Duminica, 21 Oct

Ultimele Titluri :


Poftiti la ceai!

Email Imprimare

Cand vine vorba de ceai, amatorii licorii milenare acorda o atentie deosebita ceainicelor, elemente centrale in ritualul de degustare a ceaiului. Mai mult ca orice alte obiecte de uz casnic, ceainicele imbina estetica placuta si functionalitatea, traditia si modernitatea, eleganta si simplitatea. Exista o varietate impresionanta de ceainice, de origini diferite, culori si forme deosebite, asa cum sunt si cele din colectia Exotique.
Ceainicul poate fi considerat o ruda indepartata, mai rafinata, a ibricelor din ceramica sau din diverse metale, fiind o constanta de mii de ani in cultura chineza. Se cunoaste legenda potrivit careia inventia ceaiului ii este atribuita imparatului chinez Shen Nung: pe cand se odihnea la umbra arborelui de Camellia sinensis, frunze din acest copac au cazut in vasul cu apa fierbinte al imparatului. Suveranul ar fi fost imediat captivat de aroma licorii astfel rezultate, care s-a raspandit rapid pe tot cuprinsul Chinei.

La inceputul istoriei ceaiului (in jurul secolului al III-lea i. Hr.), frunzele de ceai se fierbeau in vase neacoperite, insa in primii ani ai dinastiei Ming (1368-1644), infuzia de ceai se generalizeaza. Din aceasta perioada dateaza si primele ceainice, facute din zisha - argila purpurie din regiunea chineza YiXing. Modelele de acest tip erau apreciate pentru textura lor fina, peretii supli si coloritul deosebit. In plus, argila de YiXing are proprietati exceptionale: retine caldura, nu crapa atunci cand se face trecerea de la cald la rece si permite oxigenarea ceaiului, care isi elibereaza astfel toate aromele.
Se pare ca cel mai vechi model de ceainic, care a ajuns pana la noi, este cel expus la Muzeul accesoriilor pentru ceremonia ceaiului din Hong Kong. Ceainicul dateaza din anul 1513. Primele modele de ceainice erau mult mai mici decat cele pe care le cunoastem astazi, fiind concepute pentru o singura persoana. In plus, dimensiunile reduse sunt motivate si de obiceiul care cerea ca ceaiul sa fie servit in portii mici, pentru ca aromele sa fie mai concentrate.
La sfarsitul secolului al XVII-lea, ceaiul se numara printre produsele chinezesti care iau drumul Europei, alaturi de mirodenii exotice si bunuri de lux. Odata cu ceaiul, pe corabii erau incarcate si minunate ceainice din cel mai fin portelan, minutios pictat. Pe continentul european, ceaiul a ramas pentru mult timp un apanaj al claselor instarite, fiind extrem de scump. Ceainicele din portelan erau la mare cautare, mai ales ca portelanul nu se fabrica inca in Europa. 1765 este anul in care farmacistul britanic William Cookworthy a venit cu o metoda proprie de fabricare a portelanului, care va fi preluata, treptat, pe tot cuprinsul Europei.
In secolul al XV-lea, atat in China, cat si in Japonia, servirea ceaiului era integrata intr-o ceremonie ampla, iar ceaiul nu mai era considerat doar o licoare cu proprietati medicinale. Invatatii chinezi se implicau adesea in decorarea ceainicelor. In Japonia, artistul Sen Rikyu (1522-1591) impune un veritabil cult pentru ceai, care va contribui la evolutia stilistica a designului ceainicelor de YiXing. Ceremonia ceaiului este gandita ca o expresie naturala a meditatiei zazen (o forma de meditatie din budismul zen) si este perceputa ca o adevarata arta. Cum recipientul din care se serveste ceaiul joaca un rol important in cadrul ceremoniei, ceainicele sunt decorate cu teme din natura, precum florile de cires sau frunzele de artar. Artisti chinezi au fost invitati in Tara Soarelui Rasare pentru a le impartasi japonezilor din secretele tehnicii lor. Treptat, in Japonia s-au dezvoltat tehnici noi de prelucrare a ceramicii, provincia Bizen de pe insula Honshu devenind un important centru al ceramicii nipone.
Forma ceainicului nu influenteaza calitatea ceaiului. In schimb, conteaza materialul din care este realizat recipientul si dimensiunile sale. Cantitatea de apa care incape in ceainic si rezistenta termica a materialului din care este fabricat influenteaza calitatea infuziei. Astazi, in afara de ceramica si portelan, la fabricarea ceainicelor se mai folosesc fonta, sticla, inoxul si chiar metale pretioase, precum aurul sau argintul. Dintre toate materialele, ceramica nelacuita este cea mai apreciata, ea dand nastere valoroaselor ceainice cu memorie. Peretii porosi ai ceainicelor din ceramica nelacuita absorb din taninii ceaiului, care se depun pe fundul recipientului. Acest aspect influenteaza gustul infuziilor ulterioare. Se spune despre ceainicele de acest tip ca se impregneaza cu aroma tipului de ceai care se pastreaza in ele. Din acest motiv, ideal ar fi ca intr-un ceainic din ceramica nelacuita sa se pastreze doar un anumit tip de ceai.

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy