Miercuri, 24 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Traditii Semnificatia numelui

Semnificatia numelui

Mihail, puterea lui Dumnezeu

Email Imprimare

Numele Mihail (Mihai), sarbatorit in 8 noiembrie,este printre cele mai frecvente si mai raspandite prenume din onomastica popoarelor europene si nu numai. Personalitatea cea mai importanta a culturii romane cu acest nume este Mihai Eminescu, Luceafarul literaturii romane, considerat ultimul mare poet romantic european. Mihai, ultimul vlastar al familiei Eminovici, familie de mici boieri moldoveni, a vazut lumina zilei intr-o casa botosaneana, la 15 ianuarie 1850. Era cel de-al saptelea din cei unsprezece copii ai sotilor Eminovici, Raluca si Gheorghies. Efervescenta culturala din casa parinteasca si-a pus puternic amprenta asupra devenirii intelectuale a copilului Eminescu: in familie se vorbeau cateva limbi straine, tatal sau avea o biblioteca bogata si, mai presus de orice, isi dorea ca fiii sai sa invete carte.

Damian, cel care imblanzeste si vindeca

Email Imprimare

Prezent in repertoriul onomastic al aproape tuturor popoarelor europene, numele Damian provine de la numele grecesc Damianus, despre care specialistii sunt de parere ca face parte din aceeasi familie cu nume precum Damas, Damasias, Damasiklos si Damasikles. In calendarul ortodox, pe 1 noiembrie sunt cinstiti Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian. Una dintre cele mai cunoscute personalitati cu numele Damian din cultura romana este actorul Damian Crasmaru, nascut pe 2 iunie 1931, la Ploiesti. Damian Crasmaru a absolvit Institutul de Teatru din Bucuresti ca sef de promotie, in 1953, la clasa profesorilor George Timica si Ion Fintesteanu, si a debutat pe scena cu rolul principal din spectacolul Tartuffe, de Moliere, in regia lui Ion Fintesteanu.

Cosma, pastratorul ordinii depline

Email Imprimare

Numele Cosma si derivatele sale, cum sunt Cosmin si Cosmina, provin de la numele Cosmas, Cosmia, Cosmos si Cosminus, atestate inca din epoca Romei Imperiale. La randul lor, aceste nume sunt imprumuturi din onomastica greaca, fiind corespondentele lui Kosmas, Kosmia si Kosmos. In 1 noiembrie, Biserica Ortodoxa ii cinsteste pe Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian. In cultura romana, cea mai cunoscuta personalitate cu numele Cosma este muzicologul, lexicograful si criticul muzical Viorel Cosma, nascut pe 30 martie 1923, la Timisoara. Viorel Cosma si-a inceput studiile muzicale la varsta de 6 ani, la Conservatorul din Timisoara, in urma unei dispense de varsta, acordate de Regele Carol al II-lea.

Dimitrie, cel care iubeste pamantul

Email Imprimare

Dimitrie, cu varianta specific romaneasca Dumitru, este unul dintre cele mai vechi si mai des intalnite nume romanesti si corespunde grecescului Demetrios, cu echivalentul feminin Demetria. Numele Demetrios era raspandit in toata lumea elenica, de la Atena pana in Macedonia si Siria. Biserica Ortodoxa il sarbatoreste in 26 octombrie pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir si facatorul de minuni, iar in 27 octombrie pe Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestiului. Personalitatea cea mai marcanta din cultura romana cu acest nume este Dimitrie Cantemir (1673-1723), domn al Moldovei, carturar, enciclopedist, filosof si scriitor. Dimitrie Cantemir s-a nascut pe 26 octombrie 1673 la Silisteni, la sud de Husi. A studiat, impreuna cu fratele sau, Antioh, la Curtea domneasca de la Iasi, unde a invatat limbile greaca, latina si slavona, fiind inzestrat cu o memorie prodigioasa.

Valerian, cel puternic si sanatos

Email Imprimare

Numele Valerian provine de la Valerianus (cu femininul Valeriana), aparut in epoca Romei imperiale, de la numele gentilic roman Valerius, purtat de membrii unei vechi ginte romane, Valeria. Faimos este Imparatul roman Publius Licinius Valerianus Augustus, cunoscut ca Valerian (253-259). In anul 258, Valerian a initiat o mare prigoana impotriva crestinilor, printre ale carei victime s-au numărat Papa Sixt al II-lea si episcopul Ciprian al Cartaginei. La un moment dat, in acei ani zbuciumati, Valerian a fost luat prizonier de regele Persiei Shapur I, dupa batalia de la Edessa, devenind astfel singurul imparat roman din istorie care a fost luat prizonier de razboi, ceea ce a dus la destabilizarea Imperiului.

Luca, cel nascut in lumina

Email Imprimare

Luca, nume raspandit in toata Europa, provine de la numele personal grecesc Lukas. In calendarul ortodox, pe 18 octombrie este sarbatorit Sfantul Apostol si Evanghelist Luca. In cultura romana, personalitatea cea mai cunoscuta cu acest nume este, fara indoiala, Ion Luca Caragiale. Anul acesta s-au implinit 160 de ani de la nastere si 100 de ani de la trecerea in eternitate a maestrului neintrecut al dramaturgiei romanesti. Autorul Momentelor si schitelor, al nuvelelor Kir Ianulea, Pacat si O faclie de Paste s-a nascut la 30 ianuarie 1852, in satul Haimanale (azi Caragiale), din judetul Prahova. Primii ani de scoala i-a parcurs la Ploiesti, apoi s-a mutat cu familia la Bucuresti, unde a urmat, la Conservator, cursul de mimica si declamatie sustinut de Costache Caragiali, unul din unchii sai, autor dramatic si actor.

Parascheva, Sfanta Vineri

Email Imprimare

Numele Parascheva este o creatie a onomasticii crestine. Pe 14 octombrie, crestinii ortodocsi o praznuiesc pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei si a Romaniei in general. Sfanta Parascheva este cinstita in intreaga Biserica Ortodoxa, in special in Romania, Serbia, Grecia si Bulgaria. In popor, Sfanta Parascheva mai este cunoscuta si ca Sfanta Vineri. Anual, pe 14 octombrie, de sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iasi vin zeci de mii de pelerini ca sa se inchine la sfintele sale moaste, care se pastreaza in Catedrala Mitropolitana. Despre Sfanta Parascheva se stie ca s-a nascut in secolul al XI-lea, la sud de Dunare, in Epivat (pe teritoriul Turciei de astazi). Pe cand era doar un copil, a inceput sa-si imparta hainele si hrana saracilor. La varsta de 18 ani, a hotarat sa se retraga in pustie. A ajuns pana in pustiul Iordanului, unde a dus o viata aspra, postind, rugandu-se si dormind pe rogojina. Sfanta Parascheva a trecut la cele vesnice la numai 25 de ani, in ziua de 14 octombrie. Supranumele de Sfanta Vineri este interpretat fie ca provenind de la ziua in care s-ar fi nascut Sfanta Cuvioasa Parascheva (o zi de vineri), fie ca o aducere aminte a faptului ca vinerea, in ziua rastignirii Mantuitorului, Sfanta Parascheva tinea post negru.

Filip, nobletea iubitorilor de cai

Email Imprimare

Numele Filip provine de la grecescul Philippos, unul dintre cele mai vechi, mai frecvente si mai larg raspandite prenume din Grecia Antica. Numele era deosebit de apreciat mai ales de catre macedoneni, unde Philippos era un nume traditional in familia regala a Macedoniei. Cel mai cunoscut rege macedonean cu acest nume este Filip al II-lea (359-336), tatal lui Alexandru cel Mare. Nascut in anul 382 i. H., Filip a preluat conducerea Macedoniei la numai 23 de ani. Talentul sau diplomatic, iscusinta militara, dar si caracterul sau darz si curajos l-au facut pe istoricul grec Theopompos sa exclame, in lucrarea Istoria filipica: Europa n-a mai cunoscut un barbat ca Filip, feciorul lui Amyntas. In timpul domniei sale, Filip al II-lea a obtinut unitatea politica a Greciei si a adus Regatul Macedoniei la apogeu, pe toate planurile, inclusiv pe plan militar. Stralucirea lui nu a fost eclipsata decat de fiul sau, Alexandru al III-lea, supranumit cel Mare.
Numele Filip a intrat in onomastica crestina prin intermediul martirilor si sfintilor care l-au purtat. Pe 11 octombrie, Biserica Ortodoxa il sarbatoreste pe Sfantul Diacon Filip.

Toma, de la indoiala la credinta fara de tagada

Email Imprimare

Toma este un nume cu o larga raspandire, in lumea intreaga, sub diverse forme. Forma romaneasca provine din grecescul Thomas, numele unuia dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. Apostolul Toma, pe care traditia l-a consacrat ca martir in India, unde a predicat Evanghelia, este desemnat in Sfintele Evanghelii sub un nume grec dublu: Thomas o legomenos Didymos, adica Toma zis Geamanul. Sfantul Apostol Toma, sarbatorit in 6 octombrie, s-a nascut in orasul galileean Pansada ÅŸi a fost pescar. Ascultand cuvintele lui Iisus Hristos, a lasat totul si l-a urmat pe Mantuitorul. Potrivit Sfintei Scripturi, Sfantul Apostol Toma nu a crezut relatarile celorlalti ucenici despre Invierea lui Iisus Hristos. De aceea, el mai este numit si Toma necredinciosul.

Ciprian, din Insula Afroditei in onomastica romaneasca

Email Imprimare

Prenumele des intalnit Ciprian este un derivat cu sufixul -an de la numele insulei Cipru si s-ar traduce prin cel care este din Cipru, insula unde se spune ca s-ar fi nascut, din spuma marii, Afrodita, zeita frumusetii si a iubirii. Tocmai de aceea, insula Cipru este supranumita si Insula Afroditei. In latina, numele Cyprianus, cu femininul Cypriana, este atestat din primele secole ale erei noastre, numai la crestini. Este un nume frecvent intalnit pe inscriptiile crestine din Cartagina, pentru ca aici era raspandit cultul unui martir cu acest nume, Sfantul Ciprian al Cartaginei, fost episcop al Cartaginei, decapitat in anul 258. Sfantul Ciprian al Cartaginei nu trebuie confundat cu Sfantul Ciprian, cel care inlatura farmecele si vrajile, sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 2 octombrie.

Grigore, cel care vegheaza

Email Imprimare

Prenumele Grigore reproduce numele grecesc Gregorios, care s-ar traduce ca cel cu mintea treaza, cel care vegheaza. In primele secole ale erei noastre, Grigore a devenit un nume frecvent, fiind purtat de mai multe personalitati ale Bisericii, fapt care a contribuit la raspandirea sa atat in apusul, cat si in rasaritul Europei. Pe 30 septembrie, in calendarul ortodox este praznuit Sfantul Grigorie Luminatorul (240-332), Apostolul Armeniei. Sfantul Grigorie Luminatorul a pastorit Biserica Armeniei timp de 31 de ani. A fost al treizeci si saselea episcop care a semnat pe lista celor 318 Sfinti Parinti care au luat parte la Sinodul de la Niceea, din anul 325. Se spune ca Sfantul Grigorie Luminatorul a pus bazele alfabetului armenesc si ca a tradus Biblia in limba armeana. O particica din moastele sale se afla in biserica Sfantul Gheorghe Vechi din Bucuresti. Mult mai cunoscut decat Sfantul Grigorie Luminatorul este Sfantul Grigorie Teologul, cunoscut si ca Sfantul Grigorie de Nazianz.

Sofia, frumusetea intelepciunii

Email Imprimare

Sofia este un prenume des intalnit astazi la aproape toate popoarele europene, dar a inceput sa fie folosit destul de des inca din primele veacuri crestine. La greci, numele Sophia era folosit cu mult inaintea aparitiei crestinismului, fiind numele zeitei intelepciunii. Sophia este inrudit cu mai vechiul nume compus Sophokles, devenit celebru datorita marelui poet tragic grec Sofocle (497-405 i. H.). Se spune ca impunatoarea biserica Sfanta Sofia din Constantinopol ar fi fost inaltata de Imparatul Iustinian pentru a glorifica intelepciunea divina, sophia, adica intelepciunea, fiind unul dintre cele sapte atribute ale Duhului Sfant, potrivit doctrinei crestine. Sfanta Mucenita Sofia este sarbatorita in calendarul ortodox pe 17 septembrie. Probabil cea mai celebra purtatoare a acestui nume este superba actrita italiana Sophia Loren, interpreta unor roluri memorabile in filme precum La Ciociara (1960) - pelicula pentru care a fost distinsa cu Premiul Oscar, Cidul (1961) sau Pret-a-Porter (1994).

Teodora si Teodor, darurile lui Dumnezeu

Email Imprimare

Prenumele Teodora si corespondentele lui masculine, Teodor si Tudor, sunt derivate de la Theodoros / Theodora, nume frecvent la vechii greci, intrat in onomastica tuturor popoarelor europene, sub diverse forme. Sunt nume teoforice (de la teofor – purtator de Dumnezeu), asemenea altor nume, precum Teofil, Teoctist, Teoharie sau Doroteea, prenume feminin format din aceleasi elemente, insa asezate in ordine inversa. Cea mai cunoscuta personalitate din istorie cu prenumele Teodora este Imparateasa Teodora (500-548), una dintre cele mai importante Imparatese ale Imperiului Bizantin, sotia Imparatului Iustinian I. In calendarul ortodox, pe 11 septembrie este sarbatorita o alta Teodora - Sfanta Teodora din Alexandria.

Ana, frumusetea unui nume simplu

Email Imprimare

Ana este unul dintre cele mai raspandite prenume feminine si provine de la un vechi nume ebraic, Hannah, asociat verbului hanah care inseamna a avea mila, a binevoi. In calendarul ortodox, Sfanta Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, este sarbatorita pe 9 septembrie, zi consacrata de Biserica Sfintilor Ioachim si Ana, dreptii Parinti ai Maicii Domnului.
Ana era fiica preotului Matan, din tribul lui Levi, si sora cu Zoe, bunica lui Ioan Botezatorul. Ioachim si Ana au fost casatoriti timp de cincizeci de ani fara sa aiba copii. Desi erau instariti, foloseau doar o treime din venitul lor pentru ei insisi, restul banilor impartindu-i saracilor si dandu-i la Templu. Odata, pe cand dreptii Ioachim si Ana erau deja batrani si se aflau la Ierusalim sa aduca jertfa Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim, spunandu-i: Tu nu esti vrednic sa aduci jertfa cu aceste maini sterpe. Cei care aveau copii l-au inghiontit pe Ioachim, dandu-l la o parte ca pe unul nedemn de a jertfi Domnului, pentru ca a nu avea copii era privit atunci ca o pedeapsa divina.

Alexandru, protectorul omenirii

Email Imprimare

Alexandru si Alexandra sunt prenume vechi, cu o larga raspandire nu numai in Europa, ci si in alte regiuni ale lumii. Popularitatea numelui Alexandru se datoreaza, in buna masura, figurii unuia dintre primii mari strategi si conducatori militari din istorie, regele Alexandru al III-lea al Macedoniei (336-323 i.H.), supranumit cel Mare. Viata lui Alexandru a fost iesita din comun, asa ca nu este de mirare ca a devenit un mit al lumii antice. La moartea sa, la numai 33 de ani, Alexandru Macedon era stapanul celui mai mare imperiu cucerit vreodata, care se intindea din Grecia pana in India. Prin succesele sale militare, Alexandru a contribuit substantial si la raspandirea culturii grecesti in lumea intreaga. In calendarul ortodox, Sfantul Alexandru este sarbatorit pe 30 august.

Adrian, un nume cu rezonanta imperiala

Email Imprimare

Prenumele des intalnite la romani Adrian si Adriana reproduc numele latin Hadrianus / Hadriana, derivat de la numele localitatii Hadria si insemnand de la Hadria. In Italia antica existau doua localitati cu acest nume: una in regiunea Venetiei de azi (actuala localitate Adria din provincia Rovigo), care a dat numele Marii Adriatice, si alta in regiunea Abruzzo de azi (actuala localitate Atri din provincia Teramo), despre care se se crede ca ar fi locul de origine al gintei Aelia, din care descindea imparatul Adrian (Hadrian). Publius Aelius Traianus Hadrianus, cunoscut ca Hadrian, a fost un imparat roman din dinastia Antoninilor, care a domnit intre anii 117 si 138, fiind succesorul imparatului Traian. Hadrian a initiat o serie de reforme in armata si justitie; iar arta si arhitectura au inflorit in timpul domniei lui. La Roma, din ordinul lui a fost restaurat Panteonul si s-a construit Mausoleul, mormantul imparatilor romani pana la Caracalla. El insusi filosof si scriitor, Hadrian a acordat o atentie deosebita promovarii filosofiei si literaturii, manifestand o inclinate aparte pentru cultura greaca. O carte superba despre viata imparatului Hadrian si o lectura obligatorie pentru toti pasionatii de istorie si nu numai este romanul Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar. In primele secole dupa Hristos, numele Adrian a fost purtat de o serie de martiri, printre care si Sfantul Mucenic Adrian, sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 26 august. Impreuna cu sotia sa, Natalia (sarbatorita si ea in aceeasi zi), Sfantul Adrian a trait in cetatea Nicomidia (oras din Asia Mica, aproape de Constantinopol), in vremea imparatului Maximian, si si-a jertfit viata pentru credinta in Hristos.

Maria, numele cel mai iubit

Email Imprimare

Maria este cel mai cunoscut si mai des intalnit prenume feminin. Raspandit pe scara larga in Europa, cele doua Americi, in Australia, Africa si Asia, despre numele de origine ebraica Maria se spune ca ar insemna copil dorit. Vechi nume biblic, preluat de evrei din egipteana, numele Maria s-a raspandit, prin greaca si latina, la toate popoarele crestinate, devenind cel mai cunoscut prenume feminin de sursa biblica. In Vechiul Testament, in Exod, numele este purtat de sora mai mare a lui Moise, profetesa Maria. In Noul Testament, sunt amintite mai multe femei cu acest nume, dintre care cea mai importanta este Maica Domnului, slavita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria. Biserica Ortodoxa i-a inchinat Preacuratei Fecioare Maria mai multe praznice, printre care Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie), Bunavestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august). Traditional, persoanele care poarta numele Preasfintei Fecioare Maria isi sarbatoresc onomastica pe 15 august (Sfanta Marie Mare) si pe 8 septembrie (Sfanta Marie Mica).

<< Inceput < Inapoi 1 2 3 Inainte > Sfarsit >>
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.