Duminica, 25 Oct

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Afaceri La birou Argintiu, forta si glamour intr-un decor contemporan

Argintiu, forta si glamour intr-un decor contemporan

Email Imprimare

Va pasioneaza basmele si v-ati dori ca locuinta dumneavoastra sa aiba ceva din farmecul inghetat al palatului reginei din Narnia? In acest caz, culoarea care nu trebuie sa lipseasca din paleta cromatica pe care o abordati in amenajarea spatiului este argintiul. Contrar a ceea ce se crede, argintiul nu este rezervat doar spatiilor de tip loft si aranjamentelor festive pentru sarbatorile de iarna. Pentru a crea o ambianta flashy, puteti alege culoarea argintiu sau un metal stralucitor apropiat de argint. Dat fiind ca vorbim despre o culoare tare, evitati sa folositi exclusiv argintiu. Este indicat sa-l introduceti in doze mici, pentru a nu transforma livingul sau biroul intr-un veritabil palat al gheturilor.
Valentele culorii argintiu sunt legate, bineinteles, de simbolistica metalului pretios de la care isi trage numele. In plan simbolic, argintul este considerat un metal rece, apartinand lantului simbolic Luna-apa-principiu feminin. Incasii vedeau in argint lacrimile Lunii. Traditional, spre deosebire de aur - principiu activ, masculin, solar, diurn -, argintul este principiu pasiv, feminin, lunar, apos, rece. Daca aurul este reprezentat prin culoarea galben, argintul este asociat culorii alb. Insusi numele argint provine de la un cuvant din sanscrita, care inseamna alb si stralucitor. In mitologia egipteana, zeii aveau oase din argint si carne din aur.
Luminos, argintul este si simbol al puritatii sub orice forma: de la puritatea unui cristal si stralucirea unui diamant la puritatea apei si reflexiile dintr-o oglinda. De aceea, argintul este asociat constiintei curate, sinceritatii, cinstei si actiunilor drepte. In simbolistica crestina, argintul reprezinta intelepciunea divina, asa cum aurul evoca iubirea lui Dumnezeu, despre care se spune ca reuneste cele doua elemente purificatoare, focul si apa, adica aurul si argintul. Se crede ca argintul este o reflectare a sufletului si ca are puterea de a imbunatati abilitatile de comunicare. Asemenea astrului noptii, a carui energie guverneaza ritmul valurilor marilor si oceanelor, argintul are un efect calmant, relaxant. De asemenea, se spune despre argint ca are capacitatea de a atrage, stoca si spori energiile diverselor pietre pretioase alaturi de care este folosit in bijuterii.
In alchimie, argintul este unul dintre cele trei metale folosite ca materiale de baza. Din aceasta perspectiva, argintul este asociat notiunilor de intuitie, contemplare, liniste, feminitate, intelepciune si noblete. Parul grizonat este semnul inaintarii in varsta. In schimb, despre parul ce pare argintat se crede ca denota experienta, intelepciune si, in general, este expresia imbatranirii frumoase.
Apartinand campului cromatic al culorii gri, argintiul evoca o atmosfera festiva si poate varia de la gri deschis la gri foarte deschis. Spre deosebire de auriu, care poate deveni apasator, argintiul confera spatiului un aspect epurat. Argintiul este pus cel mai bine in valoare atunci cand este integrat in decor in tuse mici, folosit in accesorii precum perne pufoase, lumanari, vase pentru flori, corpuri de iluminat. Pentru o ambianta glamour, argintiul se poate combina cu nuante luminoase, pastelate. In schimb, daca doriti sa obtineti un decor contemporan, masculin, cu irizari metalice, completati argintiul cu tuse de negru. In asociere cu alb, argintiul creeaza un spatiu epurat, dar foarte sic.
La nivelul mobilierului, efectul creat, in mod obisnuit, de argintiu, se poate obtine daca amenajam spatiul cu piese care au elemente din aluminiu sau inox. Pentru ca se preteaza foarte bine la stilul minimalist, in voga la ora actuala in Occident, argintiul se regaseste frecvent si in paleta cromatica abordata de marile branduri producatoare de mobilier de birou. Unul dintre acestea este si brandul german Muller, care a cucerit o lume intreaga cu mobilierul sau elegant si versatil, dominat de nuante metalice, precum argintiul. La Muller, simplitatea si rafinamentul se imbina perfect in linia de mobilier conceputa special pentru birourile moderne, in care accentul cade pe dinamism si multifunctionalitate. Mobilierul Muller este importat in Romania de compania Hansen Office Design.


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.