Povesti dovlecesti

Imprimare

Dovleacul are foarte multe calitati apreciate de oameni de veacuri, daca nu chiar de milenii. Desigur, cele mai importante sunt cele culinare. Binecunoscuta placinta cu dovleac este cu totul speciala, delicioasa si consistenta. Totusi, cele mai pretioase sunt semintele dovleacului, care pot fi consumate ca atare sau, prin presare la rece, pot fi transformate intr-un ulei deosebit de sanatos. Dovleacul este originar de pe continentul american – in Mexicul de astazi s-au descoperit seminte ale unor specii de dovleac vechi de sapte-opt milenii. In orice caz, dovleacul este mentionat pe acest continent de secole. Acolo creste si acum, la fel ca odinioara, nu doar cultivat, ci si in mod liber.

Amerindienii numeau dovleacul isqoutm squash. In Mexic, semintelor de dovleac li se spune pepita. In expresia pepita de calabaza, acest cuvant s-ar traduce prin "samanta mica de bostan". Numele de pepene in limba romana vine din greaca, unde pepon inseamna "bostan mare". Deoarece francezii nazalizeaza sunetele, la ei pepon a devenit pompon. Englezii au transformat apoi pompon in pumpion. In piesa Nevestele vesele din Windsor a lui Shakespeare apare acest cuvant, pumpion. Europenii care au colonizat apoi America au transformat termenul pumpion in pumpkin, cuvant care apare in Legenda calaretului fara cap (The Legend of Sleepy Hollow), in Peter, Peter, Pumpkin Eater si in Cenusareasa. Cuvantul dovleac din romana se pare ca provine din limba turca, din devlek (in dialect, dovlek).
Triburile de amerindieni din nordul continentului aveau un adevarat cult pentru dovleac si mai ales pentru semintele sale, pretuindu-le mai ales pentru exceptionalele lor calitati culinare si tamaduitoare. Practic, dovleacul reprezenta elementul principal al meniului lor. In acele vremuri, dovleacul nu era asa cum il cunoastem astazi, galben si sferic, umflat, ci avea o forma mai alungita si incovoiata. Exista o specie de dovleac, cultivata de indienii din tribul Sioux, care avea forma de para, iar coaja avea desenate modele in culori vii: rosu, portocaliu si verde.
Avantajul principal al dovleacului este ca se pastreaza foarte bine timp indelungat, iar acest lucru ii ajuta pe amerindieni sa supravietuiasca pe timpul iernii, hranindu-se cu dovleac. Prajeau felii lungi de dovleac direct in foc si le mancau. Pentru sezonul rece, pastrau pulpa dovleacului in mai multe moduri: prajita, fripta, coapta, fiarta sau uscata. Mancau seminte de dovleac, pe care le utilizau si ca medicament. Florile de dovleac le amestecau in tocane. Uneori pastrau dovleacul uscat ingropat in faina. Amerindienii uscau dovlecii si ii utilizau pe post de boluri si vase in care depozitau grane, fasole si alte seminte. Dar nu numai atat: uscau la soare felii de dovleac si faceau din ele rogojini impletite.
Arheologii au descoperit ca nativii americani cultivau dovleacul mai ales de-a lungul vailor raurilor si pe malurile estuarelor si golfurilor. Ei utilizau o cultura intreita, in care cresteau impreuna dovleac, floarea-soarelui si fasole, intr-o simbioza. Acest mod de cultivare traditional era numita Trei Surori. Mult mai tarziu, dupa ce a aparut porumbul, care a inceput sa devina tot mai popular, acesta a inlocuit floarea-soarelui in aceasta foarte interesanta cultura tripla. De fapt, ei practicau, inca de atunci, un fel de agricultura sustenabila. Tulpina porumbului servea drept suport natural pentru lujerii de fasole, radacina fasolei furniza nitrogen solului, sustinand dezvoltarea porumbului, tesatura de lujeri de fasole crestea rezistenta lanului de porumb in fata vantului puternic, iar dovlecii, la randul lor, protejau radacinile firave ale porumbului si faceau umbra la sol, descurajand cresterea buruienilor si pastrand umezeala. Aztecii cultivau dovleacul la scara mare deja in secolul al XIV-lea.
Desigur, primii misionari si colonisti europeni pe continentul american au aflat de gustosul dovleac de la localnici. Se pare ca fara acest aliment hranitor, multi dintre curajosii care se aventurau tot mai departe pe noul continent, spre vest, si mai ales misionarii crestini ar fi murit de foame, pur si simplu! In zonele cu vegetatie saraca nu prea existau resurse alimentare pe timp de iarna, iar dovleacul a reprezentat, de multe ori, salvarea lor. Acest lucru este ilustrat si de unele cantece populare locale din anii 1600, care aratau clar dependenta misionarilor de acest aliment-minune, dovleacul. Iata un vers relevant, dintr-un cantec compus cam prin anii 1630:
We have pumpkins at morning and pumpkins at noon,
If it were not for pumpkins we should be undoon.

("Avem dovleac dimineata si dovleac la amiaza,
Daca n-ar fi fost dovlecii, am fi fost terminati.")
S-a descoperit chiar in documente ca la sarbatoarea de Thanksgiving erau consumati dovleci. Inventivi, misionarii europeni isi preparau din dovleac chiar si un fel de bere, fermentand laolalta miez, pulpa de dovleac, fructe de hamei, curmal japonez si zahar de artar. Tot ei au inventat celebra placinta de dovleac americana, pumpkin pie, care insa era total diferita de cea cunoscuta astazi, pentru ca nu se folosea pulpa dovleacului, ci coaja lui. Misionarii taiau un capac, scoteau miezul si semintele dovleacului, apoi umpleau dovleacul cu lapte, miere si mirodenii, apoi il coceau in cenusa.
Cristofor Columb a introdus dovleacul in Europa, insa la inceput a fost privit cu reticenta – se pare ca oamenii ezitau sa consume semintele acestuia. Insa, treptat, popularitatea lui a crescut foarte mult, extinzandu-se, intr-un final, pe suprafata intregii planete. Astazi, in unele regiuni din estul si din sudul Europei, mai ales in Grecia si in regiunea mediteraneana, semintele de dovleac fac parte din bucataria de zi cu zi. Traditiile medicale si alimentare din India si din alte tari asiatice includ si ele in meniu obisnuit aceste seminte deosebit de benefice. Odinioara, dovleacul era recomandat pentru indepartarea pistruilor si pentru vindecarea muscaturilor de sarpe.
Membru de seama al familiei Cucurbitaceae, inrudit cu dovlecelul, pepenele galben si castravetele, dovleacul este unic in gradina, caci este portocaliu, umflat si se coace abia in luna octombrie. Din punct de vedere botanic este un fruct, caci are semintele in interior, si este alcatuit din apa in proportie de 90%. Florile sale sunt comestibile. Exista sute de soiuri de dovleac cultivat, iar acestea difera mult in ceea ce priveste forma, culoarea si marimea. Nu toti dovlecii sunt portocalii sau galbeni – exista si verzi, in mai multe nuante, maro, rosii, albi si gri, in functie de cantitatea de pigmenti galbeni si portocalii continuta in coaja. Culoarea pulpei depinde de cantitatea de pigmenti polifenolici continuta. Dovlecii mari au de obicei intre 4 si 6 kilograme, dar exista si exemplare uriase, de peste 25 de kilograme.
Astazi, dovleacul este una dintre cele mai cultivate legume de pe glob. Este foarte bogat in antioxidanti si in vitamine, precum si in minerale: cupru, calciu, fosfor, potasiu. Contine putine calorii (26 calorii la 100 de grame) si contine mari cantitati de vitamina A, C si E, de potasiu si antioxidanti polifenolici, precum luteina, zea-xanthina si caroteni (care se transforma in vitamina A in interiorul organismului). Contine cea mai multa vitamina A dintre cucurbitacee: 7.384 mg la 100 g. Aceasta reprezinta un foarte cunoscut antioxidant, care mentine integritatea pielii si a mucoaselor din organism, este o vitamina esentiala pentru o buna vedere, iar studiile recente sugereaza ca ea protezeaja corpul uman impotriva cancerului de plamani si oral. Contine si vitamine din grupa B, precum folati, nicacina, vitamina B6 (pyridoxina), thiamina si acid panthotenic. Zea-xanthina este un antioxidant natural care filtreaza razele ultraviolete in retina ochiului, mai exact in macula lutea, ceea ce inseamna ca ar putea ajuta in cazurile de degenerescenta maculara cauzate de inaintarea de varsta. Dovleacul nu contine grasimi saturate sau colesterol si este bogat in fibre. De aceea, face parte din multe programe si diete recomandate pentru scaderea in greutate.
Semintele de dovleac, la randul lor, au actiuni medicinale importante. Nativii americani le utilizau nu doar ca hrana, ci si pentru a trata infectiile intestinale. Acest lucru a facut ca SUA sa listeze semintele de dovleac ca medicament oficial pentru eliminarea parazitilor intre anii 1863 si 1936. De asemenea, amerindienii foloseau semintele de dovleac pentru a trata o serie de afectiuni si probleme ale rinichilor. Medicii de la inceputul secolului XX le utilizau pentru a trata problemele urinare si gastritele si pentru a indeparta parazitii din intestine.
Semintele de dovleac reprezinta o foarte bogata sursa de zinc, prezent mai ales in pielita de sub coaja. Contin si alte minerale: fosfor, magneziu, mangan, fier si cupru. Contin, de asemenea, vitamina E (in mai multe forme), proteine si fitonutrienti, recunoscuti pentru efectele antioxidante. Nu isi pierd prea mult din proprietati atunci cand sunt prajite, insa timpul de prajire nu trebuie sa depaseasca 15-20 de minute. Semintele de dovleac reprezinta o excelenta sursa de fibre si de acizi grasi mononesaturati, care sunt benefici pentru sanatatea inimii. 100 de grame de seminte de dovleac furnizeaza 559 calorii, 30 de grame de proteine, 110% din necesarul zilnic recomandat de fier, 4987 miligrame de niacina (31% din doza zilnica recomandata), seleniu (17% din doza zilnica recomandata), zinc (71% din doza zilnica recomandata) si zero colesterol. Mai mult, ele contin o mare cantitate de aminoacid tryptophan, care in creier se transforma in acid gamma-aminobutiric (GABA).
Un aliment deosebit de nutritiv si sanatos este uleiul din seminte de dovleac presate la rece. Semintele de dovleac contin intre 30 si 50% ulei, compus mai ales din acizi grasi, printre care patru acizi care reprezinta 98% din aceasta cantitate: palmitic, stearic, oleic si linoleic, din tocopheroli (beta-, gamma- si delta-) si din carotenoide, printre care luteina si beta-caroten. Uleiul din seminte de dovleac contine lipide – acizi grasi total saturati, acizi grasi total monosaturali, acid oleic, acizi grasi total polinesaturati, acid linoleic, acid linolenic, fitosteroli (aproximativ 2 grame la 100 grame) si zero colesterol.
Contine, de asemenea, clorofila. Desigur, valorile substantelor continute difera in functie de soiul de dovleac si de cultivator.
La noi in tara, uleiul presat la rece de dovleac Cardinal este obtinut din seminte extravirgine de dovleac foarte proaspete. Are o calitate exceptionala, nefiind rafinat chimic si necontinand conservanti. Contine foarte multe vitamine si alte substante nutritive naturale benefice. Elimina problemele gastrice, scade colesterolul, diminueaza hipertensiunea arteriala si riscul de accidente vasculare, imbunatateste functiile prostatei, ajuta in tratarea cistitelor, are actiune antiartritica si antiparazitica, ajuta functionarea rinichilor si, in acelasi timp, reduce nivelul substantelor care duc la fomarea pietrelor si creste nivelul compusilor care inhiba formarea pietrelor, creste productia de lapte matern si protejeaza pielea.
Actualmente, China este cel mai mare producator de dovleci si de seminte de dovleac din lume, fiind urmata de India, Rusia, Ucraina, Mexic si Statele Unite ale Americii. Cele mai cunoscute patru specii cultivate pentru seminte sunt Cucurbita pepo, Cucurbita maxima, Cucurbita moschata si Cucurbita mixta.
Dovleacul a devenit, de asemenea, un simbol al Halloweenului: celebrul Jack-o-Lantern. Acest obicei are la baza, se pare, o legenda irlandeza, in care se povesteste ca un om numit Stingy Jack, adica Jack Zgarcitul, s-a certat cu diavolul, iar dupa ce a murit nu a fost primit nici in rai, nici in iad, fiind condamnat sa colinde pamantul noaptea, ca o fantoma, luminandu-si drumul cu un carbune aprins. I s-a spus Jack of the Lantern (Jack al lanternei), apoi, prescurtat, Jack O'Lantern. Irlandezii si scotienii au inceput apoi sa-si puna la geam asemenea Jack O'Lanterns, scobind napi si facand din ei fete ingrozitoare, pentru a goni spiritele rele si fantoma lui Jack. Englezii faceau acelasi lucru din sfecle mari. Cand imigrantii din aceste tari au ajuns in America, au dus cu ei obiceiul si au descoperit ca dovleacul local se potrivea mult mai bine pentru tigvele lor. In secolul al XIX-lea, acest obicei s-a transformat intr-o adevarata sarbatoare a comunitatii si o celebrare a recoltei.
De fapt, in Romania exista obiceiul "dovleacului luminos" si inainte de 1989, fara nicio legatura cu acest obicei nordamerican, importat in ultimii ani. Si la noi, la tara, toamna, dovlecii se scobeau de miez si de seminte, inauntrul lor se fixa o lumanare si astfel se transformau in"lampase", in "teste" luminoase cu care copiii se plimbau prin sat, speriindu-i pe trecatori. (Foto: pixabay.com, uleicardinal.ro)