In intimitatea locuintei mele

Imprimare

Locuinta in care traim este si locul unde petrecem cea mai mare parte a timpului, fie ca dormim, ne uitam la televizor, radem, plangem, glumim, de aceea acest loc ar trebui sa fie amenajat astfel incat sa ne simtim cat mai bine, cat mai in largul nostru. Sunt o femeie cocheta, iubitoare de tot ceea ce este frumos si modern, ador sa ma imbrac si sa arat trendy in fiecare zi, si am aceasta tendinta de a schimba cate ceva si in look-ul locuintei mele. Spre exemplu, ieri am inlocuit jaluzelele de la geam, pe care le asociem de obicei cu locul de munca, birouri, office, cu draperii de o culoare foarte placuta, un orange-caramiziu. Aceasta nuanta se potriveste foarte bine cu parchetul, mobila culoarea ciresului, inclusiv cu vaza cu nuante orange si care se inveseleste cu fiecare buchet de flori.

O locuinta amenajata dupa propriul gust este o locuinta in care ma simt bine, iar micile trucuri pe care le folosesc periodic in schimbarea aspectului acesteia atrag atentia celor din jur intr-un mod foarte placut. Pentru ca nu imi place sa fiu sufocata de prea multe obiecte decorative, dar si din punct de vedere practic - marturisesc ca stersul prafului de pe fiecare statueta/veioza/alt obiect nu imi face prea mare placere - prefer sa schimb prin rotatie obiectele decorative pe care le-am achizitionat cu mare drag prin calatoriile in care am fost sau pe care le-am primit cadou, lucruri de care nu ma pot desparti. Asa ca am decis sa impac cele doua extreme prin solutia de mijloc: depozitarea obiectelor in exces si schimbarea lor prin rotatie. Astfel, casa nu este excesiv de mult decorata, nu este obositoare din acest punct de vedere, iar obiectele care stau pe masuta sau pe policioarele mobilei sunt obiecte foarte dragi mie si care aduc caldura si insufletesc incaperile.
De asemenea, plantele de apartament ajuta foarte mult in decorarea casei si ajuta si mai mult privitorul sa se simta bine si relaxat, de aceea am ales sa gazduiesc doua plante mari in ghivece, dar sa am intotdeauna si nelipsitele flori de sezon.
Un alt truc pe care il folosesc este schimbarea nuantei peretilor, dar acest lucru se intampla o data la cativa ani.
In decorarea unei case conteaza foarte mult detaliile, iar eu sunt pur si simplu innebunita dupa niste detalii cum ar fi: lumanarele parfumate in suporturi dichisite, betisoare parfumate ce raspandesc o aroma mistica in toata casa in momentul in care le aprinzi, statuete, vase decorative, vaze, tablouri, obiecte de ceramica etc. Si sunt mult mai multe metode prin care poti face o schimbare frumoasa locuintei, totul tine de imaginatie, vointa, bun-gust si, de ce nu?, talent.
De fiecare data cand plec mai departe de casa, pentru cateva zile, saptamani, ma paleste un dor de casa inexplicabil de mare, incat abia astept sa ajung in intimitatea micului apartament cochet si vesel, decorat cu obiecte  si suveniruri personale, cu o cromatica jucausa dar relaxanta in acelasi timp. (Alina)

www.allurecosmetics.com.ua/
www.rondell.kiev.ua/