Pe 30 noiembrie, crestinii ortodocsi, dar si catolicii il sarbatoresc pe Sfantul Andrei, cel despre care se spune ca ar fi fost primul care a raspuns chemarii lui Hristos. In Bucovina i se spune Andrei, cap de iarna pentru ca imediat dupa el, vremea incepe sa se inaspreasca.
Noaptea de Sfantul Andrei este una plina de semnificatii in lumea satului romanesc, fiind cunoscuta si sub denumirea de noaptea farmecelor. Este noaptea in care se leaga si se dezleaga, se soptesc cuvinte si se fac ritualuri pentru a atrage iubirea. Daca in zonele urbane, traditiile si-au pierdut din intensitate, in mediul rural, exista inca o stranie liniste, o teama a oamenilor atunci cand vorbesc despre noaptea de Sfantul Andrei. Noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie este mult temuta de catre sateni, multi isi fac provizii de usturoi si il pun pe la usi si pe la ferestre, in speranta ca spiritele malefice nu vor patrunde inauntru. Se spune ca in aceasta noapte, din pamant ies toti moroii si toate sufletele bantuie printre cei vii.

In calendarul popular, Sfantul Andrei este denumit Santandrei, dar si Mos Andrei, Andrei de iarna sau Indrea, fiind sarbatorita la data fixa, in 30 noiembrie, iar in calendarul ortodox ziua Sf. Apostol Andrei Cel Dintai Chemat, Ocrotitorul Romaniei. Noaptea Sfantului Andrei este marcata de traditii si obiceiuri precrestine, privind protectia oamenilor si animalelor, precum si de practici premonitorii si ritualuri de dragoste.
De aceea si cele doua retete specifice acestei sarbatori au atat atributii premonitorii (Turtuca de Andrei se prepara de fetele de maritat pentru a-si afla ursitul), cat si de protectie impotriva spiritelor rele si strigoilor (covasa se imparte vecinilor de Sf. Andrei pentru ca vacile sa fie laptoase, iar oamenii sa fie feriti de strigoi).

Azi, 8 noiembrie, se sarbatoreste Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, o zi importanta in mitologia crestina si populara, in popor, sarbatoarea se mai numeste si vara arhanghelilor. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai.
Conform etnologului Marcel Laptes, sarbatoarea religioasa s-a suprapus unor reprezentari mitice din calendarul popular, astfel ca pe durata a trei zile (8-10 noiembrie) se desfasoara un praznic extins prin ofrandele alimentare care se aduceau celor morti, dar si celor vii, in centrul atentiei fiind Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Ritualurile practicate la inmormantare sunt menite sa usureze trecerea in viata de dincolo. De aceea sunt completate de ritualuri folosite la parastase si la pomeniri, fiind astfel combinate cu Cultul Mosilor si stramosilor. Principalele lucruri necesare pentru savarÅŸirea unui parastas sunt: prescura, colacul, vinul, coliva, tamaia ÅŸi lumanarile. La fel, la pomeniri, rudele raposatului aduc la biserica 9 capete, 9 lumanari, vin, coliva, prescura si untdelemn. Capetele se poarta fie toate o data, fie de trei ori.

Socotit zeu in Panteonul romanesc, Samedru este patron al iernii pastorale, sarbatorit la 26 octombrie, reprezentand moartea vegetatiei, venirea iernii si a frigului. A fost asimilat de popor cu Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir si facatorul de minuni. Moartea sfantului la sfarsitul lui octombrie a fost inteleasa in mentalitatea taraneasca drept moartea naturii si astfel anul se imparte in doua parti simetrice: anotimpul vara (cu miezul timpului la Sfantul Ilie - 20 iulie) si iarna (cu miezul timpului la Sampetru de iarna - 16 noiembrie). Pe langa faptul ca "incuie vara", Samedru desfrunzeste codrul si aduce zapada pe pamant, patroneaza invoielile facute cu jumatate de an in urma la Sangiorz; astfel, depaseste cadrul unei mici sarbatori de toamna, devenind un reper agrar si pastoral al anului taranesc.

Se pregatesc doi sau mai multi colaci mari, dulci, din faina de grau de calitate superioara si se dau cadou nasilor in timpul nuntii (la final) sau a doua zi dupa nunta. Numarul colacilor difera, in functie de regiune: in unele zone se dau 2 colaci pentru cei 2 nasi, in timp ce in alte regiuni se ofera cate 6 colaci pentru fiecare nas (fiind pregatiti, in total, 12 colaci pentru nasi). Colacii sunt pregatiti si oferiti drept cadou de catre fini sau socri.

Inaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant, este praznuita pe 14 septembrie, cand sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:
- aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;
- aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului din Ierusalim.

Forma painii de sarbatoare este colacul, o paine alba ce se coace la sarbatori din faina de grau de calitate superioara. Painea coapta pentru sarbatori se deosebeste de cea de zi cu zi, dupa continutul aluatului, dupa forma ce i se da si dupa felul in care este impodobita. Colacii se fac de diferite forme si marimi, in functie de rolul indeplinit. Se impletesc in doua, trei, patru, sase, opt, chiar si in saisprezece sau mai multe vite.

Luna august debuteaza in calendarul traditional cu o sarbatoare veche, precrestina, pastrata pana in prezent si sarbatorita in intreg arealul etnofolcloric romanesc: Macaveiul Ursului, un ciclu de sarbatori consacrate ursilor care incepe pe 1 august si dureaza cateva zile. Astfel, ziua de 1 august este denumita si Ziua Macoveilor sau Macoveii, Macovei - Cap de Post, Macoveiul Ursului, Impuiatul Ursilor, Ziua Ursului, Pastele Viteilor si Macoveii Stupilor. Desi sarbatoare pagana, Ziua Ursului este suprapusa cu inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) din calendarul bisericesc ortodox. 2 august este considerata tot Ziua Ursului si spune ca acum ursii, nemaiavand hrana, vin in sate si mananca porumbul.

Sfantul Ilie se sarbatoreste pe 20 iulie, in fiecare an, fiind considerat, in traditia populara, divinitate a fulgerului si dusman al fortelor malefice. Conform etnografului Marcel Laptes, poporul il celebreaza pe Sfantul Ilie ca fiind patronul verii caniculare si al framantarilor meteorologice, deoarece racoreste atmosfera desfacand ploile si fulgerand demonii.

In limba romana, numele Ilie, sarbatorit in 20 iulie, vine din latina si greaca, de la Elias, care este forma elenizata a numelui ebraic Elyahu. Printre personalitatile care poarta acest nume se numara si Ilie Nastase, celebrul tenismen roman. Nascut in ziua de 19 iulie 1946, la Bucuresti, a fost unul dintre cei mai buni jucatori de tenis din lume. La inceputul carierei, din anul 1966, a jucat alaturi de Ion Tiriac, iar primul turneu la simplu l-a castigat in 1967, la Cannes. In 1969 au venit primele victorii impotriva unor jucatori importanti, iar in 1970 era considerat deja de catre specialisti drept al saselea jucator de tenis din lume. A ajuns numarul 2 in lume in 1972 si numarul 1 al lumii in 1973. In decursul carierei sale a obtinut nu mai putin de 57 de titluri la simplu, printre care Rolland Garros si US Open, si 45 de titluri la dublu, printre care Wimbledon, Rolland Garros si US Open. Este unul dintre cei doar cinci tenismeni din lume care au obtinut peste 100 de titluri ATP (57 la simplu si 45 la dublu), clasandu-se pe locul al treilea in acest clasament.

La 5 zile dupa Sanziene, pe 29 iunie, in calendarul agrar al taranului roman se sarbatoreste Sfantul Petru, patronul agricultorilor. Sarbatoarea de San Petru inchide postul Sfantului Petru si Pavel (11-28 iunie) combinand o serie de obiceiuri si traditii mai vechi, arhaice sau pagane cu obiceiuri crestine. Despre Sfantul Petru se spune ca hotareste starea finala a recoltelor pentru ca leaga si dezleaga caldura si ploaia atat cat trebuie pentru o recolta buna pentru cei care il venereaza si ii respecta ziua. De aceea, mai este considerat si mai mare peste granare. Pentru cei nerespectuosi cu datina le trimite potoapele cele mai rele si grindina cat oul de gaina. (Marcel Laptes – Anotimpuri magico-religioase).

Sanzienele reprezinta una dintre cele mai importante sarbatori agrare ale lunii iunie. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan, dupa unii specialisti, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui. Aceasta sarbatoare de vara este cunoscuta sub denumirea de Sanziene, dar se mai folosesc si denumirile: Sfantul Ioan de Vara si Ziua Soarelui, in satele de pe Valea Muresului. In calendarul popular, sarbatoarea Sanzienelor este un moment al Solstitiului de vara, marcat de numeroase credinte si practici magice.

Calendarele populare scriu putin despre aceasta zi, in general, ca taranii au voie sa lucreze numai pana la amiaza, ca se face claca pe mancare si bautura si ziua se tine ca aparare de grindina. In judet, era la mare cinste in satele de campie. In volumul Anotimpuri magico-religioase, Marcel Laptes mentioneaza ca Sfantul Iuda este sustinatorul unuia din stalpii pamantului, aparand astfel intreaga lume de toate fenomenele meteorologice distructive si este consemnat cu data fixa in calendarul ortodox, la 19 iunie, fiind respectat in satul traditional ca etapa importanta a verii. Dupa unele credinte, Iuda ar fi fost frate cu Sfantul Ilie. De aceea, el are putere asupra furtunilor si grindinei.

Numele Agripina provine de la mai multe personalitati romane din secolele I i.H. si i d.H. Nu este un nume frecvent in tara noastra – probabil ca una dintre cele mai cunoscute Agripine de la noi este personajul nuvelei La vulturi a lui Gala Galaction. Biserica ortodoxa pomeneste, in data de 23 iunie, pe Sfanta Mucenita Agripina Romana.
Agripa Silvius, descendent al legendarului Enea (Aeneas) din mitologia greaca si romana, ar fi fost si el un rege legendar in Alba Longa, capitala regiunii Latium (sud-estul Romei). Deoarece a aparut pe lista regilor din Alba Longa abia in vremea imparatului Octavian Augustus, unii au sustinut ca a fost inventat doar pentru a-i da prestigiu lui Marcus Vipsanius Agripa, prieten bun al imparatului. Astfel, Agripa ar fi fost stra-strabunic al fondatorilor Romei, Romulus si Remus.

Ziua Sfantului Elisei este a doua sarbatoare dedicata graului de catre taranii romani, fiind numita si Aliseiul Graului. Despre Sfantul Elisei se spune ca e servitorul Sfantului Ilie ÅŸi al lui Dumnezeu, fiind la origine agricultor. A fost un proroc care a primit cojocul lui Ilie si face minuni cu el, despartind si Marea Rosie prin care a trecut ca pe uscat.

In 12 iunie, in satele de pe Valea Muresului Inferior, la mijloc de arsita, se sarbatorea Ziua Sfantului Onufrie. Conform etnografului Marcel Laptes, ziua era importanta ca apogeu al verii si energiilor faste ce patentau recoltele campului cu semnul fertilitatii, dar si pentru combaterea daunatorilor, rozatoarelor, viermilor, insectelor etc. Batranele de la sate o numeau Ziua Soarecilor, ca acum se praseau cata frunza si iarba si nici o muiere nu facea mancare, ca sa nu fie soareci multi in holda... asa se credea... si nici viermii sa nu intre in fructele livezilor, conform marturiilor culese din teren de etnograful Marcel Laptes.

Ca sa fie siguri ca Dumnezeu ii va ajuta si va da rod bun spicelor (graul fiind ingredientul de baza al alimentului sfant – painea), taranii au transformat zilele a doi dintre Sfintii marunti in doua sarbatori pentru grau, una in ziua Sfantului Apostol Vartolomeu - Sarbatoarea Graului sau Vartolomeu' Graului, si alta de Sfantul Proroc Elisei - Eliseul Graului. Vartolomeu’ Graului este o sarbatoare estivala mai putin practicata in prezent, fiind semnalata in calendarul crestin-ortodox pe 11 iunie drept Sfintii Apostoli Vartolomeu si Varvara, cand locuitorii satelor ziceau ca vara se intoarce cu fata la iarna.

Pogorarea Sfantului Duh este, impreuna cu sarbatoarea Pastelui, cea mai veche sarbatoare crestina. Amplitudinea ei se datoreaza si Mosilor de vara, sarbatoare care precede Duminica Rusaliilor. Cu aceasta sarbatoare se incheie perioada sarbatorilor pascale. Suprapunandu-se peste sarbatoarea populara a Rusaliilor, este foarte dificila diferentierea obiceiurilor si practicilor crestine de cele precrestine. De aceea, in cultura si traditia romaneasca exista trei tipuri de obiceiuri si practici populare de Rusalii: arhaice, precrestine si agrare.

Mosii de vara reprezinta o sarbatoare precrestina care precede Duminica Rusaliilor (sambata inaintea Rusaliilor) si care face parte din vechiul cult al Mosilor si stramosilor. Conform lui Romulus Vulcanescu (Mitologie romana), poporul roman a pastrat un cult complex (domestic, comunitar, funerar, sarbatoresc si ludic) acestor mosi si stramosi, mentinut prin transmiterea din generatie in generatie, pana la inceputul secolului XX. Intre comunitatea viilor si a mortilor s-a pastrat o permanent legatura in viata poporului roman, prin pomelnice, praznice, pomeni, sambete ale mortilor si sarbatori funerare. Conform etnografului si folcloristului roman Simion Florea Marian, cultul mosilor la romani cuprinde pomeni si jertfe aduse acelor morti care s-au identificat cu destinele comunitatilor.