Marti, 19 Mar

Ultimele Titluri :


Controverse dacice

Email Imprimare

Asa cum reluam deunazi, diferite pareri, mai mult sau mai putin acreditate, plaseaza originile vinului in Georgia, Iran sau Egipt. Dar sunt suficient de multe indicii pentru a plasa originea vinului si pe meleagurile noastre, ale vechii Dacii. Sau cine stie? De ce nu am accepta ca a aparut in mod independent in diferite zone in care vita-de-vie era prezenta si se bucura de atentia si aprecierea localnicilor? Astfel, exista indicii ca in actualul spatiu geografic al Romaniei au existat precursori ai  vitei-de-vie deja din Tertiar, de la inceputul erei Neozoice. Apoi, bazandu-se pe argumente de ordin botanic si climatic, botanistul A. Griesbach, considera ca patria vitei-de-vie trebuie cautata in tinuturile Traciei, iar B.P. Harden lansa asertiunea ca pe aceste meleaguri cultura vitei-de-vie e mai veche decat plugaria. In acelasi timp, R.Billiard sustine ca, dintre toate partile Europei, Tracia ar fi cea mai veche patrie a vinului. Sunt de altfel multe indicii sau chiar dovezi ca incepand din mileniul II i.H. cultura vitei-de-vie si producerea vinului au devenit indeletniciri de baza ale populatiei carpato-dunarene. Sunt insa si destui savanti care plaseaza acest moment cu mult mai devreme. Sunt destule voci care sustin  ca viticultura a fost exportata de pe aceste meleaguri catre alte popoare. De altfel, si in Iliada, Homer ne spune ca razboinicii greci s-au dus in Tracia sa gaseasca vinul, iar cultul dionisiac se considera ca ar fi aparut in Tracia, unde exista de altfel un cult asemanator personificat de zeul Sabazios.

Afirmatiile par naturale, tinand cont de faptul ca la traci, cultura vitei-de-vie era traditionala, asa cum arata atat A.D.Xenopol, cat si Nicolae Iorga. Este interesanta si mentiunea lui Xenopol, care preia o informatie furnizata de Homer, ca barbatii si femeile beau vinul dupa moda scitica, neamestecat cu apa, slujindu-se, in loc de pahare sau cani, de cornuri mari de cerb sau de bou, care treceau din mana in mana.
Aceasta mentiune corespunde de altfel cu o relatare a istoricului Diodor din Sicilia din secolul I i.H. Astfel dupa ce generalul macedonean Lisimah a fost infrant in 292 i.H. de Dromihete, conducatorul unei puternice uniuni de triburi geto-dace cu centrul in Valea Argesului, acesta ar fi dat un ospat in cinstea prizonierului sau. Conform relatarilor acestui istoric, oaspetii au fost serviti cu vin in cupe de aur si argint. Gazdele in schimb au baut din vase de lemn si din cornuri de vite. Dar primele marturii scrise despre geto-daci provin din 514 i.H., de la Herodot, care tine sa precizeze ca geto-dacii reprezinta ramura cea mai nobila a tracilor, getii fiind cei mai drepti si mai viteji dintre traci. Astfel, chiar daca nu stim unde s-a obtinut prima productie de vin, putem fi siguri ca pe meleagurle noastre aceasta minunata licoare a fost cunoscuta si apreciata de mii de ani. Si ne place sa credem ca delaurile Corcovei au purtat si atunci, ca si acum, acest rod nepretuit pe care il reprezinta minunatele noastre vinuri pe care va invitam sa le degustati si sa ne spuneti parerea dumneavoastra.


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy