Efectele terapeutice ale unei aspirine pe zi - mit sau realitate?

Imprimare

Aspirina si efectele ei asupra sanatatii sunt binecunoscute, iar administrarea unei aspirine pe zi, recomandata din ce in ce mai des, a devenit un fenomen medical. Multi dintre noi insa ne punem serioase semne de intrebare cu privire la fundamentul acestei recomandari si mai cu seama despre cat de eficient este acest obicei prezentat drept tratament preventiv pentru afectiunile cardiovasculare. Administrarea unei aspirine pe zi tine sau nu bolile la distanta - este intrebarea la care incercam sa aflam raspunsul in randurile ce urmeaza. Pentru a elucida aceasta dilema, trebuie sa cunoastem avantajele si dezavantajele consumului zilnic al unei aspirine.

Beneficiile unei aspirine pe zi:
1. Reduce riscul aparitiei cancerului de colon. O doza zilnica de aspirina, stabilita de medicul specialist, poate reduce riscul aparitiei cancerului de colon in cazul persoanelor care sunt predispuse bolii. Mai mult decat atat, substantele continute de medicament pot influenta structura tumorilor biorectale, de aceea aspirina ajuta si la prevenirea reaparitiei bolii.
2. Previne infarctul si acidentul vascular cerebral. Aspirina si-a dovedit eficienta terapeutica si in ceea ce priveste prevenirea infarctului miocardic acut si a accidentului vascular cerebral. Majoritatea medicilor cardiologi recomanda persoanelor care au un risc mai ridicat de a suferi de afectiuni cardiace aspirina, datorita proprietatii sale de a subtia sangele.
3. Reduce inflamatia si durerea. Aspirina scade sinteza de prostaglandine, substante chimice care se formeaza in organism si care regleaza durerea si inflamatia. Tabletele de 500 mg sunt prescrise pentru actiunea antiinflamatoare (febra musculara, raceli usoare), iar tabletele de 75 mg sunt prescrise pentru actiunea antitrombotica (fluidizarea sangelui, cu efect mai ales asupra circulatiei sangvine cerebrale sau coronariene), adauga prof. dr. Ioan Fulga.
4. Scade temperatura corpului, fiind un important antitermic. In argumentarea efectelor benefice ale unei aspirine pe zi, expertii sustin ca o doza zilnica de aspirina, timp de 10 ani, ar putea fi "cel mai important lucru pe care il putem face pentru a reduce rata cancerului, dupa renuntarea la fumat si scaderea in greutate". Daca se adauga si scaderile mai mici ale numarului de decese cauzate de cancerul pulmonar, cancerul de prostata si cancerul de san si beneficiile in privinta reducerii ratei de atac de cord si a anumitor tipuri de accident vascular cerebral, numarul de vieti salvate pe an de aspirina ar totaliza aproape 7.000.
Riscurile la care va expuneti daca luati o doza zilnica de aspirina:
1. Favorizeaza ulcerul. Persoanele de varsta a treia care obisnuiesc sa ia aspirina in doze mari (cate o pastila pe zi sau mai multe), pe o perioada indelungata (mai multe luni, pana la un an), risca sa sufere de arsuri stomacale si sa fie diagnosticate cu ulcer gastric.
2. Are efecte nedorite pentru cei care sufera de astm bronsic. Persoanele care sunt predispuse alergiilor si cele care sunt deja diagnosticate cu astm bronsic nu ar trebui sa ia aspirina, pentru a nu agrava boala.
3. Creste riscul de hemoragie. Administrarea aspirinei nu este recomandata in cazul unor rani deschise (intern sau extern), deoarece poate declansa hemoragii.
4. Creste riscul de pierdere a auzului. Conform unui studiu publicat in 2010, aspirina are actiune ototoxica (lezarea urechii, mai ales a nervului auditiv). Desi studiile au demonstrat ca numarul de vieti salvate pe an de aspirina ar totaliza aproape 7.000, exista insa si reversul medaliei, potrivit caruia aproape 900 de decese suplimentare ar fi cauzate de efectele secundare negative ale administrarii medicamentului.
Asadar, administrarea unei aspirine pe zi prezinta atat argumente pro, cat si contra, care nu pot fi ignorate. Desi riscul de sangerari gastrointestinale creste, concomintent scade riscul de aparitie a bolilor de inima si a cancerului de colon. Pentru a sti daca merita asumate riscurile de sanatate, este necesar sfatul medicului.

Sursa: Antena Satelor