Improvizatii intr-o lume captiva, expozitie de fotografie la MTR

Imprimare

Ambasada Republicii Moldova in Romania si Muzeul National al Taranului Roman va invita miercuri, 21 martie 2018, ora 18.30, la Sala Foaier, la vernisajul expozitiei de fotografie Asa vazut-a Zaharia. Improvizatii intr-o lume captiva. Recent descoperita in podul unei case abandonate, la 200 km de Chisinau, arhiva fotografica a lui Zaharia Cusnir ne ofera astazi sansa rara de a privi viata rurala din Basarabia de dupa razboi intr-o maniera care ocoleste realitatea ingradirilor dictate de propaganda si discursul oficial al epocii.

Expozitia este rezultatul unui exercitiu curatorial si de cercetare interdisciplinar si prezinta, in premiera in Romania, o selectie inedita din cele peste 4.000 de clisee salvate, aflate in prezent in proces de conservare, digitizare si documentare. La 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei a confirmat printr-un act politic o comunitate de limba si cultura, fiind succedata dupa doua decenii de anexarea Basarabiei de catre URSS.
Asemenea oricarei schimbari politice majore, acest moment de ruptura a lasat spatii albe in istoria oficiala si traume in memoria colectiva. Dincolo de interpretarile propuse de istoricii asupra acelor momente framantate si a perioadelor in care Basarabia si Romania au avut evolutii separate, avem la indemana microistoriile, care nuanteaza si dau relief vietii sociale de la est de Prut. O astfel de microistorie – de data aceasta vizuala – este si cea a lui Zaharia Cusnir si a satelor pe care el le-a fotografiat in anii ’50-’60.
Fotograful-taran scolit in adolescenta la Iasi esueaza in incercarea de a se impotrivi intrarii in colhoz, fiind inchis o vreme, pentru a se refugia mai apoi in fotografie. Cu o arie de cuprindere limitata la cateva sate, Zaharia Cusnir este un etnograf inocent care inregistreaza episoadele sarbatorii si ale copilariei, scene casnice sau de convivialitate, insa fara a se opri la ceea ce poate face oricine detine un aparat foto. Observatia sa aparent tacuta este surprinzatoare prin dinamica multora dintre cadre, parca impregnate de o stare de film. Indrazneala de a construi imaginea prin compozitii, straturi si relatii intre personaje si aparatul foto pare neverosimila pentru acea perioada, intr-un sat aflat la marginea URSS, si cu atat mai mult pentru un satean de rand – fierar, zidar, lucrator in colhoz –, a carui viata a insotit istoria Basarabiei de la apartenenta la Imperiul Tarist pana la caderea blocului socialist. Se poate spune fara nicio ezitare ca Zaharia Cusnir este noua descoperire din familia inocentilor, alaturi de Costica Acsinte si Vivian Maier.
Expozitia va putea fi vizitata la Sala Foaier, pana pe 22 aprilie 2018, de marti pana duminica, intre orele 10.00 si 18.00. Intrarea este libera.
Printre partenerii media ai evenimentului se numara si revista noastra, Dacic Cool.
Mai multe detalii gasiti pe www.muzeultaranuluiroman.ro