DACIC COOL

Sambata, 27 Aug

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Sanatate si Frumusete Alimentatie Sanatoasa Portocala, un dar al zeilor

Portocala, un dar al zeilor

Email Imprimare

Portocala, un hibrid derivat din Pomelo, face parte dintr-o familie mult mai mare de citrice, careia ii apartin si lamaile, si mandarinele. Atat varianta originara, amara, cat si cea ulterioara, dulce, provin din China, de unde s-au raspandit in Oceania, India si Persia. In Imperiul Roman, portocalele au fost aduse de negustorii persani, probabil in secolul I i.H., incepand sa fie cultivate in nordul Africii. Apoi o revenire in Europa a portocalelor amare a survenit in secolul al XI-lea, pentru ca portocalele dulci, aparute intre timp in China, sa fie aduse de negustorii portughezi in secolul al XVI-lea.

Cuceritorii spanioli au dus portocalii mai departe in America, unde plantatiile s-au extins rapid in Brazilia, Cuba, Costa Rica, Florida si California, rivalizand astazi cu cele cultivate in tot bazinul mediteranean. In Franta, portocalele amare au fost aduse de cruciati, insa succesul fulminant l-a inregistrat portocala dulce, datorita regelui Ludovic al XIV-lea, care punea portocala mai presus de orice fruct. Erau apreciate gustul, culoarea, parfumul, frunzisul arbustilor si florile albe, imaculate si cu un parfum atat de placut.
Portocalii erau cultivati in ladite, care erau scoase afara, cand vremea se incalzea, pentru a orna aleile de la Versailles. Moda s-a raspandit repede, inmultindu-se aceste Orangeries, gradini care s-au imbogatit imediat cu diverse colectii de plante aduse din colonii. Astfel, gratie portocalei, botanica a cunoscut un formidabil avant. Iar pasiunea horticultorilor europeni a produs peste 250 de specii diferite de portocale dulci. Dar gustul si aroma lor difera nu numai in functie de specie, ci si de sezon si de pozitionare si, evident, de la tara la tara.
Pentru mult timp, portocalele au ramas insa extrem de scumpe, fiind harazite doar celor mai bogati. In secolele trecute, ghirlandele de flori de portocal simbolizau puritatea si virginitatea, impodobind fruntea tinerelor mirese. Dar astazi, banalizate, si-au pierdut simbolistica. In schimb, in Franta, portocala este acum cel mai consumat fruct, dupa mere. In nordul Italiei, simbolizand lupta dintre un stapan tiranic si taranii razvratiti impotriva lui, in orasul Ivrea, are loc in fiecare an, incepand din 1808, o celebra bataie cu portocale in care sunt folosite drept proiectile sute de tone din acest minunat fruct atat de aromat.
Inconjurata de o aura densa de legende si superstitii, folosita in unele civilizatii antice ca antidot impotriva otravurilor, ea nu avea cum sa lipseasca nici din mitologia greco-romana. Astfel, se crede ca vestitul mar de aur, daruit de Juno lui Jupiter, in ziua casatoriei lor ar fi fost de fapt o portocala, stralucind in culoarea ei atat de apreciata, portocalele fiind considerate adevarate fructe ale zeilor. Portocala este, de asemenea, implicata in povestea Atlantei, a celei mai rapide alergatoare dintre muritoare, care promisese ca se va marita cu acel barbat capabil sa o infranga intr-o competitie atletica, amenintand insa ca orice curtezan infrant urma sa fie sortit mortii. Dar Milanion, flacaul indragostit de Atlanta, reuseste sa o invinga cu ajutorul Afroditei, zeita dragostei, distragandu-i atentia Atlantei, care nu mai vazuse pana atunci aceste minunate fructe, aruncandu-i in timpul competitiei portocalele pe rand in cale. In acelasi timp, se spune ca indragostitii care isi daruiesc unul celuilalt portocale sunt atrasi intr-o sporita masura unul catre celalalt.
Asezate in parul miresei, florile simbolizeaza fecioria acesteia, in timp ce plasate in buchetul ei, aduc noroc. Imprastiate pe patul nuptial, se credea ca vor alunga teama in fata primei nopti de dragoste. In acelasi timp, florile albe simbolizau puritatea, iar fructele fertilitatea, capacitatea viitoarei sotii de a naste multi copii. In schimb, la Madrid, femeile usoare obisnuiau sa foloseasca parfumul de flori de portocal pentru a-si seduce mai usor clientii, parfumul florilor de portocal simbolizand astfel atat inocenta, cat si seductia, iar fructul nu lipsea nici din ritualurile de ghicire a dragostei. La randul lor, chinezii considerau portocala un fruct purtator de noroc, numele ei semnificand in acelasi timp prosperitate, noroc si bune auspicii. Sunt si unele povesti extrem de amuzante, astfel, probabil pentru a stapani lacomia unor copii, li se spunea acestora ca daca inghit un sambure de portocala, o sa le creasca in burtica un arbore de portocal.
Un loc aparte il ocupa portocalele si in talmacirea viselor. In traditia europeana, portocala reprezinta de multe ori un simbol erotic, fructele putand anticipa placeri senzuale, in timp ce florile pot prezice o viitoare casatorie. Dar simbolistica este mult mai vasta. Astfel, decojirea unei portocale poate prezice moartea unei rude sau probleme financiare, in timp ce daca visezi ca mananci o portocala este semn de sanatate si poate prezice timpuri fericite. La fel in India, cand mananci o portocala in vis inseamna ca sperantele tale vor deveni realitate, in timp ce culesul lor prevesteste un viitor norocos.
Insa daca doar le vezi, se anunta o iubire fara speranta. Nici in lumea araba prezenta portocalelor in vis nu este mai putin semnificativa. Astfel, o portocala anunta continuarea unei relatii amoroase fierbinti, in timp ce mai multe portocale prevestesc boala, iar culesul lor anunta o intamplare fericita, dar cumpararea lor sugereaza ca povestea ta de dragoste este nesigura. In schimb, daruind in vis o portocala ti se anunta o idila magica, iar daca visezi ca mananci o portocala, inseamna ca dragostea iti este impartasita.
Portocalele sunt printre cele mai pretuite fructe din lume, atat pentru gustul lor minunat, cat si pentru valoarea nutritionala. Ele reprezinta o excelenta sursa de vitamina C, vitamina A, acid folic, vitamina B1 si B6, flavonoizi, pectina si fibre, dar si de minerale precum potasiu, calciu, fosfor, magneziu si cupru. Ele ne protejeaza de radicalii liberi, contin antioxidanti si acizi esentiali pentru regenerarea celulara, dar nu inglobeaza colesterol sau grasimi daunatoare.
Ele prezinta un spectru larg de actiuni benefice pentru sanatatea noastra. In primul rand, trebuie subliniate proprietatile anticancerigene si beneficiile pe care le aduc in ansamblul problemelor cardiovasculare, reducand colesterolul, regland tensiunea arteriala, sustinand vasele de sange si prevenind bolile de inima. In plus, previn osteoporoza si prezinta efecte pozitive in afectiuni precum diabet, scleroza multipla, Alzheimer sau Parkinson, dar si in preventia artritei reumatoide. Nu mai putin importanta este prevenirea formarii pietrelor la rinichi, a ulcerului si a cancerului stomacal, reprezentand in acelasi timp un real suport pentru sistemul respirator si, in plus, un suport activ al sistemului nostru imunitar.
Florile de portocal sunt si ele benefice pentru sanatate, prin stimularea sistemului nervos, dar si pentru protejarea circulatiei sangvine. Insa, florile de portocal sunt folosite adeseori si ca ingredient in produsele cosmetice, cum ar fi si apa de flori de portocal de la Apimond. Recomandata tenului devitalizat, ridat sau uscat, apa Bio de flori de portocal readuce la viata tenul. Datorita efectului tonic, florile de portocal au fost folosite de catre Apimond si in apa Bio tonica demachianta, un produs pe cat de tonic, pe atat de delicat, care indeparteaza urmele de machiaj, lasand pielea curata, improspatata, hidratata si mai ales, tonificata.
Sa nu uitam ca portocala reprezinta un aliment cu "calorii negative", ea avand mai putine calorii decat cele necesare digestiei acesteia, fiind astfel recomandata in curele de slabire. Trebuie insa sa respectam o regula prea adesea ignorata. Este important ca ele sa fie consumate separat de restul alimentelor, intr-o masa dedicata lor, pentru ca o digestie comuna poate provoca fermentatia celorlalte alimente.
In medicina chineza, coaja de portocala este utilizata in mod frecvent pentru a imbunatati digestia si a combate efectele consumului de carne grasa. Iar la noi, coaja de portocale este nelipsita din multe prajituri de casa, inclusiv in delicioasele dulceturi si lichioruri pe care multe gospodine stiu inca sa le prepare spre uimirea prietenilor. Dar aici apare un foarte mare pericol, caci portocalele, la fel ca toate citricele, sunt tratate pentru transport cu substante chimice toxice care nu prezinta nici un gust sau miros, neputand astfel sa fie detectate de noi.
Portocala este delicioasa, mancata ca atare, caramelizata, in ciocolata, ca suc sau in diferite cocktailuri, in salate de fructe, in prajituri sau inghetata, dar si in diferite feluri de mancare pe baza de carne, precum o deja celebra rata cu portocale, prezenta atat in traditia bucatariei frantuzesti, cat si a celei chinezesti. Nu sunt de ignorat nici retetele mediteraneene de peste cu portocale. Si nu va grabiti sa va pronuntati pana nu le gustati, caci sunt cu adevarat irezistibile!
Poate mai putin folosit este uleiul esential de portocale obtinut prin presarea la rece din coaja de portocala, excelent atat pentru consumul intern sau pentru candela de aromoterapie, cat si pentru tratamente cosmetice sau pregatirea unei bai de neuitat. Da o aroma deosebita prajiturilor si in general dulciurilor. In plus, are un efect linistitor si este un bun dezinfectant, cu efecte antiinflamatorii si antiseptice.
Poate fi folosit si pentru tratarea efectelor adverse ale antibioticelor sau pentru tratarea intoxicatiilor, precum si in cazul crampelor si gazelor intestinale. Te scapa de durerile asociate nevralgiilor sau racelilor. Aplicat in compresii, poate combate tusea si crampele musculare. Poate fi inglobat in creme de corp sau geluri antirid, dar poate fi folosit cu succes si pentru tratarea infectiilor. Extrem de eficace este masca de miere cu ulei de portocale, care, aplicata calda, pentru a deschide porii si a ajuta ingredientele sa patrunda in profunzime, diminueaza semnificativ semnele de imbatranire.

In cele din urma, va invitam sa incercati si dumneavoastra o serie de retete cu portocale.

Rata cu portocale
Ingrediente: 1 rata, portocale, miere, suc de portocale, coniac, otet balsamic, miere, stafide, alune de padure, fistic, zeama de lamaie, ghimbir, cuisoare, boabe de mustar, boabe de piper, coriandru, chilly, oregano, ienibahar, sare, piper, ulei.
Mod de preparare: 1. Rata, tinuta cateva ore in bait, la marinat, este umpluta cu portocale taiate in sferturi, inglobate intr-un amestec de stafide, alune de padure si fistic macerate in coniac si ghimbir taiat julien. 2. Rata este unsa cu un sos din suc de portocale, coniac, miere si otet balsamic in care au fost macerate cuisoare, boabe de piper si de mustar, chilly, coriandru, oregano si ienibahar. 3. Se introduce acoperita la cuptor si se unge periodic cu sosul din tava. 4. Spre sfarsit se introduc in tava bucatele de portocale trase prin ulei incins.

Peste pe pat de portocale
Ingredinte: 1 file de somon, suc de portocale, zeama de lamaie, coaja de portocala, coaja de lamaie, chilly, zahar brun, sare, piper, ulei.
Mod de preparare: 1. Fileul de somon se pune la marinat, timp de o ora, in suc de portocale si lamaie, piper si sare. 2. Se scurge bine si se pune cu pielea in jos, intr-o tava unsa cu ulei. Pe partea superioara se acopera cu un strat subtire din coaja rasa de portocala si lamaie amestecate cu zahar brun si un praf de chilly. 3. Se da la cuptor preincins la 220 de grade, timp de 15 minute. 4. Se serveste pe pat de portocale frumos ornate.

Despre beneficiile portocalei pentru sanatate si pentru arta culinara a vorbit si Cecilia Caragea in emisiunea Europolis (TVR 1), in cadrul rubricii Arta de a trai sanatos. (Foto: freeimage.com)




Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.