Sa aruncam o privire in stup!

Imprimare

In primul rand trebuie sa stim ca nu tot ce zboara prin gradina… e albina! Insa cum recunoastem o albina? In primul rand, culoarea: albina este maronie si are dungi galbene. Este destul de mica, avand o talie de aproximativ un centimetru si jumatate. Viespea e un pic mai mare: doi centimetri. Spre diferenta de albina, ea are o talie ingusta, de unde si expresia "talie de viespe". In plus, are mandibule mai mari, caci ea se hraneste chiar si cu carne. Viespea mare sau gargaunul este si mai mare, are cam trei centimetri si are, de asemenea, talie subtiata. Nu este masculul viespei, ci face parte din alta specie de viespe. Bondarul e si mai mare, e rotund si il recunoastem usor, caci, atunci cand zboara, bazaie ca un avion.

Toate aceste patru specii au insa un lucru in comun: inteapa. Femelele au un ac in partea posterioara. In timp ce albinele si bondarii sunt insecte pasnice, care fac miere (foarte putina, in cazul bondarilor !), viespile si gargaunii au o reputatie proasta. Cu toate acestea, ele sunt foarte utile in natura, avand un rol de curatare, caci se hranesc (si) cu cadavre de insecte si de animale moarte. La fel ca albinele, sunt insecte sociale, facandu-si cuib dintr-un fel de «hartie» pe care o prepara avand ca materie prima lemnul.
Albinele supravietuiesc peste iarna, de la un an la altul, multumita mierii, cu care se hranesc. La sfarsitul primaverii, un stup de albine poate numara in jur de 80.000 de insecte. Intr-un sezon, acestea produc intre 20 si 30 de kilograme de miere, cantitatea depinzand de specia de albine si de locul in care este amplasat stupul. Pentru a deschide un stup si a recolta mierea in deplina siguranta, apicultorii folosesc fumul, care le mentine calme pe albine. Stupul e alcatuit din mai multi faguri, formati din alveole hexagonale din ceara, pe ambele parti. In aceste camarute se gasesc fie albine mici, fie miere.
Stupii apicultorilor sunt construiti de om, insa si in natura, in libertate, albinele ii construiesc exact in acelasi fel, cu mai multi faguri care au celule hexagonale pe ambele parti. Aceste camarute hexagonale sunt organizate la fel pe fiecare fagure. In mijloc se afla cresa, adica un numar de camarute in care larvele se transforma in albine. In jurul lor sunt camarutele cu rezerve de mancare. In imediata apropiere a cresei sunt camarutele cu polen, iar in randurile exterioare - camarutele cu nectar. Albinele trec de la un figure la altul printr-un loc anume, plasat la margine. Marimea "cresei" variaza in functie de fagure. Cu cat fagurele este mai la exteriorul stupului, cresa este mai mica. Daca privim un stup in ansamblu, tridimensional, observam ca, de fapt, cresele de pe faguri sunt grupate in centru, ca intr-o sfera. Fagurii de la extremitatile stupului contin doar miere. De ce se intampla asa? Simplu: pentru ca larvele din "cresa" trebuie protejate de frig.
Daca omul nu ar ajuta albinele la construirea fagurelui de ceara, oferindu-le un fagure prefabricat, ele si l-ar construi singure, la fel cum fac in natura. In 3-4 zile, alveolele unui intreg fagure sunt gata. Nu doar ca albinele construiesc fagurele, dar ele fac acest lucru cu ceara pe care o produc tot ele, pe loc! Albinele produc ceara cu ajutorul unor glande speciale, plasate pe abdomen. Cand albina implineste cinci zile, aceste glande incep deja sa secrete ceara, care se desprinde de pe corpul lor ca o pelicula, ca un solz moale. Atunci de ce apicultorii le dau albinelor fagurii prefabricati? Pentru ca, pentru a produce ceara, albinele mananca foarte multa miere – prin urmare, daca ele si-ar construi singure fagurii, stupul nu ar mai fi rentabil din punct de vedere economic si comercial.
Forma alveolelor din fagure este hexagonala, iar acest lucru nu e deloc intamplator. Hexagonul e cea mai economica forma care poate fi construita cu cat mai putina ceara si forma perfecta pentru a contine cat mai multa miere. Albinele primitive nu stiau sa construiasca forme hexagonale regulate, insa in timpul evolutiei ele s-au perfectionat, iar albinele domestice de astazi au pastrat aceste aptitudini, care se transmit genetic. Desi peretii alveolelor au doar un milimetru in grosime, acestea sunt solide. Un fagure poate sustine pana la doua kilograme de miere.
Cele mai numeroase sunt albinele lucratoare, care sunt femele – zeci de mii de lucratoare intr-un stup. Ele fac toata treaba. Masculii, trantorii, sunt putin mai mari si in numar de doar cateva sute. Ei sunt singurele albine care nu inteapa, neavand ac. Iar regina este una singura. Ea este, de fapt, mama tuturor albinelor din roi. Nu iese niciodata din stup, cu exceptia zborului nuptial. Isi petrece timpul facand oua. Viata reginei nu este deloc usoara. La o saptamana de la nastere, ea iese din stup, imperechindu-se cu zeci de masculi. Apoi revine in stup si incepe sa faca oua. Practic, este prizoniera in stup, neavand voie sa mai iasa afara. In timpul verii, face pana la 2.000 de oua pe zi. Regina pastreaza spermatozoizii intr-o rezerva, intr-un ghem. Ii elibereaza pe rand. Cand lasa un spermatozoid sa fecundeze un ou, va iesi o albina femela; cand oul e nefecundat, va iesi un mascul. La trei zile dupa ce este depus oul, din acesta iese o larva, iar dupa o saptamana larva se transforma in nimfa. Aceasta creste, iar dupa trei saptamani de la depunerea oului iese afara din alveola sub forma de albina. Pentru a face asta, ea trebuie sa sparga capacul de ceara al alveolei, cu ajutorul mandibulelor.
Masculii au viata cea mai usoara. Ei se hranesc, nu muncesc, avand doar rolul de a fecunda regina si reginele din stupii invecinati. Problemele lor incep toamna, cand, nemafiind utili, sunt goniti din stup de catre lucratoare. Ei mor de foame sau de frig.
Albinele lucratoare sunt foarte ocupate si au mai multe indeletniciri pe parcursul vietii. Mai intai sunt doici, hranind larvele. Primele trei zile, cu laptisor de matca, pe care il produc chiar ele, iar apoi cu un amestec de polen si nectar. Daca se intampla ca regina sa moara, albinele trebuie sa o inlocuiasca foarte repede. In acest scop, o duzina de larve vor primi un regim prelungit de laptisor de matca, fiind pregatite sa devina regine, nu lucratoare. Incepand cu a zecea zi de viata, albinele produc ceara. Din acest moment, ele devin constructori. Dupa aceea, ele devin magazioneri. Misiunea lor este de a strange polenul adus de lucratoarele care il culeg din flori si de a-l stoca in alveole. Ele sunt cele care produc mierea. Incepand din a 21-a zi de viata, albinele devin strangatoare – ies din stup, zboara din floare in floare si strang polen si nectar.
Florile atrag albinele prin doua lucruri. In primul rand, prin nectar, acel lichid dulce care le da energie si din care va fi produsa mierea. In al doilea rand, prin polen, cel care contine proteine – practic, "felul principal" al albinelor. Nectarul se gaseste in interiorul florii, la baza pistilului. Albina il preia cu ajutorul limbii, care are o forma asemanatoare unui tub, si il depoziteaza in stomac. Cand stomacul e plin, ea pleaca spre stup. Polenul se lipeste in mod natural de corpul albinei, in timp ce bea nectar. Ea il strange apoi, au ajutorul labelor anterioare, adunandu-l in gramajoare pe care le fixeaza pe labele posterioare.
Strangerea nectarului si a polenului este o adevarata arta. Ea este posibila doar atunci cand e soare si cand exista flori, adica de primavara pana toamna. Pentru a se orienta in drumul lor catre stup, albinele dispun de un sistem de navigatie foarte evoluat. Ele memoreaza repere de pe sol, sunt capabile sa vada soarele prin nori si sa perceapa campul magnetic al pamantului. Cand lucratoarele ajung la stup, magazionerii preiau de la ele nectarul, sugandu-l cu limba si umplandu-si stomacul. In termeni apicoli, acest proces se numeste schimbul trofalactic. Dupa aceea, magazionerii umplu alveolele cu nectar, pe care il preiau din nou si il regurgiteaza de mai multe ori pe zi si pe noapte, caci ele lucreaza 24 de ore din 24.
Dar cum se obtine mierea? Nectarul lichid contine zahar, mai exact zaharoza. Aceasta este formata din doi constituenti: glucoza si fructoza. Mierea se obtine atunci cand acesti doi constituenti sunt separati. Si tocmai asta face saliva albinelor – ii separa. Saliva contine o enzima care rupe legaturile dintre glucoza si fructoza. Totusi, ceea ce se obtine nu este inca miere, caci e prea lichida. Pentru a o solidifica, albinele ventileaza aerul de deasupra alveolelor. Cand continutul de apa scade si ajunge la 20%, albinele sigileaza alveola cu ceara. Mierea este gata.
La baza stupului se afla pista de decolare si de aterizare. Este mare aglomeratie acolo, insa lucrurile se desfasoara perfect, fara incidente, caci albinele comunica intre ele. In momentul in care o albina decoleaza, ea stie exact unde va zbura – se poate spune ca albinele au un plan de zbor. Albina care gaseste un loc bun se grabeste sa vina la stup ca sa-si anunte surorile. Imediat, toate pornesc intr-acolo. Foarte interesant este insa modul in care albina comunica ruta. Ea face un fel de dans complicat in interiorul stupului, descriind directia de zbor.
Specialistii care au studiat acest dans au ajuns la urmatoarea concluzie. Inainte de a intra in stup, albina masoara unghiul dintre soare si zona cu flori gasita, apoi intra in stup. Fiecare fagure reprezinta, de fapt, o harta. Deoarece albinele se orienteaza intotdeauna in functie de soare, ele au decis ca partea de sus a fagurelui, nordul, reprezinta soarele. Albina incepe sa danseze pe suprafata fagurelui si face un fel de 8. Linia din mijloc a acestei figuri, cea care uneste cele doua cercuri ale 8-ului, este orientata pe directia florilor fata de soare. Aceasta linie va avea mai multe bucle. Pentru fiecare stup, fiecare bucla reprezinta o distanta in metri. Daca albina face, in dansul ei, o linie si cinci bucle, inseamna ca florile sunt la 100 de metri de stup, iar directia este data de pozitia liniei fata de "soarele" fagurelui.
Albinele comunica insa si prin sunete.
Regina care tocmai s-a nascut ii "canta" reginei batrane, anuntand-o ca a venit si ca ea poate pleca. De asemenea, comunica si prin mirosuri, prin feromoni. Mirosul este foarte important pentru gasirea florilor, dar si pentru comunicarea dintre albine. Lucratoarele si regina emana feromoni catre celelalte albine. Acesti feromoni schimba comportamentul albinelor si le pot schimba chiar si fiziologia. Mirosul reginei este mirosul stupului; multumita lui, albinele dintr-un stup se recunosc una pe alta, ca familie. Lucratoarele emana doua tipuri de feromoni. Unul dintre ele le cheama pe strangatoare de afara atunci cand se anunta furtuna, iar celalalt le indeamna sa mearga la cules.
In mod obisnuit, apicultorii muta stupii dintr-o zona in alta, dupa cum infloresc diferitele specii de flori. Scopul este de a obtine o productie de miere cat mai mare. Insa cum fac ei ca mierea rezultata sa fie in cantitati suficiente, adica sa exceada nevoilor de hrana ale stupului? Simplu: adauga mai multi faguri, iar albinele vor produce mai mult. Toamna insa ei lasa suficienta miere in stup pentru a le ajunge albinelor pe timpul iernii.
Albinele nu produc doar miere, ci si laptisor de matca. Pentru a le stimula sa produca, apicultorii indeparteaza regina din stup. Imediat, lucratoarele orfane incep sa creasca alte regine, hranind un numar de larve cu laptisor de matca suplimentar, nu doar trei zile. Inainte ca larvele sa manance acest laptisor de matca, apicultorul intervine si recupereaza pretioasa substanta. Cantitatile sunt foarte mici, de aceea pretul laptisorului de matca este foarte mare. De asemenea, apicultorii recolteaza o parte din polenul adus de albine pe labutele posterioare, utilizand un fel de capcane plasate la intrarea in stup.
Cand albina ne inteapa, ea moare. Isi lasa acul in pielea noastra, iar la capatul acestuia exista o punga de venin care pompeaza veninul, prin ac, in piele. De aceea, niciodata nu trebuie sa frecam locul intapaturii, caci vom sparge punga. Ceea ce trebuie facut este sa smulgem acul fara a sparge punga cu venin. Efectul intepaturii este dilatarea vaselor de sange. Daca suntem muscati de sute de albine in acelasi timp, putem muri, deoarece toate vasele sanguine din corp sunt dilatate, iar sangele nu mai ajunge la inima in cantitatea necesara. Prin urmare, anumite organe, si mai ales creierul, nu mai pot fi irigate. Insa asemenea cazuri sunt extrem de rare.
Mai frecvente sunt insa alergiile la veninul de albina. Daca efectul unei intepaturi este foarte puternic, trebuie sa ne facem un test alergic, la laborator, pentru a vedea daca avem sau nu alergie la venin. Intepati de o albina, cei alergici pot face urticarie pe tot corpul, se vor scarpina pana se vor zgaria, pot avea probleme respiratorii si chiar probleme digestive. Socul anafilactic, care inseamna pierderea cunostintei, este cea mai grava complicatie pe care o pot face alergicii la venin. Desigur, astazi avem la dispozitie medicamente care ne apara de astfel de afectiuni, insa cel mai bine este sa lasam albinele in pace – ele sunt mult prea ocupate ca sa le pese de noi, daca nu le deranjam. (Foto: freeimages.com)