Sambata, 19 Oct

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Blogurile brandurilor Dacic Cool Blog Corcova Alegerea vinului potrivit


Alegerea vinului potrivit

Email Imprimare

Alegerea vinului reprezinta o sarcina destul de complicata si de mare raspundere pentru  ca de ea depinde in mod esential reusita unei mese festive. Inainte de toate trebuie sa fim constienti de faptul ca pretul nu reprezinta nici pe departe o garantie asupra calitatii vinului. Evident, cu  atat mai putin aspectul sticlei si al etichetei. Fara a fi nici pe departe suficient, este necesar totusi sa cunoastem in primul rand semnificatia datelor inscrise pe eticheta sticlei. Conform legii, aceasta trebuie sa contina numele producatorului, al imbuteliatorului si - daca este cazul - al importatorului, marca comerciala, soiul, anul recoltei, indicatia geografica, modul de vinificatie, taria alcoolica si categoria de calitate. Astfel, trebuie sa stim ca, pentru a merita sa-l luam in considerare, vinul trebuie ca sa fie unul cu denumire de origine controlata, adica sa aiba inscris pe eticheta DOC.

Daca insemnul este DOCC inseamna ca avem un vin cu denumire de origine controlata cu trepte de calitate. Cele cu inscriptionarea DOCC-CMD reprezinta vinuri DOC culese la maturitate deplina, cele DOCC-CT sunt vinuri DOC culese tarziu, iar cele DOCC-CIB sunt vinuri DOC culese la innobilarea boabelor.
Mai departe, trebuie sa urmarim continutul de alcool. Din acest punct de vedere, vinurile comune de masa trebuie sa aiba o tarie alcoolica de cel putin 8,5 grade, urmand apoi vinurile superioare de masa cu taria intre 8,5 si 10 grade si vinurile de calitate superioara de minim 10 grade. Dar – atentie! -  taria nu este nici ea o garnatie asupra calitatii. Singurul lucru pe care il aflam consta doar in certitudinea ca un vin cu mai putin de 10 grade nu este un vin de calitate.
In fine, trebuie sa urmarim cu atentie continutul de zahar. Astfel, pentru un continut de pana la 4 grame de zahar la litru avem vinuri seci, intre 4 si 12 grame la litru - vinuri demiseci, intre 12 si 50 de grame la litru - vinuri demidulci, iar peste 50 de grame la litru - vinuri dulci.
Continutul de zahar, culoarea si soiul sunt esentiale pentru o corecta asotare a vinului la mancare. Dar iarasi aceste informatii nu sunt suficiente… De aceea este necesar fie sa apelam la un specialist si in mod normal, atat in magazinele specializate, cat si in restaurantele care se respecta, ar trebui sa existe un asemenea oenolog capabil sa ne dea toate relatiile necesare sau ar trebui sa putem sa degustam vinurile pe care am dori sa le cumparam. Pentru aceasta turnam vinul aflat la temperatura optima pentru specificul lui intr-un pahar cu picior si gura mai stramta, pana la aproximativ o treime din capacitatea acestuia, si analizam in primul rand limpezimea, culoarea si intensitatea acestuia. Apoi fluiditatea si perlarea lui. Dupa aceasta agitam putin paharul pentru a stimula evaporarea elementelor volatile in vederea unei evaluari olfactive optime. Orice miros neplacut indica un defect. Partea complicata a acestei evaluari o reprezinta identificarea aromelor care ne dau indicatii atat asupra strugurilor cat si a tehnicilor de vinificatie folosite. Ultimul este examenul gustativ. Acesta este menit sa ne confirme informatiile deja obtinute si sa ne dea ultimele detalii suplimentare. Atunci cand nu aveti timp sa realizati un asemenea studiu este recomandat sa recurgeti la vinuri cu privire la care puteti fi siguri. Astfel, cu siguranta, niciodata nu veti fi dezamagiti de un vin de Corcova. (Foto: Stock.XCHNG)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy