Vineri, 18 Oct

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Blogurile brandurilor Dacic Cool Blog Apiland Murul, un rezervor de antioxidanti si vitamine


Murul, un rezervor de antioxidanti si vitamine

Email Imprimare

Murul (Rubus fruticosus) sau rugul de munte face parte din familia Rosaceae si este raspandit in intreaga Europa, de la Mediterana pana in Marea Britanie. Este o planta comuna, care se adapteaza usor, crescand in garduri vii, in zone cu paduri, pasuni etc. E o tufa cu frunze cazatoare care creste repede, ajungand pana la 3 m inaltime. Nu e sensibila la inghet, iar fructele se coc intre iulie si octombrie. Creste in soluri usoare (nisipoase), medii (argiloase) si grele (lutoase), preferandu-le pe cele umede si bine drenate, dar creste si intr-un sol foarte sarac in substante nutritive sau intr-un sol uscat. Poate creste in soluri foarte acide sau foarte alcaline.

Creste la soare, in penumbra sau la umbra. Tolereaza vantul puternic, dar nu suporta aerul de mare. Se inmulteste prin seminte care incoltesc cel mai bine in excremente de pasari sau mamifere. De aceea, intalnim murul de multe ori in zone parasite sau terenuri virane. Murul este un excelent deschizator de drumuri pentru pomi si copaci – acestia vor prefera intotdeauna sa creasca pe un teren cu muri, mai ales ca tufele rezistente ale acestora ii apara de rozatoare (iepuri de camp), atunci cand abia rasar din pamant.
Murul face fructe delicioase, murele, care pot fi consumate ca atare sau in siropuri, sucuri, gemuri si dulceturi. Radacinile de mur au efecte medicinale, dar trebuie alese doar cele care sunt nici prea tinere, nici prea batrane. Din frunzele uscate se poate face infuzie – cele mai bune sunt cele tinere -, fiind folosite adeseori in amestecuri de ceaiuri din plante. Lastarii tineri sunt recoltati primavara, decojiti si consumati in salate raw.
Murul are o serie de calitati medicinale de exceptie. Mai ales radacinile, dar si frunzele sunt puternic astringente, depurative, diuretice, tonice si vindeca ranile. Reprezinta remedii excelente pentru dizenterie, diaree, hemoroizi, cistite. In uz extern, sunt folosite pentru afectiuni ale gatului (gargara), in ulcere orale si inflamatii ale gingiilor. Decoctul de frunze e util in tratarea candidozelor orale si este o buna apa de gura.
Murele se numara printre primele 10 alimente care contin antioxidanti. De asemenea, murele au antociani – acei antioxidanti care dau si culoarea acestor fructe -, care scad riscul hipertensiunii si ajuta memoria. Numerosii tanini din continutul murelor ajuta la intarirea tesuturilor, vindeca inflamatiile de la nivel intestinal si ajuta la reducerea problemelor stomacale si a hemoroizilor. Se spune ca murele tonifica, intaresc vasele de sange, ajuta la vindecarea bolilor de inima si imbunatatesc vederea.
Murele contin si foarte multi polifenoli, care previn cancerul si bolile cardiace. O universitate din SUA a descoperit ca murele ne pot proteja de cancer la esofag, care este cauzat de boala refluxului gastric. Dar, datorita fitoestrogenilor pe care ii contin (estrogeni vegetali), se spune ca murele pot preveni si alte tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de san si cancerul cervical.
Murele contin mari cantitati de vitamine: A, C, E, K, de mangan si de fibre. Fibrele ajuta la reducerea riscului de boli intestinale si al riscului de diabet.
Aceste fructe delicioase si sanatoase sunt iubite atat de adulti, cat si de copii. Reprezinta un bun mijloc de a ne “reincarca bateriile” dupa o munca grea si ne ajuta la lupta impotriva obezitatii. Murele pot fi consumate pe post de gustare delicioasa si foarte sanatoasa: o cana de mure contine 62 calorii, 1 gram de grasimi, 15 g carbohidrati, 8 g fibre, 2 g proteine si doar 1 mg sare.
Din mure se obtine si un colorant albastru inchis pana la purpuriu. Din tulpini se obtine o fibra din care se poate impleti sfoara. Puteti sa va bucurati de toate aceste beneficii consumand polen crud de mur. Acesta concentreaza toate calitatile antioxidante, antiseptice si toate vitaminele murului. Se gaseste in combinatie cu polenul de castan dulce. In plus, aceasta combinatie cu polenul de castan dulce ii amplifica efectele benefice. Fiind cel mai dulce tip de polen crud, polenul de castan dulce si de mur de la Apiland este cel mai apreciat de copii. (Foto: Stock.XCHNG)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy