Nu pot sa spun ca sunt prea darnica de obicei, poate egoismul meu innascut este de vina, poate situatia financiara… dar cand ofer un cadou, o fac din toata inima, o fac pentru a aduce o bucurie in viata acelei persoane, pentru a o vedea zambind, pentru a-i vedea acea sclipire de satisfactie in ochii sai. Cu exceptia familiei mele si a iubitului meu drag, nu prea ofer daruri, nu pot sa zic nici ca primesc… la zile aniversare ne mai oferim cadouri, cred ca asa am fost invatati.

Cadoul, ocazie de a oferi si de a primi in dar, te face sa te gandesti la cat din resursele tale esti dispus a cheltui pentru a-l face pe celalalt fericit sau, cel putin, pentru a face ca gestul darului sa conteze si sa nu fie unul gratuit. Pentru mine a face un cadou inseamna a oferi o parte din mine celuilalt. Timpul petrecut in a ma gandi la ceea ce ar placea persoanei careia vreau sa-i fac o surpriza este al meu si eu il dedic ei.

Pentru mine sa fac un cadou cuiva inseamna atentie sporita fata de persoana careia-i cumpar cadoul.  In prezent este la moda sa daruiesti o jucarie de designer, creata de un grup de tineri cu mai multa imaginatie, care parca au ghicit ca exista oameni care sunt stangaci in alegerea darurilor pentru cei dragi. Codul Bunelor Maniere spune ca un cadou trebuie gandit, cumparat, ambalat si abia apoi oferit. O carte reprezinta un cadou util si placut. Trebuie, insa, sa afli, pe cat posibil, preferintele. Daca vrei sa oferi si cateva cuvinte frumoase, asterne-le pe o hartie eleganta, pe care o introduci intre filele cartii, si ai grija sa nu le scrii pe prima fila a cartii, asa cum se obisnuieste in mod eronat.

Imi place sa daruiesc flori fara vreo ocazie anume, pentru ca le iubesc. Imi place sa ajut si sa ofer copilasilor cu posibilitati materiale reduse mici atentii, dulciuri si jucarii. Cred ca cel mai placut cadou pe care mi l-as dori ar fi un animalut de care sigur m-as atasa foarte mult. Imi plac foarte mult ursuletii de plus, am o colectie acasa. De ziua mea mi-ar placea sa pot merge la un bal, asa cum erau pe vremea strabunicii, organizat cu muzica simfonica, iar acum, de Craciun, imi doresc un brad imens in ghiveci, un foc de semineu si o canuta de vin fiert cu scortisoara... Ce pacat ca nu mai e bunica sa-mi faca ea niste cozonaci pufosi si aromati... (Luiza Gugiu, Foto: Stock.XCHNG)

Chiar daca avem o familie numeroasa sau nu, simtim adesea nevoia sa ne inconjuram si de prieteni, de cunostinte, de relatii. Cand suntem mici, nevoia de a avea un prieten, cel mai bun, e aproape imperioasa. Cum sa iti imaginezi o copilarie fara prieteni? Prieteni cu care sa te joci, cu care sa faci tot felul de pozne, cu care sa iti imaginezi o lume doar a voastra? Prieteni pe care sa te superi si cu care sa te impaci, ca deh, de-aia exista prieteni? Prieteni iti faci si pe parcursul vietii. Prieteni de suflet, prieteni de mers la film, prieteni de mers la dans, prieteni cu care mergi in vacante, prieteni cu care poti vorbi orice, sau de la care poti cere sfaturi, prieteni care te inteleg si te accepta asa cum esti.

De cate terminatii nervoase e nevoie ca sa opreasca niste lacrimi? Oare ochiul plans e mai limpede? Vede mai clar cerul, asa prin prisma cruda a rotundei sarate? Te-ai intrebat vreodata ce cantitate de singuratate e necesara unui suflet ca sa se simta singur atunci cand e in mijlocul altor suflete? Si te-ai mai intrebat de ce oamenii viseaza cai? Sau schelete? Sau ploi?
Urc atenta scarile cetatii... cetatea din vis si cetatea reala, incerc sa le compar... dar ramele ferestrelor din vis sunt verzi , pe cand cele ale cetatii reale sunt impodobite cu bannere si cu flori, si cu umerase in care atarna, zbatandu-se mut, haine in serie care vor imbraca trupuri moi si calde, apoi vor fi centrifugate alaturi de alte haine, nu tocmai curate, inecate in Ariel si Silan, apoi rastignite in soare... pana isi vor pierde mirosul de atarnat in umeras... pe marginea unui geam...

In primul rand o sa vorbesc despre mine: am fost un om foarte mic, care abia avea din ce trai, am invatat de la mama mea ca trebuie sa sper mereu, desi foarte des eram trasi in jos. Am invatat sa muncesc de la 16 ani, fiindca ai mei nu aveau bani sa ma tina la liceu, am luptat, am muncit. M-am angajat ospatarita, am reusit sa fac liceul, dar mai ales sa-l ajut si pe fratele meu mai mic sa faca scoala.

Ah, Romania mea sau a noastra?! Chiar nu mai conteaza! As vrea sa fie acea Romanie cu oameni muncitori, calzi, darnici si foarte primitori, cu care stai de vorba la o cana cu vin fiert si o placinta cu branza. Din pacate, nu mai e chiar asa in Romania, poate sa te atace cineva in plin autobuz si nu se baga nimeni, si am patit-o de cateva ori, fie eram deranjata de diferiti barbati care se asezau langa mine si apoi ma urmareau dupa ce coboram din autobuz, fie de femei nebune care voiau sa ma ia la bataie fara sa ma cunoasca.  In tara asta, nimeni nu iti sare in ajutor, nici macar politia. As vrea sa povestesc lucruri bune despre Romania, insa, din pacate, sunt foarte putine, pur si simplu sunt dezamagita de ce personaje avem... Ignoranta totala ma dezgusta, cei care ar trebui sa asigure linistea societatii sunt complici cu raufacatorii... Ce sarbatorim noi astazi 1 Decembrie?! Ca am ajuns o tara depravata, cu oameni ipocriti, stramosii nostri se rascolesc in mormant stiind ca au luptat pentru binele tarii si, in final, tot raul a invins. Romania este ca marul vrajitoarei, frumos pe deasupra si otravit pe dinnautru. (Ghinet Andreea, Foto: Stock.XCHNG)

 

Astazi, ar trebui sa fie cea mai importanta sarbatoare a noastra. Dar vremea e la fel precum sufletul nostru… E frig si ploua. Au mai fost perioade de deznadejde in istoria noastra. Din fericire, pana acum, ele au trecut mereu si stramosii nostri si-au recastigat increderea. Trist e si faptul ca astazi noi nici nu mai avem cultul acestei zile, al drapelului si imnului national. Si e lesne de inteles, dupa ce jumatate de secol am avut o zi nationala ce aniversa venirea tavalugului bolsevic, care ne-a distrus  tara. Iar acum, de 20 de ani, avem o asa-zisa elita care incearca sa ne scoata mandria de a fi romani pana si din cartile de istorie. Pe Stefan cel Mare au incercat sa-l faca un simplu betiv afemeiat, Mihai Viteazul a devenit un obsedat de putere, iar Vlad Tepes e redus la Dracula. Despre Avram Iancu sau Brancoveanu cine sa-si mai aduca aminte?!

Avand in vedere ca este cea mai frumoasa perioada din an, cu siguranta as darui cel mai frumos cadou mamei mele. E fiinta care ma intelege, care ma ajuta si imi da putere sa merg mai departe. Un ceas ar fi potrivit pentru ea, pentru ca mereu pierde notiunea timpului din cauza problemelor si a treburilor. I-as face acest cadou gandindu-ma si la reactia ei, pentru ca va fi fericita si, cu siguranta, ca orice mama, va fi emotionata, dar in acelasi timp, cu cuvintele puse la punct. Ea mereu stie ce sa spuna pentru a ma inveseli, si ii multumesc pentru asta. Eu cred ca mama mea merita orice... (Silvia)

Sunt din Ocna-Mures si impreuna cu ansamblul Uioara din localitate am participat cu mare drag la diferite manifestari si festivaluri folclorice din tara. Am fost la Festivalul Jocul Fecioresc din Cluj-Napoca, unde au participat 30 de ansambluri folclorice din toata tara, la Festivalul Roata stelelor din Tulghes (judetul Harghita), la Festivalul de la Rosia Montana. Iar in orasul meu, Ocna-Mures, Festivalul Mures, pe marginea ta a ajuns la cea de-a 46-e editie. Cred ca fotografiile pe care vi le trimit vorbesc de la sine despre bucuria participantilor. (Mihai Alexandru Chiorean)

Cadoul care pentru mine inseamna foarte mult, dar la momentul respectiv nu m-a impresionat foarte tare, este un cadou cu o mare valoare sentimentala. E ultimul cadou pe care l-am primit de ziua mea de la tatal meu, ultima zi de nastere pe care am sarbatorit-o fiind si el in viata... a murit cand aveam 16 ani. Acel cadou este o bluza pe care, chiar daca nu-mi mai vine acum, pentru ca am 21 de ani, tot o pastrez, fiindca imi aduce aminte de el.

A primi un cadou nu este un gest obligatoriu, ci decizia celui care o face. Cadoul nu poate fi nici cerut, nici comandat, nici sugerat, desi exista cateva exceptii la care o sa ma refer mai jos.A sti sa oferi mici daruri cu discretie si tact este un semn de noblete sufleteasca. Exista oameni generosi, care o fac oricand cu placere, dar exista si oameni meschini si zgarciti.
Modul in care dam si primim cadoul se invata. Persoana care primeste cadoul va fi incantata si constienta de faptul ca ti-ai dat tot interesul pentru a-i face pe plac. Pentru unii nu conteaza atat de mult cadoul in sine, ci gestul si senzatia ca este special facut pentru ei.

Iubesc tara in care m-am nascut, am crescut si in care voi trai pana in ultima clipa. Pentru nimic in lume nu as alege sa traiesc intr-un alt loc, intr-o alta tara, langa oameni care nu sunt ca mine, care nu vorbesc aceeasi limba cu mine, pentru simplul fapt ca imi place sa vorbesc in limba in care gandesc. Avem o tara atat de frumoasa si cu atatea lucruri si locuri de descoperit, incat e pacat de situatia in care s-a ajuns si de faptul ca in special tinerii cauta sa plece spre meleaguri straine. Ma simt ca un fir de nisip in imensa Sahara; as vrea sa fac ceva pentru tara mea, as vrea sa pot schimba ceva… insa sunt prea mica si neputincioasa pentru un vis atat de mare. Si cred ca nimeni nu are aceasta putere de unul singur… este nevoie de multi, de foarte multi, care doar impreuna ar reusi sa schimbe ceva.

Imi plac originalitatea si sinceritatea sufleteasca. Aceasta inseamna ca nu m-ar fi incantat niciodata o cerere in casatorie "copiata" din ideile altora, in cadrul unei cine romantice, ascuns inelul in cafeaua de dimineata etc. Apreciam insa foarte mult momentele cand eram doar noi doi, fericiti si liberi de a face orice. Concluzionand, nu era deloc simplu sa fiu ceruta in casatorie intr-o maniera care nu numai sa imi faca placere, ci care sa imi starneasca lacrimile fericirii. El insa a gasit solutia. Aveam o relatie de trei ani. Ne aflam in luna florilor, un martie superb si de neuitat.

In fiecare zi intalnesc multi oameni, le vorbesc, le zambesc si le spun o mie de nimicuri frumoase. Oamenii mari din viata mea ma simt aproape. Oamenii mari sunt aceia care ma intrerup in timp ce vorbesc precipitat si gesticulez si ma iau in brate. Dumnezeu a vrut sa fiu un om mic, privesc lumea de la putin peste un metru si jumatate, dar as lua toti oamenii astia si i-as tine in inima mea, sa-i feresc de toti cei care uita sa fie intai oameni, si apoi mari sau mici. E greu uneori sa-i privesti in ochi pe cei ce nu vor asta, e greu sa vezi nonsalanta cu care zambetele mari apar pe fetele oamenilor cu suflet mic-mic.

Va trimit cateva fotografii facute in urma calatoriilor mele prin tara in acest an. Sunt fotografii de la salina din Turda, in care am fost in luna iunie; m-a surprins in mod placut ceea ce s-a construit … parca esti intr-un film SF, poate acesta este viitorul. Alte poze sunt din Hunedoara, Castelul Corvinilor, din pacate m-a dezamagit vizita mea acolo… arata neingrijit, parca celor care il au in folosinta nu le pasa deloc! Desi este mostenirea noastra, trecutul nostru! Zona Sibiului este insa extraordinara...

Aspectul fizic este un indicator important al succesului unei femei. Cel mai frumos make-up al unei femei este pasiunea, dar cosmeticele sunt mai usor de cumparat.

Pentru ca imi place sa mananc sanatos, cumparaturile in ceea ce priveste legumele si fructele le fac de la piata.

Oamenii mari si oamenii mici din viata mea frumoasa sunt mama si tata. Ei sunt fiintele cei mai dragi mie, care m-au sustinut in tot ce am facut si ma bucura cand ii am langa mine.

Din experienta proprie mentionez si sustin faptul ca imaginea reprezinta rezultatul unor serii de confruntari proprii, comportamentale, o reflectie a personalitatii noastre aflata intr-o permanenta schimbare.

Multora dintre noi ne place sa ne regasim in povestile altora, caci uneori mai si invatam ceva bun, sau realizam ca nu trebuie sa facem cum au facut altii. Poate scurtele si adevaratele mele povesti vor face bine unei fiinte ce se afla la ananghina. S-ar parea ca la virsta mea frageda de 23 de ani nu pot sa am prea multa experienta in ale vietii, dar tin sa va spun ca de micuta am avut intilniri cu ea. M-am confruntat adesea cu surprizele ei, ca pina la final sa invat s-o respect si s-o iubesc.

Omul mare care a facut cele mai multe fapte bune pentru mine este bunica mea, deoarece ea ma tinea in brate cand eram mica, ma ingrijea cand mama era la serviciu. Cred ca toti oamenii mari care m-au ajutat sunt cei care mi-au vorbit frumos, adica nu m-au suparat, m-au acceptat asa, recunoscand ca si ei au defecte, chiar daca sunt mari.

Revin cu o mica povestioara, dorind sa va impartasesc intamplarile in care m-a ajutat "imaginea". Nu ma pot abtine sa nu va scriu, sunt prea pe placul meu temele pe care le propuneti, iar mintea deja stocheaza datele si degetele scriu incet urmatoarea opinie: