Vineri, 29 Mar

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Blogurile brandurilor Dacic Cool Blog Pharma Nord Cultura ceaiului verde in Tara Soarelui Rasare


Cultura ceaiului verde in Tara Soarelui Rasare

Email Imprimare

Ceaiul verde isi are originea in China, insa este consumat de foarte mult timp in Japonia si in India, iar astazi in toate colturile lumii. Laboratoarele japoneze au fost primele care s-au aratat interesate de studierea proprietatilor ceaiului verde, singurul sortiment de ceai produs in Tara Soarelui Rasare. De sute de ani, datorita proprietatilor sale antioxidante, ceaiul verde este utilizat in produsele de ingrijire a corpului, iar numeroase studii subliniaza importanta prezentei ceaiului verde intr-un regim alimentar sanatos.
Ceaiul a fost introdus in Japonia de catre calugarii budisti, in secolul al IX-lea. Trei veacuri mai tarziu, un calugar, pe numele sau Eisai, importa seminte de arbore de ceai, punand astfel bazele culturii de ceai in arhipelagul nipon, mai intai pe insula Kyushu, apoi pe insula Honshu, aproape de orasul Kyoto. La acel moment, odata cu ceaiul fusese preluat din China si obiceiul de degustare chinez.
Shogunii sunt primii cuceriti de noua licoare, care devine, treptat, de nelipsit din viata samurailor. Ceremonia ceaiului este condusa de un maestru al ceaiului, scopul ei fiind acela de a purifica si de a da putere. In secolul al XV-lea, ceremonia ceaiului devine un ritual festiv, de aceea se incearca intoarcerea la originile monastice zen, printr-un ceremonial mai simplu. Din sala destinata primirilor oficiale, ceremonia ceaiului se muta intr-un pavilion special conceput in acest sens, asa-numitul soan (casa saracilor), amplasat intr-un colt de gradina, departe de privirile indiscrete. Aici se pregateste ceaiul maccha, un ceai verde sub forma de praf, dupa principiul potrivit caruia trebuie sa se confere frumusete si valoare lucrurilor imperfecte si incomplete. Pregatirea ceaiului era astfel o practica ce presupunea o inalta spiritualitate, avand la baza patru principii fundamentale: armonia, respectul, puritatea si serenitatea - o sinteza a primelor trei principii.
Si in zilele noastre ceremonia ceaiului japonez a ramas fidela traditiei. Se deruleaza pe parcursul unei zile, intr-o incapere mobilata simplu. Ceaiul este insotit de o caligrafie, pentru decor, un servet de matase, pentru purificare, si un preparat de patiserie, pentru a indulci valul palatin si a-l pregati sa primeasca gustul amarui si catifelat al ceaiului. Daca ceaiul este tare, inainte de degustarea lui se va opta pentru un produs de patiserie proaspat, tip omogashi. Daca ceaiul este lejer, se va opta pentru un produs de patiserie uscat si foarte dulce, higashi. Scopul ceremoniei japoneze a ceaiului este de a ii ajuta pe participanti sa intre in comuniune cu sine si cu celelalte persoane prezente.
In Japonia, multe alimente au in compozitie ceai verde, de la bonboane, gume de mestecat sau inghetate la supe si produse de patiserie. Japonezii consuma o mare cantitate de ceai verde sub forma de infuzie fierbinte, in timpul meselor. Printre niponi, exista insa si adevarati impatimiti ai ceaiului, dispusi sa cheltuiasca o avere pe primele ceaiuri recoltate primavara, pe care le savureaza in afara meselor, pur si simplu pentru a le degusta. Nu este astfel de mirare ca in Tara Soarelui Rasare exista scoli care ii initiaza pe cursanti in arta ceremoniei ceaiului. In anumite perioade ale anului, profesori sunt chiar calugarii zen din manastiri.
Din respect pentru sanatatea dumneavoastra si pentru stravechea traditie a ceaiului, la Pharma Nord valorificam potentialul imens al ceaiului verde si actiunea sa benefica asupra trupului si a mintii. Bio-CLA Booster, suplimentul alimentar care va ajuta sa slabiti eficient, reuneste toate proprietatile exceptionale ale ceaiului verde, dintre care am putea aminti puternica sa functie antioxidanta, bogatia in vitamine, minerale, glucide si flavonoide. (Foto: Stock.XCHNG)









Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy