Marti, 19 Mar

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Blogurile brandurilor Dacic Cool Blog You&Me Diamante colorate pentru monarhi si superstaruri


Diamante colorate pentru monarhi si superstaruri

Email Imprimare

Fascinatia pe care o genereaza diamantele, aceste pietre pretioase atat de deosebite, atat de pure, a fost alimentata si intretinuta, de-a lungul secolelor, de o serie de piese deosebite. In general, este vorba de diamante foarte rare, care fie aveau dimensiuni impresionante, fie aveau o culoare unica. Desigur, cei care au beneficiat de aceste daruri ale pamantului au fost regii, familiile nobile foarte bogate, iar mai aproape de zilele noastre magnatii si unele femei celebre. Aceste diamante speciale, care de multe ori au primit numele posesorului, au ramas in istorie, astfel ca merita sa le trecem in revista...

In 1851, celebrul Koh-i-Noor a fost retaiat pentru Regina Victoria de catre un mestesugar din Amsterdam. De atunci, faimosul diamant face parte din Bijuteriile Coroanei Britanice. Diamantul Star of the South a fost gasit in minele Bagagem din Brazilia, in 1853. Diamantul Eureka a fost realizat in 1866 din primul diamant gasit in Africa de Sud.
In 1902 a fost gasit diamantul Cullinan, cunoscut si ca Steaua Africii, de catre Frederick Wells, superintendentul minei Premier din Africa de Sud. Piatra a fost numita dupa Sir Thomas Cullinan, cel care deschisese mina si o vizita chiar in acea zi. Abraham si Joseph Asscher au slefuit enormul diamant la cererea Regelui Edward al VII-lea al Angliei, in 1902, cand a si fost patentata taietura Asscher. La inceputul secolului al XX-lea au fost descoperite si diamantul Arhiducele Josef, incolor, si The Spirit of de Grisogono, care este si astazi cel mai mare diamant negru taiat din lume.
In 1924 a fost descoperit cel mai mare diamant din Statele Unite, in parcul Crater of Diamonds din Murfreesboro, Arkansas, de catre W. O. Bassum. A fost poreclit Uncle Sam.
In 1957, diamantul Nepal (Diamantul fara Varsta) a fost cumparat de Harry Winston de la un dealer indian.
In 1958, diamantul Nur-Ul-Ain a fost folosit ca piesa centrala a tiarei create special pentru nunta Imparatesei Farah cu ultimul Sah al Iranului, Mohammad Reza Shah Pahlavi.
Diamantul Krupp, numit dupa Vera Krupp von Bohlen und Halbach si taiat de Asscher, a fost vandut de Casa Sotheby’s lui Elizabeth Taylor, in 1968. In 1969, celebrul cuplu de actori a comandat diamantul Taylor-Burton, in forma de para. Tot in 1969, casa Cartier a dus diamantul Sultan of Morocco, de culoare gri-albastru, la New York State Museum pentru a-l prezenta la Expozitia World of Gems. In 1997 a fost randul diamantelor galbene sau oranj sa uimeasca o lume intreaga. A fost anul in care a fost gasit de catre un fermier din Africa de Sud diamantul Pumpkin (Dovleac). Tot in 1997, diamantul Golden Jubilee i-a fost prezentat Regelui Thailandei cu ocazia Jubileului sau de Aur.

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy