Informatii generale
Geografia si clima
Istoria veche
Istoria secolelor XX-XXI

Istoria secolelor XX-XXI
Primul Razboi Mondial a adus o perioada framantata din 1914 pana in 1922, cand Franta a dobandit controlul asupra Siriei. In aceasta perioada, Siria a cunoscut si o scurta perioada de independenta, 1919-1920.
Intelectualii sirieni, multi licentiati ai universitatilor occidentale, au impulsionat studiul istoriei, literaturii si a limbii arabe si au cerut descentralizarea administratiei otomane si introducerea unor reforme administrative. In urma actiunilor de forta ale guvernatorilor otomani, precum Jamal Pasha, sirienii au cerut independenta totala. In aceasta lupta s-au remarcat asociatia ofiterilor, Al Ahd si Societatea Tinerilor Arabi, Al Jamiyyah al Arabiyah al Fatat, cunoscuta ca Al Fatat si din care facea parte si Printul Faysal, fiul lui Sharif Husayn din Mecca. Al Fatat nu trebuie confundata cu contemporana Al Fatah a organizatiei pentru eliberarea Palestinei.
In urma izbucnirii Primului Razboi Mondial, Jamal Pasha, incercand sa-si intareasca controlul asupra Siriei, a trecut la represiuni, a arestat membri Al Fatat si a spanzurat 21 de arabi in orase precum Damasc si Beirut in dimineata zilei de 6 mai 1915, data care a devenit sarbatoare nationala in Siria si in Liban, cunoscuta ca ziua martirilor.
Britanicii, tematori ca arabii sa nu acorde sprijin Turciei si pentru a-si intari pozitia in zona, in fata Frantei, i-au cerut lui Sharif Huseyn, liderului familiei Hashimite si un conducator al populatiei Hijaz sa porneasca o revolta araba, lasandu-l sa inteleaga faptul ca il vor sprijini sa devina rege al lumii arabe.
Acceptand, fiul acestuia in fruntea Hijazi-lor a pornit in 1916 lupta impotriva turcilor si, intelegandu-se cu miscarea nationalista din Damasc, a intrat in 1918 in Damasc in calitate de erou. In calitate de guvernator militar a preluat controlul asupra Siriei intregi, cu exceptia zonei de coasta in care se gaseau trupele franceze. In iulie 1919, prin Congresul General Sirian, Siria s-a declarat libera si suverana, iar in martie 1921 congresul l-a proclamat pe Faysal rege al Siriei. Araba a fost declarata limba oficiala, s-a inceput reformarea sistemului de invatamant si pregatirea unei constitutii. In zona franceza au continuat rebeliunile, inabusite de francezi, dar nu inainte ca liderii lor sa intre in istoria Siriei ca eroi.
Dar britanicii in timp ce stabileau intelegerea cu Sharif Huseyn si promiteau sa recunoasca un stat arab independent sau o confederatie de state arabe, promiteau, de asemenea, prin declaratia Balfour din 1917 crearea unui stat evreu in Palestina, in mentalitatea locala cele doua promisiuni fiind insa contradictorii. In plus, situatia era complicata de determinarea Frantei de a ramane o putere in Orientul Apropiat. Prin intelegerea Sykes-Picot, dintre cei doi diplomati, britanicul Mark Sykes si francezul François Georges-Picot, care au negociat cum sa imparta Imperiul Otoman in mai multe sfere de influenta, Siria si teritoriul viitorului Liban urmau sa intre sub influenta franceza, iar teritoriul ce avea sa devina Trans-Iordania si Irakul sa intre sub influenta britanica.
Astfel, dupa Pacea de la Versailles, din 1919, atat francezii, cat si britanicii, au refuzat sa recunoasca independenta Siriei si preintelegerile Sykes-Picot din 1916 au devenit hotarari oficiale ale Consiliului Suprem al Aliatior din Italia, de la San Remo, din aprilie 1920. Rezistenta araba a fost infranta, pe 25 iulie 1920 francezii au cucerit Damascul, Faysal a fugit in Europa si nu s-a mai intors in Orientul Mijlociu pana in 1921, cand britanicii l-au pus rege al Irakului. Pe fratele sau, Abdullah, britanicii l-au recunoscut drept emir al Trans-Iordaniei. Aceste evenimente au inversunat populatia impotriva vestului si au pus bazele pentru viitorul nationalism arab si pentru ideologia pan-araba.
Francezii au incercat sa contracareze tendintele pan-arabe, incercand, prin impartirea administrativa si prin intreaga politica, sa favorizeze sentimentele regionale. Opozitia nationalist araba nu a a avut succes, iar nationalistii s-au vazut relativ izolati in Damasc. Francul a devenit baza economiei, limba franceza a fost impusa in scoli. Administratia, bazata in mare parte pe principiile coloniale din Africa de Nord, care nu erau acceptate sub nici o forma de populatia siriana, au creat o permanenta stare de nemultumire si multiple incercari de revolta.
Dupa ce Franta a impartit Siria in sase parti distincte, in urma revoltei armate a druzilor, a trebuit sa reuneasca in 1925 provinciile Alep si Damasc, iar in 1926 Libanul a devenit o republica independenta sub control francez. In 1928, s-a infiintat Blocul National in cadrul caruia cel mai activ era Partidul pentru Independenta, un continuator al mai vechiului Al Fatat, iar in 1930 s-a ajuns la stabilirea unei constitutii. Un imbold al tuturor acestor miscari l-a constituit si mai rapida liberalizare a conducerii britanice din Irak. In 1937, Siria se reintregeste cu provincii precum Jabal Druze si Latakia si preia diferite prerogative guvernamentale de care nu dispusese pana atunci.
In acelasi timp, francezii au construit orase moderne in Damasc si Alep, drumuri si scoli in majoritatea oraselor si au format functionari sirieni. Influenta culturala era prezenta in scoli, presa si vestimentatie, iar conditiile economice se imbunatateau. In acesti ani Siria a primit refugiati kurzi si armeni din Turcia, dar si asirieni.
Devalorizarea francului a creat si ea probleme si nemultumiri, iar instabilitatile au explodat din nou dupa ce Franta a impus, intr-un efort de a asigura neutralitatea Turciei in cel de al Doilea Razboi Mondial, ca provincia Alexandretta, cuprinzand si orasul Antioch (Antakya), sa devina autoguvernata si apoi in 1939 sa fie absorbita de Turcia. In jur de 60.000 de crestini si de sirieni alawit au parasit atunci zona. Numita de turci Hatay, provincia Iskandaron, regiunea reprezinta si astazi o sursa de disputa intre Turcia si Siria.
Dupa capitularea Frantei, in 1940, guvernul de la Vichy a numit un nou guvernator si s-a format un nou cabinet. Dar in ciuda victoriilor germane din restul lumii, fortele de la Vichy au fost infrante, atat in Siria, cat si in Liban, puterea trecand in mana fortelor franceze libere. Generalul Charles de Gaulle a promis o eventuala independenta ce ar putea fi acordata de un guvern francez legal. In 1944, guvernul sirian a preluat 14 departamente administrative care pana atunci fusesera sub control francez direct. Dar problemele sociale, culturale, educatia si armata ramaneau sub controlul direct al francezilor.
In pofida opozitiei Frantei, U.R.S.S. si S.U.A. au garantat in septembrie 1944 recunoasterea neconditionata a suveranitatii Siriei si Libanului. Anul urmator a urmat recunoasterea britanica. In mai 1945, au izbucnit demonstratii in Damasc si Alep si, pentru a treia oara in decurs de 20 de ani, Franta a bombardat si mitraliat Damascul. Luptele s-au extins in Homs si Hamah. Churchill a amenintat sa trimita trupe in Damasc, iar in februarie 1946 o rezolutie O.N.U. a somat Franta sa-si retraga trupele. Astfel, pe 15 aprilie 1946. ultimele trupe franceze paraseau Siria, iar pe 17 aprilie Siria celebra ziua evacuarii, care a devenit sarbatoare nationala.
Siria trebuia sa fie o republica parlamentara, dar macinata de lovituri de stat si de starea de necesitate, cu anularea drepturilor cetatenesti si a protectiei constitutionale a persoanei, a fost considerata de multi observatori a avea un regim nedemocratic. A cunoscut o perioada de dezvoltare economica, cu toate ca a fost marcata de o continua instabilitate politica si de mai multe lovituri militare.
In 1948, a fost implicata in razboiul arab-israelian, prin care tarile arabe incercau sa previna infiintarea Israelului. Intre 1946 si 1956, Siria a schimbat 20 de conduceri si a redactat patru constitutii. A fost o perioada de instabilitate care a favorizat dezvoltarea nationalismului arab si a celui sirian, precum si a miscarilor socialiste.
In 1956, Siria a semnat un pact cu U.R.S.S. pentru a primi echipamente si tehnica militara si a deveni un punct de sprijin pentru o influenta comunista in regiune. Cresterea puterii militare a Siriei si declaratiile Siriei si ale U.R.S.S. au creat o grava stare de tensiune cu Turcia, data fiind pretentia Siriei asupra teritoriilor Alexandretta pe care francezii le transferasera Turciei in 1939.
Dupa criza Suezului din 1956, a fost introdusa legea martiala si au fost trimise trupe in Iordania pentru a preveni un atac israelian. A aparut ideea unirii Siriei cu Egiptul, ceea ce s-a si produs in 1958, cand a fost creata Uniunea Araba Unita, care nu a reprezentat insa un succes, astfel ca, in 1961, in urma unei lovituri militare, Siria s-a separat, infiintandu-se Republica Araba Siria. Dupa o instabilitate pronuntata de 18 luni, pe 8 martie 1963, puterea a fost preluata de un grup de militari si civili de stanga, noua putere fiind dominata de partidul Baath, activ din anii 1940 si care daduse in lunile precedente o lovitura in Irak si avea sa incerce o federalizare, Egipt, Siria si Irak, dar pe care nu au reusit sa o materializeze. A urmat o noua lovitura de stat, in 1966, cu o rectificare a principiilor Partidului Baath si apoi infrangerea suferita de Egipt si Siria in confruntarea militara cu Israelul din 1967, razboiul de sase zile, inaintea caruia Siria ameninta cu desfiintarea statului Israel si in urma caruia Siria a pierdut inaltimile Golan, o zona strategica de maxima importanta datorita faptului ca domina regiunea cu varfurile ei muntoase. Siria a incercat sa preia controlul asupra zonei in cadrul atacului surpriza intreprins de Yom Kippur in 1973, dar in urma contraatacului israelian, zona a ramas sub control israelian.
In 1981, inaltimile Golan au fost anexate de Israel, dar guvernul sirian continua sa revendice acest teritoriu. Apoi, in 1976, Siria a intervenit cu 40.000 de soldati in timpul razboiului civil din Liban. Prezenta trupelor siriene, privite de multi ca trupe de ocupatie, a continuat pana in 2005, fiind acuzate si multe actiuni ale serviciilor speciale, si o continua influentare a politicii. Peste un million de muncitori sirieni au venit in Liban si 200.000 au primit drept de rezidenta, fiind acuzati de o incercare de colonizare.
Dupa infrangerea din 1967, a urmat un conflict intre o aripa militara mai moderata si una civila mai extremista a Partidului Baath. Dupa retragerea trupelor din conflictul iordanian, Septembrie Negru, pe 13 septembrie 1970, ministrul apararii Hafiz al-Asad a dat o lovitura militara, eliminand de la putere partea civila si asumandu-si rolul de prim-ministru. Dupa un proces rapid de consolidare a puterilor statului a reusit, in martie 1973, sa organizeze primele alegeri parlamentare de dupa 1962.
Sunitii fundamentalisti au incercat sa conteste puterea Partidului Baath, ajungandu-se in 1982 la lupte armate cu mii de morti si de raniti, in care extremistii au fost infranti. Dupa unele surse a fost vorba de 25.000 de morti, inclusiv civili neimplicati si importante monumente distruse.
Ca urmare a prezentei militare din Liban si a starii de beligeranta de la granita acestuia cu Israelul, cheltuielile militare de la sfarsitul anilor ‘80 au fost covarsitoare, fiind surse care le estimau la peste o treime sau chiar la peste jumatate din cheltuielile guvernamentale. A fost achizitionata din U.R.S.S. o impresionanta tehnica de lupta, precum sisteme de aparare SA-10, SA-11, avioane MIG-29 si SU-27, tancuri T-80 si T-90, care veneau sa completeze achizitiile precedente. Dar cu toate eforturile financiare, datoriile cresteau si multe dotari suplimentare necesare nu le erau disponibile. In plus, pierderile erau si ele importante, spre exemplu in urma unei incursiuni armate a Israelului in Liban, in 1982, Siria a pierdut optzeci de avioane doborand doar doua.
Armata a reprezentat principala forta de stabilitate a regimului, dar si, conform istoriei marcate de nenumarate lovituri militare, principalul pericol. Astfel, o atentie speciala s-a acordat in permanenta drepturilor si nivelului de trai al armatei.
Participarea din 1990 a Siriei alaturi de S.U.A. la coalitia impotriva lui Saddam Hussein a marcat o cotitura atat in relatiile cu celelalte state arabe, cat si cu vestul. Siria s-a angajat in negocieri directe cu Israelul, dar care au esuat, luand sfarsit dupa meeting-ul din martie 2000 la care a participat si presedintele Bill Clinton.
Hafiz Al-Asad a murit la 10 iunie 2000, dupa ce a condus tara timp de 30 de ani. Parlamentul a schimbat imediat Constitutia, reducand varsta minima a presedintelui de la 40 la 34 de ani pentru a putea fi ales fiul lui, Bashar Al-Asad. Referendumul a avut loc pe 10 iulie 2000 si, conform datelor guvernamentale, noul presedinte a obtinut 97,29% din voturi. In perioada urmatoare au fost eliberati sute de detinuti politici si au fost reduse restrictiile privind media, cu toate ca Bashar al-Assad a subliniat ca prioritatea lui nu o reprezinta reformele politice, ci cele economice.
Problemele nu au disparut. Nu au lipsit nici acuzatiile de a fi sprijinit miscarea Hezbollah, acuzatii respinse toate de guvernul sirian. In 2008, au avut loc controversate negocieri siriano-israeliene mediate de turci.
Actualul presedinte Bashar a studiat medicina la Londra, dar dupa moartea, suvenita intr-un accident de masina, a fratelui sau mai mare, care era desemnat sa preia puterea, a trebuit sa se reintoarca in tara pentru a se pregati in vederea promovarii sale in functia suprema in stat. Pentru aceasta a intrat in armata si a devenit colonel in 1999.
Popularitatea lui a crescut treptat si dupa preluarea puterii a incercat sa stimuleze sectorul privat, exporturile si sa dezvolte IT-ul. Pentru o scurta perioada s-a inregistrat o anumita libertate a presei, aparand primele publicatii private dupa 40 de ani. Apoi au fost introduse o serie de restrictii in privinta continutului. In 2002, au primit licente si posturi de radio private, dar fara a avea dreptul sa transmita stiri politice. In acelasi timp, mai ales prin intermediul satelitilor, populatia a dobandit acces la posturile straine de televiziune.
Conditionand pacea cu Israelul de retragerea acestora din zona inaltimilor Golan, din punct de vedere formal, Siria ramane in razboi cu Israelul.

Comentarii (0)

Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu

Arata formular/Ascunde

Nume

E-mail

Website

Titlu

Comentariu

micsoreaza | mareste

Aboneaza-te prin e-mail pentru a primi urmatoarele comentarii.

Am citit si sunt de acord cu Termenii de utilizare.

Adauga comentariu Previzualizare