La raspantia dintre Brumarel (octombrie) si Brumar (noiembrie), noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie sta sub semnul luminii. Cu ocazia Luminatiei, asa cum este cunoscuta, in popor, Ziua Mortilor, cimitirele din Ardeal, Banat si Maramures se transforma in oaze de lumina, datorita sutelor de lumanari aprinse in memoria celor trecuti in eternitate. In calendarul catolic, Luminatia se numeste Sarbatoarea tuturor sufletelor. Desi, la origine, este o sarbatoare catolica, occidentala, a fost adoptata si in Transilvania, indiferent de confesiunea religioasa a locuitorilor (ortodocsi, catolici sau protestanti).
In traditia ortodoxa, Luminatia se inscrie in randul sarbatorilor din vechiul cult al mortilor. Astfel, in ziua de 31 octombrie, oamenii merg la cimitir, unde curata mormintele celor dragi, urmand ca, in zilele de 1 si 2 noiembrie, sa duca flori – de obicei flori de sezon, precum crizantemele -, si sa se roage pentru sufletele celor adormiti. In seara de 1 noiembrie, oamenii se indreapta spre cimitire, pentru a aprinde lumanari, aratand sufletelor celor decedati drumul catre cei dragi. Potrivit legendelor populare, in aceasta noapte, portile Taramului de Dincolo se deschid, iar cei decedati vin sa ii viziteze pe cei vii. Sarbatoarea nu are nimic lugubru, ziua de 1 noiembrie fiind, poate, singura zi din an in care oamenii glumesc in cimitir. Cu aceasta ocazie, bucuria reintalnirii cu sufletele rudelor trecute in Lumea de Dincolo depaseste tristetea comemorarii.
Memoria strabunilor este cinstita si in restul tarii, odata cu Mosii de Toamna. In sud-estul Romaniei, exista legenda lui Samedru, un cioban despre care se spune ca incuie vara si desfrunzeste pomii. In sambata ce preceda ziua lui Samedru, numita Mosii cei Mari sau Mosii de toamna, se aduc ofrande pentru sufletul mortilor. Odinioara, in Sambata Mortilor se obisnuia sa se taie un copac, care se ardea in noaptea de 25 spre 26 octombrie. Astfel, Focul lui Samedru devenea simbolul mortii si, totodata, al invierii, marcand, de fapt, innoirea anului. La Focul lui Samedru participa intreaga comunitate, indiferent de varsta. Un rol deosebit le revenea copiilor si flacailor, care alegeau copacul din padure, il taiau si il curatau de crengi. Apoi, copacul era dus la locul de ardere, unde era imbracat in cetina si asezat in pozitie verticala. La lasarea intunericului, copiii aprindeau focul, in timp ce femeile imparteau pomana, ca la o inmormantare. In timp ce copacul ardea, comunitatea se ospata, canta si dansa. Momentul mistuirii copacului ars corespundea, in plan simbolic, renasterii. La intoarcerea acasa, oamenii luau cu ei cenusa si carbuni, pe care le presarau pe pamanturi si in gradini, marcand astfel inceputul noului an pastoral, care avea doua date importante – ziua de Samedru (Sfantul Dimitrie, 26 octombrie) si ziua de Sangeorz (Sfantul Gheorghe, 23 aprilie). O parte din traditie se mai pastreaza si astazi: turmele de oi pleaca la pascut de Sangeorz si se intorc sa ierneze de Samedru.
Elemente comune se intalnesc si in traditia celtica, in care noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, ce poarta numele de Samhain (Sfarsitul verii), este recunoscuta ca fiind sarbatoarea tuturor spiritelor, de unde si denumirea de Halloween – All Hallow Even sau All Saints Day. De Samhain, celtii sarbatoreau intalnirea fortelor intunericului cu fortele luminii si credeau ca noaptea dinspre 31 octombrie spre 1 noiembrie reprezinta o taietura in timp, in care spiritele celor morti se pot salaslui printre cei vii. Celtii obisnuiau sa se deghizeze in costume care sa inspaimante spiritele rele. Aceasta noapte sfanta era luminata de focul care simboliza unirea tuturor inimilor in iubire. Odata cu afirmarea crestinismului, Samhain si-a schimbat numele in Ziua tuturor sfintilor, sarbatorita la 1 noiembrie. (Oana-Ilinca Moldoveanu)
