Miercuri, 22 Nov

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Traditii Semnificatia numelui Zaharia – Dumnezeu isi aduce aminte de mine

Zaharia – Dumnezeu isi aduce aminte de mine

Email Imprimare

Zaharia este un nume foarte rar astazi, care insa este deseori amintit in Biblie. Zaharia a fost un rege al Israelului, un profet din secolul al VI-lea inainte de Hristos s-a numit Zaharia (alaturi de Ageu, acesta a proorocit in perioada de dinaintea eliberarii evreilor din robia babiloniana, pregatindu-i pe acestia pentru acest moment), Zaharia a fost tatal lui Ioan Botezatorul, iar mai tarziu a existat un papa numit Zaharia, precum si doi martiri crestini cu acelasi nume. Profetul biblic Zaharia este sarbatorit de Biserica Ortodoxa in ziua de 8 februarie.
La noi, una dintre personalitatile care au avut acest nume a fost Zaharia Stancu – scriitor-prozator si poet, dar si filosof. Acesta s-a nascut in 7 octombrie 1902, in satul Salcia din Teleorman. A renuntat la scoala la 13 ani, dupa care a muncit in diferite locuri. Cu ajutorul lui Gala Galaction a ajuns ziarist (1921). A lucrat ca editor si colaborator la mai multe ziare si reviste. A debutat literar in revista Gandirea a lui Nechifor Crainic, iar in 1927 i s-a publicat primul volum de poezie, Poeme simple, care a si fost premiat de Uniunea Scriitorilor. Pana in 1944 a scris si publicat sase volume de poezie. In paralel, a studiat literatura si filosofie la Universitatea din Bucuresti, luandu-si licenta in 1933.

In perioada Celui De-Al Doilea Razboi Mondial, a fost intemnitat in inchisoarea din Targu Jiu, ca detinut politic, din cauza ca s-a opus guvernului fascist al lui Antonescu. Dupa venirea comunistilor la putere, a ajuns director al Teatrului National, in 1946, apoi membru al Academiei Romane si presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania (1966-1974). De asemenea, a fost director al revistei Gazeta literara. A primit Premiul pentru Literatura al Romaniei, iar in 1971, Premiul Herder din partea statului austriac. A fost propus chiar pentru Premiul Nobel pentru Literatura. Cel mai important roman al sau, Descult, a fost publicat in 1948. Au urmat Satra, Jocul cu moartea si Padurea nebuna.
Zaharia Stancu a fost destul de controversat, mai ales din cauza atitutidnilor sale politice, care se reflecta si in scrierile sale. Nu e foarte clar daca, dupa razboi, s-a alaturat comunismului din convingere sau din oportunism. Inainte de comunism se pare ca a fost agent activ al Sigurantei, iar acest lucru i-a adus critici din partea lui Gheorghiu-Dej, Maurer, Rautu si Ceausescu. Din acest motiv a fost dat afara din Partidul Muncitoresc Roman, apoi reprimit, dupa 2 ani (1962), caci s-a considerat ca a facut si lucruri bune, dupa razboi. Cert este faptul ca, probabil din recunostinta, a militat activ pentru comunism, ajungand deputat in Marea Adunare Nationala imediat dupa proclamarea republicii, in 1948. Iar in revista literara pe care o conducea (cea mai importanta din epoca), facea politica partidului. In 1958, cand Pasternak a primit premiul Nobel pentru Literatura pentru romanul Doctor Jivago (in ciuda faptului ca acesta fusese interzis in URSS, nefiind publicat acolo, ci in strainatate, in limba rusa), Stancu l-a criticat vehement pe acesta, desi in particular se pare ca recunostea valoarea scrierii sale. Romanul Descult a fost unul dintre cele mai promovate romane de catre comunisti, ajungand sa fie tradus in 24 de limbi (pana in anul 1988). Desi a fost apreciat ca scriitor, atat de critica, cat si de publicul larg, inca din perioada interbelica, celebritatea a cunoscut-o dupa razboi, cand partidul comunist i-a promovat opera din ratiuni ideologice.
Zaharia Stancu a murit in 5 decembrie 1974, la Bucuresti, de cancer.
Profetul biblic Zaharia, sarbatorit de Biserica Ortodoxa in 8 februarie, a trait cu sase secole inainte de Hristos, incepandu-si activitatea profetica in anul 520, in al doilea an de domnie al lui Darius, regele Persiei. Facea parte din neamul lui Iuda, avand descendenta preoteasca. Nu se stiu foarte multe lucruri despre viata lui; este aproape sigur ca a fost fiul lui Berechiah si nepot al lui Iddo, care se pare ca fusese chiar liderul unei caste preotesti. Numele lui Zaharia este legat de reconstruirea celui de-al doilea Templu, fiind contemporan cu profetul Haggai, cel care a initiat aceasta reconstructie. Datorita interesului pentru Templu, unii sustin ca Zaharia a fost nu doar profet, ci si preot. Este considerat autorul Cartii lui Zaharia din Vechiul Testament, fiind al unsprezecelea dintre cei Doisprezece Profeti Minori. Este unul din cei mai citati profeti din Noul Testament, dupa Isaia. E amintit si in cartile religiei Bahai, iar unii considera ca, chiar daca nu este amintit cu numele, si in Coran se face referinta la el, atunci cand se vorbeste despre profetii martirizati ai trecutului. Biserica din Armenia il sarbatoreste, alaturi de ceilalti unsprezece profeti minori, in ziua de 31 iulie.
Desigur, numele de Zaharia a ajuns cunoscut mai ales datorita faptului ca a fost purtat de Proorocul Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul. Zaharia a fost fiul lui Varahie, preot, si al Elisabetei, descendenta a lui Aaron (deci tot din linie preoteasca) si sora a Anei, mama Fecioarei Maria. In Evanghelia dupa Luca se spune ca, desi erau foarte piosi si curati in credinta, Zaharia si Elisabeta ajunsesera inaintati in varsta fara sa aiba copii. Zaharia era din neamul lui Abia, al optulea in ordinea tinerii slujbelor in templu. Regele David, vazand ca semintia lui Aaron se inmultise foarte mult, a impartit-o in douazeci si patru de neamuri, care tineau slujba in templu pe rand, in ordine. Intr-o zi, a venit randul lui Zaharia la altar, in templu din Ierusalim. Lui i s-a aratat un inger, care i-a spus ca o sa aiba un baiat caruia trebuie sa-i puna numele Ioan si care urma sa fie inaintemergatorul Domnului. Zaharia s-a indoit de aceste spuse si a cerut un semn ca aceste lucruri sunt adevarate. Atunci, ingerul i-a dezvaluit ca este insusi arhangelul Gabriel, iar, pentru faptul ca s-a indoit, Zaharia a trebuit sa-si piarda glasul pana la implinirea profetiei, adica pana la nasterea copilului. Iesind din templu, Zaharia nu le-a mai putut vorbi credinciosilor. Dupa ce s-a intors in Hebron, Elisabeta a ramas insarcinata. In luna a cincea, Gabriel i-a aparut Mariei, anuntandu-o despre sarcina sa, dar spunandu-i si despre cea a Elisabetei. Maria a plecat in vizita la verisoara sa, unde a ramas timp de trei luni. In a opta zi dupa nasterea baiatului, acesta urma sa fie circumcis dupa legea evreiasca si sa isi primeasca numele. Familia dorea sa-l numeasca dupa tatal sau, insa Elisabeta a spus ca numele lui va fi Ioan, iar Zaharia a scris pe o tablita „Numele lui este Ioan”. In acel moment, Zaharia si-a recapatat graiul. Avand parinti din neamuri de preoti, Noul Testament spune ca ramura cea sfanta, Ioan, a crescut din radacina sfanta. Traditia ortodoxa sustine ca, atunci cand Irod a comandat uciderea tuturor pruncilor pentru a zadarnici venirea lui Mesia, Zaharia a refuzat sa spuna unde sunt ascunsi Elisabeta si fiul sau, astfel ca a fost ucis de soldati. La 40 de zile dupa moartea lui, Elisabeta a plecat si ea la ceruri, iar Ioan a ramas singur in pustie, fiind hranit de un inger si pazit de Dumnezeu pana cand s-a aratat la apa Iordanului si a proorocit.
Zaharia si Elisabeta sunt amintiti in cateva rugaciuni din sacramentul nuntii, atunci cand preotul ii binecuvanteaza pe tinerii miri. Biserica Catolica ii sarbatoreste ca sfinti in data de 23 septembrie. Biserica Luterana ii are in Calendarul Profetilor la data de 5 septembrie. Biserica Ortodoxa ii sarbatoreste pe cei doi, impreuna, in data de 5 septembrie. Armenii cred ca moaste ale Sfantului Zaharia se gasesc in Manastirea Gandahar din Nagorno Karabah, Azerbadjan, insa se stie ca mare parte a acestora au fost duse la Marea Biserica din Constantinopole in anul 415. In 2003, pe asa-numitul Mormant al lui Absalom din Ierusalim, care dateaza din secolul I, a fost descifrata o inscriptie din secolul al IV-lea, care spune Acesta este mormantul lui Zaharia, martirul, sfantul preot, tatal lui Ioan. Unii cercetatori cred ca acesta este intr-adevar mormantul lui Zaharia, care, potrivit unui text din secolul al VI-lea, ar fi fost inmormantat impreuna cu Simeon cel Batran si cu Iacob, fratele lui Isus.
Zaharia apare si in Coran (Qur'an), unde este considerat preot si profet al Domnului. Musulmanii cred ca el a fost tatal lui Ioan (Yaḥyā), pe care l-ar fi avut la varsta de 92 de ani, si in acelasi timp pazitorul Mariei, mama lui Isus. Unii dintre ei considera ca a fost si martir, caci o traditie musulmana spune ca Zaharia a fost taiat in doua cu fierastraul.

Etimologie
Zaharia inseamna Dumnezeu (Iahve) isi aduce aminte sau, extins, Dumnezeu si-a adus aminte de rugaciunea mea indelungata. De aceea, in vechime acest nume era dat copiilor nascuti in urma unor rugaciuni indelungate.

Variante ale numelui Zaharia
In ebraica biblica, numele este Zecharyah. In greaca biblica, este Zacharias, iar in latina biblica, Zaccharias. In engleza, in celebra Biblie a Regelui Iacob, apare ca Zacharias, iar in Biblia Rheims-Douay ca Zachary. In engleza, Zacharias, forma utilizata inca din Evul Mediu, dar care a devenit populara abia dupa Reforma Protestanta, are si formele Zachery, Zackary, Zackery, iar ca diminutive Zac, Zach, Zack si Zak. Astazi, intalnim numele Zack si Zach ca prenume de sine statatoare. In limba araba, in Coran, numele apare ca Zacariya, dar tot in araba exista si variantele Zakaria si Zakariyya. Alte variante: Zahari (bulgara), Zacharie (franceza), Zakaria (georgiana), Zachariasz (poloneza), Zakhariy, Zakhariy si Zakhar (rusa), Sachairi (scotiana), Sakari, Sakke si Saku (finlandeza), Zacarias (spaniola), Zekeriya (turca), Sachariah, Sachairi, Sagairi si Sagaire (galeza scotiana),  Zekë, Zaho, Zahari si Zeqir (albaneza), Skaria, Scaria, Sakaria, Sakariah, Kuncherian si Cherian (Malayalam, limba vorbita in statul indian Kerala), Zakarayāha (punjabi), Skaria, Xachkary, Zaccaria, Zakarija; Zachariáš (slovaca), Zakhar, Zakhariy si Zakhariya (ucraineana), Zaharija, Zaharije, Zarija si Zarije (sarba), Zaharija (slovena), Sakariye, Zakary, Zekerijah (bosniaca), Zeceriya, Zacaries (catalana), Zʼatşʼaryʼah (idis), Sakariye si Sekaryaah (somali), Hakaraia (maori), Sakarias, Sakaris, Sakir si Ziska (faroeza), Sājiālìyǎ (chineza).

Personalitati cu numele Zaharia sau derivate
Zechariah, rege al Israelului, fiul lui Ieroboam al II-lea (sec. VIII i.H.), Profetul Zaharia (sec. VI i.H.), Sfantul Prooroc Zaharia, tatal lui Ioan botezatorul (sec. I i.H – sec. I d.H.), Zaharia, episcop al Vienei, martir, sfant ortodox si catolic (a murit in 106), papa Zaharia (679–752); Zaharia Stancu (1902-1974).
Zaharia Trahanache este un binecunoscut personaj ridicol din piesa O scrisoare pierduta a lui I.L. Caragiale.
Exista un oras Zacharia in Congo, o localitate Zacarias in statul brazilian Sao Paolo, un moshav (sat) israelian Zekharia si doua localitati in statul american Kentucky: Zachariah si Zacharia.

Predispozitii ale persoanelor cu numele Zaharia
Cei numiti Zaharia (sau nume derivate) sunt fiinte gingase, sensibile, idealiste, indragostite de echilibru si armonie. Inspirati si emotivi, sunt interesati de arta si de tot ceea ce tine de estetica si de om. Rezervati, au nevoie sa se simta in largul lor pentru a putea comunica pe deplin. Sunt deschisi catre exterior, cautand colectivitatea si activitatile sociale, comunitare, insa in acelasi timp se retrag in singuratate, din timp in timp. Au secrete, sunt misteriosi, chiar ermetici. Au mult tact si stiu sa fie foarte diplomati atunci cand trebuie. Hipersensibilitatea lor e insotita de o intuitie foarte ascutita, care le permite sa sesizeze imediat ce se intampla in jurul lor.
Emana bunatate, altruism, iar aceste lucruri sunt cu adevarat sincere. Nu sunt exuberanti, ai nevoie de timp pentru a-i cunoaste mai bine si pentru a vedea ca au calitati remarcabile si o mare profunzime a sentimentelor.
In copilarie, sunt linistiti, calmi, timizi, isi iubesc familia si au nevoie de afectiune. Sensibili, gurmanzi sau gourmeti, au deja de mici o intuitie extraordinara, careia i se alatura o mare finete. De aceea, mai bine le vorbesti simplu si direct, caci ei iti ghicesc oricum imediat disimularile si secretele. Au un ascutit simt al dreptatii, iar tot ceea ce e injust ii irita ingrozitor.
Copiii numiti Zaharia iubesc povestile, legendele, miturile si muzica. Ar fi bine sa aiba activitati artistice. Li se pot da si responsabilitati casnice. Se dovedesc a fi niste frati mai mari cu adevarat grijulii. Prefera ca oamenii din jur sa vina la ei, nu invers. La maturitate, acest lucru se va traduce printr-o continua cautare a impacarii, a colaborarii, a cooperarii, a ascultarii aproapelui si a consilierii acestuia.
Au o anumita tendinta de a fi pasivi si de a uita de ei insisi, pe care trebuie sa si-o depaseasca. Fiind idealisti, unele realitati dure sau constrangeri materiale ii pot dezamagi crunt. Din punct de vedere sentimental, ei pot fi atacati usor, caci sunt buni la suflet si sensibili. Au nevoie de o partenera extraordinara, care sa rezoneze la valori similare cu ei si care sa fie eventual un pic exotica, deoarece cei numiti Zaharia nu se multumesc cu persoanele comune.
Cei ce poarta acest nume sunt atrasi de tot ceea ce este de avangarda, original, nou. Pot fi atrasi de domeniile tehnice – IT, audiovizual, electronica sau de stiintele umaniste – psihologie, sociologie, etnologie, medicina, istorie, publicitate, marketing, drept etc. Le plac activitatile legate de calatorii - pot face cariera in turism sau in transporturi. Bucataria si gatitul sau munca intr-un hotel ii pot atrage, de asemenea, la fel ca preocuparile artistice sau cele care presupun un contact direct cu un public.

Cadouri Dacic Cool, de Sarbatoarea Profetului Zaharia (8 februarie). Promotie dedicata celor cu numele Zaharia

Promotia Dacic Cool 2017 se desfasoara in perioada 3-8 februarie 2017. Toate persoanele cu numele Zaharia sau cu nume derivate vor primi cadou, din partea magazinului online Dacic Cool, in cazul in care comanda produse in valoare de 100 lei, pe langa promotiile active in magazin, un sapun cu miere si propolis 100 g de la Apiland.
Promotia se va aplica doar pentru comenzile lansate in perioada 3-8 februarie 2017 de catre sau pentru persoanele cu numele Zaharia, pentru o singura comanda.

Promotia Dacic Cool 2016 se desfasoara in perioada 3-8 februarie 2016. Toate persoanele cu numele Zaharia sau cu nume derivate vor primi cadou, din partea magazinului online Dacic Cool, in cazul in care comanda produse in valoare de 100 lei, pe langa promotiile active in magazin, un sapun cu miere si propolis 100 g de la Apiland.
Promotia se va aplica doar pentru comenzile lansate in perioada 3-8 februarie 2016 de catre sau pentru persoanele cu numele Zaharia, pentru o singura comanda.

Promotia Dacic Cool 2015 se desfasoara in perioada 1-8 februarie 2015. Toate persoanele cu numele Zaharia sau cu nume derivate vor primi cadou, din partea magazinului online Dacic Cool, in cazul in care comanda produse in valoare de 100 lei, pe langa promotiile active in magazin, un sapun cu miere si propolis 100 g de la Apiland.
Promotia se va aplica doar pentru comenzile lansate in perioada 1-8 februarie 2015 de catre sau pentru persoanele cu numele Zaharia, pentru o singura comanda.

Le uram tuturor sarbatoritilor La Multi Ani!
Pentru orice lamuriri suplimentare, ne puteti contacta prin e-mail ( Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ) sau la numerele de telefon: 021.225.05.07, 0723.156.099 (de luni pana vineri intre orele 10.00 si 18.00).

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.