Un roman de prin tinuturile Macedoniei, caci si pe acolo sunt romani, spunea ca peste tot unde vezi ca oieritul reprezinta o traditie sunt romani. Oieritul, spunea el, reprezinta cea mai veche si mai importanta traditie a romanilor inca din vremea dacilor. Si pana acum vreo suta de ani comunitatile de romani din fosta Iugoslavie, din Bulgaria si din nordul Greciei erau inca extrem de puternice si de numeroase. Apoi sunt nenumarati romani care traiesc in vecinatatile granitelor, pentru a nu mai vorbi de cei de pe teritoriile rupte de tara prin intelegerea de la Yalta. Dar mai sunt nenumarate sate infiintate de oierii care ajungeau cu oile lor pana departe de granitele actuale ale Ucrainei.

Daca Romania este astazi mai mult decat un model european, din pacate nerecunoscuta ca atare, pentru respectarea drepturilor culturale ale minoritatilor, ea nu a facut si nu face aproape nimic pentru comunitatile de romani ce traiesc in afara granitelor. Un roman adevarat din Bulgaria, care a organizat pe putinii lui bani o scoala pentru ca oamenii sa nu-si uite limba, primea intr-o vreme ajutor din partea statului roman de o suta de euro pe luna. Apoi nu i-a mai primit nici pe aia. Atat in fosta Iugoslavie, cat si in Bulgaria sau in Ucraina se incearca sa li se incalce orice drept. Nu se pune problema ca la noi de a avea reprezentare parlamentara. Dar nu le este respectat nici macar dreptul de a invata in propria limba si de a avea propriile lor biserici. Iar intimidarea si abuzurile pentru ca oficial sa dispara ca minoritate intrec imaginatia. Iar statul roman nu vede, nu aude si nu-l intereseaza.
Cred ca astazi aceasta a devenit cea mai importanta traditie a noastra, sa nu ne intereseze nimic. Nu ne intereseaza ce fac fratii nostri de dincolo de granite, de parca ne-ar fi mai degraba dusmani decat frati. Nu ne intereseaza insa nici macar ce se intampla cu noi insine. Putem fi calcati in picioare la noi acasa fara ca asta sa intereseze pe cineva. Daca mai apare vreun licar de interes, se stinge repede sau da imboldul de a pleca din tara. Traditia asta parca ar fi o boala inoculata acum niste decenii. O boala a dezinteresului si delasarii. O boala fatala de stingere a unui neam. Mai degraba le pasa strainilor de noi dacat sa ne pese noua. De aceea admir popoarele care si-au pastrat adevaratele traditii, vitale, care sa le impinga inainte. Iar Islanda cred ca este un exemplu in acest sens. Si ma intreb daca noi vom mai scapa vreodata de aceasta noua traditie, daca vom reusi sa ne mai vindecam de aceasta boala mortala, daca vom mai fi in stare sa ne redescoperim adevaratele noastre traditii. (Livia-Roxana, Foto: Stock.XCHNG)