Cazare de vis in inima Bucovinei: Hotel Eden din Campulung Moldovenesc

Imprimare

Romania devine tot mai interesanta din punct de vedere turistic, atat pentru romani, cat si pentru straini, iar una din regiunile din ce in ce mai cautate este Bucovina. Prin urmare, nu e de mirare ca municipiul Campulung Moldovenesc, situat in sudul Bucovinei, are tot mai multe atractii de oferit, iar locurile de popas pe care le propune sunt dintre cele mai interesante. Hotel Eden, de pilda, are o pozitie cu totul privilegiata. Se afla la doar doi kilometri de centrul orasului Campulung Moldovenesc si la cinci kilometri de partia de schi "Rarau". Hotelul este, de fapt, un complex care include Hotel Eden Garden & SPA, de patru stele, Hotel Eden, de trei stele, si Cabana Eden.

Aceasta zona a Bucovinei, aflata la o altitudine de peste 600 de metri si la poalele masivului Rarau, poate fi numita, pe drept cuvant, un taram de vis. Peisajele sunt deosebit de pitoresti, cu carari care indeamna la drumetie. Pasionatii de plimbari pe dealuri si munti, de catarari montane, de aventuri off-road, mountainbike, vanatoare, pescuit sau sporturi de iarna vor avea un mare avantaj daca se vor caza la acest hotel. In plus, de aici pleaca traseele de pelerinaj catre locurile sfinte bucovinene, manastirile si bisericile incarcate de istorie si credinta.
Cetatea de Scaun a Sucevei a fost construita in secolul al XIV-lea, alaturi de multe alte fortificatii strategice, pe Nistru si in zona subcarpatica, si fortificatii ale curtilor domnesti si ale manastirilor. A fost scena a numeroase lupte si evenimente importante ale Evului Mediu, devenind centrul rezistentei Moldovei in fata invadatorilor. Foarte aproape de Campulung Moldovenesc se afla Lacul Iezer. Se ajunge la el din Sadova, trecand printr-o frumoasa padure de conifere. Locul este superb, cu brazii ajungand pana la apa si cu muntii in fundal. Lacul nu este indicat pentru inot, nici pentru pescuit, iar la doi kilometri de el se afla un alt lac, Bolatau, despre care legendele spun ca nu are fund...
Renumitele manastiri Sucevita, Voronet, Putna, Moldovita, Dragomirna, Humor, Probota si Rasca sunt obiective culturale si istorice deosebit de importante, care trebuie vizitate macar o data in viata de catre fiecare roman. Salina Cacica e una din cele mai vechi exploatari saline prin recristalizare din saramura din Europa, initiata la sfarsitul secolului al XVIII-lea. In interiorul sau pot fi vizitate, astazi, capela romano-catolica si capela ortodoxa, Lacul Sarat si sala de dans, un loc in care odinioara se organizau baluri si intalniri festive.
Pentru turistii care isi doresc in primul rand relaxare, Hotel Eden Garden & SPA din Campulung Moldovenesc este locul perfect. Aici au parte de toate facilitatile puse la dispozitie de SPA-ul Adam & Eva, printre care piscina interioara si jacuzzi, un pool bar si zona de bowling, precum si un salon cu terasa.
Hotelul Eden are diferite tipuri de camere, single, duble si triple, care dispun de toate dotarile necesare, de la TV cu ecran plat, frigobar si seif pana la cada cu hidromasaj. Ofera, de asemenea, Wi-fi gratuit si garaj pentru motociclete si biciclete. Iubitorii de aventura sunt, de asemenea, bineveniti aici. Ei pot alege intre o repriza de vanatoare, una de pescuit sau o drumetie prin natura si se pot caza la Cabana Eden. Situata in afara orasului, la cativa kilometri de Hotel Eden, aceasta are o capacitate de 12 locuri in 6 camere. Este dotata impecabil din punct de vedere tehnologic, are o bucatarie complet echipata, spatii de socializare si un helesteu cu peste alaturi. In sezonul rece, aici pot fi organizate plimbari cu sania trasa de cai.

Hotel Eden
Calea Bucovinei nr. 148,
Campulung Moldovenesc,
Judetul Suceava
Tel.: 0230.314.733, 0723.471.755
Fax: 0230.314.731
E-mail: Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
www.hotel-eden.ro