Ioana isi lustruieste ghetutele, cu o sclipire in ochi si cu certitudinea ca Mos Nicolae ii va aduce exact ce isi doreste ea mai mult – o papusa bebelus care spune Mama, cu setul complet de biberoane, cu hainute si carut. Stie prea bine ca, dincolo de avertismentele pe care le-a primit de la bunica, Mosul vine, trece peste micile ei obraznicii si vine negresit in fiecare an. Nu s-a intamplat niciodata ca el sa nu vina… si nici nuielusa nu a primit niciodata. Si asta pentru ca ea, Ioana, e printesa familiei, lumina ochilor parintilor ei si perla bunicilor. Ea e universul intregii familii. Totul se intampla conform dorintelor sale. Langa Ioana, bunica priveste multumita ca a apucat sa isi vada nepotii cotrobaind prin papuci dupa daruri... si ii creste inima de bucurie, in timp ce mama cauta pe net pagini cu cele mai bune oferte la jucarii. Tata inca nu a ajuns acasa, insa atunci cand vine, are intotdeauna ceva pentru Ioana. Cu totii traiesc o adevarata emotie atunci cand vine Mos Nicolae… asa cum se intampla in majoritatea familiilor de romani.

Undeva intr-un oras din Romania, la o fereastra care da spre parcul parasit de frunze si de pasari, Ionut da cu degetul pe geamul aburit. El vede mereu aceeasi imagine… nimic nou nu se intampla in orfelinatul in care sta de cand avea cinci ani. Nu poti citi nimic in privirea lui, nu poti sti ce ganduri, vise sau ce sperante are, pentru ca el priveste mereu pe fereastra aceea care da spre parc si da cu degetul pe geamul aburit. Spune ca doamnele de aici sunt bune si ca nu l-au batut niciodata. Sigur, se mai intampla sa ii certe si sa le spuna ca sunt nerecunoascatori, ca nu le lipseste nimic, ca ar trebui sa le multumeasca ca nu sunt afara, pe strazi… dar Ionut nu reactioneaza in nici un fel. El mananca atunci cand i se da de mancare, se spala cand i se spune, face lectiile si nu spune niciodata nimic…
Ionut stie ca si la el va veni Mos Nicolae, asa cum a venit si anul trecut, cand niste doamne vesele au adus pungi pline cu fructe, rechizite si dulciuri. Isi aminteste ca a privit-o lung pe una dintre doamne, pentru ca ii amintea de cineva si, cand aceasta i-a dat punga, Ionut i-a spus: Semanati cu mama mea. Si isi aminteste ca doamnei au inceput sa-i curga lacrimi mari pe obraji si a scos un servetel sa se stearga, dar nu i-a raspuns. Ce avea sa-i raspunda?! Ionut s-a intristat atunci… nu voia s-o faca pe doamna aceea sa planga, asa ca si-a promis ca anul acesta, atunci cand vor veni doamnele cu daruri de Mos Nicolae, nu va mai spune nimic… chiar daca i se va parea ca vreuna din doamne seamana cu mama sa.
Suntem in 2014. Ionut nu este un orfan asa cum erau cei din perioada comunista, el este un euroorfan, o cifra intr-un clasament unde noi, romanii, suntem tot fruntasi, asa cum eram si acum cativa ani. Cifrele spun ca peste 350.000 de copii orfani erau inregistrati in Romania anului 2008, si de atunci, numarul lor s-a marit.
Ionut a crescut intr-o familie ca oricare alta, cu greutatile unei familii de oameni simpli. In 2008, ambii parinti au ramas fara serviciu si nu au mai reusit sa se redreseze. Mama a plecat la munca in Italia, iar tata a luat drumul alcoolului si a sfarsit inghetat intr-un sant, intr-o iarna cu ninsori abundente. Si Ionut a ajuns Ionut la orfelinat, pentru ca mama lui a gasit acolo un alt barbat, si-a facut o alta familie si a inceput o viata noua, mai buna, fara lipsurile pe care le-a suferit aici, in Romania. Fericirea ei a lasat gol sufletul lui Ionut, un copil care a devenit euroorfan de cand mama sa a devenit eurocetatean. De cand Romania a intrat in Uniunea Europeana, sansele romanilor de a munci in tarile din aceasta uniune au crescut considerabil. Romanii parasesc tara in valuri din ce in ce mai mari, lasand in urma copii, victime colaterale ale procesului de emigrare. 
Ionut nu a mai vorbit cu mama sa de cinci ani. Cu toate acestea, el nu are amintiri urate cu ea… Isi aduce aminte ca l-a dus la gradinita pentru un timp si mai mergeau si in parcul de joaca, ca ii facea placinte cu branza dulce si cateodata prajitura cu mere. Nu vrea, insa, sa petreaca mult timp cu amintirile, pentru ca ii vine sa planga si nu vrea sa fie vazut plangand. L-ar vedea ceilalti baieti din orfelinat si l-ar considera slab. Iar el trebuie sa para puternic si nepasator. Asa ca nu face decat sa astepte...
Ionut e singur, intr-o lume pe care nu o intelege. De ce alti copii continua sa faca parte dintr-o familie, iar el nu? De ce familia lor s-a destramat? De ce tata s-a lasat prada bauturii? De ce mama nu mai e mama aceea calda, sprijinul acela pe care-l gasea intotdeauna. Isi aminteste ca odata, l-a intepat o albina in parc, iar mama i-a pupat degetul cel mare si umflat de la intepatura… si nu intelege de ce mama aceea iubitoare si grijulie nu mai vrea sa-l vada acum. Prea multi de ce pentru un copil de 10 ani. Jumatate din viata, Ionut si-a petrecut privind pe fereastra aceea, care da spre parcul pustiu, dand cu degetul pe geamul aburit, asteptand… El stie ca trebuie sa-si faca ghetutele, pentru ca doamnele care vor veni cu pungile pline de cadouri de la Mos Nicolae, vor sa vada mai intai ghetutele lustruite.
Ionut a auzit de la alti colegi din orfelinat, ca Mos Nicolae nu exista, insa el crede ca exista si ca, dincolo de darurile pe care le trimite prin acele doamne, el are sa-i aduca o zi frumoasa, cand, privind spre parcul pustiu va vedea singurul chip drag din viata lui – mama.
La fel ca Ionut, cateva sute de mii de copii romani, deveniti euroorfani, asteapta ca Mos Nicolae sa le aduca un miracol. Iar daca nu se va intampla, atunci sperantele se vor pune in puterea magica a lui Mos Craciun. (Rodica Puscasu, Foto: freeimages.com)

Comentarii (0)

Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu

Arata formular/Ascunde

Nume

E-mail

Website

Titlu

Comentariu

micsoreaza | mareste

Aboneaza-te prin e-mail pentru a primi urmatoarele comentarii.

Am citit si sunt de acord cu Termenii de utilizare.

Adauga comentariu Previzualizare