Marti, 19 Mar

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Blogurile brandurilor Dacic Cool Blog Hansen Mobilierul ergonomic, investitie necesara pentru orice companie care se respecta

Mobilierul ergonomic, investitie necesara pentru orice companie care se respecta

Email Imprimare

Un spatiu de lucru ergonomic presupune mai mult decat alegerea mobilierului potrivit. Dincolo de importanta acordata scaunelor de birou si statiilor operationale, trebuie avut in vedere modul in care elementele se imbina pentru a crea un spatiu cu design placut, confortabil, dinamic si sigur. Este si misiunea pe care si-o asuma brandul Teknion, unul dintre liderii mondiali in domeniul mobilierului ergonomic. Prin piesele sale de mobilier, Teknion realizeaza o punte de legatura intre om, spatiu si tehnologie. Viziunea Teknion asupra spatiului este imbratisata de o serie intreaga de institutii si de companii din domenii dintre cele mai diverse, precum educatie, energie, finante-asigurari, sanatate, media, tehnologie. Printre ele se numara si binecunoscuta companie Fuji Xerox, care a ales mobilierul Teknion pentru a-si amenaja reprezentanta din Singapore.

S-a demonstrat ca, pe termen lung, reducerea bugetului pentru achizitionarea de mobilier de calitate face mai mult rau decat bine companiilor. Asta pentru ca mobilierul potrivit poate stimula productivitatea si reduce semnificativ cazurile de concediu medical. In Marea Britanie, de exemplu, durerile din zona lombara reprezinta motivul cel mai des invocat de angajati pentru concediile medicale, care costa companiile o avere in fiecare an. Se estimeaza ca peste jumatate dintre angajatii care lucreaza in fata calculatorului 15 ore pe saptamana dezvolta afectiuni musculare si osoase inca din primul an de activitate. Pe de alta parte, un studiu realizat in Statele Unite ale Americii a aratat ca investitia in mobilier de birou ergonomic este amortizata in aproximativ cinci luni, ca urmare a cresterii productivitatii si a scaderii numarului de concedii medicale.
Fiind una dintre cele mai importante companii bazate pe cunoastere, cu reprezentante in toata lumea, Fuji Xerox a dorit ca designul birourilor, realizat cu ajutorul unui mobilier neconventional, dinamic si atractiv, sa exprime o identitate unitara, dar si sa respecte diversitatea si creativitatea angajatilor din Singapore. In acest scop, compania a ales brandul Teknion si a solicitat 1.000 de statii operationale modulare din colectia I.E. pentru a amenaja cele patru etaje ale cladirii de birouri din Singapore ocupate de Fuji Xerox. Proiectul nu a fost lipsit de provocari, pentru ca, la fiecare nivel, spatiul era blocat, din loc in loc, de coloane masive care obstructionau campul vizual si ingreunau amenajarea eficienta a birourilor deschise. Mobilierul I.E. de la Teknion ofera posibilitati practic infinite de a crea configuratii flexibile si extrem de versatile, care se pot adapta la orice spatiu, elementele componente imbinandu-se la la intervale de cate 15 grade. A fost valorificata astfel fiecare bucatica de spatiu, fara a se compromite confortul individual si calitatea muncii, statiile de lucru fiind dispuse in jurul coloanelor. S-a creat, totodata, si senzatia ca spatiul este mult mai mare. Pentru delimitarea birourilor fara a le inchide, statiile operationale au fost prevazute cu panouri despartitoare translucide, in culori vii, corespunzand identitatii corporative Fuji Xerox.
Designul mobilierului Teknion evolueaza in acelasi timp cu dezvoltarea scenariilor privind configuratia spatiului de birou, iar sanatatea la locul de munca este unul dintre aspectele care orienteaza proiectele brandului. Acest aspect isi gaseste concretizarea in programul destinat mobilierului ergonomic si accesoriilor, prin care este vizata organizarea si personalizarea spatiului de lucru. In Romania, mobilierul brandului Teknion este importat de compania noastra, Hansen Office Design.


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy