Am ramas insarcinata la 37 de ani, iar cele noua luni ce au urmat au fost epuizante din multe puncte de vedere, nu lipsite de peripetii si…memorabile as zice, cu momente de panica sau de fericire pur si simplu.  Este greu sa aleg o intamplare anume. La inceputul sarcinii, catva timp am fost convinsa ca o sa am o fetita. Nu ma puteam abtine sa imi fac planuri legate de modul cum o vom creste, desi sotul meu incerca sa imi tempereze entuziasmul.

Un copil nu poate aduce decat bucurie, implinire ca femeie si mama…Sunt fericita mamica a unei minunate printese in varsta de 1 anisor si 4 luni, ea este lumea mea acum, nu-mi imaginez viata mea fara ea. Desi sunt inca tanara si poate "necoapta" la minte, imi doresc tot cei mai bun pentru ea, chiar daca aceasta inseamna sa-mi refuz mie deoseori placerile sau lucrurile cu care eram obisnuita. Imi amintesc si acum momentul in care am aflat ca sunt insarcinata, unul de "ingrijorare", da, pentru ca imi era frica, frica ca nu voi sti ce sa fac, cum sa ma comport.

Am avut o sarcina plina de peripetii. Multi doctori mi-au recomandat sa avortez pentru ca facusem radiografie la mana cat eram insarcinata in 4 saptamani (nu stiam). Am hotarat sa pastrez sarcina consultandu-ma cu un medic bun, care a zis ca nu se va intampla nimic, dar am intrebat si un preot, care m-a incurajat sa pastrez sarcina. Recunosc ca am avut emotii.

Desi asteptarea a fost numarata in ani, fericirea a venit intr-o secunda - secunda in care am vazut testul de sarcina cu doua liniute. Sunt cea mai fericita mamica din lume!
Am un baietel minunat, Florin-Alexandru. (Iolanda Mindineanu)