Marti, 20 Feb

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Romania Mea Parerea mea Ferma ecologica de curcani – o initiativa cu profit garantat

Ferma ecologica de curcani – o initiativa cu profit garantat

Email Imprimare

Carnea de curcan se afla, potrivit specialistilor, in topul celor mai sanatoase tipuri de carne, motiv pentru care aceasta a inceput sa castige din ce in ce mai mult teren si pe piata romaneasca. Gustoasa, satioasa si dietetica, carnea de curcan este o carne slaba, ce contine cea mai mica cantitate de grasimi saturate sau colesterol dintre toate tipurile de carne, fiind bogata in proteine bune si saraca in calorii. In plus, aminoacizii continuti de carnea de curcan sunt necesari pentru celulele T, un tip de celule ale sistemului imunitar care omoara celulele canceroase.

Aspectele calitative ale carnii de curcan, precum si rentabilitatea cresterii acestei pasari pentru consum, au determinat din ce in ce mai multi fermieri sa-si investeasca banii in crescatorii ecologice de curcani, iar rezultatele au demonstrat ca aceasta afacere este cu adevarat una de succes. Desi investitiile intr-o ferma ecologica de curcani sunt mai mari decat cele dintr-o crescatorie de pui, cresterea acestor pasari este o initiativa care aduce profit intr-un timp relativ scurt, mai ales datorita faptului ca pe acest segment concurenta nu este inca atat de accentuata.
Pasii necesari pentru infiintarea unei ferme ecologice de curcani:

1. Obtinerea certificatelor sanitar-veterinare.
Primul pas, dupa inregistrarea business-ului la organele fiscale, este obtinerea certificatelor de validare de la serviciul veterinar. Obtinerea produselor si a beneficiilor din ferma ecologica de curcani trebuie urmarita abia dupa stabilirea cu precizie a cadrului legal de dezvoltare a unei astfel de afaceri.

2. Alegerea terenului.
In alegerea terenului pe care urmeaza sa infiintati ferma de curcani trebuie tinut cont de conditiile climatologice specifice ale regiunii, de numarul pasarilor pe care intentionati sa le cresteti, dar si de particularitatile unei ferme ecologice de curcani. Un model des uzitat in avicultura ecologica este cresterea curcanilor pe pasuni. Se poate folosi in acest sens un padoc mobil pentru pasari, care va fi tractat de un tractor, iar pentru siguranta pasarilor se poate imprejmui zona cu un gard electric.

3. Conditiile de amenajare si regimul termic.
In cazul in care curcanii sunt tinuti in custi, trebuie sa se tina cont neaparat de densitatea acestora pe metrul patrat. De asemenea, curcanii adulti trebuie separati de cei tineri si este indicat sa se evite contactul cu orice pasari salbatice. Temperatura este un alt factor important care influenteaza calitatea conditiilor de intretinere si productivitatea unei ferme ecologice de curcani. Aceste pasari sunt capabile sa reziste la temperaturi scazute, chiar de pana la -15 grade Celsius. Insa, pentru ca afacerea sa fie intr-adevar profitabila si productivitatea sporita, temperatura trebuie sa fie pastrata intre anumiti parametri.
Aceasta este conditionata in primul rand de varsta pasarilor. Pentru puii de curcan de o saptamana, temperatura mediului ambiant trebuie sa fie intre 32 si 35 de grade Celsius. Curcanii adulti insa nu vor avea nevoie de mai mult de 20 de grade sau cu doua-trei grade sub aceasta temperatura pentru a da randamentul maxim. Incaperea in care sunt tinute pasarile trebuie ferita de umezeala, iluminarea trebuie sa fie suficienta, iar izolarea termica sa fie realizata corespunzator.

4. Decizia asupra finalitatii procesului de crestere a curcanilor.
Pentru a creste aceste pasari este nevoie de oua pentru incubator sau de pui mici. Dupa ce curcanii au implinit 5-6 saptamani, este timpul sa va decideti pentru ce ii veti creste. Fie pentru oua, pentru a asigura perpetuarea speciei si necesarul de proteine, fie pentru carne. Oricare ar fi finalitatea, dieta curcanilor este extrem de importanta pentru a miza pe calitate. Pentru producerea unei carni de calitate superioara, dieta curcanilor trebuie sa fie una echilibrata si corecta. Este indicat ca pasarile sa primeasca furaje adaptate varstei pe care o au. Porumbul, srotul de soia, graul, floarea-soarelui si mazarea sunt printre alimentele cele mai recomandate pentru curcani, la care se adauga si lucerna, intr-o faza mai tarzie.
Un curcan de 6 kilograme, crescut pe pasune, are nevoie anual de 60 kg de cereale, 4 kg de faina minerala, 3 kg de drojdie furajera, 5 kg de faina de lucerna si nutreturi minerale si 100 kg de iarba proaspata. Graul, morcovii, sfecla si varza, taratele de grau, ovazul si orzul pot face, de asemenea, parte din hrana curcanilor. Cantitatea hranei consumate zilnic depinde de varsta pasarii si trebuie tinut cont de indicatiile specifice unei bune intretineri a acesteia.
Sursa: Antena Satelor

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.