Marti, 17 Sep

Ultimele Titluri :


Vinurile seci

Email Imprimare

In functie de gust, alegem un vin sec, demi-sec, demi-dulce sau dulce. Tendinta ultimilor ani inclina insa catre vinurile seci...
Vinul este clasificat drept sec atunci cand ii lipseste dulceata. Iar lipsa gustului dulce poate fi determinata de lipsa zaharului, de prezenta altor gusturi, aromate, care mascheaza gustul dulce, sau de lipsa carbohidratilor simpli, care pot fi transformati in zahar de enzimele prezente in gura noastra. De fapt, orice bautura alcoolica se afla in aceeasi situatie, caci termenul sec (dry, in engleza) se aplica si berii, bauturilor spirtoase si tuturor bauturilor alcoolizate.

Pentru a se descrie nivelul de zahar din vin se utilizeaza termenii: sec, demi-sec, demi-dulce, dulce. Iar reglementarile, in cazul vinului, sunt foarte stricte. Vinul sec are sub 4 grame de zahar la litru; vinul demi-sec, intre 4 si 12 grame la litru; vinul demi-dulce, intre 12 si 45 grame la litru; vinul dulce, peste 45 grame la litru. In cazul vinului spumant, se tine cont doar de continutul de zahar al amestecului de vin adaugat. Un spumant sec are intre 17 si 35 grame de zahar la litru.

O masa delicioasa cu vin sec
In ceea ce priveste consumarea vinurilor seci, este bine de stiut ca acestea nu se servesc niciodata dupa dulciuri.
Vinurile seci, albe sau rose, bine racite, insotesc excelent crustaceele si fructele de mare in general, precum si branzeturile. Si pestele merge bine cu rose-urile, dar trebuie tinut cont de gustul specific al pestelui respectiv. Vinul alb sec (de exemplu, Chardonnay) merge bine si cu preparatele din carne de pui, gatite in sos alb.
Vinul alb sec, la fel ca sampania, se va consuma la o temperatura de aproximativ 10 °C, deci mai rece decat rose-urile si vinurile rosii.
Daca vorbim de succesiunea vinurilor la o masa, nu se recomanda sa se consume mai mult de doua tipuri de vin. Vinul sec se bea inaintea vinurilor dulci, iar vinul alb sec se va bea intotdeauna inaintea unui vin rosu, niciodata dupa.
Alimentele care trebuie evitate sunt aceleasi in cazul tuturor vinurilor: usturoiul (chiar si ceapa), ansoa, cruditatile, ouale (mai ales galbenusul), branzeturile cremoase, fructele proaspete acide (lamaie, ananas), mirodeniile - care estompeaza sensibilitatea limbii (si alaturi de care merge mai degraba berea), precum si tot ceea ce contine otet sau mustar.

Si romanii prefera vinul sec...
In Romania, tendinta ultimilor ani este de a se consuma vinuri seci, in detrimentul vinurilor dulci si demi-dulci. Poate ca fenomenul are legatura cu dorinta de a avea o alimentatie mai sanatoasa, mai saraca in zahar, sau poate ca, pur si simplu, gusturile romanilor se schimba.
In orice caz, cele trei tipuri de vin de la Corcova, Chardonnay, Rose si Cabernet Sauvignon, toate seci, reprezinta o optiune demna de luat in seama.

Vinurile seci de Corcova
Vinul Chardonnay este ideal pentru a insoti nu numai aperitivele, ci si pestele sau fructele de mare, servit la o temperatura optima de 10-12 grade. Vinul si-a dobandit calitatile in urma unei presari directe a boabelor, urmata de o fermentare la temperatura controlata si de o scurta maturare pe drojdii, in cisterna. De o  culoare galben deschis stralucitor, cu reflexii verzi, Chardonnay ii intampina pe degustatori cu un nas deschis, dominat de aroma de para. Gustul este aromat, rotund si echilibrat, iar senzatia finala este placuta, usor condimentata.
Vinul Rose este un Merlot 100%, obtinut prin presarea directa a boabelor, cu o fermentatie la temperatura controlata si o scurta maturare pe drojdii in cisterna. Cu o culoare roz intens si un continut de alcool de 13,5%, vinul Rose de la Corcova te intampina cu un nas intens, complex, dominat de arome de fructe rosii, dintre care predomina coacazele si zmeura. Nu lipsesc nici nuantele de fructe exotice, cu note de citrice. Atacul este suplu, iar gustul - aromat, fiind de apreciat echilibrul intre alcool si aciditate, care il face ideal pentru un inceput de masa. Un vin menit sa trezeasca imaginatia pentru viitoarele simfonii gustativ-olfactive.
Vinul Cabernet Sauvignon/Merlot de Corcova este un cupaj de Cabernet si Merlot in proportii egale, cu 13,5% alcool si sub 2 grame de zahar rezidual la litru, maturat in cisterna timp de 12 luni. Este un vin deosebit, sec, de culoare rosu intens, cu reflexii violet, ce insoteste foarte bine carnea rosie si branzeturile maturate. Primul nas este fin si agreabil, cu o aroma de pasta de tomate si piper. Prin agitare, se adanceste, scotand la iveala note puternice de fructe de padure, condimente si volatili florali, continuand intr-o evolutie fina. Atacul este suplu, proaspat, cu note picante si fructuoase. Taninii fini permit o senzatie gustativa finala catifelata. Pentru a va putea bucura de acest vin deosebit la adevarata sa valoare, merita sa-l decantati timp de o jumatate de ora.

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy