Cu circa un an in urma, m-am hotarat sa fac tot posibilul pentru a promova o personalitate relativ cunoscuta in Apus, dar complet necunoscuta in tara noastra. Este vorba de medicul Titus Konteschweller, care s-a nascut la Craiova la finele secolului al XIX-lea si care a devenit, poate, cel mai cunoscut producator de aparate de radio cu superreactie, in perioada 1924 - 1930. Dr. Konteschweller si-a desfasurat activitatea la Paris si a castigat, detasat, premiul oferit de revista de specialitate "Radio News" din New York, in anul 1927.

Era o vreme in care robotii nu erau decat simpli imitatori ai unor activitati umane. Se pare ca progresul a accentuat atat de mult utilitatea robotilor, incat la ora actuala am ajuns noi, oamenii, sa imitam robotii. Constient sau nu, ne indepartam incet, dar sigur de emotiile specifice rasei umane, importand in viata cotidiana o rutina automatizata, desprinsa parca din lumea masinilor. De la inceputurile culturii pop (despre care se spune ca ar fi initiat ideea de imitare a robotilor) s-a accentuat perpetuu tendinta de modificare a comportamentului uman, a stilului de viata si chiar a modului de gandire.

Am avut ocazia sa vizitez diferite expozitii cu obiecte confectionate din nuiele si sa stau de vorba cu mesterii lor. Mesterii culeg mladitele de salcie la sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie, le depoziteaza in adaposturi aerisite, apoi le sorteaza, le fierb in cazane mari si le decojesc. Din nuielele necojite se confectioneaza obiecte ce vor fi utilizate in agricultura sau viticultura. Inainte de impletire, mesterii, numiti generic impletitori de cosuri, umezesc nuielile, dar cea mai interesanta e impletirea, si mai ales rezultatul: cosuri mai mari sau mai mici, cu capac sau fara, obiecte de mobilier etc.

Nimic nu-i poate umbri farmecul lui Hatsune Miku, nici ploaia, nici vantul, nici macar timpul, implacabilul timp care isi lasa urmele peste chipurile oamenilor. Atunci cand alte cantarete vor apela la mirajul operatiilor estetice pentru a combate efectele trecerii anilor, Hatsune Miku va ramane mereu la fel de frumoasa si de fermecatoare, triumfand vesnic cu alura ei de adolescenta efervescenta, cu o prezenta scenica fantastica.

Dragul meu Dacic Cool,
Ma bucur nespus de mult sa va scriu din nou... De data aceasta o sa va vorbesc despre o dependenta care a acaparat si barbatii. Pana nu demult, dependenta de cumparaturi era un aspect strict feminin, insa, recent, aceasta maladie a inceput sa afecteze si reprezentantii sexului masculin. Ce determina un barbat sa dea iama in magazine si sa isi goleasca conturile cumparand fara sa aiba, intr-adevar, nevoie de acele produse? Ei bine, se pare ca motivele sunt de ordin psihologic, asa cum se intampla si in cazul femeilor. Astfel, daca unii prefera sa isi inece amarul in nenumarate pahare de vin atunci cand sufera de pe urma unei despartiri in dragoste, altii prefera sa cumpere, sa cumpere, sa cumpere, incercand astfel sa inlocuiasca golul din suflet cu obiecte materiale.

De curand am citit in revista voastra online, Dacic Cool, un articol care prezenta statiunea Baile Herculane. De aceea am hotarat sa va relatez si eu despre aceasta statiune minunata din punctul de vedere al peisajului, dar din pacate care "cade" la propriu din cauza autoritatilor care nu isi dau interesul pentru a recladi ce-a fost odata acolo. Peisajul natural arata insa magnific! Natura pare a fi binecuvantata in acest loc. Din randurile pe care vi le trimit o sa vedeti prin ce am trecut eu in Romania mea minunata, care este frumoasa, dar in care se confirma zicala ca orice padure are si uscaciuni. Sunt ingrijorata pentru ca sunt atat de multe locuri frumoase in tara mea draga care nu prezinta interes pentru cei care se bat cu promisiuni in alegeri si in campanii electorale. Pacat!

Primul meu contact cu Moldova de dincolo de Prut: 1990 - Podul de flori. Multime de oameni ce se imbulzesc pe podul de la Ungheni, dornici sa paseasca pe pamantul celeilalte Moldove, chiar si pentru cateva ore. Simbolic, arunca flori in apa. Ce dorinta de a calatori nestingheriti se simte la tot pasul! Al doilea contact cu Moldova! Revelion 1992. Am plecat cu un grup de colegi, studenti la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi, sa petrecem dincolo de Prut. Cazare rezervata la Ungheni, excursie asigurata la Chisinau. Magazine cu rafturi goale. Cu cei cativa lei romanesti pe care ii schimbasem am fi putut cumpara multe acolo, dar nu prea aveam ce. Era la fel ca la noi inainte de 1989 sau poate mai rau.

Imi place sa colind prin locuri pline de istorie, iar farmecul acestora, mai ales intr-o plimbare pe inserat, cand ceasul unui turn luminat sau un pod de lemn incep parca sa-ti spuna povesti de demult, pare a fi mai puternic si nu ai sanse sa-i scapi! Si atunci te lasi cuprins de vraja acelor locuri si intelegi altfel istoria, povestile de demult, legendele, basmele, dar iti fauresti si altfel visurile pentru viitor... (Cristina Dobre)

Imi doresc de mult sa va povestesc o intamplare. Face parte din istoria familiei mele, protagonisti fiind bunicii sotului. Prin 1926-1927, o tanara frumoasa si saraca cunoaste un baiat bogat, baiatul secretarului de primarie din orasul respectiv, el insusi lucrand la primarie. Se casatoresc, in 1932 se naste socrul meu, iar doi ani mai tarziu, sora dansului. Familie bogata, cu paduri, cu actiuni la Caile Ferate, cu case. Cand matusa sotului avea cateva luni, tatal ei pierde averea la carti si isi pune capat zilelor in podul primariei. Stiu, credeti ca ceea ce v-am povestit e din domeniul SF-ului, insa continuarea e la fel de ireala...

Pentru mine, anii studentiei au fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, iar viata de camin a fost super! Am urmat facultatea la Cluj, la Universitatea "Babes-Bolyai". Dar pentru ca aceasta universitate are cateva zeci de mii de studenti, nu am primit un loc in caminele facultatii din complexul "Hasdeu". O prietena mi-a recomandat un internat de liceu, unde cazau si studenti la etajul superior rezervat pentru asa ceva. Nu aveam alta optiune si am acceptat, dar cand m-am cazat, am constatat urmatoarele: erau 8 locuri in camera (camerele erau imense); nu aveam prize in camera, dar exista o "camera de prize", care era si uscatoria (am avut noroc ca nu m-am electrocutat la cata apa era pe jos). Mi s-a spus ca fusese un incendiu de la o priza folosita gresit de o eleva, asa ca au luat masuri drastice.

Niciodata nu am fost fana a vreunei echipe de fotbal, mergeam tot timpul pe principiul: Cel mai bun sa castige! Dar cand l-am intalnit pe prietenul meu, totul s-a schimbat: el era mare fan Dinamo si la scurt timp am devenit si eu, in primul rand pentru a-l sustine moral si, in al doilea rand, echipa s-a dovedit a fi cea mai buna din punctul de vedere al pregatirii sportive. Intr-o zi, prietenul meu a venit la mine si mi-a propus sa mergem pe stadion sa vedem meciul lui Dinamo, sa nu mai stam in fata televizorului, si sa vedem meciul pe viu. Aveam emotii foarte mari in drum spre stadion, eu nu mai fusesem niciodata la un meci pe stadion.

Oricat de alert ar fi ritmul actual al dezvoltarii tehnologice, stiinta nu a reusit sa elucideze misterul lumii de dincolo de viata. Exista, desigur, numeroase scenarii – unele redate prin prisma stiintei, altele din prisma religiei, insa cu cat mai analizata si mai cercetata este, cu atat mai misterioasa devine aceasta lume. Se pare ca exista mistere care nu-si dezmint numele, ramanand neelucidate, oricat de intense ar fi cautarile. Pe Rita am intalnit-o in Orbetello, o laguna mirifica din sudul Toscanei, unde numerosi turisti (printre care si actori sau cantareti celebri) poposesc in vilele de langa mare, cautandu-si linistea. Acolo, la malul marii, Rita mi-a povestit ca sub aura ei de femeie vesela si impacata cu tot ceea ce i-a oferit viata se ascunde o mare tristete. Si-a pierdut fiica si, desi mai are inca doi copii, niciodata n-a mai zambit asa cum o facea pe vremea cand familia era completa. Rita crede in ingeri si mai crede ca fiica ei a devenit ingerul ei pazitor. De doua ori pe luna merge la un medium care intra in transa si ii rosteste mesaje trimise de spiritul fiicei decedate. Sunt mai mult decat reticenta atunci cand vine vorba de sedinte de "spiritism" contra cost sau alte metode care te pun in contact cu cei trecuti in nefiinta, insa pentru Rita aceasta este singura consolare.

Va e dor de putina istorie? Am umblat in arhiva familiei si am hotarat sa va daruiesc cateva file din ceea ce am putut extrage din dosarele ingalbenite de vreme. Prima pagina este un ordin de rechizitie din 20.02.1934. Nu stiu cat de lizibila este fotografia (e facuta cu telefonul), insa strabunicul meu a dat atunci, pentru folosinta armatei, un cal roib-deschis in valoare de 5.400 de lei. Nu mai stim ce s-a intamplat cu calul, deoarece si stapanul a murit in acel razboi. Un al doilea document este ordinul de chemare si mobilizare din 29.11.1923, pentru acelasi strabunic care, potrivit livretului, era nascut pe 23.10.1899. O alta poza va arata cum, in 1925, s-au achitat 738 de lei in contul arendei si al impozitului pe pamant.

Exista povesti pe care oamenii le indragesc atat de mult, incat personajele li se par reale. Exista cantece care intra in inimile noastre, cantece nemuritoare, din care se pot naste figuri uimitoare. Despre Zaraza s-a scris foarte mult si inca se mai scrie. Personaj real sau fictiv, fermecatoarea tanara a reusit sa cucereasca sufletele bucurestenilor, dar mai ales inima unui mare cantaret roman: Cristian Vasile. Se spune despre Zaraza ca ar fi fost una din prostituatele de lux ale localurilor bucurestene din perioada interbelica, insa frumusetea ei a creat o mantie magica, asemanand-o mai degraba unei zeite, decat unei femei usoare. Misterul din jurul Zarazei persista inca si astazi, unii oameni de cultura sustinand ca ea a existat cu adevarat, altii spunand ca ea este doar o idee pusa atat de frumos pe versurile lui Ion Pribeagu sau a lui Nicolae Kiritescu. Multi au fost cei care au cantat aceasta melodie. Creatia originala apartinand lui Benjamin Tagle Lara; este un tango specific tarii Uruguay, devenit celebru la foarte scurt timp dupa primele difuzari. Preluat de compozitorii romani din acea perioada, superbul tango "Zaraza" raspandeste magie si pasiune doar cand este cantat de melodioasa voce a lui Cristian Vasile.

De cand eram copil spuneam ca-mi doresc, cand am sa fiu la casa mea, o fetita. O fetita frumoasa, sa o imbrac cu rochitele si sa-i impletesc codite. Dorinta am pastrat-o, la 11 ani dupa casatorie nu aveam inca un copil si mi-l doream nespus. Intr-un final, dorinta mi s-a implinit. Am o fetita ca o papusa. E sufletul meu. Nu iubesc nimic mai mult pe lume. Am iubit-o inca din burtica, cand ii cantam si ii spuneam poezii. Vreau sa fim cele mai bune prietene, sa-mi spuna ce are pe suflet, sa o pot sfatui, asa cred ca pot preveni orice greseala.

O experienta personala, o intamplare nefericita insa cu happy-end care m-a schimbat si m-a facut mai buna, mai indrazneata, mai fericita! De ce? Mai indrazneata… pentru ca am indraznit sa spun nu unui drog - tigarile (trebuie sa recunoastem ca sunt un drog), pentru ca am renuntat la acest obicei urat, la aceasta placere distructiva. Mai buna… pentru ca am constientizat cat rau imi fac nu numai mie, dar si celor din jurul meu. Mai fericita… pentru ca ma simt excelent fara tigari, sunt sanatoasa si la punga mai groasa. Am tot citit zilele acestea ca se vor impune reguli stricte pentru fumatori si atunci mi-am adus aminte c-am fost si eu fumatoare si am zambit gandindu-ma ce revoltata as fi fost. Si mi-am mai adus aminte ca s-a facut un an de cand nu mai fumez si atunci am zambit din nou si mi-am zis: La naiba, ma simt excelent fara fostele mele iubite, tigarile! Si am mai constientizat faptul ca asta este cea mai mare realizare a mea din ultimul timp!

Atunci cand sunt suparata si citesc una dintre aceste doua poezii-imn, "Daca", de Rudyard Kipling, si "Imnul vietii", de Maica Tereza de Calcutta, devin mai indrazneata, deoarece imi amintesc ca viata este data pentru a ne bucura, nu pentru a ne pierde timpul cu nimicurile banale cotidiene.

M-am gandit ore in sir cu ce v-as putea incanta, ce intamplari minunate sa evoc sau despre ce lucruri care mi-au schimbat firul vietii sa va spun. Si am gasit de cuviinta sa-mi impartasesc bucuria de a deveni mamica cu voi, cei care ne ascultati de fiecare data, cei care ne rasplatiti cu minuni ale naturii, cei care ne faceti sa fim mai buni.

Vreau sa va povestesc momentul in care l-am vazut pentru prima data pe baietelul meu. Stiu ca ati auzit poate sute de astfel de povestiri, dar la mine a fost si putin comic. Am nascut prin cezariana, o operatie cu complicatii si pentru mine, si pentru baietelul meu. Nu l-am vazut la nastere, eu am stat la pat cu dureri cumplite, iar baietelul meu intr-un salon pentru prematuri. Toata lumea ma suna sa ma intrebe cum e, dar nu stiam ce sa spun.

Ioana Ciolacu Miron, numele celei ce intruneste calitatile unei femei moderne care promoveaza stilul, eleganta si bunul gust. Este designerul ce evalueaza cu grija calitatile trupesti, punandu-le in evidenta cu mult talent. Fiind o persoana publica, este un om ce nu epateaza prin excentricitati gratuite, ci promoveaza cu fler profesional simbioza perfecta a clasicului cu modernul si originalitatea. A "inserat" discret, dar hotarat pe piata modei un stil propriu – lucru ce denota o personalitate puternica, cu un stil ce poate fi copiat fara a cadea in ilaritate.

Pe cat de delicata este o femeie, pe atat de puternica poate fi. Desi astazi avem nenumarate exemple de femei de succes, femei cu o cariera fabuloasa, femei cu o mare tarie de caracter, trecutul este si el presarat cu exemple de curaj ale femeilor care au indraznit sa lupte pentru crezurile lor. Despre Smaranda Braescu se spune ca a fost prima femeie care s-a plimbat prin tot Bucurestiul pe bicicleta, infruntand privirile uimite ale trecatorilor, prejudecatile si privirile dezaprobatoare ale celor care considerau ca o femeie are locul ei bine stabilit: bucataria. Era acea epoca in care, in Franta si Canada, primele miscari feministe prindeau amploare. Insa, ceea ce avea sa faca Smaranda Braescu nu era doar dorinta de a demonstra lumii ca femeile pot avea abilitati cel putin egale cu ale barbatilor, ci nerabdarea si curajul de a-si implini propriul vis.

Cel mai bun lucru de pana acum pentru mine este ca mi-am intalnit jumatatea si ca avem o mica comoara de 4 ani care se numeste Asmin-Elena si ea ne face fericiti, impliniti si bucurosi in fiecare zi. Prin ea am invatat din nou sa ne bucuram de copilarie si sa ne aducem aminte de toate lucrurile frumoase peste care am trecut. Datorita ei suntem o familie fericita si implinita. (Gabriela Lupu)

Cred cu toata inima ca un copil te poate face mai bun, mai indraznet, mai fericit. Este o premisa de care ma conving din ce in ce mai tare, cu fiecare zi ce trece. In preajma unui copil, toti suntem civilizati, zambitori, haiosi, chiar daca asta inseamna sa ne mai si prefacem, ceea ce ne dovedeste faptul ca un copil ne educa, schimbarea din noi incepe odata cu venirea unui copil pe lume.

Intamplarea fericita pentru mine face ca sa am o ruda (cumnata mea draga) care lucreaza in Anglia. Asa ca intr-o zi destul de friguroasa de octombrie mi-am luat inima in dinti, pasaportul in mana si m-am imbarcat impreuna cu sotul meu in avionul care decola de la Cluj si in circa trei ore ateriza la Luton, un aeroport cochet din sud-estul Angliei. Primul contact cu civilizatia engleza l-am avut la aeroport, unde ordinea si curatenia erau litera de lege. Am servit un ceai aromat in aeroport, alaturi de sotul si cumnata mea, si apoi cu Green Line (un autobuz care leaga aeroportul de Londra) am strabatut cei 60 km pana in capitala Marii Britanii.