In povestea Inul si camesa, Ion Creanga ne explica intregul proces al obtinerii panzei de in, prin intermediul povestirii pe care inul i-o deapana camasii nestiutoare: Ai fost o samanta, apoi o burueana, clatinata de vant, ca toate buruenele: asa nalta, suptirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricica albastra, fata mea.
Inul comun, Linum usitatissimum, face parte din genul Linum, care apartine familiei Linaceae. Este o planta anuala (spre diferenta de alte soiuri din genul Linum, care sunt perene), are o tulpina subtire si frunze subtiri, in forma de lance, si creste pana la o inaltime de aproximativ 120 centimetri. E apreciata mai ales ca sursa de fibre textile si ca aliment.

Florile sale sunt mici, delicate, au cinci petale si o capsula cu cinci camere in care se gasesc pana la zece seminte. Petalele florilor sunt colorate intr-un albastru deschis, palid, care poate ajunge insa pana la un albastru intens si chiar pana la violet sau roz. Inul se autopolenizeaza (exista si exceptii) si este un excelent companion pentru culturile de legume si de ierburi cu seminte mici, caci, nefiind inalt, lasa lumina sa ajunga pana la sol, frunzele lui ocupa un spatiu foarte redus, se maturizeaza rapid si nu are radacini extinse, nefacand concurenta altor plante din apropiere. Inul prefera solurile fertile, cu granulatie fina, lutoase si nu le suporta pe cele grosiere sau pe cele nisipoase. Astazi, exista doar varianta cultivata de in, care se pare ca provine dintr-o singura specie salbatica, si anume Linum bienne.
Se pare ca inul este una dintre primele plante domesticite si cultivate de catre om. Cele mai vechi dovezi ale utilizarii inului au fost gasite in Georgia de astazi si au peste 30.000 de ani, datand din Paleoliticul tarziu. Urme vechi de 9.000 de ani au fost gasite in Siria, iar in Elvetia, Germania, India si China exista urme vechi de 5.000 de ani. Totusi, se crede ca inul din care provine soiul pe care il cunoastem astazi e originar dintr-o zona care se intinde din regiunea mediteraneana pana in vestul Indiei. In limba Marathi (o limba indoariana vorbita in vestul Indiei), inul se numeste Jawas sau Alashi.
Oricum ar fi, se pare ca, in epoca de piatra, locuitorii din zona lacurilor de pe teritoriul Elvetiei de astazi utilizau deja intens fibrele si semintele inului. In Egiptul antic, inul era cultivat pe suprafete foarte mari si era folosit, printre altele, la confectionarea vesmintelor fine in care erau invelite mumiile. Romanii il foloseau la teserea panzelor pentru ambarcatiuni. Dupa o perioada de declin, Charlemagne a dat legi speciale care incurajau cultivarea inului, in secolul al VIII-lea, punand accent pe uleiul din seminte de in, deosebit de sanatos, si pe textilele obtinute din fibre de in, foarte igienice. In Evul Mediu, Flandra a devenit principalul centru al inului. Mai tarziu, primii colonisti din Lumea Noua l-au dus pe continentul american, unde il cultivau la inceput pe mici parcele din gradinile proprii. Inul a inceput sa fie exploatat si procesat comercial in jurul anului 1753. Inventarea masinii de egrenat bumbac, in anul 1793, de catre Eli Whitney, a insemnat insa intrarea in competitie cu inul a bumbacului.
Fibrele de in sunt de trei ori mai rezistente decat fibrele de bumbac, iar in secolul al XIX-lea devenisera deosebit de importante in industria textila. In anii 1800, cele mai multe plantatii de in se gaseau pe teritoriul Statelor Unite si Canadei. Insa, de la inceputul secolului XX, din cauza raspandirii tot mai largi a bumbacului, care era mai ieftin, inul nu a mai fost interesant din punct de vedere comercial si nu a mai fost cultivat la nivel industrial. In anii 1940, in SUA productia de in a scazut la zero. Au mai ramas doar cativa particulari care cultiva in pentru trebuintele proprii.
Inul creste foarte bine in regiunile temperate si sub-tropicale. Cele mai importante tari cultivatoare sunt Franta, Belgia, Polonia, Rusia, China, Egipt si SUA. Astazi, inul e cultivat mai ales pentru uleiul obtinut din semintele sale, care e utilizat ca ingredient in unele produse de tratare a lemnului (lacuri), in anumite culori de ulei utilizate in artele plastice, in industria textila (tesaturi, panza, sfoara), in constructii ca agent anticrapare pentru betoane, in industria farmeceutica (mai ales pentru acizii grasi Omega 3), ca supliment nutritional, precum si ca planta ornamentala de gradina. Uneori, din paiele de in se obtine un anumit tip de hartie, caci ele contin multa celuloza si multi lignani.
Semintele de in reprezinta un aliment deosebit. Pot fi colorate in galben, maro, galben-verzui, maro-verzui, dar pot fi chiar si negre. Cele mai multe varietati comerciale au insa seminte de culoare maro deschis. Beneficiile uleiului din seminte de in pentru alimentatie si pentru sanatate sunt cu totul deosebite. El este in primul rand o excelenta sursa naturala de proteine, continand pana la 35% proteine. Insa interesul tot mai mare pentru acest ulei, din ultimii ani, din partea cercetatorilor nutritionisti si a celor interesati de o alimentatie sanatoasa se datoreaza mai ales continutului sau in acizi grasi de tip Omega. Practic, uleiul din seminte de in reprezinta cea mai importanta sursa naturala de acizi grasi Omega 3 – acid alfa-linolenic (aproximativ 55% din continutul sau!) si Omega 9 si de lignani (fitoestrogeni), cunoscuti pentru actiunea lor anticarcinogena si antioxidanta. Semintele de in contin de sapte ori mai multi lignani decat semintele de susan, care se plaseaza pe locul al doilea. Nu e de mirare ca, dupa cum spun procesatorii, consumul de ulei de in se dubleaza in fiecare an.
Uleiul din seminte de in mai contine acid linoleic, acid arahidonic, acizi grasi mononesaturati precum acizi oleic, stearic si palmitic, multe minerale (magneziu, cupru, lecitina, potasiu, calciu, natriu, fosfor, zinc, fier etc.) si vitaminele A, E, B6. Ajuta sistemul cardiovascular, poate preveni anumite tipuri de cancer, gratie continutului de lignani, este de mare ajutor in pastrarea sanatatii mintale, ajuta la reducerea colesterolului, la reducerea inflamatiilor, la regularizarea presiunii sangvine si este foarte util in ingrijirea pielii. Cel mai indicat este sa fie consumat in stare cruda si, desigur, cel mai bun este uleiul integral.
Uleiul din seminte de in Cardinal este un ulei crud, pur, curat, obtinut prin presare la rece, exclusiv din seminte cultivate în Romania, selectionate cu mare grija, netratate chimic sau termic. Este extras printr-o tehnologie proprie, brevetata de Cardinal. Uleiul de in este deosebit de benefic pentru organismul uman, ajutand si imbunatatind toate functiile acestuia. Creste energia, intensifica metabolismul si sustine activitatea creierului. In plus, are o serie de efecte binefacatoare asupra pielii: reducand ridurile, hidratand tesutul cutanat si intarind unghiile.
Uleiul crud din seminte de in poate fi consumat in cure de 1-2 saptamani sau ca ingredient in alimentatie, inclusiv in retete raw vegane. Consumul regulat de seminte de in sau de ulei din seminte de in scade nivelul asa-numitului colesterol rau si creste nivelul colesterolului bun in sange. Cercetarile arata ca dieta mediteraneana, care este bogata in fibre, acizi grasi mononesaturati si acizi grasi de tip Omega 3, ajuta la prevenirea bolile sistemului cardiovascular si a riscului de atacuri cerebrale, favorizand un profil lipidic sanatos al sangelui. Uleiul de in are utilizari si in bucatarie – in India, de pilda, el este un ingredient important al amestecurilor curry preparate pentru mancarurile din carne de oaie. De asemenea, constituie baza pentru multe preparate farmaceutice si medicinale traditionale. (Foto: pixabay.com, uleicardinal.ro)