Datorita multiplelor sale calitati, de-a dreptul miraculoase, cunoscute din vechime si demonstrate in ultimele decenii prin nenumarate studii clinice si de laborator, propolisul a patruns deja in practica medicala curenta. In general, propolisul nu este folosit in stare pura, ci inglobat in diferite preparate sub forma de unguente, uleiuri, creme de protectie, tincturi, ovule, supozitoare, geluri, solutii, spray-uri, lotiuni antiacneice, aerosoli, tablete, drajeuri, capsule, siropuri, apa de gura, picaturi pentru nas, colire, respectiv preparate lichide folosite in tratamentul anumitor afectiuni ale ochilor, si colutorii, adica preparate de consistenta vascoasa, antiseptice sau antibiotice, folosite in stomatologie. De asemenea, se cauta forma optima a unor preparate pe baza de propolis destinate special stimularii reactiei fagocitare.
Propolisul poate fi folosit, totusi, si ca atare, drept guma de mestecat. Deoarece saliva umana este una dintre putinele substante care il solubilizeaza, propolisul in stare naturala poate fi mestecat timp de cateva ore pana ce va fi solubilizat treptat.

Albinele, harnice si destoinice, nu pierd nici o clipa din scurta lor viata de cateva saptamani, zburand neincetat, pentru a umple stupul cu minunatele lor produse menite sa ne ajute sa fim mai puternici si mai sanatosi. Odata stranse in stup, nu ne mai ramane decat sa le adunam si sa ne bucuram de ele. Spre deosebire insa de miere, care sta cuminte adunata in fagurii plini si capaciti, reprezentand proviziile de hrana ale coloniei pentru iarna apriga ce nu va intarzia sa vina, propolisul se gaseste raspandit prin tot stupul, acolo unde micile zburatoare au simtit nevoia sa inchida o crapatura, sa intareasca un perete, sa mumifice un intrus sau sa dezinfecteze un fagure de puiet. Cea mai simpla forma de recoltare a propolisului consta in razuirea acestui strat de pe peretii stupului si de pe ramele cu faguri.

Au fost multe teorii menite sa explice modul in care albinele reusesc sa produca acest adevarat elixir, unul dintre cele mai eficiente medicamente, atat de uz intern, cat si extern, unul dintre cele mai puternice antimicotice, bactericide si bacteriostatice, capabil in acelasi timp sa impiedice intrarea in putrefactie a materiei organice. A fost un timp in care multi au confundat propolisul cu ceara. Apoi a existat o teorie a doctorului Kustenmacher conform careia propolisul ar proveni din polen. Dar analizele chimice nu au confirmat aceasta teorie. Cea mai aproape de adevar pare sa fie asa-numita teorie a lui Rosch, sustinuta printre altii si de Evenius, Berlepsch si Cieselski, conform careia albinele recolteaza rasinile si secretiile de pe mugurii si scoarta anumitor arbori din familia rasinoaselor si foioaselor din zona de amplasare a stupilor. Apoi, albinele produc propolisul din aceste substante vegetale cu ajutorul propriilor secretii glandulare. Dintre acestea, cele mai importante sunt secretiile glandelor mandibulare si faringiene.

Propolisul reprezinta probabil principala binefacere pe care o primim de la albine. Dar nu toate produc propolis si nu toate in aceeasi masura. Albinele, insecte zburatoare din superfamilia Apoideea, din cadrul subordinului Apocrita, care mai contine viespile si furnicile, cu care albinele sunt inrudite indeaproape, pot fi intalnite pe toate continentele, cu exceptia… Antarcticii. Aceste atat de harnice vietati de la care obtinem daruri de nepretuit reprezinta singurele gaze despre care putem spune ca au fost domesticite.