele mai interesante orase pe care le-am vazut vreodata. E unica! Un oras care merita vazut, indiferent de varsta! Un oras parca special pentru artele frumoase! Locul de nastere al lui Antonio Vivaldi! Am ajuns in Venetia, gara Santa Lucia, cu trenul pe care l-am luat din gara Mestre. Mestre este situat la 14 kilometri si este legat de Venetia printr-un pod lung, ce include atat cale ferata, cat si sosea. Mestre este o fractiune a Venetiei, ca o extindere a acesteia pe continent. Gara Santa Lucia este o poarta de intrare in oras, de acolo se poate alege un mijloc de transport pe apa.

Desigur, in Venetia lagunara se poate ajunge si cu masina. Aceasta ar trebui lasata intr-o parcare, la intrarea in oras, dar tarifele sunt piperate. Sunt de preferat parcarile din partea continentala. Aceasta a fost alegerea noastra, continuandu-ne, dupa cum spuneam, drumul cu trenul. Venetia, construita de-a lungul lagunei Marii Adriatice, este considerata unul dintre cele mai romantice orase, datorita canalelor pe care te poti plimba cu gondola. Poduri, cladiri de locuit, ce se ridica din apa, biserici si palate impunatoare! Orasul lagunar cuprinde sase zone: Cannaregio, San Polo, Dorsoduro, Santa Croce, San Marco si Castello.
Piata San Marco este piata centrala a Venetiei, inima orasului, aici aflandu-se cele mai faimoase cladiri ale orasului: Bazilica San Marco, Procuratiile, Biblioteca Nationala Marciana si Palatul Ducal sau Palatul Dogilor, cum a fost denumit anterior. Bazilica San Marco, cunoscuta si ca Domul din Venetia, este o capodopera a arhitecturii bizantine, catedrala patriarhala, inchinata Sfantului Marcu, patronul spiritual al Venetiei. Procuratiile sunt un grup de cladiri impunatoare ce marginesc pe trei laturi piata. Se numesc astfel pentru ca aici isi aveau sediile vechii procuratori. Astazi, in aceste cladiri sunt muzee, birouri, magazine, cafenele. Piata San Marco este un loc de unde parca nu ai mai vrea sa pleci, un loc animat, spre care se indreapta toata lumea.
Cel mai mare canal din Venetia, denumit chiar Marele Canal, dispune de cel mai mare trafic pe apa si ofera oportunitati mai mari pentru orice vizitator. Gondola este un mijloc de transport lent si scump, exista si alte variante, de exemplu celebrul vaporetto. De pe Marele Canal, vizitatorii pot vedea Palatul Dogilor, Bazilica Santa Maria della Salute, Palatul Grassi si multe alte cladiri impresionante. Cel mai vechi si mai cunoscut pod peste Marele Canal este Podul Rialto. Este absolut fascinant modul cum acest oras a fost construit - imbinarea de canale, poduri arcuite si stradute inguste. Doar explorand acest labirint vei descoperi farmecul orasului! (Oana-Nicoleta Rosu)