Premiera pentru licitatiile de arta din Romania - trei gravuri de Rembrandt in licitatie

Imprimare

In premiera in piata romaneasca de arta, joi, 2 martie 2017, ora 20.00, la Athenee Palace Hilton Bucuresti, Licitatia de Hartii Rare va pune in vanzare o selectie de gravuri europene din colectia Paul Davidsohn, semnate de celebrii maestri Rembrandt van Rijn, Albrecht Durer, Martin Schongauer si Lucas Cranach.

Trei lucrari apartinand maestrului olandez Rembrandt van Rijn vor fi prezente in seara de 2 martie: Tanar cu bereta de catifea (Ferdinand Bol) (8.000-10.000 euro), Trei copaci (3.000-4.000 euro), Canal cu barca si pod (5.500-7.500 euro). Totodata, in aceeasi licitatie, sunt puse in vanzare cateva gravuri notorii ale lui Durer: Cavalerul, Moartea si Diavolul (6.000-8.000 euro), Sfantul Anton in fata unui oras (5.000-6.000 euro), Sfantul Ieronim in chilia sa (3.000-3.500 euro). Toate acestea au apartinut, la un moment dat, legendarei colectii Paul Davidsohn, ce a insumat odata aproximativ 10.000 de gravuri de secole XV-XVIII ale marilor maestrilor europeni, probabil cea mai mare colectie de gravura importanta din lume.
Dar seara de 2 martie nu se limiteaza la gravuri importante, cuprinzand si numeroase manuscrise si carti extrem de rare, de colectie, de secole XVI-XVII: Veti putea admira carti rarisime precum Naturalis historia de Plinius Secundus (Frankfurt, 1565) (pret de pornire 10.000 de euro), Istoria generala a turcilor de Richard Knolles, 1631, cu mentiuni despre Mihai Viteazul si principatele romane (pret de pornire 4.500 euro), Biblia lui Luther (Nurnberg, 1702) (pret de pornire 1.700 euro).
Intre manuscrisele de colectie veti putea citi o inedita Scrisoare trimisa de imparateasa Maria Theresia baronului Samuel von Brukenthal (pret de pornire 350 euro) sau Firmanul emis de sultanul Mahmud II (pret de pornire 1.000 euro).

Mai multe informatii gasiti pe www.artmark.ro.