Marti, 19 Mar

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Blogurile brandurilor Dacic Cool Blog Corcova Dionysos, zeul vinului


Dionysos, zeul vinului

Email Imprimare

Calitatea si pretuirea vinului din vechea Dacie explica probabil indeajuns de ce grecii considerau a Dionysos si-ar fi gasit originile pe aceste meleaguri. Cum nimeni nu le-a asezat insa vreodata prea exact pe harta, nu ne putem opri sa ne gandim ca aceste locuri ar fi putut fi chiar printre viile Corcovei, cu vinurile ei atat de pretuite de-a lungul timpului si plasate pe cealata parte a muntilor stapaniti de vraja si de forta Sarmizegetusei Regia.

Sunt nenumarate legende care il leaga pe Dionysos de minunata licoare a vinului. Astfel, se spune ca mergand el spre insula Naxos, obosit din cauza drumului lung, descoperi, in timp ce se odihnea in mijlocul unei inmiresmate pajisti, o planta firava si necunoscuta. Placandu-i infatisarea ei, o smulse si o lua cu sine. Dar soarele ardea puternic. Era mult prea cald si firava planta smulsa din pamantul ei ar fi putut pali, asa incat Dionysos voi sa o apere de dogoarea soarelui. Pentru aceasta lua un os de pasare de pe drum si ascunse firava planta in interiorul osului. Dar puterile supranaturale ale zeului facura ca biata planta tinuta in mana lui sa creasca cu o vigoare nemaivazuta, astfel ca nu mai incapea in micutul os de pasare si Dionysos alese atunci un os de leu si adaposti planta in interiorul lui. Dar osul deveni iarasi neincapator, caci planta nu contenea sa tot creasca si Dionysos o aseza atunci intr-o capatana de magar. Ajuns la Naxos lua planta si o sadi in pamant. Astfel, lua nastere prima vita-de-vie cu strugurii ei minunati pe care Dionysos ii transforma in vin. Un vin despre care se spune ca poarta amprenta drumului parcurs de firava planta in mana nastrusnicului zeu. Astfel, ne spune legenda, cei ce beau din vinul oferit de zeu devin la inceput veseli si ciripesc precum pasarile cerului, cei ce beau mai mult devin puternici si siguri pe nemasurata lor putere, aidoma unui leu, iar cei ce intrec masura ajung sa raga precum magarii… De aceea, va sfatuim si noi, chiar daca vinurile noastre din podgoriile Corcovei sunt atat de ademenitoare, savurati-le, bucurati-va de calitatile lor, dar aveti grija sa nu intreceti masura! Nu strica sa va aduceti aminte de aceasta poveste plina de talc…

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy