Marti, 19 Nov

Ultimele Titluri :


Un fir nevazut...

Email Imprimare

Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi si noua toate..., soptea candva „Glossa” eminesciana. Cine-avea urechi s-o asculte? Cine o aude azi? E chiar greu sa vezi ca parcurgem anumite cicluri existentiale iar si iar... Parasim traditia din cand in cand, ne indreptam spre civilizatia imprumutata de la occidentali, pentru ca, apoi, secatuiti de seva vietii, s-o cautam mai abitir pe cea pierduta! Imi vine in minte un exemplu ce mi-a intarit convingerea. Fiecare an, de sarbatori, mi-a oferit bucuria de a fi in mijlocul familiei, la tara, unde unchi si matuse ne-au primit cu zambetul pe buze si ne-au ospatat regeste cu bucate traditionale. Dorind o schimbare, acum doi ani, am ales altceva: o excursie in afara tarii. Asteptarile au fost mari, insa deziluzia, pe masura.

Desi ne aflam in locuri civilizate, desi Targul de Craciun organizat in fata Primariei din Viena trezea nostalgii oricarui turist, inima-mi a ramas rece, la fel ca vremea. Gustul marului copt si invelit in zahar ars, specialitate traditionala vieneza, n-a fost suficient ca sa-mi ofere aceeasi deschidere sufleteasca de acasa. Nici milioanele de luminite-licurici ce se proiectau peste tot pe cerul noptii... Nici zambetul oamenilor, vrajiti de muzica divina... Nici macar cinstea unei vanzatoare austriece care a alergat dupa mine ca sa-mi dea restul pe care-l uitasem pe tejghea... M-am simtit stinghera pe tot pacursul sejurului. Mi-a lipsit caldura familiei! M-am hotarat atunci ca vizitele in exterior sa fie in oricare perioada a anului, mai putin in cea a sarbatorilor.
Recent, de sarbatoarea Pastelui, un alt membru al familiei a experimentat aceeasi „aventura”. Chiar eram nerabdatoare sa-i aflu parerea, mai ales ca sa fac o comparatie cu starea resimtita de mine. N-a fost nimic de mirare: cumnata mi-a impartasit convingerea. Oricat de sofisticate ar fi bucatele gazdelor – foarte binevoitoare, de altfel -, oricat de bine organizate activitatile, nu poti simti sarbatoarea departe de ai tai: „A fost frumos, dar n-a fost Paste!” 
Ce este traditia pentru mine? Firul acela nevazut care ma leaga inexplicabil de toti ai familiei, chiar de cei care au trecut dincolo. Dorinta launtrica de a respecta obiceiuri precum cel al taierii motului copilei la un an, desi scolile urmate m-ar pune in situatia de a reflecta asupra (in)utilitatii gestului. Nerabdarea cu care astept raciturile de Craciun si cozonacul de Paste, in ciuda dificultatilor ulterioare ale siluetei. Curiozitatea descoperirii semnificatiilor Dragobetelui, dupa ce Sfantul Valentin ne-a cam americanizat in ale iubirii. Bucuria ce-mi strabate intreaga fiinta cand urmaresc jocul calusarilor sau cand ascult vocea suava a colindatorilor. Placerea cu care recitesc „Amintirile” lui Creanga la orice varsta. Tristetea fata de cele nespuse de bunica, plecata mult prea curand intr-o alta „familie”. incapatanarea de a nu parasi aceasta tara, in speranta ca lucrurile vor afla, totusi, un fagas normal... (Lacramioara M.)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy