Marti, 19 Mar

Ultimele Titluri :


Calitatile perlei

Email Imprimare

Perlele sunt evaluate in primul rand prin dimensiune, respectiv greutate, prin stralucirea si irizatiile sidefului din care sunt alcatuite, prin culoare si, nu in ultimul rand, prin forma. Cele mai apreciate sunt perlele rotunde si sub forma de lacrima, dar si cele baroce, a caror forma si modulare a suprafetei le poate da o expresivitate aparte. Daca cele rotunde sunt pretuite mai ales pentru coliere, iar cele in forma de lacrima - pentru cercei, perlele baroce se preteaza perfect pentru marile creatii in care ele ocupa pozitia centrala, singure, intr-o montura de aur sau de argint, sau impreuna cu alte pietre pretioase, iar fantezia bijutierilor este cu adevarat la inaltimea frumusetii si expresivitatii acestor unicate de exceptie.

Perlele perfect sferice se sorteaza cu greu, majoritatea avand forme variate, care, chiar daca sunt aproape sferice, prezinta totusi mici abateri. Apoi este iarasi dificil de sortat perlele de exact acelasi diametru, motiv din care colierele sunt realizate, de multe ori, din perle cu diametrul descrescator de la mijlocul acestuia spre cele doua capete. Din punct de vedere al culorilor cele mai apreciate sunt in general perlele roz, cele alb-argintii, aurii si negre. Cele de culoare inchisa pot avea nuante ce variaza de la verde paun si purpuriu pana la cele mai felurite nuante de gri si chiar pana la negru antracit.
Marimea variaza si ea extrem de mult, de la unu-doi milimetri la sase-doisprezece milimetri, cat au majoritatea perlelor comercializate, si pana la dimensiunea perlelor de exceptie, care pot depasi de multe ori cativa centimetri, ajungand chiar la peste zece centimetri. Cel mai important este insa sideful. Cu cat perla prezinta mai multe straturi de sidef, cu atat stralucirea ei va fi mai bogata, iar aspectul ei, cu atat mai seducator. Dar nu mai putin importanta este calitatea sidefului, data de specia de scoici de la care provine perla si de locul in care aceasta a crescut. Inclusiv poluarea poate afecta in mod semnificativ calitatea perlei.
Daca variatiile de forma sau de culoare pot fi estompate de alegerea adecvata a monturii sau a modului in care este conceputa bijuteria, lipsa de stralucire a perlei nu poate fi compensata in nici un fel. Tocmai de aceea putem spune ca aceasta reprezinta principala calitate a unei perle. Este, in acelasi timp, primul element care iti atrage atentia atunci cand vezi o perla. Iar la You&Me am selectionat pentru dumneavoastra intr-adevar numai perle de cea mai buna calitate de care sa va indragostiti la prima vedere…

 

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy