Merisorul, arbustul benefic pentru sanatate

Imprimare

Atunci cand vine vorba de plante medicinale, folosim, de multe ori, epitete precum "miraculoasa", "minune", "exceptionala" sau "panaceu". Poate ca uneori acestea sunt exagerate, insa in cazul merisorului nu este deloc asa. Micul arbust cu fructe acrisoare chiar face minuni in tot ceea ce inseamna afectiuni renale si urinare, mai ales, fructele sale fiind printre cele mai sanatoase, alaturi de afine. Merisorul, pe numele sau stiintific Vaccinium vitis-idaea, face parte din familia Ericaceae, fiind inrudit cu afinul si cu coacazul. De fapt, el este considerat un intermediar intre afin (subgenul Cyanococcus) si coacaz (subgenus Oxycoccus). Numele genului Vaccinium este dat de un cuvant stravechi, de origine incerta. Este, probabil, numele latin al unei plante, posibil afinul sau zambila, si ar putea fi un derivat din latinescul bacca, care inseamna "boaba".

Al doilea nume al speciei, vitis-idaea, inseamna literal vita de pe Muntele Ida, idaea fiind forma feminina a lui idaeus. Acest nume i-a fost dat merisorului in corespondenta cu numele latin al zmeurului, Rubus idaeus. In mitologia greaca, doi munti sacri purtau numele de Muntele Ida sau Muntele Zeitei. Unul e situat in Creta, iar celalalt în Troad (Anatolia de Vest, Turcia de astazi). Acest al doilea munte mai era cunoscut si ca Muntele Ida Frigian si este amintit in Iliada lui Homer si in Eneida lui Virgiliu. Ambii munti erau asociati cu zeita-mama din stravechile mituri preelene. Muntele Ida din Anatolia era dedicat zeitei Cibela, care era uneori numita Mater Idaea (Mama Idaeana), iar despre Muntele Ida din Creta se spune ca a fost locul in care zeita Rhea, identificata adeseori cu Cibela, ar fi pus-o pe Amalthea sa-l hraneasca pe Zeus, fiul sau nou-nascut. De aceea, Muntele Ida din Creta ii era dedicat lui Zeus, tatal tuturor zeilor si zeitelor din mitologia greaca. Termenul Ida este insa de origine necunoscuta.
In limba engleza, merisorului i se spune mai ales lingonberry, partridgeberry sau cowberry, dar are o multime de alte nume, in functie de regiune: lowbush cranberry, dry ground cranberry, moss cranberry, alpine cranberry, shore cranberry, rock cranberry, lingenberry, lingen, lingon, foxberry, redberries, red whortleberry sau chiar vine of Mount Ida (vita de pe Muntele Ida). In norvegiana, se numeste tyttebær, iar in limba galica, Lus nam Braoileag. La noi, merisorul a fost asemanat, ca forma, cu un mar mai mic, de unde si numele sau sugestiv.
Acest arbust vesnic verde creste liber, de obicei in colonii, formand adeseori covoare vegetale. Il intalnim mai ales in regiunile de munte, inclusiv in zone foarte reci, arctice și circumpolare - Scandinavia, nordul Americii, Caucaz, Siberia si nordul Asiei, nordul Chinei, Coreea, Japonia, Groenlanda, New England, insulele din Marea Behring, dar și in nordul Italiei etc. Este foarte robust, rezistand la geruri de pana la -40 de grade Celsius. In schimb, in verile caniculare se dezvolta foarte putin. Este foarte rezistent la incendiile naturale, regenerandu-se din rizomi dupa ce acestea trec chiar si atunci cand partile sale aeriene sunt distruse complet. Toamna, intra in repaus vegetativ. Planta are doar 30 de centimetri in inaltime. Frunzele sale sunt simple, groase, pieloase, ovale sau elipsoidale, de un verde inchis pe partea superioara si mai deschise pe partea dorsala, toamna devin rosietice si pot tine chiar si trei ani. Florile se dezvolta din boboci iesiti in anul precedent si apar solitare sau in grupuri de pana la 15 flori. Fructele de merisor sunt rotunde si mici, de un rosu deschis ce merge pana la rosu intunecat, au patru camarute interioare si sunt acrisoare.
In natura, merisorul constituie o resursa de hrana deosebit de importanta pentru multe specii de rozatoare, precum si pentru unele specii de pasari migratoare, care zboara primavara din sud spre nord.
Fructele merisorului pot fi consumate crude sau gatite sub forma unui sos acrisor. Sunt folosite ca ingredient in gemuri si dulceturi, in jeleuri, dulciuri, siropuri, sucuri, chiar si in muraturi sau in unele vinuri. In combinatie cu macesele, dau un jeleu foarte gustos. Sunt adaugate, de asemenea, in multe tipuri de inghetata. In anul 1745, Imparateasa Elisabeta a ordonat sa fie plantati merisori peste tot in gradinile Palatului Peterhof din Sankt-Petersburg. Cultivarea comerciala a merisorului a inceput in anii 1960, in Olanda si in alte tari. Astazi, este cultivat si recoltat in scopuri comerciale mai ales in Alaska, Scandinavia, Rusia si Canada. Fructele sale sunt foarte cautate in Japonia si in Europa, dar mari cantitati sunt importate si de catre SUA, unde sunt cerute mai ales de catre americanii cu descendenta scandinava, care le spun Swedish lingenberry si care fac din ele mancaruri traditionale.
Proprietatile deosebit de benefice ale fructelor si ale frunzelor de merisor erau cunoscute de amerindieni si de vechile popoare ale Eurasiei. Acestea erau folosite atat ca alimente, cat si ca leacuri. Din frunze se preparau remedii pentru vindecarea tuturor problemelor vezicii urinare si problemelor renale, remedii pentru tratarea gutei si a reumatismului. Jeleul de fructe rezolva durerile de gat și racelile. Unele popoare nordice, printre care si inuitii, mancau si mananca si astazi fructele proaspete sau uscate (in sezonul rece). Adeseori, le fierb și le amesteca cu ulei, pentru a le putea pastra mai mult timp.
Astazi, din frunzele si din pedunculii de merisor se obtine arbutinul, o substanta utilizata in industria farmaceutica ca ingredient important in unele medicamente destinate tratarii afectiunilor intestinale.
Proprietatile tamaduitoare ale merisorului sunt binecunoscute si in fitoterapia romaneasca. Ceaiul Renalus de la Faunus Plant, de pilda, preparat pe baza de merisor, ajuta la normalizarea activitatii rinichilor si a vezicii urinare, favorizeaza eliminarea acidului uric si elimina surplusul de lichide din organism. Mai mult, el este antiseptic urinar si antiinflamator, fiind recomandat in infectii si inflamatii ale tractului urinar (cistite, pielonefrite) sau in litiaze urinare. Este preparat manual din frunze de merisor, matase de porumb, parti aeriene de coada-calului, frunze de mesteacan, codite de cirese, teci de fasole, fructe de ienupar si frunze de navalnic. Un excelent preparat natural pentru sanatatea rinichilor! Mai multe despre acest ceai si despre alte produse naturale deosebit de eficiente in multe afectiuni puteti gasi intrand pe website-ul www.faunusplant.ro. (Foto: www.istockphoto.com, www.faunusplant.ro)