Cand pasesti pe cararile inguste ale unei paduri, simti ca ai patruns intr-o lume secreta, plina de farmec. Cu siguranta, lumea padurilor este una fascinanta, aflam asta din miile de legende care circula de cand lumea, referitoare la animale vorbitoare, cu puteri supranaturale, la copaci care vorbesc, care dainuie peste veacuri si reamintesc celor care stiu sa asculte glasul padurii despre intamplari vechi de sute si sute de ani. Nu exista arbore care sa nu aiba povestea, legendele si farmecul sau. Fagus sylvatica pe numele sau stiintific, fagul este unul din arborii cei mai cunoscuti in Romania, dar si unul dintre cei mai folositi arbori din industria lemnului. Beneficiile fagului nu se opresc aici, acesta fiind utilizat si in fitoterapie, fiind un excelent remediu impotriva a numeroase afectiuni.

Agricultura evolueaza de la o zi la alta, astfel ca in unele zone, in loc de culturile de porumb sau cartofi au aparut campuri intregi de lavanda. Dincolo de folosirea ei in scopuri decorative, lavanda are numeroase alte intrebuintari, atat in industria cosmetica, cat si in cea alimentara. Lavanda este o planta medicinala cunoscuta din cele mai vechi timpuri si folosita pentru a combate insomnia, anxietatea si stresul, fiind considerata sedativ, relaxanta si antidepresiva. Ea poate fi folosita in foarte multe domenii si in foarte multe moduri.

De mii si mii de ani, maslinul i-a fascinat pe oameni si continua sa o facă, iar, datorita calitatilor sale exceptionale, uleiul de masline era vazut ca un dar al zeilor pentru pamanteni. Unii spun ca maslinul ar fi primul copac cultivat de om pentru fructele sale. Se pare ca el a inceput sa fie cultivat in urma cu mai bine de 7.000 de ani, in Creta și in insulele din jur, care acum fac parte din Grecia. Alții sustin ca ar fi aparut in regiuni precum Iordania, Persia sau pe Valea Nilului. Insa, indiferent de care este adevarul istoric, maslinul este un copac cu totul deosebit, care apare in multe mitologii si care inca ne aprinde imaginatia. Se poate spune ca, pentru om, maslinele reprezinta, probabil, cele mai importante fructe. Se crede ca primele plantatii de maslini au fost organizate in urma cu 5.500 de ani, in insula Creta, de catre civilizatia minoica.

Cu totii iubim menta, bine-cunoscuta planta aromata plina de prospetime! Ii cunoastem bine gustul, caci il intalnim intr-o multime de produse destinate improspatarii. Insa menta – izma, cum i se mai spune pe la noi – are multe alte calitati. Genul Mentha apartine familiei Lamiaceae si cuprinde aproximativ 20 de specii si sute de varietati. Numele ei vine de la nimfa Minthe (sau Menthe, Mintha) din mitologia greaca, frumoasa naiada a raului Kokytos. Se spune ca Hades, zeul Infernului si al Lumii Subpamantene, s-a indragostit nebuneste de aceasta nimfa. Tocmai cand naiada era pe cale sa-l seduca pe zeu, Persefona, geloasa lui sotie, a aflat si a transformat-o intr-o planta, pentru ca toata lumea sa o calce in picioare si sa o zdrobeasca. Dupa cum spune Strabon, Persefona "a metamorfozat-o in menta de gradina, careia unii ii spun hedyosmon" (in traducere literala, "dulce mirositoare").

Datorita mirosului sau deosebit si proprietatilor sale speciale, lavanda este una dintre cele mai iubite plante aromate de pe glob. Astazi, genul Lavandula cuprinde peste 30 de specii diferite, care au, fiecare, multe varietati. Numele de lavanda (Lavandula) i-a fost dat acestei plante de catre romanii antici si provine, cel mai probabil, din verbul latin lavare, care inseamna "a spala", insa e posibil sa vina din cuvantul livendulo, care inseamna "vanat, invinetit, livid, albastrui". La noi se mai numeste si levantica. Oamenii cunosc lavanda de peste doua mii de ani, ea avand o poveste deosebit de interesanta. Datorita calitatilor sale de exceptie, in limbajul florilor, lavanda a fost asociata cu devotiunea, norocul, succesul, fericirea, dar si cu suspiciunea. Vechii egipteni, de pilda, o foloseau ca planta decorativa, isi parfumau pielea cu ea, dar o foloseau si in procesul de mumificare, caci in unele piramide s-au gasit urne decorative in care mai existau resturi de lavanda.

Ruda apropiata a cimbrului, cimbrisorul (Thymus serpyllum) este o planta aromata din familia Lamiaceae. Numele plantelor din genul Thymus provine de la pestele lipan (Thymallus thymallus), a carui carne are un miros specific foarte asemanator cu al lor. La noi, cimbrisorul are multe denumiri populare: i se spune iarba cucului, tamaita, timisor, sarpunel, cimbru salbatic sau cimbrusor. In alte parti i se spune cimbru de Breckland, cimbru tarator sau cimbru salbatic.
Se pare ca aceasta planta perena, vesnic verde este originara din Europa si Africa de Nord, face flori mici roz, mov, violet sau chiar albe, care infloresc din luna mai pana in septembrie, si are un miros placut, mentolat. Exista si varietati de cimbrisor cultivat care miros a citrice. Frunzele plantei sunt de un verde inchis si sunt comestibile.

Merele sunt printre cele mai apreciate, cele mai populare si cele mai cautate fructe de pe glob, caci sunt dulci, zemoase, delicioase si foarte sanatoase. De asemenea, marul este unul dintre cei mai vechi pomi cultivati de catre om. Nu sunt prea multe plante care sa aiba atatea povesti si simboluri ca marul. Acestea sunt prezente mai ales in Asia si in Europa. Marul este fie un fruct mistic, fie unul interzis. Dupa cum ne spune Biblia, lumea noastra a inceput cu un mar, atunci cand Eva a muscat din fructul interzis, care era un mar, i l-a dat apoi lui Adam, iar din acel moment ochii li s-au deschis, afland adevarul, cunoscand binele si raul. De aceea, marul este in acelasi timp fructul pacatului si fructul cunoasterii. Fara el, lumea asa cum o stim astazi nu ar fi existat.
Malus pumila, marul din gradina Edenului, a primit o mare incarcatura simbolica de-a lungul timpului. Cuvantul latin malus, care desemneaza un intreg gen botanic, inseamna rau. Insa marul este totodata ceva bun, caci Yehova spune, in Vechiul Testament, despre poporul ales ca este marul ochiului Meu, adica pupila, centrul, miezul.

Oamenii cunosc si apreciaza ciupercile de cand lumea, probabil ca stiu de ele de cand exista ei pe pamant. Numai ca, de-a lungul istoriei, acestea au fost considerate cand aliment, cand dusman. Erau (si sunt!) gustoase, delicioase, erau invaluite chiar intr-o ceata de mister si de magie, caci nu stiau exact unde sa le incadreze, dar in acelasi timp erau considerate toxice si mortale. Evident, pana acum cateva sute de ani, oamenii consumau doar ciuperci care cresteau liber, iar multe dintre ele erau otravitoare. Chiar si astazi, unii oameni sunt micofili, adorand ciupercile, iar altii sunt micofobi, nesuportandu-le! Dupa cum spuneam mai sus, povestea ciupercilor se pierde in negura istoriei, dupa o expresie celebra. S-au gasit urme de ciuperci comestibile in situri arheologice din Chile vechi de 13.000 de ani.

Dracena este una dintre cele mai raspandite plante de apartament, inviorand spatiile in care este asezata si conferindu-le energie si vitalitate. Este una din plantele care purifica aerul incaperilor. Nu degeaba se afla in topul NASA al celor 12 plante care purifica aerul incaperilor. Se spune despre dracena ca identifica si anihileaza toxinele din aer.
Nascuta pe meleagurile africane si asiatice, dracena, aceasta floare exotica, al carei nume provine din grecescul drakaina, adica femeia dragon, este o planta deosebit de eleganta, cu frunzele mereu verzi, adunate ca un manunchi. Crescuta in mediul sau natural, dracena infloreste, insa acest lucru este posibil si la dracaenele de apartament. Se spune ca atunci cand infloresc, dracenele de apartament raspandesc un miros imbietor si aducator de stare de bine.

Din punct de vedere botanic, rosia, una din legumele preferate ale oamenilor, este de fapt un fruct, nu o leguma, caci contine seminte. Fiind usor de cultivat, foarte productiva si avand o multime de utilizari in bucatarie, rosia este prezenta in aproape toate culturile de pe glob si in aproape toate zonele geografice.
Poate parea ciudat sau surprinzator, odinioara, rosia nu arata la fel ca astazi. Nu era atat de mare si atat de carnoasa. Rosiile erau mici, goale, dure si apoase, dupa cum scria Livingston in cartea sa Livingston and the Tomato. Alexander W. Livingston, un cultivator din Reynoldsburg, statul Ohio, SUA, este parintele rosiei moderne, fiind cel care a reusit sa creeze, in 1870, prima varietate de rosie care a avut succes comercial. El a transformat rosia din ratusca urata a horticulturii (mica, vargata, cu miez tare si aproape goala) in deliciosul fruct-leguma cu pielita fina si uniforma, zemos, aromat si carnos de astazi. Livingston a creat peste 30 de soiuri de rosie. In anul 1920, jumatate din soiurile importante de rosie cultivate in SUA erau produse de firma lui, iar Livingston a fost onorat de catre Departamentul Agriculturii.

Ardeiul (Capsicum annuum) face parte din familia Solanaceae si, alaturi de rosie si castravete, este una dintre cele mai gustoase si mai sanatoase legume din lume. La scurt timp dupa descoperirea Lumii Noi, a fost adus in Europa de catre Cristofor Columb din America Centrala si de Sud, unde era cunoscut si folosit la scara larga de peste 5.000 de ani. De altfel, numele de chili, chilli sau chile al binecunoscutei varietati de ardei provine, evident, de la Chile, locul in care se pare ca ardeiul era cunoscut chiar cu 7 milenii inainte de Hristos. Desi a fost si este numit, in mod ciudat, pepper, ardeiul nu are absolut nicio legatura cu piperul (Piper nigrum din familia Piperaceae), binecunoscuta mirodenie. Este clar ca marele Columb i-a dat ardeiului acest nume pentru ca era convins ca adusese din gradinile caraibiene un soi piper, care era, la vremea aceea, un condiment foarte important si foarte cautat pe pietele din Europa. De altfel, el asta si cautase in America, piper.

Ne apropiem de sezonul fructelor, iar capsunile sunt printre primele care apar, rasfatandu-ne cu gustul lor delicios! Nu e de mirare ca, pe plan mondial, capsunile se numara printre cele mai solicitate si cautate fructe. De fapt, capsunul este planta fructifera din lume cultivata pe cea mai mare suprafata, in climate temperate si subtropicale, din Alaska pana in America de Sud, in Europa, Africa, Asia si Australia. Practic, capsunul este cultivat in scopuri comerciale de la Ecuator pana la Cercul Arctic si de la nivelul marii pana la altitudini de 3.000 de metri.
Capsunul este o planta perena care face parte din familia Rosaceae, subfamilia Rosoideae, fiind inrudit cu murul si cu zmeurul. Creste la nivelul solului, ajungand la inaltimea de 10-15 cm, are frunze tri-palmate, cu margini zimtate, face flori mici, albe sau rozalii, cu cinci petale rotunde, si se inmulteste prin stoloni, care se intind la nivelul solului, dand radacini noi. Foarte interesant este ca, din punct de vedere botanic, delicioasa capsuna, pe care o cunoastem cu totii, nu este un fruct propriu-zis. Ea este, de fapt, un receptacul carnos, o aglomerare care contine multe, multe fructe mici – acele seminte (asemanatoare semintelor florii-soarelui) care se vad suprafata si care nu se deschid la coacere.

Paducelul, foarte cunoscut la noi in toate judetele tarii, din zona de campie pana in cea de deal si de munte, se origineaza in regiunea temperata din estul si centrul Europei, fiind insa intalnit si in Asia de Sud-Vest pana in Afganistan, dar si pe continentul american sau in nordul Africii. Numele provine de la latinescul, Peducellus, fiind cunoscut insa si sub numele de gherghin, gherghinar, merisor tepos, funigel sau furnicel. Grecii l-au numit Crataegus Oxyacantha, pentru forta si rezistenta lui, dar denumirea actuala pentru gherghinul comun este Crataegus monogyna, iar o specie adusa din China, gherghinul chinezesc, poarta numele Crataegus pinnatifida.
Calitatile deosebite ale paducelului au fost apreciate deja din preistorie, cantitati importante de seminte de paducel fiind descoperite in locuinte din epoca pietrei. Apoi Dioscoride avea sa scrie, acum doua mii de ani, despre proprietatile lui medicale. Dar paducelul reprezenta mai mult decat un medicament. El era considerat un simbol al rodniciei si al sperantei.

Tradus din japoneza, origami  inseamna impaturirea hartiei. Istoricii inca nu au stabilit exact de unde a venit prima data aceasta idee, din China sau din Japonia. Origami constituie arta plierii hartiei colorate in modele de creaturi vii, obiecte, decoratiuni. Exista cateva reguli de care trebuie sa tinem seama la impaturirea hartiei: figurile se vor impaturi mereu pe o suprafata neteda si plata; hartiile se masoara si se decupeaza de fiecare data foarte exact; intai se va impaturi forma de baza care apartine figurii respective.

In orice bucatarie, puteti gasi langa sticla de ulei, o sticla de otet. In afara de gatit, otetul are multiple intrebuintari. Datorita aciditatii sale, otetul poate fi un inlocuitor al multor substante chimice, dar si un excelent remediu terapeutic.
Imi aduc aminte cum, dupa ce tata batea pe batator covorul, venea mama cu un lighean cu apa si otet. Inmuia o perie in solutia obtinuta, il peria si improspata culorile. Si voua va poate fi de ajutor otetul! Puteti sa curatati calcarul de pe vasul de toaleta, robinete sau capul de dus cu o solutie de otet. Puteti curata masina de spalat punand un litru de otet in locul detergentului si facand un ciclu complet de spalare, cu masina goala. Economisiti astfel banii pe care-i dati pe produsele anticalcar.

O aroma puternica si senzuala din exotica Indie leaga cerul si pamantul. Un dar al naturii, pentru ca toti oamenii sa se invaluie in parfumuri divine. Orasul Kannauj din India "respira" arome senzuale de santal, trandafiri, iasomie si sofran. In piete se vand cutii sau vase sculptate in lemn de santal, podoabe lucrate cu migala, sticlute cu esente. In interiorul templelor, preotii pregatesc dupa reguli stricte chandan, un amestec obtinut din macinarea foarte fina a lemnului de santal, inmuiat apoi cu apa si pudra de sofran. Aceasta pasta foarte aromata este folosita in cadrul ceremonialurilor religioase, hindusii atingandu-si fruntea sau pieptul.

Caisul este un foarte apreciat pom fructifer, de talie mica si medie, din familia Rosaceae. Numele sau latin, Prunus armeniaca, se traduce prin prun armenesc (din Armenia). S-ar parea ca originea sa nu este neaparat Armenia, ci mai degraba China, Himalaya si alte parti temperate ale Asiei, zone in care a fost cultivat cu doua milenii inainte de Hristos pentru fructele sale delicioase. Armeniaca vulgaris, caisul salbatic, din care se trage caisul, a fost declarat specie amenintata din cauza ca e pe cale de disparitie in zonele sale natale: China, Uzbekistan, Kazahstan si Kirghistan. Astazi, caisul este cultivat in regiuni cu clima calda si temperata de pe tot globul, mai ales in zona Mediteranei, in Orientul Mijlociu si in Asia Mica. Cei mai mari producatori mondiali sunt Turcia, Iran, Uzbekistan, Italia si Algeria, iar 90% din productia SUA se obtine in California. Nu sunt potrivite climatele prea umede, care strica fructele. Exista cateva specii inrudite cu caisul: Prunus siberica (Siberia, nordul Chinei, Manciuria), Prunus mandshurica (Manciuria, Coreea), Prunus dasycarpa (caisul purpuriu) si Prunus mume (caisul japonez).

Crizantema (Chrysantemum) este o planta cu flori perena, care face parte din familia Asteraceae, fiind originara din nord-estul Europei si din Asia. Este o floare frumoasa si interesanta, caci este una dintre ultimele flori mari, spectaculoase care infloresc inainte de venirea iernii. Atat prin aparitia ei intarziata, cat si pentru frumusetea ei, este una din putinele flori care rivalizeaza cu trandafirul, fiind numita si regina toamnei.
Numele ei provine din chrysos, care in greaca inseamna aur, si anthemon, care in greaca inseamna floare. La noi mai este numita tufanea, dumitrita sau margareta de toamna. A inceput sa fie cultivata cu 1.500 de ani inainte de Hristos, de catre chinezi. In anul 1630 se cunosteau deja peste 500 de soiuri si varietati de crizantema. Insa in Europa nu a ajuns la fel de repde ca mirodeniile orientale. Abia in 1789 a fost folosita la infrumusetarea gradinilor regelui Ludovic al XIV-lea al Frantei, cu doar cateva luni inainte ca acesta sa fie executat, in valtoarea evenimentelor declansate de Revolutia Franceza. Crizantema a ajuns in America in anul 1798, cand colonelul John Stevens a importat o din Anglia varietate numita Dark Purple.

Vascul este o planta neobisnuita, un fel de arbust care se pare ca este foarte, foarte vechi. Practic, ea nu are radacini, ci isi fura hrana de la gazda sa, caci este o planta semiparazita, crescand pe ramurile anumitor copaci, chiar si la 5 metri de la sol. Ajunge la 1 metru inaltime, dezvoltandu-se in forma sferica in jurul plantei-gazda, ca o tufa atarnatoare. Are ramuri drepte, frunze cu aspect de piele, galbene-verzui, vesnic verzi, tulpina ei e ramificata, face flori mici, galbene, care dureaza foarte putin, iar fructele sunt sticloase, avand forma de bobite albe sau galbui, in interior sunt gelatinoase, cleioase, au multi samburi, apar in octombrie, noiembrie si decembrie si sunt toxice.

Coacazul negru (Ribes nigrum, din genul Ribes, familia Grossulariaceae) este un arbust originar din nordul Europei si Asia. Creste si in America de Nord, dar cel mai intens este cultivat in Noua Zeelanda, unde solul, clima si soarele ii priesc de minune. Fructele sale sunt utilizate in multe bauturi si preparate culinare, fie singure, fie in combinatie cu alte fructe. Chiar daca sunt acrisoare, sunt foarte gustoase, fiind preferate mai ales sub forma de gemuri si dulceturi, precum si ca ingrediente in prajituri si in sucuri.

Pomul de Craciun este una dintre cele mai raspandite traditii crestine. De asemenea, el reprezinta sarbatorile de iarna in general, nefiind, practice, legat de religie, ci mai mult un obicei laic pus in legatura cu o celebrare crestina, nasterea lui Isus Hristos. Desigur, pomul este un brad, iar acest lucru nu este lipsit de semnificatii.
Originea obiceiului nu este foarte clara, existand multe controverse in legatura cu aparitia sa. Multi spun ca este, de fapt, un obicei pagan, al religiilor politeiste, preluat apoi de crestinism. Copacii si plantele care ramaneau verzi peste iarna au avut, dintotdeauna, o semnificatie speciala. Oamenii obisnuiau sa atarne crengi inverzite deasupra usilor si ferestrelor, pentru a-i feri de spiritele rele, vrajitoare, stafii si boli. Egiptenii aduceau in casa ramuri de palmier pentru a sarbatori solstitiul de iarna, considerat cea mai scurta zi din an. Le considerau un simbol al triumfului vietii asupra mortii. Se pare ca si primele populatii din Insulele Scandinave omagiau bradul, iar druizii tineau in casa ramuri de plante perene, verzi, considerandu-le sacre si simboluri ale vietii vesnice.

Padurile de conifere sunt cele mai intinse de pe planeta noastra, caci acesti copaci vesnic verzi rezista acolo unde este prea frig pentru foioase si prea cald pentru tundra. Acopera zone immense de pamant mai ales in emisfera nordica – padurile boreale. Nu exista foarte multe specii de conifere, insa importanta lor ecologica este deosebit de mare, caci ele absorb imense cantitati de dioxid de carbon din atmosfera. Diviziunea Pinophyta (cunoscuta si sub numele de Coniferophyta sau Coniferae) cuprinde 8 familii, 68 de genuri si doar 630 de specii. Cele mai cunoscute sunt molidul, pinul, bradul, zada, tuia, tisa, chiparosul, jneapanul (unul dintre putinii arbusti), cedrul. In general, coniferele sunt copaci inalti, cu tulpina dreapta, fara ramificatii, cu ace acoperite cu ceara in loc de frunze. Coniferele sunt foarte bine adaptate iernii: forma lor conica si crengile inclinate in jos permit zapezii sa alunece, evitand astfel supraincarcarea. Multe dintre specii isi schimba procesele biochimice pe durata sezonului rece, pentru a deveni si mai rezistente.